Decembrie înseamnă luna cadourilor, a surprizelor, a vacanței și a bucuriilor sufletești. Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în colaborare cu Asociaţia Culturală pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială „Casa Rurală Ion Avram Dunăreanu”, Şcoala Gimnazială nr. 1 Suhurlui şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Rediu, vă invită într-un spațiu de poveste, din care nu vor lipsi datinile și tradițiile românești. Vineri, 13 decembrie, 2019, la Casa Rurală ”Ion Avram Dunăreanu” din comuna Suhurlui se va desfășura cea de-a X-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri populare de sărbători ”Sfânta noapte de Crăciun”.
”Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători creştine de peste an, când colindele răsună pretutindeni şi copiii, ca într-o poveste magică, împodobesc bradul, aşteptând cu emoţie cadourile moşului. Naşterea Domnului ar trebui să aducă în sufletul fiecăruia, pace, linişte, înţelegere, iar ceea ce oferim nu trebuie să fie altceva decât un răspuns la darul iubirii lui Dumnezeu, pentru oameni. Ca în fiecare an, elevii şcolilor din Suhurlui şi Rediu, vin să colinde şi să ne prezinte scenete tematice legate de Naşterea Pruncului Iisus, dar şi programe artistice de cântece şi dansuri populare”. (Ionela Daniela Antohe – muzeograf)
Evenimentul se va desfăşura la Casa Rurală “Ioan Avram Dunăreanu”, comuna Suhurlui, judeţul Galaţi, vineri, 13 decembrie 2019, ora 1100.
Aura Cristian,
Responsabil Relații Publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu