1081.Focul Viu şi Vulcanii Noroioşi (Jud. Buzău)

  Astăzi ne propunem un traseu inedit: Focurile Vii de la Terca, Pâclele Beciu, Pâclele Mici şi Pâclele Mari.  
  Inedit, pentru că, în general, cine vrea să viziteze Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău, optează pentru Pâclele Mari şi mai rar se opreşte şi la Pâclele Mici, dar nu mai departe. Provocare acceptată: pornim din Ploieşti. Pentru că sunt mai departe, Focurile Vii vor fi primul obiectiv atins.  
Peisajul ne încântă deja nespus, doar pentru atât şi drumul merită făcut măcar o dată!

DA PAGINA!

Până în Comuna Lopătari, drumul este asfaltat.
De aici începe, însă, un drum pe care chiar şi eu am fost nevoită să îl recnosc de foarte prost. Ca să vă aventuraţi, aveţi nevoie de o dorinţă puternică, maşină care să facă faţă şi nervi de oţel! Nu doar ca este neasfaltat, dar pantele sunt destul de înclinate.
Înainte de a intra în Lopătari, pe Valea Slănicului,întâlnim o formaţiune interesantă: Platoul Salin Meledic. "Datorită substratului geologic miocen, la limita dintre zonele montană și subcarpatică au apărut formațiuni de cute diapire (Cută diapiră (Geol.) îndoitură a stratului de sare, care datorită presiunii laterale a străbatut stratele de altă natură petrografică, "Mic glosar de termeni montani" - Portalul ScriTube) cu sâmburi de sare aquitaniană (Aquitanian (Geol.) primul stagiu al Miocenului, situat aproximativ între 23 - 20,5 Ma anterior). Zona are astfel ca substrat argile și gresii de cuvertură, pe molasă (Molasă ~e s.f. (Geol.) Conglomerat slab consolidat alcătuit din nisipuri, gresii, argile și conglomerate de ciment calcaros slab consolidat, frecvent în stratele miocenului. /<fr. mollasse Sursa - Compilație DEX 98+DN+NODEX) salmastră (Salamastru, -ă adj. (despre ape, lacuri, lagune) cu salinitate între salinitatea apelor dulci și a celor marine, puțin sărat. (< it. salmastro, lat. salmaster)Sursa: MDN) a unui masiv de sare, înconjurat de gresii și șisturi argiloase (Șist, șisturi, s. n. Rocă metamorfică sau sedimentară care are proprietatea de a se desface ușor în foi sau în plăci subțiri cu suprafețe paralele. – Din fr. schiste. Sursa: DEX '98 Șistul argilos sau argilitul este o rocă sedimentară cu granulație mică, alcătuită din particule siltice și argiloase, cu stratificație fină, lamelară. Sursa www.crispedia.ro). Prin dizolvarea sării de către apa infiltrată prin brecii (Brecie s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. Din germ. Breccie. Sursa: DEX '98) au apărut goluri carstice, ceea ce în ultimă instanță a dus la prăbușirea stratului acoperitor." (wikipedia.ro)

 Străbatem Terca, iar drumul se desparte in două direcţii: înainte - jos şi se opreşte în apa Slănicului, la stânga şi nu se mai opreşte. GPSul ne arată dealul, peste râu. Ne-am incurcat! Din fericire, o familie de localnici ne ajută. Trecem apa cu căruţa (Pe asta n-o mai făcusem!) şi ne "împrumută" copiii, pentru a ne îndruma către locul râvnit. La întoarcere, observăm că există şi o punte, dar distanţa străbătută la picior se dublează, astfel. Valea poate fi trecută uşor cu piciorul, dacă sunteţi agili sau echipaţi corespunzător (uşor de descălţat!). Bineînţeles, aşteptaţi-vă la o apă rece, de pârâu de munte. Urcuşul este relativ uşor, prin pădure. Drumul nu este foarte lung. Ceea ce nu înseamnă, însă, că nu am obosit. Ca de obicei, rămân ultima. Mă bazam pe faptul că un copil de trei ani va merge încet, dar m-am înşelat. Cu "au", "of", "braţe", "buf" şi "poc", m-au depăşit lejer... Înainte chiar de a ajunge, trag cu urechea: exclamaţii de dezamagire... Nu-i a bună! Nu prea am chef de cucuie... Încetinesc pasul (Da, încă mai aveam de unde!). Se comentează, se râde. Eh, dacă oamenii şi-au păstrat umorul, nu poate fi atât de rău! Îmi adun resursele pentru ultimii metri şi iată ce descopăr: Doar... ATÂT?!
Mda...Dezamăgitor... Nimic senzaţional, nicio flacără care să pârjolească totul în jur, nu tu pocnete de explozii violente, doar cateva flăcări palide, de câţiva centimetri înalţime... Oare?! Uitând tot ce am învăţat şi reînvăţând tot ce am uitat, perspectiva se schimbă. Fenomenul în sine este interesant. Aceste flăcări există şi ard continuu, indiferent de condiţiile meteorologice şi de anotimp, fără a avea nevoie de intervenţia omului. "Informații generale Fundamentul apariției fenomenului este reprezentat de existența depozitelor subterane de hidrocarburi. Elemente caracteristice Se pot vedea flăcări care izbucnesc din pămant înălțându-se în bătaia vântului, uneori cu o înălțime mai mare alteori abia pâlpâinde - depinde foarte mult de presiunea gazelor din interior și de starea vremii: la fel de bine pot fi stinse temporar. Dacă plouă puternic se poate vedea cum bolborosește apa în locurile pe unde iese gazul. Aria pe care are loc fenomenul are suprafața relativă a unei camere - 25 mp ." (wikipedia) Gaze naturale ce se aprind prin frecare cu straturile de pământ, flăcări întreţinute de... aer. Un dar al planetei?! Până la urmă... de ce nu?!

Albumul complet

   Timpul aleargă, iar noi lăsăm în urmă Focurile şi Terca, revenind spre Lopătari. Următoarea oprire: Pâclele de la Beciu! "Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din stratele de argilă. Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioși. În Europa sunt foarte puțini vulcani noroioși pe continent, cum ar fi cei din Azerbaidjan, mai mulți există însă sub mări, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroioși din apele Norvegiei, cei din mările Caspică și Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia și insula Trinidad din Caraibe." Deşi mai puţin cunoscută şi întinzându-se pe o suprafaţă aproape nesemnificativă (aproximativ 20x40 m), se pare că formaţiunea de la Beciu cuprinde cei mai activi vulcani. "În România, cei mai cunoscuți și mai spectaculoși sunt vulcanii noroioși de la Beciu din Subcarpații Buzăului, dintre Berca și Arbănași. De asemenea mai există vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, care, ca și vegetația specifică asociată lor (în care se remarcă speciile endemice Nitraria schoberi și Obione verrucifera) sunt componente ale unei rezervații naturale. Rezervația Vulcanii Noroioși, locul unde pământul fierbe, se întinde pe aproximativ 30 ha între localitățile buzoiene Scorțoasa și Berca și este formată din 4 zone: La Fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu." (wikipedia) În Beciu suntem îndrumaţi să "ţinem stânga". Stânga şi încă o dată stânga... Intrăm pe un drum petrolier (Încă o noutate pentru mine... 
Pe drumuri forestiere am tot umblat, dar petrolier... Încă nu avusesem ocazia!) şi, în timp ce începeam a ne teme să nu păţim ce am păţit cu Focurile (adică să fie nevoie să scotocim adânc pentru aflarea drumului)... Iată-i! Ne aşteptau, bolborosind cuminţi, pe mâna dreaptă!

 INEDIT. Cunoscând deja Pâclele Mari şi Mici, această mică formaţiune este ceva deosebit ascuns privirilor, într-un peisaj ce face imaginaţia să fiarbă. 

 Continuarea pe "O mână de cuvinte"

 

*Ana-Maria*