Muzeul Naţional Secuiesc le propune vizitatorilor o Expoziţie cu cele
mai alese donaţii, care au intrat în bogata Colecţie a instituţiei
noastre, în
perioada 2009-2014.
Expoziţia cuprinde piese care depăşesc, în timp şi spaţiu, contextul
istoric al Ţinutului Secuiesc: de la ceramica de mii de ani, descoperită
în urma săpăturilor din Boroşneu, până la maiolica franceză, de la
castronul Haban, la mobilier italienesc cu ornament de intarsie.
Pentru ca vizitatorul local să nu se simtă străin printre aceste obiecte
cu totul speciale, sunt expuse şi piese din costumele populare
specifice Ţinutului, precum şi capodopera pictorului Gyárfás Jenő, care
îi oferă privitorului o perspectivă unitară asupra tuturor exponatelor.
Vernisajul Expoziţiei va avea loc miercuri, 19 noiembrie, ora 19, în
Sala Toleranţei, iar cuvintele de deschidere vor fi susţinute de Vargha
Mihály, directorul Muzeului, şi muzeograful Szőcsné Gazda Enikő.
Expoziţia nu ar fi fost posibilă fără gestul generos al donatorilor,
cărora le mulţumim şi cu această ocazie pentru nepreţuita lor
contribuţie la îmbogăţirea Colecţiei Muzeului Naţional Secuiesc!
Vă aşteptăm cu mult drag !
Muzeul Naţional Secuiesc
0267-312-442

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu