Se afișează postările cu eticheta onu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta onu. Afișați toate postările

05 decembrie 2022

2330. Mă dădeam mare cu bereta albastră a Națiunilor Unite

Mă dădeam mare cu bereta albastră a Națiunilor Unite...mi-o potriveam pe chelie, mă priveam în oglindă, narcisist, îmi verificam uniforma călcată de musulmani şi apoi porneam cu gipanu' în patrulă...
Pentru că eram ortodox, comandantul american mă repartizase în zona sârbească, spre frontiera muntenegreană...
Cu timpu', m-am împrietenit cu localnicii, am învățat locurile pe unde se halește bine, mai ales porc , dar și că la scroafă îi zice "cârmacica" pe sârbește...bine, nu cu o guiţătoare aveam eu de vorbit...
Într-o baracă din satul Luke, Republika Srpska, își ducea existența un sârb bătrân, simpatic, prietenos, mare vânător, care vindea trofee, piei, curele, hamuri şi alte acareturi...
Ne primea cu drag la el în magazioară, mai ales că nemții, mult mai bogați ca mine, mai şi cumpărau câte ceva...eu intram impozant, prețios chiar, în uniformă, cu bereta albastră aranjată...
La o ţuică, într-o seară, mergând la toaleta moșului ca să mă piș, am văzut o beretă ca a mea, de un albastru şters, cu o insignă model mai vechi, atârnând într-un cui bătut în grindă...am întrebat-o curios tare pe Nataşa, ce-i cu aia, iar sârboaica, translatoarea, m-a lămurit : tipu', tânăr soldat în anii '50 ai secolului XX, făcuse parte din contingentul iugoslav trimis de Tito în zona Canalului Suez, într-o misiune de menținere a păcii a Națiunilor Unite...
Deci moşu' fumase fraieri d' ăştia ca mine, pe când eu eram scrumieră...

10 noiembrie 2014

690.Pace…intr-o zi !"Discutie "cu baze legale

" Carta O.N.U. Articolul 2 (4) interzice in totalitate amenintarea cu forta sau folosirea acesteia, impotriva integritatii sau independentei politice a oricarui stat"-citat din articol.
  Asa este scris, dar...asa se si aplica?
  Haideti sa vedem:

  De ce ne razboim intre noi? De ce cauzam moarte si suferinta? De ce suntem asa de violenti?
  Intrebari puse prea des, niciodata menite sa primeasca un raspuns rational. Poate, acestia suntem noi: angrenati intr-o competitie perpetua pentru supravietuire si glorie. Astazi, mai mult ca oricand, strigatele de nemultumire si durere, se fac auzite pe intregul mapamond. S-ar parea ca, Pactul  Kellog-Briand[1], a fost demult dat uitarii; acum, am putea afirma ca, a devenit chiar desuet. Umanitatea, a incercat intr-adevar sa devina mai buna si sa capete o doza de normalitate: norme universal recunoscute, Carta O.N.U., diferite conventii internationale si o diplomatie mai eficienta. Intentii nobile, nascute intr-un context catastrofic: Siria    – 191, 000[2] , Estul ucrainei - 2,593[3], Irak  - 1,420[4]  si Gaza – 2,100[5] de morti…intr-o continua crestere.
  Daca statistica nu poate descrie chinul actual, imaginile sunt mai graitoare:

 DA PAGINA !