La ceas aniversar, într-un interviu - documentar de excepție realizat de Alex Stoian (Nemo) și domnul M. m. p. Daniel-Andrei Pap, primul din seria "Generații", "Suntem România!" vă invită să cunoașteți Liga Maiștrilor Militari de Marină, istoria și activitățile pe care aceasta, neobosită, le propune.
6 mai 1909: prin Înaltul Decret nr. 1620, emis de regele Carol I, se consfinţeşte apariţia în
Marina de Război a Corpului Maeştrilor Militari de Marină - şefi de
specialităţi "Maeştrii militari şefi de specialitate sunt auxiliari ai ofiţerilor de
marină la bord şi pot fi întrebuinţaţi la nevoie în loc de ofiţeri, ca
şefi de magazii, depozite şi ateliere pentru păstrarea materialelor
marinei şi pentru exploatarea tehnicii de la bord”.
"Un Corp care s-a creat din nevoia marinei militare, la vremea respectivă, de a dezvolta un tip de tehnician, un om care să fie priceput în domeniile de motoare, artilerie, de navigație, un om care să repare, pe mare, sau să întrețină tehnica aflată la bordul navelor respective." M. m. p. Eremia Gabriel
"Evoluţia în timp a acestei forme de asociere
socio-profesională a maiştrilor militari marinari a cunoscut patru etape
distincte, fiecare având un anumit rol în pregătirea unei trainice
ancorări în realul momentului, prognozând totodată şi viitorul.Prima
etapă (piatra de temelie) s-a conturat la Galaţi, în luna februarie a
anului 1922, prin înfiinţarea Cercului Maiştrilor Militari de Divizia de
Dunăre.Etapa a doua (turnarea unei alte fundaţii) a fost realizată la
Constanţa, în luna martie a anului 1928, odată cu constituirea Cercului
Maiştrilor Militari de Divizia de Mare.Etapa a treia (etapa demolării) a
fost implementată şi înfăptuită de către mai marii vremii, aceştia,
fără a lua în nici un fel în consideraţie dorinţa de asociere
profesională, au hotărât, în anul 1948, ca aceasta să nu mai existe.Cea
de a patra etapă (noi sperăm să fie ultima) şi-a început derularea la
data de 16 octombrie 1990, momentul când s-a hotărât revenirea la
tradiţie. Se poate afirma că la 16 octombrie 1990 temelia a fost
reaşezată şi asigurată cu o piatră ce provine dintr-o rocă mult mai
rezistentă la vreme şi vremuri, pe frontispiciul noii “construcţii”
fiind gravat: Liga Maiştrilor Militari de Marină.
DA PAGINA PENTRU FILM!
DA PAGINA PENTRU FILM!
La data
de 16 octombrie 1990, momentul reluării tradiţiei de asociere
socio-profesională, actul constituirii Ligii Maiştrilor Militari de
Marină a fost semnat de către un număr de 22 de persoane, printre
domniile-lor regăsindu-se atât maiştrii militari veterani de război, cât
şi maiştri militari marinari aflaţi în activitate profesională." Extras din istoricul Ligii Maiștrilor Militari de Marină.
Liga Maiştrilor Militari de Marină este
recunoscută juridic ca asociaţie de drept privat fără scop lucrativ
(patrimonial), mai exact: o asociaţie neguvernamentală, apolitică şi
non-profit.
Scopul L.M.M.M. este licit, determinant şi are un
caracter de permanenţă. În privinţa obiectului de activitate, acesta are
un caracter ideal, nepatrimonial, el urmărind realizarea unor interese
sociale de grup, cel mai adesea în chip altruist, fără a se aştepta o
contraprestaţie din partea beneficiarilor de servicii.
Parcurgând Statutul
L.M.M.M., ori ascultând cu atenție interviurile din reportaj, aflăm care este scopul constitutiv şi prin ce metode şi
mijloace îşi propune asociaţia să materializeze acest scop:
"Art.11: Scopul L.M.M.M. este de a desfăşura activităţi menite să contribuie la stimularea motivaţiei profesionale, dezvoltarea dorinţei de performanţă şi competitivitate, ajutorare interumană, precum şi activităţi ce pot contribui la deconectarea de la stresul vieţii.Prin aceste activităţi, desfăşurate în deplin respect faţă de lege, se va urmări permanent cultivarea şi dezvoltarea nobilului sentiment al camaraderiei profesionale şi de armă.

Art.12: Pentru realizarea scopului propus, L.M.M.M. îşi va coordona activitatea urmărind îndeplinirea următoarelor obiective:
A: Popularizarea faptelor de arme şi a realizărilor de excepţie pe linie profesională ale membrilor asociaţi, precum şi ale persoanelor ce nu deţin această calitate, dar care, prin sprijinul pe care îl oferă, demonstrează că au înţeles şi apreciază scopul ligii. Popularizarea se va face prin activităţi specifice, mediatizate atât prin propria publicaţie, cât şi prin publicaţiile centrale sau locale;
B: Promovarea relaţiilor de camaraderie cu maiştrii militari, subofiţerii, soldaţii gradaţi voluntari şi personalul contractual civil aflaţi în serviciul altor arme din Armata României, cu persoanele care îşi desfăşoară activitatea în afara cadrului militar – fie activi, fie pensionari – precum şi cu alte organizaţii neguvernamentale şi apolitice locale şi din teritoriu;
C: Promovarea relaţiilor de camaraderie cu maiştrii militari şi subofiţerii aflaţi în serviciul armatelor altor state, prin discuţii pe teme marinăreşti, tehnice, precum şi prin organizarea unor activităţi culturale şi turistice;
D: Atitudine fermă faţă de acei membri care, sub diverse forme, încalcă normele prevăzute în statutul ligii, mergând până la excluderea acestora din asociaţie."
Dar este mai frumos când este povestit de către cei care au trăit această istorie, cu nostalgie și umor, așa că mă voi opri aici și vă invit să urmăriți interviurile din reportaj.

Domnul M. m. p. (r) Emil Olteanu - stânga - și domnul M. m. p. (r) Mihăilescu Dumitru (dreapta) |
"Suntem o asociație socio-profesională cu un trecut frumos și cu un viitor, zic eu, la fel de frumos." M. m. p. (r) Mihăilescu Dumitru
Un viitor din care nu lipsesc planurile pentru noi activități (cercuri de modelism și de matelotaj - noduri marinărești), continuându-le, în același timp, pe cele deja demarate și devenite tradiție: Cupa Tomis, Cupa Ligii la Fotbal...
Numeroase expoziții realizate de membrii Ligii Maiștrilor Militari de Marină. Despre una dintre acestea ne vorbesc domnii M. m. p. Eremia Gabriel și Cristian Cișmașu. O expoziție mică, dar bogată și interesantă, despre care am mai vorbit într-un reportaj și probabil vom mai vorbi și pe viitor..
Sigur că nu putem să nu amintim revista L.M.M.M, "Timona"! Pe care v-o recomdăm călduros!
" A fost odată un om care, în postura de președinte al L.M.M.M., și-a
dorit foarte mult ca această comuniune camaraderească să aibă propria sa
sursă media. Ideea acestui om, pe numele său Miron Domaru – primul
președinte al ligii, a apărut undeva prin toamna anului 1995, fiind
împărtăşită de către toţi membrii echipei aflată pe puntea de comandă.
TIMONA a devenit o emblematică publicaţie pentru echipajul Ligii
Maiştrilor Millitari de Marină, o publicaţie de sorginte marinărească
acceptată şi foarte bine primită și privită de surorile ei mai mari,
revistele „Marina Română” – editor Grupul mass media al Statului Major
al Forţelor Navale, „Marea Noastră” – editor Liga Navală Română, precum
şi „România maritimă şi fluvială – magazin”, revistă editată de Filiala
Bucureşti a Ligii Navale Române." M.m.p (r) Mihailescu Dumitru
Vizionare plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu