și a reînceput misiunile în Marea Neagră. Comandantul grupării NATO, comandorul Alessandro Falcone (Italia), s-a îmbarcat la bordul navei militare românești, iar operațiunile SNMCMG-2 au fost coordonate de la
bordul DM 29.
DA PAGINA!
. |
Oficialul NATO a fost impresionat de modul de planificare, organizare și de execuție a manevrelor de la bord, toate desfășurându-se în deplină siguranță, în ciuda unei hule puternice.
. |
. |
La sfârșitul vizitei, comandorul Falcone a specificat că avem tehnică diferită, dar, prin profesionalismul de care dăm dovadă toți membrii
grupării și prin camaraderia ce ne unește, reușim să îndeplinim misiunile primite. Înainte de a coborî de la bord, comandantul SNMCMG-2 i-a felicitat pe marinarii români și le-a mulțumit pentru contribuția
adusă la succesul misiunii grupării NATO în Marea Neagră.
Dragorul maritim 29 și-a încheiat activitatea în Marea Neagră și urmează să intre miercuri, 31 iulie, în portul Constanța.NATO rămâne pentru România unul dintre pilonii principali ai politicii externe și de securitate. Angajamentul continuu al țării noastre și al
Aliaților pentru securitatea și apărarea comună asigură credibilitatea și relevanța NATO, în beneficiul tuturor statelor membre, precum și pentru consolidarea securității europene și euro-atlantice. Suntem uniți
de aceleași valori democratice, împărtășite de toți membrii Alianței, alcătuind o comunitate puternică și unită, capabilă să răspundă tuturor amenințărilor, indiferent de tipul lor sau de zona de proveniență. Prin
misiunile executate împreună cu partenerii noștri, Forțele Navale Române sunt un furnizor credibil de securitate pe flancul estic al NATO și UE
. |
. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu