| . |
Complexul de exerciții DACIA 21 LIVEX, al cărui start a fost dat la începutul lunii mai, este condus de Comandamentul Forțelor Întrunite „Gl. I.M. Florescu” (CFÎ) al Ministerului Apărării Naționale. DACIA 21 LIVEX armonizează două componente principale de instruire în context multinațional - exercițiul NATO Steadfast Defender 21, condus de Comandamentul Forțelor Întrunite de la Napoli, care presupune dislocarea din Turcia în România a unei forțe de reacție rapidă a NATO (Very High Readiness Joint Task Force - VJTF), respectiv exercițiul Defender Europe 21, care cuprinde o serie de evenimente majore de instruire, sub conducerea Comandamentului Forțelor Terestre ale SUA în Europa (USAREUR).