 |
| . |
Autorul, recte eu și o zi de muncă la autobază. Iarna.
Trezirea la ora cinci, un ceai fierbinte cu o țigară și la muncă! Ies afară,ger... Mă uit la termometrul din curtea casei..-12 grade. Hait,zic,nasol! Îmi iau sacoșa cu mâncare ( slănină afumată, o ceapă și pâine) și plec. În Bărăgan e o chestie numită Crivăț... uneori bate ca nebunul și troienește, alteori doar insinuează... rece și subțire ca o lamă de bisturiu... Acum era lama... Plec. După câteva minute simt gerul aspru. Mda...iar au început să sufle urșii polari de la ruși spre noi. Îmi trag fesul mai adânc. La șase fără zece era autobuzul. Mă urc, plătesc și rămân în picioare, n-am curajul de a sta pe un scaun. Geamurile sunt înghețate și radiază mii de cristale.. Ajung la capăt de linie. De aici, mai am vreo zece minute de mers lejer până la muncă. Zăpada scârțâie sub picioare. Gata,am ajuns, aproape. Tușesc așa, la derută. Imediat,se aude un cor de lătrături ale câinilor noștri și se apropie în fugă de mine. Îi strig pe nume pe câțiva dintre ei: Avion,Dida, Calu, Bobiță, Neagra... Mă recunosc. Șeful de haită, Avion, vine și mă miroase, apoi se urcă pe mine în două labe. Uriaș câine. Îl mângâi, mă linge pe față ... ceilalți încep cu joaca,cei mai mari se urcă pe mine,cei mai mărunți mă trag de pantaloni sau dau cu lăbuțele pe sacoșă. Intru în coloană.
