![]() |
| . |
Ploiești, 30 noiembrie – Aproximativ 30 de elevi din Ploiești au avut ocazia să pătrundă vineri în universul militar al aviației românești, participând la o vizită complexă în cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului educațional „Suntem România”, a oferit tinerilor o experiență unică, care a combinat emoția, cunoașterea tehnică și apropierea de valorile militare.
Jurământul militar – un moment de neuitat:
