2344. "Politica si Delicatese"- (D'ale romanilor)

2324. Amza Pellea si iepurii (D'ale romanilor)

.

.

Candid Stoica: Dar cum a fost la vânătoarea aia la care ai luat parte cu Ceauşescu?

Amza Pellea: Băi frate, fuse ceva de panopticum. Ceva ce n-am să mai văz: iepuri zburând! Era cam aşa: se mergea într-un grup cu Ceauşescu-n frunte, după care veneau ştabii şi specialiştii în vânătoare, iar la urmă ăştia mai amărăşteni, ca mine. Din dreapta şi din stânga zburau păsări în care trăgea întâi el şi după aia ăilalţi, la indicaţia şefilor cinegetici. Noi, ăştia de la urmă, auzeam indicaţiile de pe margini: «Băgaţi fazanii, daţi drumu’ la potârnichi, băgaţi raţele sălbatice...». Şi păsările zburau şi din dreapta, şi din stânga. Dar, la un moment dat, auzii: «Băgaţi iepuri!». Şi atunci, neică, văzui iepuri zburând. Săracii, zăpăciţii ăia care aruncau păsările, încurcaseră borcanele!

2267. PISICUL LUI MIHAI - D'ale romanilor

.

Eram in primavara anului 1993 pe nava "Faysal" sub pavilion Honduras,fosta nava romaneasca mult iubita de mine "Baia Mare", in Portul Nou Galati unde am incarcat cherestea pentru porturile Latakia si Tartous-Siria.

Echipajul era format din cinci romani si 18 sirieni, oameni de nationalitati, culturi, obiceiuri si religii diferite, la inceput ne intelegeam mai greu dar cu timpul cunoscandu-ne am devenit o adevarata familie.

La trei zile dupa plecarea din Galati, undeva in Marea Egee, prietenul meu, seful mecanic Mihai Turoveanu m-a chemat la el in cabina,acolo pe canapea era o frumuste de motan mare cat un iepuroi cu blanita maron deschis si bej inchis, cu mustata in forma de evantai, cu urechile ciulite pe care le rotea ca pe niste antene receptionanad parca semnale din Univers,cu nasuc roz,cu un botic cu buze rosii iar ochii lui de un albastru neasemuit de frumos ne privea cu dragoste si ne-a cucerit inimile noastre de marinari greu de induiosat. Pe loc i-am dat numele de BEJU.

2261. Stăpânul inelelor- D'ale romanilor

.

În 1987 am intrat cu nava "Mîndra" în portul Cape Town pentru reparații la compartimentul "Mașină". Era planificat să stăm o lună dar reparațiile au durat trei. Am avut ocazia să vizitez orașul pe îndelete. Nu degeaba i se spunea "Perla Africii de Sud". O splendoare de oraș! Frumos, curat, cu oameni civilizați, de voie sau de nevoie. Președinte era, încă, P. W. Botha.

Acostăm, deci, la cheu. Se fac formalitățile de rigoare și, într-o oră, puteam să ieșim în oraș. De-abia așteptam, după multele luni petrecute pe mare, să pun piciorul pe uscat.

Dar cineva bate la ușă. Deschid. Și văd o fetișcană de culoarea abanosului. Cam 1,55m, subțirică, ochi mari, părul împletit în multe codițe. Purta o fustă verde cât o batistă, o bluză albastră dintr-un fel de plasă care nu prea ascundea nimic, papuci de plastic galbeni. Era ca un bibelou exotic.

- Hi! îmi zice ea zâmbind șmecherește.

- Hai! îi răspund eu și o las să intre.

Eu mă simțeam un pic stânjenit dar ea e era foarte degajată. Cu siguranță, nu era prima cabina de vapor pe care o vizita.

2198. De dimineață dintr-o altă viață...(Eu si camionul meu in socialism)

.

Începutul anilor 90, după " marea îmbulzeală".

Autorul, recte eu și o zi de muncă la autobază. Iarna.

Trezirea la ora cinci, un ceai fierbinte cu o țigară și la muncă! Ies afară,ger... Mă uit la termometrul din curtea casei..-12 grade. Hait,zic,nasol! Îmi iau sacoșa cu mâncare ( slănină afumată, o ceapă și pâine) și plec. În Bărăgan e o chestie numită Crivăț... uneori bate ca nebunul și troienește, alteori doar insinuează... rece și subțire ca o lamă de bisturiu... Acum era lama... Plec. După câteva minute simt gerul aspru. Mda...iar au început să sufle urșii polari de la ruși spre noi. Îmi trag fesul mai adânc. La șase fără zece era autobuzul. Mă urc, plătesc și rămân în picioare, n-am curajul de a sta pe un scaun. Geamurile sunt înghețate și radiază mii de cristale.. Ajung la capăt de linie. De aici, mai am vreo zece minute de mers lejer până la muncă. Zăpada scârțâie sub picioare. Gata,am ajuns, aproape. Tușesc așa, la derută. Imediat,se aude un cor de lătrături ale câinilor noștri și se apropie în fugă de mine. Îi strig pe nume pe câțiva dintre ei: Avion,Dida, Calu, Bobiță, Neagra... Mă recunosc. Șeful de haită, Avion, vine și mă miroase, apoi se urcă pe mine în două labe. Uriaș câine. Îl mângâi, mă linge pe față ... ceilalți încep cu joaca,cei mai mari se urcă pe mine,cei mai mărunți mă trag de pantaloni sau dau cu lăbuțele pe sacoșă. Intru în coloană.

2135. CUM AM FOST NAZIST PENTRU SERGIU NICOLAESCU (din ciclul D'ale romanilor)

.

N-am visat niciodată să devin actor pentru că mi-am dat seama si singur că nu am nici cel mai mic talent pentru actorie. Acum sunt inginer şi n-am regretat niciodată alegerea făcută. Şi cu toate astea, chipul meu a rămas înregistrat undeva pe o peliculă, într-un film. Era prin 1984 sau 1985. Mergeam pe Bulevardul Magheru când, la un moment dat, mă opreşte un domn relativ în vârstă şi mă întreabă :

- Domnule, nu vrei să joci într-un film ?

Mă uit la el cu neîncredere, ştiind câţi escroci sunt prin Bucureşti.

- Hai, domnule, că e treabă serioasă ! Sergiu Nicolaescu face un film despre 23 August şi avem nevoie de figuraţie. Dumneata ai o figură ariană şi ai putea juca rolul unui ofiţer neamţ.

Eu, tot neîncrezator.

- Domnule, sediul filmului e aici aproape, la cinematograful Scala. Ce te costă să mergi până acolo?

În cele din urmă am mers şi m-am convins că, într-adevăr, era treabă serioasă.

2116. Americanii, porcul, calul si rusii, sau istoria traita altfel decât în carti (D'ale romanilor)

.

De pe dealul copilăriei lui, tata, cu palma streașină la ochi, privea fascinat stolurile de avioane americane îndreptându-se spre rafinăriile din Ploiești...veneau ziua, fără nicio frică veneau...Nicu Tureac, tatăl lui, știa că Aurică e prea mic ca să facă prostii, așa cum făcuseră golanii satului...noaptea, beți și încălcând camuflajul, aprinseseră focuri mari pe vârful Istrița, punându-i la încercare pe piloții anglo-saxoni, care nu s-au sfiit ca să lase să cadă câteva bombe cărate din Libia pâna aici...

Fără ca măcar să se cunoască, la vreo 40 de km în linie dreaptă, în direcția Nord-Vest, viitorul cumnat al lui tătuțu, Ionel, mai mic și mai neastâmpărat, ieșea din adăpostul în care se pitea cu familia, spre disperarea mamei lui, precum un pui de șoarece în preajma unei vipere flămânde...le făcea cu mâna la piloți și striga cuvinte nevinovate...

2114. POVEȘTI MARINĂREȘTI.. ADEVĂRATE-1

Faimosul "Inon"in 2018

.

Este prietenul meu. Un tip minunat care mai si cântă bine din chitara si chiar din gura. L-am cunoscut ascultandu-i trupa, "Micul Paris", placandu-mi la nebunie. Afland apoi ca este marinar, efectiv m-am "lipit" de el. Multe zile am petrecut impreuna si cu alti prieteni pe malurile si pe luciul Snagovului, la foc de tabara langa cort, sau pe "Inon", navigand prin cotloane nestiute ale minunatului lac plin de pasaret si plante de vis, lasandu-ma la timona vaporasului său de poveste. Mi-ar fi placut sa navigam pe Dunare spre Delta, asa cum de ceva ani planuim si speram sa reusim pana la urma. Dar pana atunci, ma bucur ca a inceput sa-si faca publice povestile. Alex Stoian, zis Nemo.

POVEȘTI MARINĂREȘTI..

Povestind unor prieteni tot felul de pățanii și de aventuri marinărești trăite de mine, mi-am dat seama că dețin o întreagă bibliotecă cu povești cât se poate de adevărate, unele frumoase altele mai puțin dar toate interesante.

M-am gândit să vi le împărtășesc aici, în scurte episoade care marchează cele mai importante momente din viața mea de marinar.

Voi începe cu... începutul... cu facultatea de marină, mai precis Institutul de Marină Mircea cel Bătrân din C-ța - un amestec imposibil de școală și armată.

Episodul 1 – ÎNCEPUTUL

Pasiunea mea pentru marinărie s-a declanșat devreme. Aveam vreo 10 ani când tata, inginer constructor (deci nici o legătură cu marina), s-a apucat să construiască o ambarcațiune: un vaporaș de 10 m lungime, cu cabine și pătuțuri, cu wc și bucătărioară, cu tot ce trebuie. În anii ce au urmat am făcut cu el 2000 km pe Dunăre, am vizitat toată Delta, am trăit luni întregi pe el. Aveam 13-14 ani și simțeam că trăiesc aventurile din cărțile pe care le citeam la vremea aia... cum ar fi „Viața pe Mississippi” de Mark Twain.

2113. Ne dădea la toți de muncă Partidul, chiar și la cei mai nerozi dintre noi...(D'ale romanilor)

.

Cu umorul sau sec, inconfundabil, Chippy isi contiună povestile din anii gloriosi ai socialismului revolutionar, amuzându-ne cu amintiri care sunt atat de aproape de ale noastre, de parca ar fi trait chiar viata noastra. Ori noi pe a lui. "Dacă ar fi cerut referințe de la foștii mei maiștri instructori, nu m-ar fi angajat niciodată A.C.C.-ul...poate doar să car șpanu'..."

2111.POVESTILE MELE- (PRIZONIER IN TIMPUL MEU) COPILARIA partea a II-a. Marin Grigoriu (D'ale romanilor)

Internetul ne ajuta sa aflam povesti. "Navigatorii" din cablurile lui profită si povestesc nostalgic, asa cum ani inainte nici nu gandeau ca se poate, impartasind astfel informatii despre vremurile traite, altfel niciodata stiute.

Oameni care poate nu ar fi spus nicicand, nimanui ce si cum au trait, ne incanta destainuindu-se si astfel dezvaluind ceea ce nu am fi aflat nicicand despre istoria nestiuta a timpurilor de fapt atat de apropiate. Sa profitam citind si desfatându-ne.

foto a autorului,din scoala generala

Într-o zi, cred că era toamnă, vine tanti Lili plângând la mama.

- Ce ai? Întreabă mama.

- Vino la noi și ajută-mă, că o să cadă peretele de la casă peste noi. O crăpat de jur împrejur și pârâie și cade mereu câte o bucățică.

Când aude mama, se pregătește de plecare. Pe mine mă lasă acasă, ca să–i spun tatei unde era ea. Nu venise încă tata, semn că iar se abătuse pe la „nea Meluță“. Era locul lui zilnic de popas. Era la câteva străzi de noi, pe str. Română colt cu Smârdan, unde era o bodegă. Dar mama nu mai are răbdare să-l aștepte pe tata. Se duce cu tanti Lili, spunându-mi să-I zic că e plecată la bunica ca să o ajute la cărat lucrurile în altă cameră. Bun! Pleacă ele. Din urma lor pe la șase seara, apare și tata „chitrofonit“ rău. De abia mai putea să meargă, darămite să le mai ajute și pe ele. Când mă întreabă de mama, îi zic:

- Mama e plecată la tanti Lili, să o ajute la cărat lucrurile din cameră. Că zicea ea, că se poate dărâma peretele peste ele.

Dar cum tata nu mai judeca, începe să plângă, zicând că mama ne-a părăsit. Și a ținut-o așa până a reușit să adoarmă. Pe la unu noaptea apare și mama.

2108. Cinema si amintiri din Campina socialista (d'ale romanilor)

. Nu bag mâna-n foc, dar cred că am șezut fascinat pe toate scaunele, de pe toate rândurile...am stat și în cur pe scări, dar și direct pe dușumeaua din fața primului rând, cu capul la 180 de grade...mai ales când rulau filme indiene...cu țiganii laolaltă...ei cu casetofoane mono de 5000 de lei bucata, lemnoase în dreptul casetei audio, înregistrau soundtrack-u' ce le amintea de pământurile natale...

Mi-a pus mâna la ochi tata când s-a despuiat târfa din "100 de carabine"...și tot el a plâns la "O floare și doi grădinari"...eu m-am tăvălit pe jos de râs la "City, city, bang, bang"...mi-a tremurat sufletul de plăcere la filmele lui Disney, dar și de emoție când vreo cenzură generoasă mai uita câte o țâță în "Septembrie", sau "Mușcă și fugi!"..."- Pensionarii cu fața la perete!", striga o voce de țărănoi beat de pe ultimele rânduri, atunci când vreo duduie din celuloid lăsa să-i cadă breteaua de la sutien...aceeași voce urla și când, femeia de serviciu descuia ușile de evacuare stânga-dreapta, după ce în prealabil trăgea cu un zgomot specific făcut de inele, draperiile groase...striga după alt cretin care, plictisit și ieșit mai devreme, lăsa să intre lumina soarelui în acea lume magică...

De mii de ori am tras de mânerele din inox ale ușilor principale de acces...casa de bilete era în stânga, dar uneori, suplimentar, se mai deschidea o casă în dreapta...era aglomerație pe vremuri la cinematograful 23 August...2 lei și 50 de bani plăteam pe un bilet, sau, cel mai scump, o hârtie de 5 lei, cu bărcile din Constanța pe una din fețe, atunci când filmul era în două serii...asta dacă mă duceam de la 6 seara, sau de la 8, când am mai crescut...la matineu, de la 9 dimineața, intram cu 1 leu, 1 leu 50, sau cu 2 lei, depinde de rândul pe care doream să stau...treceai de femeia care rupea biletele și-ți făcea accesul în holul unde erau fotografii cu actori celebrii, dar și un chioșc cu dulciuri și răcoritoare...toaletele erau simetrice cu casele de bilete, stânga dame, dreapta bărbați...

2078."Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor !"- din povestile lui Cipri din Câmpina (D'ale romanilor)

li2

Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor ! Ceaușescu și poporu’, au plecat cu avionu’ ! Burtă, către noi:

"- Ziceți bă : Avionu’ s-a stricat și-a aterizat forțat, drept în oala cu căcat ! ”
Așa strigam...cum ne învăța Burtă...din rărunchi strigam...se cruceau vecinii pe la ferestre...securiștii cred că aveau termopane...

Multă vreme am crezut că numai președinții se dau cu avionu’...visam să zbor...
Le văd noaptea din pat... licurici clipind pe roșu...unu’ după altu’ trec...printre stele trec...le văd ziua...brăzdează cerul...cu duiumu’...știu să deosebesc Boeingul 737, de celelalte, 747, cu cocoașă... sunt mulți cei care nu cunosc zborul...oameni cu bani unii...fricoși...aș atârna de aripi dacă aș putea....
Ai crede că e numai lume bună la bord, când le privești semețe, trecând impasibile către Nord, ori spre alte puncte cardinale...încuiați, agramați, copii care țipă pe relația decolare-aterizare, lăudăroși, rasiști, xenofobi, săraci, evazioniști, stewardese bătrâne, pișăcioși si căcăcioși la coadă, nemâncați poftind la căruciorul cu cina caldă...de toate are avionu’n burta lui...
Abia așteptam să decolez din Budapesta...mă plictisisem îngrozitor în aeroport, era târziu și-mi era foame...bani ciuciu...aproape o oră am stat cu motoarele turate peste timpul de plecare...până a apărut Viorel Hrebenciuc însoțit de o slugă...transpirat, s-a băgat ca o lichea la business-class...pe banii poporului...el sunase la TAROM ca să-l aștepte avionul...150 de oameni am stat după un ciocoi...el ar fi trebuit să aterizeze forțat, drept în oala cu căcat...
Dar barem era sigur avionul ăla...cel care ne dusese la Zagreb, un Carpatair românesc, cu elice, avea ușa de la cabina pilotului defectă , iar prânzul ni l-au servit cu tacâmuri metalice, inclusiv cuțite... și era după 9/11...

2008.Muzeul dintre vii: "Crama de la 1777" (D'ale romanilor)

Muzeul "Crama de la 1777"

 

  Zona Dealu Mare este știuta ca identificandu-se inseosebi cu comuna Valea Calugareasca, Prahova, desi ea (zona) se intinde pe o lungime de vreo 60 km si pe o latime de vreo 10 km minim,  pana in jud. Buzau inclusiv.

    Putini stiu ca Valea Calugareasca este formata din catune vechi, viticole, intinse pe dealuri si legate de strazi pitoresti

.Muzeul "Crama de la 1777"

care traverseaza dealurile printre vii si vai, culmi si vaioage, de un farmec fascinant. Strazile "principale" poarta numele vechilor catune, actuale

.din Muzeu

adevarate cartiere in care pe langa peisaje minunate, pastorale, gasesti atat case vechi, de sute de ani, cat si noi de cativa ani.

    Pe strada Nicovani, care desigur traverseaza catre culmea dealurilor satul cu acelasi nume, surpriza dintre vii sare in ochi: un Muzeu facut intr-o crama de sute de ani, din dulapi grei de stejar, reconstituita prin mutare de langa Ploiesti pe un teren donat acum ani de zile, colectie a Muzeului de Istorie si Arheologie Ploiesti. 

1969. Cand visurile se implinesc prea tarziu- dorind un cub Rubik (D'ale romanilor)

Romanesc (cel mic), din anii 80 si nestiut din 2014 cel mare. Cubul Rubik a fost un mare succes comercial cand a aparut. Devenise jucaria care a aruncat vanzarile mondiale in aer, cucerind fulminant globul. Originalul se manevra usor si deosebit de rapid,avea muchii ascutite si era mai usor, cel romanesc era problematic la manevrare, dar cu placutze rotunjite, mai placut la pipait. Nu mai stiu daca erau la fel ca marime, cel mare din colectia mea nu este nici el original. O perioada s-a gasit in librariile vremii cel original, unguresc, apoi a aparut cel romanesc, dar si acesta pe sub mana,cu interventii, nu la raft. Nu stim daca a fost fabricat sub licenta la noi in tara sau nu si personal, nici de catre ce intreprindere sau cooperativa, mai ales ca in acea vreme esticii nu prea aveau treaba cu licente la jucarii, in afara de germanii democrati, dar si furat sau nu ca model, era greu de gasit pe piata si scump-50 lei. Tare mult mi-am dorit , stateam la rand ca sa-l prind si eu putin si nu am avut bafta sa primesc vreunul. In scurt timp au disparut din librarii, cei care le aveau le-au facut praf si asa am uitat de el. Dupa 89 au invadat inutil piata-nu prea mai era interesat nimeni-jocurile pe tv si pe calculator faceau legea! Daca nu primea fiul meu unul, nu-mi mai aduceam aminte de el...Dar nu m-a mai atras, nu mai are acelasi miraj din pacate. Descoperindu-l pe cel romanesc si aducandu-l in colectie, am crezut ca o sa mai simt macar fiorul acela care ma facea sa ma rog de cei care-l aveau,sa mi-l lase si mie putin... Din pacate s-a dus. Asa ca, stau ambele pe un raft si asteapta sa fie expuse-cand se va putea-in Muzeul Industriei in Spatiul Romanesc, la sectorul "Industria usoara-jucarii.

   Pentru mine visul s-a implinit prea tarziu din pacate. Poate imaginatia altor copii va fi aprinsa de acest incredibil accesoriu nu doar al copilariei.

1920. Romanul tipic, latoatepriceput si atotstiutor...

...curajos, plin de initiativa, un adevarat salvator!

1917. La Grausor-poveste de mahala

.

  Drumul Gazarului era un cartier de mahala, care arata exact asa cum se numea. Intr-o parte era marginit de inchisoarea Vacaresti, in alta de Cocioc (delta Bucurestiului, chipurile) mai la sud de lanuri de porumb si era chiar si o vie. Mai la stinga era balamucu, Spitalul de nebuni nr 9. La „Mandravela”, in intersectie, dimineata era plin de lume, care astepta sa vada cum sunt dusi detinutii la munca. Erau dusi in camioane deschise, cine avea noroc putea sa-i arunce rudei respective o desaga cu ceva tigari, sau bautura. Paznicii se faceau ca nu vedeau, de fapt primeau si ei cite ceva.

  Nu exista canalizare, iar „lumina“ s-a bagat cind am fost indragostit primele ori. In copilarie am trait fenomenul pietruirii strazilor, se aduceau, cu camioane Skoda, pietre de la riul Arges si se potriveau intre ele, mai apoi punind nisip. Eram fericiti sa mergem si noi cu Skodele alea mari. Toti baietii eram inebuniti de filmul "Soferii iadului". Pt. noi, copiii, pietruirea nu era prea buna, era greu sa joci fotbal pe aceste pietroaie si nici cu bicicleta nu era prea bine. Pina la tramvai mergeai pe jos, la „Sosea“ Oltenitei, erau vro doi km.
   Locuitorii cartierului nu erau aia cistigatori, din contra. Pe strada noastra jumate facuse, sau facea, puscarie, ai batrinii din motive politice, cei tineri pt. furturi. Vorba poetului "ai mai prima barbugiu, cuţitar, caramangiu, ca un fante de spatiu."

DA PAGINA!

1914.Transnistria produce elicoptere de contrabanda???????

Chiar nu-mi vine sa cred!!!
Produci si exporti "la negru" elicoptere???
Este mai mult de laudat asa ceva!
Si noi nici oficial nu reusim...
Zau daca nu i-as felicita pe baietii acestia, pacat ca nu sunt nominalizati in articol!

Elicoptere produse clandestin în Republica Moldova urmau să ajungă ilegal în spațiul CSI // Cum funcționa schema

Cornelia Cozonac

30/06/2020

863

 
 
 
 
 
 
 
 

PG

Cel puțin zece elicoptere, produse clandestin în Republica Moldova, urmau să ajungă pe căi ilegale în țările din spațiul CSI. Procurorii din cadrul PCCOCS de comun cu Inspectoratul Național de Investigații au documentat, pe parcursul mai multor luni, activitatea ilegală a unui grup de persoane bine organizat, specializat în producerea elicopterelor. Grupul era condus de persoane domiciliate în stânga Nistrului, regiune aflată sub controlul regimului secesionist de la Tiraspol. 

Aparatele de zbor, la aspect exterior identice modelului de elicoptere „Ka 26” erau produse în condiții clandestine, într-o localuitate din raionul Criuleni. Procurorii și polițiștii au discins marți la baza de producere, amplasată într-o localitate din raionul Criuleni, pe malul râului Nistru și la domiciliile persoanelor implicate în rețea, pentru acumularea probatoriului necesar.

Procuratura generală precizează într-un comunicat că pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru fapte de pregătire a contrabandei cu aparate de zbor, de către două sau mai multe persoane. 

Perchezițiile descinse marți au constatat că la moment, pe liniile de producere sunt peste zece elicoptere, aflate la diferite etape de finalizare, toate produse în lipsa actelor permisive necesare și documentelor de proveniență pentru piesele și utilajele folosite.

Pentru aceste acțiuni, legislația Republicii Moldova prevede o pedeapsă de la trei la zece ani închisoare.

Centrul de Investigații Jurnalistice a realizat anterior o anchetă jurnalistică în care deconspirase o scheme de producere, al o uzină din Tighina, a unor piese pentru elicoptere de luptă, care erau exportate în Federația Rusă.

1886. Englezii cu avioanele si rusii cu Misu, calul bunicului

   De pe dealul copilăriei lui, tata, cu palma streașină la ochi, privea fascinat stolurile de avioane americane îndreptându-se spre rafinăriile din Ploiești...veneau ziua, fără nicio frică veneau...Nicu Tureac, tatăl lui, știa că Aurică e prea mic ca să facă prostii, așa cum făcuseră golanii satului...noaptea, beți și încălcând camuflajul, aprinseseră focuri mari pe vârful Istrița, punându-i la încercare pe piloții anglo-saxoni, care nu s-au sfiit ca să lase să cadă câteva bombe cărate din Libia pâna aici...

   Fără ca măcar să se cunoască, la vreo 40 de km în linie dreaptă, în direcția Nord-Vest, viitorul cumnat al lui tătuțu, Ionel, mai mic și mai neastâmpărat, ieșea din adăpostul în care se pitea cu familia, spre disperarea mamei lui, precum un pui de șoarece în preajma unei vipere flămânde...le făcea cu mâna la piloți și striga cuvinte nevinovate...

   Din satul Cornu, unde erau refugiați, Ionel, cu ochii lui de copil, vedea Câmpina bombardată, fum negru ridicându-se peste oraș...moarte și multe lacrimi lăsau în urma lor avioanele, fugind golite de bombe către Africa ori Italia...

   Nu am vreun răspuns la afirmațiile lui tătuțu, care fac referire și la faptul că pe aripi, păsările din fier cărau tancuri ori vehicule militare...el așa vedea de pe dealul copilăriei lui...

   Când neamțul care era santinelă la intrarea în satul lor, Greceanca, a părăsit precipitat ghereta instalată pe stânga, înainte de urcuș, printre oameni a început să umble vorba că vin rușii...

DA PAGINA!

1880. "VAGONUL 55" - D'ale romanilor

TV2,foto originala Ioan Ciorca

Prin 1965, transportul urban se afla în plin proces de dezvoltare. Întreprinderea Orăşenească de Transport Cluj (IOTC) îşi îmbogăţea parcul, cu autovehicule din producţia indigenă. Autobuzele uzinei Tudor Vladimirescu şi troleibuzele Atelierelor Centrale I.T.B luau, treptat, locul celor vechi, de producţie rusească. Printre copiii, de la numărul 19 al străzii Moţilor, era mare fierbere. Unul dintre puşti anunţase plin de emfază că tatăl său, şofer la IOTC, urma să primească un „vagon nou”, căruia trebuia să‑i facă rodajul.

Văzând nedumerirea de pe chipurile noastre, prichindelul ne epată cu vastele sale cunoştinţe în domeniu, lămurindu-ne, plin de importanţă: „Dacă vreţi să ştiţi, în limbajul tehnic, vagon înseamnă «troleibuz»”. Apoi, plin de importanţă, dată fiind calitatea sa de fiu al şoferului, puştiul trecuse la întocmirea unei liste „verbale” – neştiind încă să scrie –, a potenţialilor călători ai cursei inaugurale.

Pentru ceata de copii, cursa aceea, reprezenta un eveniment remarcabil. Asemeni tuturor prichindeilor, dornici să participe la „rodajul în parcurs” al vagonului cu numărul de inventar 55, mi‑am adus şi eu obolul la „prosperitatea” fiului şoferului, oferindu‑i cel mai preţios bun al meu: un rulment cu care intenţionam să‑mi înlocuiesc roata defectă de la trotinetă.

Ioan CIORCA

1332.Chistocul - preluare.

    Pe retelele de socializare mai gasesti si chestii bune si frumoase.
    Ei bine,zilele astea am dat peste o povestioara incredibil de amuzanta si de frumos scrisa,despre chistoace fumate pe dupa bloc la varsta experientelor "periculoase".
    Este savuroasa,distractiva si foarte plastica.
    Merita sa o cititi!

 Chiștocul

Marius Catalin Strezoian

-Ce faci ma, unde te strecori fara mine afara?
-Taci fa, ma duc sa ma joc somata ca sunt toti din fata blocului afara.
-Bine fraiere, te spun lu' tata daca nu ma iei si pe mine, stiu ca mergi sa fumezi in spate la i1.
-Ho fa proasto ca nu ma duc, nu fumez eu ca aia.
Pun tenesii in picioare si ma indreot spre usa si strig:
-Tata, ne lasi si pe noi afara, ca nu plecam din fata blocului.
Cand auzea tata formula asta, era timpul sa isi verifice maruntul din buzunare, semn ca se varsase ceva pe canapeaua din sufragerie si sa isi caute adanc cheile de la bicicleta.
-Bine ma, duceti-va dar, sa nu plecati departe ca acum vine maica-ta si va cheama la masa.
- Hai fa, ca te lasa.

O zbughesc pe scari si pana sa ajunga Corina la usa, eram disparut in spatele blocului, la centrala. Se juca fotbal, erau " aia mari" si noi astia mici, nu aveam loc sa ne facem si noi o echipa.
Plec catre cealalta locatie, la blocul IPL, acolo la fel, jucau altii si mai mari, terenul era un pic cu iarba si astia avea si arbitru, jucau pe lazi de bere deci, nici o sansa.
Era deja ora 7 si ma plictiseam in fata blocului cu un cornet de seminte, cumparat de la Leana Grasa, de langa Amzacea.

DA PAGINA!