2598. Color in Romania: Elcrom 1 si 2

Elcrom 1 in colectia muzeala, donatie.

    Televizorul color, in anii 80 in Romania, era un obiect de lux si opulenta. Se cumpara greu, pe liste de asteptare si era deosebit de scump: Elcrom cel mai ieftin, aprox. 14.400 lei, Telecolor aprox. 17.000, Cromatic aprox. 19.500. in anii 83-89, la un salariu mediu de 3400 lei si minim de 1500 lei lunar.
    Nu conta pe care-l aveai, din start erai catre varful piramidei sociale. Daca mai detineai o masina oarecare, un videou (videocasetofon) si un apartament, erai jmeker de jmeker si te apropiai de statutul de zeu. 

   Elcrom este un aparat ciudat, cu inovatii tehnice atragatoare , ca butoanele "one touch" luminate din programatorul de canale si ca blocul de alimentare in comutatie, aflat si stiut doar de catre depanatori, dar din pacate cu un tub catodic de generatie veche ( DELTA) si slab construit si ceva piese superslabe si ele, ratacite prin el.

 

.

 Aparatul este un compromis tehnologic ieftin in fosta URSS de unde provenea, devenind cel mai ieftin si in Romania si dorit, ca orice obiect de gen. Necesitatea de a livra rapid pe piata tv color si tipica interdictie de a importa direct din vest sau est, a dus la a monta trei tipuri de aparate gasite mai ieftin de licentiat sau cumparat  CKD (ca piese, module) si montarea lor la singura fabrica specializata si cu linii pentru TV, Electronica Bucuresti. Desigur nici aceasta nu putea asigura instantaneu productia ceruta de piata, astfel incat s a ajuns la livrarea prin inscriere pe liste la magazinele de profil si achitarea unui avans.
   Din pacate nu s a mai folosit solutia anilor 50, de la inceputul televiziunii in Ro, cand productia interna de tv a fost dublata de importurile din tarile vecine.

   Mai jos aveti informatii tehnice, tehnologice si despre originea Elcrom dar si cum a ajuns la noi, modificat pentru a putea capta inclusiv de la tarile din jur. Mentiune: a fost fabricat in 2 variante.

  La final aveti linkuri catre "Cromatic 02" si despre modulul PAL-SECAM.

.DE MINUNE:cheita de reglaj este la locul ei!

Caracteristici Tehnice și Origine

• Arhitectură hibridă (licență sovietică & Philips): la bază, Elcrom folosește șasiul sovietic de tip 3USTC (modificat). Deși circuitele integrate și microprocesoarele folosite aveau la origine o licență Philips din anii '70, producția lor efectivă în masă în blocul estic a început abia după 1985. 
• Selectorul de canale (programatorul):dispune de potențiometre (trimere) pentru acordul fin pe fiecare dintre cele 8 memorii mecanice și de comutatoare cu leduri roșii. 
• Selectorul avea kit cu telecomanda inlocuitor, care se vindea separat.
•  a fost produs în milioane de exemplare între anii 1984 și 1993, fiind asamblat în zeci de fabrici gigant din RSS Ucraineană, RSFS Rusă, RSS Belarus, RSS Moldoveneasca și RSS Lituaniană. Cele mai faimoase mărci sub care s-a vândut acest televizor au fost:
•  a fost produs în milioane de exemplare între anii 1984 și 1993, fiind asamblat în zeci de fabrici gigant din RSS Ucraineană, RSFS Rusă, RSS Belarus, RSS Moldoveneasca și RSS Lituaniană. Cele mai faimoase mărci sub care s-a vândut acest televizor au fost:
• Sunetul: calitatea audio este considerată un punct forte, deoarece televizorul este echipat cu difuzor cu bandă largă (wide range) destul de puternice pentru acea vreme. 
  
  
  Șasiul 3УСЦТ — prescurtare de la Унифицированный Стационарный Полупроводниково-Интегральный Телевизор Цветного изображения, 3-е поколение (Televizor Color Unificat Staționar Semiconductor-Integrat, Generația a 3-a) — a fost cel mai răspândit și de succes șasiu de televizor color din istoria Uniunii Sovietice. 
  Sasiul a fost conceput ca o platformă modulară unificată. Acest lucru însemna că orice fabrică din URSS putea construi propria carcasă și propriul design exterior (panoul de control), dar folosea exact aceleași module electronice standardizate la interior.
   Elcrom este de fapt varianta sovietica ELECTRON.
  

  

  
   Unde s-a fabricat acest tip de sasiu și sub ce denumiri?
  Șasiul a fost produs în milioane de exemplare între anii 1984 și 1993, fiind asamblat în zeci de fabrici gigant din RSS Ucraineană, RSFS Rusă, RSS Belarus, RSS Moldoveneasca și RSS Lituaniană. Cele mai faimoase mărci sub care s-a vândut acest televizor au fost:
  
  1. Electron (Электрон) — Fabricat la uzina din Liov (Lvov), Ucraina. Modelele Electron 380D sau 51TC-433D au fost printre cele mai populare din întreaga uniune și s-au exportat masiv inclusiv în alte țări socialiste. 
  2. Rubin (Рубин) — Fabricat la celebra Uzină de Televizoare din Moscova, Rusia. Modelele Rubin 51TC-402 sau seria Rubin 381 foloseau această arhitectură.
  3. Horizon / Gorizont (Горизонт) — Produs la Minsk, Belarus. Seria Gorizont 51TC-412 sau 418 era considerată una de calitate superioară în epocă datorită finisajelor mai bune ale carcasei.
  4. Foton (Фотон) — Fabricat la uzina din Simferopol (Crimeea). Modelele Foton 381 sunt aproape identice la structura internă a modulelor cu versiunea Elcrom adusă în România.
  5. Raduga (Радуга) — Fabricat la uzina din Leningrad (St. Petersburg), Rusia. Un brand istoric asociat cu introducerea televiziunii color în URSS.
  6.  Jantar (Янтарь), Vitiaz (Витязь), Beriozka (Берёзка) — Alte fabrici regionale din regiuni precum Kuibîșev, Voronej sau Harkov care utilizau exact aceleași kit-uri de module.
     
  7. ALFA- fabricat la uzina ALFA din Chisinau in aceasta forma inca dupa 1990, cand pe aceeasi structura a fost dezvoltat noul model cu carcasa moderna tip monitor.

  

  .

  
   Cum a fost adaptat sub brandul românesc ELCROM?
  Când kit-urile dezasamblate (CKD) de șasiu 3УСЦТ ajungeau la fabrica din Ro, erau practic pachete de piese disparate.
  Spre deosebire de modelele originale sovietice, care aveau ecrane uneori de 61 cm, varianta standard românească Elcrom s-a fixat în principal pe diagonala de 51 cm (de unde și notația tehnică ruseasca  Electron 51Ț-381D),optimă pentru apartamentele dinRomânia.
  La Uzina Electronica din București, inginerii români au creat o identitate vizuală proprie. Numele ELCROM provine din fuziunea cuvintelor ELectronica și CROM (sugerând culoarea, din grecescul chroma). 

Cum a fost adus în România:
 in anii '80, din cauza datoriilor externe masive, regimul Ceaușescu a tăiat valuta destinată licențelor din Vest. Soluția de avarie a fost un acord de tip barter și import masiv din URSS. Aparatele nu veneau asamblate, ci sub formă de kit-uri complet dezasamblate (CKD - Complete Knock Down). 

.

Ce i se făcea efectiv la Uzina „Electronica”?

mărturiile foștilor ingineri și muncitori de pe liniile de asamblare de la Pipera (păstrate pe forumuri tehnice și grupuri istorice) arată că activitatea uzinei pe acest segment era o combinație între asamblare, rebranding și modificare tehnică critică.
  De notat faptul ca ,tipic industriei romane, au fost serii de aparate care au suportat piese si modificari diferite, de aceea, pentru o corecta documentare, ar trebui vizualizate mai multe piese, din mai multi ani: 

1. Conversia de culoare (din SECAM în PAL): Aceasta era cea mai importantă operațiune. Uniunea Sovietică foloseia standardul de culoare SECAM, în timp ce România adoptase în mod oficial standardul vest-european PAL (utilizat experimental din 1983 și extins ulterior). Pentru ca televizorul să nu afișeze imagini

   

   .

   
   alb-negru în casele românilor, inginerii de la Electronica înlocuiau sau modificau modulul decodor de culoare original cu module adaptate pentru recepția PAL. 
2. Selectorul de canale: 
   acel modul este celebrul programator rusesc de tip SVP-4-5 (СВП-4-5) . El venea gata fabricat în kit-urile sovietice de șasiu 3USTC . Sovieticii au proiectat acest bloc special pentru selecția canalelor prin intermediul diodelor varicap, folosind taste cu senzori sau micro-întrerupătoare mecanice dublate de leduri de semnalizare. Muncitorii de la Electronica doar îl asamblau în carcasă și îi atașau masca exterioară din plastic în limba română.
   
3. Schimbarea căii de sunet: in URSS, sunetul TV se transmitea la 6.5 MHz față de purtătoarea video (norma OIRT), în timp ce televiziunea română folosea parțial norma CCIR (cu ecart de 5.5 MHz). Muncitorii adăugau filtre bistandard (fusuri) sau

   

   .

   
   modificau modulele de sunet pentru ca aparatul să poată recepționa sunetul corect pe ambele norme (lucru devenit vital după 1990, când a început explozia rețelelor de cablu).
4. Fuziunea de componente Philips:
    deși șasiul era sovietic,, schema electrică ascundea integrate din familia TDA. Blocul sovietic clonase sub licență sau prin inginerie inversă (spionaj industrial) circuite integrate Philips din anii '70. La București, dacă anumite integrate din loturi veneau defecte, se foloseau echivalente est-europene sau chiar piese Philips veridice din stocurile mai vechi ale fabricii.
   
   
   "Beleaua" tv-ului Elcrom: tubul de generatie veche, Delta:
   
   Spre deosebire de televizoarele asamblate ulterior in Ro, televizorul Elcrom folosește un tub cinescop cu tehnologie Delta, nu In-Line.

   

   .

   
       Aceasta este una dintre cele mai mari curiozități ale Elcrom: combinatia de tehnologii de actualitate cu un tip de tub vechi si cu probleme tehnice. 
   Personal consider ca asa au ales intentionat cei care importau kiturile, fiind mult mai ieftine aceste tuburi, probabil si in stocuri mari.
   
   Șasiul hibrid (3USTC modificat): În Uniunea Sovietică, marea majoritate a televizoarelor cu șasiu din seria 3USTC (generația a 3-a) trecuseră deja la tuburi cu tehnologie In-Line (cum era tubul rusesc 51LK2C). Totuși, kit-urile timpurii trimise de sovietici către România pentru modelul Elcrom au înglobat stocuri masive de tuburi Delta, inclusiv din seria 61LK3C (61ЛК3Ц) sau variante de 51 cm, considerate deja depășite în Occident. 
   1. Arhitectura tunurilor (Triunghi): La interior, cele trei tunuri electronice (Roșu, Verde, Albastru) nu sunt așezate în linie dreaptă, ci formează un triunghi echilateral (litera grecească Delta - Δ).
   2. Masca cu găuri rotunde: Ecranul din sticlă nu are fante verticale, ci o mască de umbră perforată cu orificii circulare microscopice, prin care fasciculele de electroni trebuie să treacă cu precizie pentru a lovi punctele de fosfor corespunzătoare.
    Coșmarul depanatorilor: Blocul de convergență

   

   .

   
   Utilizarea unui tub Delta pe șasiul Elcrom a atras după sine necesitatea unei componente masive pe care televizoarele In-Line au eliminat-o: placa sau blocul de convergență dinamică.
   • Pentru că tunurile erau în triunghi, fasciculele sufereau distorsiuni geometrice uriașe la colțurile ecranului.
   • Din acest motiv, inginerii de la Uzina Electronica au fost obligați să păstreze o placă specială, plină de zeci de potențiometre reglabile și bobine cu miez magnetic.
   • Alinierea culorilor la un tub Delta obosit era o artă extrem de migăloasă. Dacă mișcai televizorul din loc sau dacă se încingea, culorile „fugeau” la margini (apăreau umbre roșii sau albastre pe lângă conturul obiectelor), iar depanatorul trebuia să reia manual calibrarea pe o imagine de test (grilă).
   Această caracteristică îl face mult mai complex la interior și confirmă faptul că în anii '80, România asambla aparate folosind o tehnologie de cinescop pe care marile branduri vestice o abandonaseră deja de un deceniu în favoarea preciziei In-Line. 

Secretele sursei de alimentare (Modulul de alimentare)

sursa televizorului Elcrom (notată în scheme ca fiind din familia MP-3 sau BPI) este legendară printre electroniști, fiind una dintre primele surse în comutație folosite pe scară largă în România.

• De ce a fost o revoluție?
   televizoarele mai vechi aveau transformatoare masive de rețea, care cântăreau kilograme întregi și degajau o căldură imensă. Sursa în comutație a Elcrom-ului a eliminat acest transformator greu, lucrând la frecvențe înalte și făcând aparatul mult mai ușor și mai eficient energetic.
• Defectul de proiectare („Sursa o ia în diagonală”):
  sursa de Elcrom este poreclită „bombă cu ceas”. Problema majoră apărea la pornire: dacă un mic condensator electrolitic din circuitul de reacție (de regulă cel de 47µF / 25V sau cel de 10µF) se usca și își pierdea capacitatea, sursa nu mai putea regla tensiunea. În acel moment, în loc să scoată tensiunea nominală de +130V pentru liniile TV, sursa „decola” și debita peste 200V.
• Efectul în lanț:
  această supratensiune distrugea instantaneu tranzistorul final de linii (celebrul KT838A rusesc, capsulă metalică mare TO-3), lăsând televizorul complet mort, adesea cu un miros puternic de ars.

Această corecție este extrem de importantă: în timp ce primele televizoare color asamblate în România (cum a fost modelul Telecolor 3006, realizat după licență est-germană RFT) aveau o sursă clasică, grea, cu un transformator masiv de rețea la 50 Hz, Elcrom a adus pe piața românească o tehnologie complet nouă.

 Sursa în comutație de pe Elcrom:

1. Frecvența de lucru: O sursă clasică funcționează direct la frecvența rețelei electrice din priză (50 Hz). Modulele de alimentare din familia MP-3 (Mодуль Питания - Modul de Putere) utilizate pe șasiul sovietic 3USTC redresau direct tensiunea de la rețea și o comutau la o frecvență ridicată (de regulă în jur de 20–30 kHz, mult peste limita superioară a auzului uman).
2. Transformatorul de impulsuri (Inverted Transformer): În locul unui transformator mare și greu din tole de fier, sursa MP-3 folosește un transformator de dimensiuni reduse, cu miez de ferită (notat adesea în schemele rusești ca TP-8 sau similar). Ferita este obligatorie pentru a gestiona frecvențele mari de comutație fără pierderi masive de energie sub formă de căldură.
3. Elementul regulator activ: Inima sursei era un tranzistor de putere care lucra strict în regim de comutație (complet blocat sau complet saturat — ca un întrerupător ultrarapid), nu în regim liniar. Pe aceste module rusești se găsea celebrul tranzistor bipolar de înaltă tensiune KT838A (în capsulă metalică mare) sau circuite integrate de control specializate.
4. Randamentul ridicat și greutatea redusă: Datorită acestei arhitecturi, sursa nu disipa energia inutil, consumul aparatului fiind mult mai mic în raport cu tehnologiile anterioare, iar televizorul devenise considerabil mai ușor.

De unde a apărut confuzia cu „sursa clasică”?

Mulți nostalgici sau electroniști amatori confundă uneori sursa în comutație cu un alt element masiv din interiorul televizorului: transformatorul de linii (DST / Flyback).

• Televizorul Elcrom are două componente cu miez de ferită care lucrează la frecvențe mari.
• Una este sursa în comutație (modulul MP-3 amplasat de obicei în partea stângă sau jos, care transformă curentul de la priză în tensiuni stabile de +130V, +15V, +12V etc.).
• Cealaltă componentă este transformatorul de linii, aflat în modulul de deflexie, responsabil cu generarea înaltei tensiuni (peste 25.000 Volți) necesară tubului cinescop.

Așadar, din punct de vedere istoric și ingineresc, sursa de Elcrom rămâne un exemplu de manual pentru tehnologia SMPS (Switched-Mode Power Supply) din blocul estic, cu bunele și relele ei (lipsa protecțiilor avansate la supratensiune care ducea la celebrele defectări în lanț). 

Defecte frecvente și modificări

Dacă vrei să restaurezi sau să depanezi un astfel de aparat, iată concluziile generale ale tehnicienilor:

1. Problema tubului cinescop (Kinescope): toți electroniștii mentioneaza primordial acest aspect — tuburile cinescop originale (adesea rusești, de tip 51LK4C sau similare) erau de o calitate destul de slabă. Se uzau (îmbătrâneau) rapid, își pierdeau luminozitatea, iar culorile deveneau șterse. Mulți deținători le înlocuiau în anii '90 cu tuburi recuperate de la televizoare occidentale (Philips, Thomson) pentru a le prelungi viața. 
2. Condensatorii electrolitici: La fel ca în cazul oricărui aparat din epoca socialista, condensatorii românești (IPEE Curtea de Argeș) sau cei rusești sunt „uscați” în prezent. Schimbarea lor completă (recapping) este primul pas obligatoriu recomandat pe forumuri pentru a scăpa de dungi pe ecran sau de zgomot în desășurarea pe verticală/orizontală.
3. Modificarea pentru standardul PAL/SECAM: Inițial, multe dintre aceste aparate veneau configurate pentru o singură normă de culoare folosită în est. După revoluție, tehnicienii le instalau module suplimentare (decodoare PAL) pentru a putea prinde posturile de pe cablu în culori corecte.
4. Transformatorul de linii: O altă componentă predispusă la străpungeri de înaltă tensiune după atâția ani de depozitare în medii cu umezeală.

ELCROM 1 versus ELCROM 2:

Din punct de vedere istoric, „Elcrom 1” și „Elcrom 2” nu au fost două branduri complet separate, ci două etape de modernizare radicală a aceluiași aparat, dictate de evoluția kit-urilor sovietice de șasiu unificat 3USTC (3УСЦТ).

Iată diferențele majore sintetizate direct din discuțiile depanatorilor de televizoare din acea epocă:

1. Evoluția sasiului intern (De la module mari la circuite integrate)

• Elcrom 1: Folosea primele variante ale șasiului unificat (seria 3USTC-51, echivalentul primelor modele Foton/Electron). Modulele interne (de baleiaj, cale comună) erau destul de aglomerate, pline de componente discrete (tranzistori) și circuite integrate timpurii, adesea destul de instabile din punct de vedere termic.
• Elcrom 2: A trecut la o generație mai nouă de module (echivalente cu seriile 4USTC sau variantele avansate de 3USTC). Numărul de piese de pe plăci a scăzut drastic deoarece sovieticii au reușit să înglobeze circuitele în microintegrate mai mari (copii de Philips). Plăcile din Elcrom 2 erau mult mai aerisite și, conform depanatorilor, ceva mai fiabile la depanare.

2. Modulul de decodare de culoare (PAL / SECAM)

Aceasta este marea diferență fiindcă a afectat direct experiența utilizatorului după revoluția din 1989 :

• Elcrom 1: Venea din fabrică echipat doar pentru norma SECAM sau cu un modul PAL rudimentar/experimental atașat (deoarece în anii '80 România transmitea doar parțial în PAL, iar televiziunea de stat era controlată sever). Când s-a introdus televiziunea prin cablu în anii '90, deținătorii de Elcrom 1 vedeau multe canale alb-negru. Aparatele trebuiau duse la meșteri pentru a li se monta suplimentar un modul decodor secundar (celebrele module cu cip TDA4510 sau TDA4555).
• Elcrom 2: A fost livrat direct din fabrica sovietica bistandard (PAL/SECAM automat) . Modulul său de culoare (notat în scheme ca fiind din familia MЦ-3 sau MЦ-4) recunoștea singur dacă semnalul era PAL sau SECAM și schimba automat decodarea. Pe rețelele de cablu din anii '90, Elcrom 2 reda toate posturile color fără nicio modificare internă.

3. Selectorul de canale și programatorul (banda de frecvențe)

• Elcrom 1: Avea selectorul clasic rusesc care acoperea benzile standard de FIF (VHF - canalele 1-12). Pentru a prinde UIF (UHF), unde emiteau ulterior posturi noi ca TVR 2 sau primele televiziuni private (SOTI, ProTV în primii ani), trebuia montat un selector separat. Programatorul mecanic era de tipul clasic cu 6/8 canale (SVP-4-5).
• Elcrom 2: A integrat un selector de canale complet (FIF + UIF) direct din fabrică. Unele loturi târzii de Elcrom 2 au beneficiat de o carcasă ușor modificată, trecând de la 6 memorii la 8 memorii mecanice pe panoul frontal, oferind utilizatorului spațiu pentru mai multe posturi TV.

4. Sursa de alimentare

• Elcrom 1: Folosea sursa timpurie în comutație rusească (seria MP-1 sau primele MP-3), cea extrem de sensibilă la îmbătrânirea condensatorilor de care discutam anterior (poreclită „bomba cu ceas” pe Elforum).
• Elcrom 2: A primit o variantă revizuită a sursei în comutație (MP-3-3), care avea circuite de protecție marginal mai bune la pornire și componente cu toleranță mai mare la variațiile de tensiune din rețeaua electrică românească (care fluctua des între 180V și 240V în acei ani).

 Rezumat nostalgic:

Dacă găsești pe site-urile de anunțuri un Elcrom 1, acesta este considerat o piesă de muzeu pură a anilor '80, dar greu de utilizat azi fără modificări pe partea de culoare PAL. În schimb, Elcrom 2 este văzut ca „varianta matură”, un televizor mult mai stabil, care a dus greul anilor '90 în bucătăriile și sufrageriile românilor, fiind mult mai prietenos cu introducerea videocasetofoanelor și a cablului TV .

CROMATIC 02

BISTANDARDUL PAL-SECAM

"nemotoujours"