2330. Mă dădeam mare cu bereta albastră a Națiunilor Unite

Mă dădeam mare cu bereta albastră a Națiunilor Unite...mi-o potriveam pe chelie, mă priveam în oglindă, narcisist, îmi verificam uniforma călcată de musulmani şi apoi porneam cu gipanu' în patrulă...

Pentru că eram ortodox, comandantul american mă repartizase în zona sârbească, spre frontiera muntenegreană...

Cu timpu', m-am împrietenit cu localnicii, am învățat locurile pe unde se halește bine, mai ales porc , dar și că la scroafă îi zice "cârmacica" pe sârbește...bine, nu cu o guiţătoare aveam eu de vorbit...

Într-o baracă din satul Luke, Republika Srpska, își ducea existența un sârb bătrân, simpatic, prietenos, mare vânător, care vindea trofee, piei, curele, hamuri şi alte acareturi...

Ne primea cu drag la el în magazioară, mai ales că nemții, mult mai bogați ca mine, mai şi cumpărau câte ceva...eu intram impozant, prețios chiar, în uniformă, cu bereta albastră aranjată...

La o ţuică, într-o seară, mergând la toaleta moșului ca să mă piș, am văzut o beretă ca a mea, de un albastru şters, cu o insignă model mai vechi, atârnând într-un cui bătut în grindă...am întrebat-o curios tare pe Nataşa, ce-i cu aia, iar sârboaica, translatoarea, m-a lămurit : tipu', tânăr soldat în anii '50 ai secolului XX, făcuse parte din contingentul iugoslav trimis de Tito în zona Canalului Suez, într-o misiune de menținere a păcii a Națiunilor Unite...

Deci moşu' fumase fraieri d' ăştia ca mine, pe când eu eram scrumieră...

Tureac Ciprian-Dragos Chippy

2157. Începe instrucția (din seria "Prizonier în timpul meu")

. A doua zi la ora 5, a sunat goarna. Câțiva noi recruți, au sărit în picioare. Alții neștiind ce e asta, mai leneveau încă în pat.

- Gata! Deșteptarea! tipă fruntașul Anghel. Nu mai sunteți la mămica acasă. Hai scularea! S-o credeți voi că asta-i percutare!

Un alt soldat de anul doi de la bateria AG-9 zice:

- Bibanii se mai cred și acu acasă...

Dar nici el nu se grăbea să se dea jos din pat.

- Hai și tu! Ce dacă ești anul doi! Hai jos din pat, țipă Anghel.

- Ce vrei? Sunt obosit de atâta armată...tovarășe fruntaș...

Ne apucam noi cei 9 cu mine și începem să ne îmbrăcăm.

- Mai repede, mai repede, strigă fruntașul Anghel. Aveți un minut să vă îmbrăcați. Vă echipați numai până la bustul gol. Mergem afară la înviorare!

- Tovarășe fruntaș, nu s-ar putea fără înviorare…? comentează cel de anul doi.

2140. Prizonier în timpul meu. La Capul Midia (D'ale lui Mos Teaca)

Exercitiu la Capul Midia in zilele noastre

De abia plecasem de la unitate. În timp ce mergeam noi, se defectează semnalizarea de la mașina noastră. Șoferul din spate claxonează. „Lentul oprește mașinile și întreabă ce este. Când îi spune, „lentul" se întunecă iar la față. Se uită urât la șofer, mai să-l înghită de viu.

- Da ce faceți … voi acolo la parcul auto…?

Cred că era în stare să pună șoferii să tracteze, împreună cu noi mitralierele, până la Capul Midia. Noroc că mașinile erau încărcate, că altfel o făcea și pe asta. Până la urmă face un compromis. Cum eu eram în acea mașină și eram piesa unu, „lentul apelează iar la serviciile mele, făcându-mă observator dreapta.

- Grigoriule! …

- Am înțeles, observator dreapta… zic eu repede.

- Ei vezi că știi… face și Bejenaru, zâmbind.

- Da, te pun cu juma de normă...face și lentul, mai puțin vesel.

2125. Foamea, pofta, armata si gaina (D'ale lui Mos Teaca)

Nu mi-a fost niciodată foame! Doamne ferește! foamea aia de care povestea tata că a fost după război...nu, nu m-am simțit vreodată înfometat...poftă, mai ales pofta aia nebună de după lungile zile de vară, când, copil fiind, plecam haihui cu gașca prin pădurile care înconjoară orășelul meu, da, mi-a fost poftă! îmi ghiorăiau mațele... prânzurile alea sărite, pe care le mâncam seara, ciufulit și ars de soare...

Poftă mi'era și în armata cea lungă de care am avut parte...păi când povestea Adi de la Timișoara, de viața lui ca muncitor în fabrica de brânză topită din oraș! Adi, Adi zis Oaie povestea...cum că la schimbul III, vecini fiind cu o brutărie, făceau troc cu angajații socialiști de acolo...brânză topită, contra pâine caldă...și legau feliile de pâine cu sfoară, cu tot cu coaja lor arsă și crocantă, apoi le aruncau în uriașul recipient în care se plămădea brănza, scoțându-le învelite în delicioasa cremă de culoarea untului...și ne curgeau balele de poftă...la toți militarii ne curgeau...

Și pentru că Oaie nu mințea, tot el venea cu hrană bună din Banat de prin permisii...și conserve de carne aducea, pline de gelatină după care râmneam...și ne puneam roată la o masă toți colegii din dormitor, înfigeam furculița comună o dată, prin rotație și tare mă mai certau ăia mai grași, zicând Tureac, ai luat de două ori! nu mi-era foame, dar poftă mi'era...doar Oaie nu zicea nimic...el se bucura și dacă-l săream o tură la cina aia de demult...

Pe puiul rumen, sau găină să fi fost, am hotărât să-l ținem mai mult și să-l mâncăm sâmbătă seara, după filmul polițist de pe canalul de televiziune bulgăresc...Studio X parcă se numea emisiunea...s-au pus toți nouă la masă, roată s-au pus...doi din Ardeal, cinci moldoveni, Oaie din Banat și unul din Dobrogea...furculița comună ședea cuminte pe lemnul lucios, nespălată, doar ștearsă de gelatina din conservă...stătea și aștepta...nu era foamete, dar poftă ne era! Doamne ce poftă!

1959. "Brava bratia, jos cu el!" Sau cum se aplauda cand un "invizibil" e doborat! (D'ale lui Mos Teaca)

.

    Nu aveam nimic, nici o ciuda macar, pe "NATO-si".  Mai mult pe politicienii si superiorii nostri aia mari. Pentru ca ne facusera sa ne simtim tradatori, josnici, nedemni de haina militara atunci cand folosindu-se de o nesiguranta juridica a unor termeni ai aliantei dintre Romania si o Iugoslavie inca nelamurit destramata, au incalcat un tratat inca neamendat oficial, deci oarecum in vigoare macar partial si au acceptat ca un element, o parte sau pe intreg un stat aliat -inca- si repet-oarecum, sa fie atacat de pe teritoriul nostru. Ne simteam umiliti si asta discutam la popota, la locul de fumat, ori cand eram noaptea de serviciu. Mai rar in fata plansetei sau a ecranelor. Inca nu ne trecuse timorarea comunista, de abia incepeam sa simtim ceva libertate.
   Si ne simteam opresati, suparati, desi nu aveam cunostinte juridice de drept international si nu eram ferm convinsi ca e intr-un fel sau altul. Dar nici nu a incercat careva sa ne explice ceva. Ne-am trezit in fata faptului implinit, ca si cand eram condusi tot de catre Partidul comunist.

   Am tot promis ca voi povesti odata despre acea zi si noapte cand in plin atac furibund al fortelor NATO, o adevarata tornada de tehnologie si tehnica supranumerara, a fost iar tavalit Belgradul ca si Bucurestiul si Ploiestiul in WW2. Diferenta fiind ca egalitatea tehnologica si intr-un fel si de forțe macar corespondente la sol si de pregatire de atunci (anii '40), deja acum nu mai exista, fiind efectiv o agresiune disproportionata rusinos, dovedita oricum ulterior ca inutila si fara nici o baza reala juridica ori de  corectitudine militara.
   Am tot promis ca o fac, asteptand parca sa o faca altcineva, dar vad ca si acuma, la atata distanta in timp, cei care, ca si mine stiu ceva franturi macar, discuta tot pe ascuns si cu teama,  in carciumi dupa un pahar in plus, desi au iesit de mult in rezerva ori sunt pe cale de a iesi, de parca in 89 nu au fost si ei cu arma in mana pentru libertatea de a spune ce stii si ce gandesti. Din pacate se pare ca nu au luptat cu tot sufletul in varful baionetei.
   Practic atunci a fost o invazie aeriana de o forta exagerata total, zile intregi, de aceea am asociat actiunile cu valurile de bombardamente din WW2. Exact ca si atunci  au actionat...Aliatii.

   Ei bine, o parte din aceasta agresivitate iesita din tipare a fost potolita - si noi, cei racordati la feedul acelei perioade am realizat asta - de doborarea unui F 117 de catre bateria AA a lui Zoltan.
   In acel moment NATO a avut un mare shock, realizand ca nu este inexpugnabil, invincibil si ca nu domina cum crede cerul fostei Iugoslavii.
   Dar hai sa va povestesc ce v-am promis de mult: cum se aplauda asa ceva si cum pe acest fond poti sa renunti la o cariera militara, descoperind ca minciuna, tradarea si batjocura inca ramasesera in armata noastra din acei ani,  plina de cancer comunist transpus in interese prost intelese si aplicate pentru noii aliati geopolitici care  se prefigurau.

1915. Stafia care ataca unitatea

Călcam apăsat și mă uitam în toate părțile...era ziuă și mă simțeam important...elevele de liceu căscau gura la uniforma mea verde...unele aveau ochi frumoși...nu-mi dăduseră pușcă, ci doar baionetă la centură...cică pușca, după Jurământ...eram santinelă !
Regulile le' nveți repede, pentru că e vreme să le repeți până la automatism...
"- Staaaaaaaaaiiiiiiii ! Cine eeeeeee ??? "
"- Schimbul ! "
"- Comandantul gărzii este ? "
"- Este ! "
"- Comandantul gărzii la mine, ceilalți pe loc ! "
"- Staaaaaaaaaiiiiiiiiii ! Comandantul gărzii, luminează-ți fața ! Comandantul gărzii recunoscut, ceilalți puteți înainta ! Parola ! "
Când ai 18 ani și ești militar în termen, intri-n joc fără probleme...mai faci și bășcălie când îmbătrânești în armată, când ajungi veteran:
"- Comandantul gărzii, luminați' aș fața ! "
Dar mai întâi ești biban și, spre deliciul veteranilor, adică a celor luați în armată cu un an înaintea ta, leatul anterior cum ar veni, trebuie să știi pe derost definițiile:
"- Bibanul este o reptilă târâtoare, adunată de prin baruri și restaurante, care miroase a...", mi-e rușine să zic...
"- Și veteranu ? Zi bibane, ce e veteranu? Zi repede !!! "
" - Veteranu e o floare gingașă și rară, care a nimerit din greșeală peste gardul unității. Ea trebuie udată (cu vin), îngrijită și ocrotită ! "
Postul 1, postul 2, postul 1, postul 2...așa picam de gardă în armată...la postul 1 era și un clopot în care băteam de trei ori, ca la biserică, atunci când venea la serviciu de dimineață comandantul...adică Momârliciu...
DANG ! DANG ! DANG ! mai băteam ori de câte ori venea un ofițer superior...
Postul 2 se învecina la nord cu strada Mărășești...o scândură din gard se dădea la o parte și mai ieșeam în libertate, cu pușca-n spinare...dulce e libertatea atunci când n-ai parte de ea !
Într-o noapte, executam serviciul de gardă de la ora 00.00 până la trei dimineața...soldații dormeau duși, visându-și iubitele...era iarnă și ningea ca-n povești...când ninge noaptea, se face o liniște de mormânt...îți țiuie urechile de atâta liniște...zăpada scârțâia sub tălpile cizmelor mele grele...aud deodată:
"- Ci-pri-a-an ! Ci-pri-a-an ! "
Mi-a stat inima-n loc...o stafie...nu eram prost...văzusem în filme că dacă tragi în fantome, glonțul trece prin ele...așa că AK 47 al meu nu era o opțiune...noroc că i-au lucit ochelarii în lumina unui stâlp paznicului de la vechea primărie...mama săraca, cunoscându-l, îl trimitea cu lapte cald și plăcinte ca să nu înghețe pruncul ei în post...

P.S. Județul Prahova, alt post și alte coordonate. Noiembrie 1989.

Chippy

1911. BORDEIUL,VACA SI MUIEREA

Sus, pe o stâncă, era turnul unei cetăți...cred că otomanii o construiseră ca să păzească drumul...drumul pietruit, care azi șerpuia printre dealuri înalte...
Patrulam adesea...uneori cu viteză...până am spart cauciucul de la mașina poliției într-o pietricică ascuțită...eram varză la tehnică, habar n-aveam să schimb roata...în pustietatea aia a apărut un sârb cu un tractor și a început să râdă...primul cuvânt sârbesc despre care întrebasem trainerii la instruirea din Sarajevo fusese " ajutor ! "...
" - Upomoć ! ", am strigat la el... munca sârbului și 20 de mărci germane cinste de la mine...
De atunci m-am cumințit...conduceam prudent și îi învățam și pe alții să nu cadă în belele...
Într-o zi, lângă pârâul care străjuia drumul, a apărut el...nu era refugiat, aveam să aflu...era reîntors...la început, din nimic, și-a încropit un adăpost... patru bețe și o cârpă deasupra...ploua mult și tare se chinuia...acolo stătea zi și noapte, departe de oameni...
După, și-a făcut un bordei...s-a desprimăvărat și a săpat niște brazde...a apărut apoi o vacă...și mai târziu o muiere...
DA PAGINA!

1863.Examen fara voie (D'ale lui Mos Teaca)

Nu se amestecau cu românii...era un fel de bar cu muzică live...baterie, chitară electrică, rece, orgă, instrumente de suflat...blonzi, cu breton, sau cu cărare pe mijloc, păr peste urechi...ele pistruiate, plinuțe, îmbrăcate decent...

"- Sașii ! ", a exclamat cineva din grupul meu...

Cu timpul, am înțeles exact ce era cu nemții din țara noastră...cum e cu sașii, cu șvabii, cu zipțerii...tot de' acolo, din Mediaș, era și Michael Crețu, cel ce făcea furori prin discotecile vremii cu Sandra lui...parcă au fost și căsătoriți...

Dintr-o discotecă veneam...agățasem o țărăncuță dintr-un sat transilvănean și o dusesem la autogară...un autobuz nefiresc de pătrat, mi-a luat-o pentru totdeauna...apoi, mai mult în fugă, înapoi la cazarmă...

Școala militară de maiștri militari de aviație...spre această faimoasă instituție de învățământ m-a îndrumat mama să merg...fiecare mamă își vede puiul deștept și priceput...ea nu observase săraca, faptul că eu am două mâini stângi...

Cazarma era pusă la punct...statul comunist ne-a cazat înăuntrul ei pe toți aplicanții...gratis...ne-a dat și să mâncam...gratis...civili și militari în termen, dornici să rămână în armată...pe noi, pe civili, comandanții ne lăsau să ieșim în oraș până pe la 8 sau 9 seara...militarii în termen nu aveau voie...îi puneau la munci...erau de pe la toate armele...artileriști infanteriști, parașutiști, marinari...

Îmi amintesc cum soldați tineri, în uniforme marinărești, spălau vesela în acel codru verde care era cazarma...

O prietenă din tinerețe a mamei mele, locuitoare a Mediașului, m-a găsit și mi-a adus o tavă cu plăcintă cu mere la unitate...ce grijulii sunt mamele !

Aveam 18 ani și mă voia bine...am dezamăgit-o ! fizică și matematică am dat la admitere...bâtă...am făcut un punctaj care începea cu 6 virgulă...mai bine...eu la mentenanța avioanelor MIG și a elicopterelor de atac...eu, cel care cu greu găsesc direcția în care se strânge șurubu...eu, cel cu două mâini stângi...m-am dus bou și m-am întors vacă...

Mi-am strâns hainele și cu inima prea puțin strânsă am pornit spre poarta unității, direcția gară...platoul măturat, aleile curate, bordurile vopsite, pomii dați cu var, pavilioanele dormitoare,cu geamurile șterse, construite probabil de austro-ungari, toate le-am lăsat în urmă...la punctul de acces era o oglindă în care elevii maiștri se priveau și își potriveau cravata la plecarea în permisie...un tânăr slăbănog mă privea mirat din oglindă...eu maistru ??? n' avea să fie !

De la un telefon public din gară am sunat-o pe mama, cu o monedă de 3 lei...

"- Hai acasă ! ", mi-a zis cu vocea stinsă...

Am scris cam mult, dar voiam să zic altceva...în urmă cu vreo 10 ani, greșind drumul înapoi spre casă, m-am pomenit cu mașina în poarta unității...vorba vine poarta...era un loc viran...mizerie, gardurile la pământ, fostele dormitoare cu geamurile sparte și scânduri bătute de' a curmezișul...gunoaie, câini vagabonzi și mulți țigani cu copii mici, mutați pe' acolo...

Școala fusese desființată de noile autorități...s-a dus dracu' tot !

Nimic nu e veșnic...

foto si scris: 

Tureac Ciprian-Dragos Chippy . Nota: scoala s-a mutat la Bobocu-Buzau.

1201.Fie pâinea bună, rea , tot ți-o fură cineva! (D'ale lui Mos Teaca)

.

  Putini stiu ca marinarii sunt pontosi...Nu, "pontosi" nu vine  de la Pontul Euxin ci de la poantele pe care le fac acestia: multe si pline de  miez...

  Doar ca, de nu-i cunosti, nu prea ai cum sa te delectezi cu glumele lor.

  Si mai ales ale  celor din Marina Militara, care pe langa faptul ca sunt mult mai putini, sunt si mai greu de intalnit.

   Dar uite ca bafta ne urmareste si un vajnic supus al lui Neptun, sau Poseidon-cum doriti- a "riscat" a aduce la cunostinta noastra, a umililor pamanteni, din savoarea si intelepciunea poantelor "modelate" si pe teme specifice, dar si generaliste.

   Frumos scrise, savuroase, unele "prinse" din folclorul urban autohton si adaptate, imbogatite superb, altele native, locale sau "de punte", devin o critica sprintara a actualului, a zilei de azi, fara a uita ziua de ieri-cu invataminte adica.

  Dumitru Mihailescu este un maistru militar principal de marina retras, presedinte de onoare al Ligii Maistrilor Militari de Marina, un "causeur" perfect, un vrajitor al cuvantului ca multi dintre camarazii sai (altfel "povestile marinaresti" cum ar fi devenit atat de celebre?). Este o mare placere sa stai de vorba cu dansul si nici nu realizezi cand de la motoare navale ajungi la politica sau istorie...

   Am avut onoarea de a-l cunoaste in contextul Ligii si, desigur, m-am ales si cu trei carti scrise de catre dansul, cu totul deosebite, cea din care va citez azi o "poveste de-a lui Mos Teaca" asa cum le spunem noi, fiind o adevarata colectie de satira si umor de foarte buna calitate si bun-simt, ceva rar in literatura romana de azi.

