14 septembrie 2023

2367. La mulți ani, dragi prieteni Pompieri!

 

     13 septembrie 2023 

     „La această dată, se împlinesc 175 de ani de când, pe Dealul Spirii, Compania de Pompieri din București, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, ducea o luptă aprigă împotriva numeroasei oștiri otomane venită să înfrângă mișcarea revoluționară de la 1848.” (Comunicat IGSU) 

    Au trecut mulți ani de când nu am mai prins această zi „suficient de liberă” pentru a putea profita din plin și a merge la întâlnirea cu prietenii noștri, cei care sar în flăcări, la propriu, pentru noi...

    Să le strângi mâna, să le spui: „Mulțumesc!”... Cele mai simple gesturi, dar atât de importante, când exprimă tot ce simți...

    Ei, Pompierii, reprezintă prima dintre cele câteva profesii ai căror oameni, cu cea mai mare sinceritate, aș prefera să știu că „stau la cafele” (eu adaug și ceaiuri, că s-ar plictisi de atâta cafea), ba le-aș mai da și un salariu bun, fără să stau pe gânduri! În aceeași categorie aș pune salvamontiștii și salvamarii. Să se antreneze, să dreseze câinii, să aibă tehnica mereu bine unsă, să facă tabere pentru copii și instruire cu cetățeanul... 

    Ideal! Până la acel ideal, însă, pompierii din Ploiești au sărbătorit prin lupta zilnică cu flăcările, încă de la răsărit. Pericolele și accidentele nu știu nici de sărbători, nici de odihnă, nici de idealuri...

    Locul întâlnirii: Sala Sporturilor, Ploiești.
    Dati pagina pentru amănunte.


  Din păcate, Ministerul Educației a omis multe lucruri, tinzând să mute începerea anului școlar cât mai aproape de 1 septembrie, într-o țară în care încă se mai vorbește despre „15 septembrie” ca fiind prima zi de școală. Printre acestea se numără și două evenimente importante ce nu-și pot schimba data și la care copiii au ce vedea, cunoaște, afla, învăța: Ziua Pompierilor, sărbătorită în toate subunitățile din țară și Comemorarea  lui Aurel Vlaicu la Bănești, în Prahova. Ar fi trebuit să fie mulți copii, de mână cu părinții, ori bunicii. Așa era cândva... Acum, rătăciți între programul școlar încă nedemarat în totalitate, pentru ca învățătorii și profesorii să poată programa deplasarea (ceea ce presupune proceduri din ce în ce mai stufoase, în unele cazuri devenind chiar imposibilă) și orele libere ale părinților, mulți nu îi mai pot întâlni pe cei după care întorc capul, când le aud sirenele. Păcat! Mare păcat! Respect celor mulți care, în ciuda piedicilor, au reușit să spună: „Prezent!”!

    Am reușit să ajung și m-am bucurat. M-am bucurat să îi văd, să îi salut, să le spun câte-n lună și în stele (nu ar fi avut timp să asculte, dacă le spuneam chiar tot), m-am bucurat de vremea bună și de zâmbetele tuturor.

    Copiii  au cercetat mașinile roșii, au colorat, au scris mesaje pe asfalt, s-au răcorit...

    Pentru că am fost cuminte, nu am stricat și nici nu m-am împiedicat de nimic, am primit și eu un cadou imens: ocazia de a experimenta nacela scării autospecialei pentru intervenție la înălțime! Mulțumesc!

Turnul de parașutism, Ploiești
    Dar să nu mă întind prea mult la vorbă... 

    Cu respect și mare drag, spun încă o dată: La mulți ani, Pompieri ai României! Vă mulțumesc că existați! Să ne fiți puternici și sănătoși! 

    Atât de mult aș vrea să vă știu în siguranță...

   Cu gândul, bineînțeles, la cei răniți în urma exploziilor din Crevedia,  cărora le doresc din tot sufletul însănătoșire grabnică, voi lăsa fotografiile să povestească mai departe...

    *Ana-Maria* 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu