Credeam că drumul la Crucea de pe Caraiman şi vf. Omu îmi erau de ajuns... Dar s-a dovedit că mă înşelam. Dacă a încăput un tort, încap şi câteva prăjiturele, nu?!
Nu am avut timp de gândire, că mă şi văd cu platoul în faţă: după o plimbare în jurul lacului Bolboci şi o noapte petrecută la cabana Coteanu, fără a avea răgazul de a digera măcar ce tocmai savurasem, pornim spre Cheile Zănoagei. Maşina o lăsăm în apropierea campingului. Îl străbatem şi îmi propun să revin.
Condiţiile de cazare par dintre cele mai bune, peisajul e irezistibil, iar urşii, chiar de-or fi, nu cred să intre în căsuţe!
DA PAGINA!
Promit, e singurul avion după care mă uit, voi fi atentă la fiecare bolovan, câteva ore de acum înainte!
Ne aşteaptă un drum nu foarte lung - aşa mi s-a promis! Oare pe unde?!
Pe firul apei!
Frumos, frumos, dar... Într-adevăr, se văd nişte gunoaie! Iar Photoshop nu e bun decât pentru o minciună...
Stânci şi apă. Traseul, aşa cum mi se promisese, s-a dovedit uşor. Nu stâncile mă supără, ci drumul lung, în pantă, lin, mă oboseşte peste măsură. Aici îmi convine şi îmi place. Merg încet doar de teamă să nu ajung înapoi cu un picior în atele, că mă ştiu în stare.
Stânci şi apă. Traseul, aşa cum mi se promisese, s-a dovedit uşor. Nu stâncile mă supără, ci drumul lung, în pantă, lin, mă oboseşte peste măsură. Aici îmi convine şi îmi place. Merg încet doar de teamă să nu ajung înapoi cu un picior în atele, că mă ştiu în stare.