Se afișează postările cu eticheta m.n.a.r.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta m.n.a.r.. Afișați toate postările

20 martie 2014

462.București: Program special dedicat Anului Brâncoveanu la Muzeul Naţional de Artă al României

Muzeul Naţional de Artă al României anunţă lansarea programului Brâncoveanu@MNaR, derulat pe tot parcursul anului 2014 în Galeria de Artă Veche Românească, unde este expusă cea mai reprezentativă, diversă şi bogată colecţie de obiecte de patrimoniu provenind din ansamblurile monumentale ctitorite de Constantin Brâncoveanu.
Luni, 24 martie 2014, de la ora 17.30, publicul este invitat în Lapidariul amenajat la Muzeul Colecţiilor de Artă, acolo unde este expus un bogat tezaur de sculptură brâncovenească. Doi dintre curatorii Galeriei de Artă Veche Românească – Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu – vor prezenta monumentele brâncoveneşti evocate în acest spaţiu expoziţional, din perspectiva „martiriului” suferit de fiecare dintre acestea. Prin repovestirea istoriei dramatice a obiectelor de patrimoniu expuse vom încerca să rememorăm drama familiei Brâncoveanu, care începea în ziua de 24 martie 1714, prin ordinul de mazilire comunicat la curtea voievodului din Bucureşti.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere la programari@art.museum.ro sau prin telefon la 021.314.81.19.

DA PAGINA !