   Pai, sa incepem:

Fie pâinea bună, rea , tot ți-o fură cineva!

   Cetățeanul român cu drept de vot Miliță Calapodescu, deținea prin moștenire de la bunică-său un atelier de cizmărie acesta fiind situat in cartierul ce marca intrarea in orașul Clăeni . Aici , în acest atelier, nea Miliță – așa cum îl apelau mai toți clienții , era și calfă și meșter .Treaba mergea destul de bine, chiar dacă de ceva vreme se instalase o nedorită pauză de producție , solicitanții de servicii , spre surprinderea meșterului Calapodescu , aflându-se și dumnealor în pauză de interese in privința reparării ciubotelor . Rareori se întâmplă așa ceva și asta pentru că nea Miliță era un cizmar bun și serios, dar uite că în economia de piață orice e posibil !

DA PAGINA!

1093.D'ale lui Mos Teaca! (de prin catanie adunate)-ep.5

Tatra "portocalie":813

  Nu am mai atacat de mult acest subiect plin de savoare si culoare.
  Uite ca rascolind prin arhiva personala imi rasari aceasta povestioara pe care o uitasem intr-unul din sertarele retelei...
  Hai sa ne dixtram cu amintirile camaradului:

  Catania, aia hulita si-njurata, s-a dovedit, pana la urma, utila. Macar ca experienta de viata, daca nu mai mult. Unora le-a pus o meserie in brate (de exemplu, stiu sumedenie de flacai care, dupa ce si-au luat "C"-ul in armata, la Targoviste, Caracal, Pitesti sau Sacalaz, isi castiga painea ca soferi profesionisti).

  Cat despre tehnica auto (si nu numai) pe care am intalnit-o in perioada asta (era cat pe ce sa citez un clasic in viata si sa scriu "de referinta"... :-) ) era majoritar autohtona sau de sorginte sovietica.        Exemplarele de Tatra cu cabina avansata, 8x8 sau 6x6 erau destul de rare, tocmai de aceea privite ca "rara avis"... Despre Tatrele cu motor avansat, cele cu cabina rosie sau portocalie, le-am intalnit mai mult la deal si munte, carand busteni pe drumuri forestiere, si ma uitam cat de patetica si silfida arata Raba mea comparativ cu masivul camion cehoslovac.

DA PAGINA!

880.D'ale lui Mos Teaca (5) : "Cizmarie la Pavel"

.

   Cum zice si nenea Marian, vizita medicala a fost de vis...Mai ales la dermato si la interne, unde ne-au cautat si-n retina ochiului maro.
   Avea tara nevoie de vajnici ostasi care sa-i apere fruntariile, deh...iar figura cu amanatul nu tinea decat daca stiai la care porti sa bati cu capul sau daca recrutul era ... student ...
 
   Norocul meu a fost cu faptul ca aveam deja patalama de mecanic aero si am fost intrebat de cel care parea seful peste toti "castravetii" din incapere unde sa-mi exercit "talentele" mecanicesti...Targoviste sau Pitesti...am cumpanit raspunsul si am ales Targovistea...

  "Bineee, douajdoi-saijdoi sa fie..." a sunat verdictul. 
   Cu insolenta liceanului care nu stie ce-i disciplina cazona, am intrebat ce unitate e aia...

  "Iesi in p...a mea afara!" a sunat raspunsul tablagiului furier la cancelaria comisariatului de sector.M-am executat rapid, primind prima lectie de cazonizare. 

  Aveam sa ajung la unitate in ianuarie, un ianuarie uscat, caldut, dar eu imi simteam si oasele inghetate...eram speriat mai ceva ca de un rateu al motorului la intrarea in manevra de redresare dupa un picaj de o mie de metri ...

                                                                                  "Doamne, ce m-o mai astepta?"...

                                                                                   DA PAGINA!

497.D'ale lui Mos Teaca (4) : Planificare militară!

.

   Am citit recent de o solicitare a prim-ministrului Ponta către Consiliul Suprem de Apărare, care la rândul său a solicitat aprobarea Parlamentului.

   "Membrii Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, în şedinţa din 1 aprilie, introducerea pe ordinea de zi a plenului reunit a scrisorii prin care preşedintele Traian Băsescu informa Parlamentul că a probat propunerea prim–ministrului referitoare la dislocarea la Centrul Administrativ Aerodrom Mihail Kogălniceanu a unor elemente ale unei unităţi de infanterie marină, la solicitarea Ambasadei SUA."

Mi-am amintit un articol citit aiurea, acum mai mulți ani despre planificarea militară: Iată cum suna acea poantă!

DA PAGINA !

405.D"ale lui Mos Teaca (3) - Cum se pazeste drapelul unitatii

   Da,era vremea sa mai povestesc si eu din ale mele, ca zau am multe de spus de pe vremile apuse cand cu voie am aparat tara de dusmani, mai cu arma in mana,mai cu tunul, mai cu racheta,mai cu planseta, si mai apoi cu aparatele de transmis vorbe si comenzi.
   O sa va spun una dintre pataniile de cand faceam la comanda garzii aproape continuu,la cateva luni dupa revolutie, alternand-o- cand merita, desigur, cu Punctul Control (poarta principala a unitatii), adica cea mai smechera chestie dintr-o unitate cand vine weekendul.Cand m-am oferit sa "bag" la garda la comanda a fost cel mai destept lucru pe care l-am putut face dupa ce "m-au schimbat" (cu voia mea entuziasta) la transmisiuni, o miscare care m-a facut sa ma simt si eu bine-cat se poate simti un trupet - in armata.
   Desigur,nici acolo nu am scapat de "bididii" (racani din ciclul intai) batuti in cap sau pur si simplu indiferenti la ceea ce faceau,preocupati desigur doar sa se strecoare -sa doarma,sa manince si sa fenteze, normal, cat mai mult.
   Intr-un fel, nu erau de blamat, doar ca atunci cand erau in subordinea ta, multe belele trageai dupa urma lor !
DA PAGINA !

403.D'ale lui Mos Teaca -2:Amintiri cu Mișu Fotino și Coca Andronescu

"Irisul"este cel mic-2 game de unda

   Chiar daca este tot cu aparate de radio,sa stiti ca nu am comandat-o special d-lui col(r) Miron Dumitru,colegul nostru, ci...s-a potrivit !
   Nustiucum,dar uite-asa.
   Oricum,mi-a adus astfel aminte de "iris'-urile noastre pe care ascultam "Soparlitza Libera"in camera de garda sau in post,noaptea.
   Hai sa cititi povestea dansului:
 CITEZ:
  "Eram noi la “G”, prin anii ’70, vreo 10 poate chiar 12 care aveam aparate de radio. Le ascundem e unde puteam, unii cu “Electronica”, de talie mică, alții ca Pis (Piseru Vladimir), avea un “Albatros” modificat, ca să prindă și Europa liberă, de talie mare."

DA PAGINA !

109.De-ale lui Mos Teaca - povesti militare adevarate din armata mai veche sau mai noua.1

Un Mos Teaca? Mai mult ca sigur, daca nu de la noi, de la altii atunci.

     Incepem azi un nou ciclu : povestiri adevarate din armata mai veche sau mai noua, ale mele, ale tale si ale cui si-aduce mai bine aminte, mai amuzante sau mai pline de invataturi.

     Mos Teaca al lui Anton Bacalbasa a fost si este caricatura vie a unei armate care se spune ca a trecut de mult, dar ca si personajele lui Caragiale il regasim - uneori incantati, alteori oripilati - in toata istoria armatei romane, facandu-ne sa radem sau sa ne ingrozim de umorul negru de care este capabil.
   Dand pagina veti afla o povestioara a unui prieten cu privire la o intamplare a , desigur, unui prieten al sau.
   Hai sa ne distram 2 minute:
                  - nemotoujours -