Pilonul STS |
companii private, continuă și în acest an tradiția de iluminare în roșu a unor clădiri
emblematice din Capitală și din țară, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112 și aniversării a 20 de ani de la operaționalizarea 112 în România.
Peste 90 de clădiri ale autorităților publice centrale și locale, inclusiv turnul de comunicații al STS, instituții de cultură și obiective turistice, sedii ale unor companii private vor fi iluminate pe 11 februarie 2024, începând cu ora 18:00, în culoarea roșie, reprezentativă pentru Serviciul de urgență 112.
STS și partenerii care s-au alăturat acestui demers transmit, astfel, un mesaj de unitate și responsabilitate. Apelul la 112 doar în caz de urgență – asigură că resursele de intervenție sunt direcționate în cel mai scurt timp posibil către o urgență reală.
Le mulțumim partenerilor noștri din București și din țară, pentru sprijinul acordat:
- București:
Administrația Prezidențială
Guvernul României
Parlamentul României
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Apărării Naționale
Primăria Municipiului București
Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – CREART
Teatrul Odeon București
Spitalul Clinic Colțea București
Biblioteca Națională a României
Opera Națională București
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București
Palatul CEC București
Magazinul Cocor din București
Hotel Sheraton București
Sky Tower București
Clădirile Globalworth Tower, Square și Campus București
Ana Tower București
Hotel Marriott București
- Județul Alba:
Cetatea „Alba Carolina” din Alba Iulia
Monumentul Unirii din Alba Iulia
2
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Secția Boli infecțioase
Clădirea Rectoratului Universității „1 Decembrie 1918” – Palatul Apor
- Județul Argeș:
Primăria Municipiului Pitești
Primăria Municipiului Curtea de Argeș
Muzeul municipal Câmpulung
- Județul Botoșani:
Palatul Administrativ, cu sprijinul Consiliului Județean și a Instituției
Prefectului
Primăria Municipiului Botoșani
- Județul Brașov:
Primăria Municipiului Brașov
Literele luminoase de pe Muntele Tâmpa, cu inscripția „BRAȘOV”
- Județul Buzău:
Consiliul Județean Buzău
Prefectura Buzău
- Județul Cluj:
Consiliul Județean Cluj
Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca
Podul „N” din Cluj-Napoca
Primăria Municipiului Dej
Primăria Comunei Florești
BT Arena
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca
- Județul Dâmbovița:
Primăria Municipiului Târgoviște
- Județul Galați:
Consiliul Județean Galați
- Județul Gorj:
Primăria Municipiului Târgu-Jiu
Clădirea Instituției Prefectului Județul Gorj, cu sprijinul Consiliului
Județean Gorj
Pe Clădirea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu se va
difuza un material despre Serviciul de urgență 112
- Județul Harghita:
Primăria Municipiului Miercurea Ciuc
Casa de Cultură a Sindicatelor Miercurea Ciuc
Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc
Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc
3
- Județul Hunedoara:
Cetatea Deva
- Județul Iași:
Primăria Municipiului Iași
Academia Română, Filiala Iași
Ateneul Național din Iași
Ateneul Național din Iași – Sala Unirea
Agenția pentru Protecția Mediului Iași
Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt” Iași
Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași
Casa de Cultură a Studenților din Iași
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași
Hotel Unirea Iași
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Iași
- Județul Maramureș:
Primăria Municipiului Baia Mare
Podul pietonal Kaufland
- Județul Mehedinți:
Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin
- Județul Mureș
Primăria Municipiului Târgu Mureș
Combinatul Azomureș (unde este operaționalizat un punct de lucru
SMURD al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al Județului
Mureș)
- Județul Neamț:
Primăria Municipiului Piatra Neamț
Palatul Administrativ – Consiliul Județean Neamț și Instituția Prefectului
Neamț
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț
Teatrul Tineretului Piatra-Neamț
- Județul Olt:
Primăria Municipiului Slatina
- Județul Satu Mare:
Palatul Administrativ din Satu Mare
- Județul Sălaj:
Consiliul Județean Sălaj
- Județul Sibiu:
Primăria Municipiului Sibiu
Consiliul Județean Sibiu
4
Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Sibiu
- Județul Suceava:
Primăria Municipiului Suceava
Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni
- Județul Teleorman:
Primăria Roșiorii de Vede
Primăria Orașului Videle
Monumentul Eroilor din Videle
Centrul Multifuncțional pentru Tineri Alexandria, cu sprijinul Primăriei
Municipiului Alexandria
- Județul Timiș:
Palatul Administrativ din Timișoara
- Județul Tulcea:
Lucrarea monumentală de mozaic din Piața Civică Tulcea
Monumentul Independenței Tulcea
- Județul Vâlcea:
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
Pe panourile din Municipiul Râmnicu Vâlcea se va difuza un material
despre Serviciul de urgență 112, cu sprijinul Primăriei Municipiului și al
firmei Nurvil.
#apel112 #SunaResponsabil
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu