Este o tzara molcoma, brazdata de izvoare si parauri din care sar singuri pastravii si clenii, tinutul Crisurilor binecuvantat cu minuni de livezi si pomi incarcati de fructe pe toate drumurile si dealurile, cu "bivole" ca tuciul de negre umbland stapane prin fanete si cu tzatze doldora de lapte atat de gras ca ti-e si greu sa-l bei...
Cu cruci mari, inalte in tintirimurile de pe dealuri si cu multa rabdare in firea localnicilor - pana-i calci pe coada - si atunci atine-te ca nici mama necuratului sau sfanta Fecioara nu te mai scapa de gura si facaletul muierii sau de coasa si brisca motzului!
In lumea asta de basm inca sunt locuri la un pas de drumul catre si prin civilizatie, unde timpul nu mai exista si-ti vine ca dupa o pruna si o gura de apa rece si gustoasa, asa, sa te lasi cu capul in faneata si sa atipesti putin in cantat de cosasi ascunsi in fan. Sub un nuc falnic, langa o biserica din fundul timpului si povestilor, la poalele unui pui de munte ce-i de fapt deal.
Soimus (tarziu l-am descoperit, in 2014) nu mai are multi locuitori, iar casele sale vechi, superbe, cu lemn lucrat in dantela de dalta mestera, se prabusesc uitate de toti. Si carora le iau locul casoaiele de rigips si cu termopan. Poate ca stapanii nu mai gasesc rostul in a veni macar sa le propteasca ori sa mai faca vreun chef de sfarsit de saptamana...Ori poate stapanii s-au dus pe vecii.
IA DATI PAGINA SA AFLATI POVESTEA!
