1148.100 DE ANI DE AUTOMOBILISM MILITAR-partea a doua

1 MARTIE 1917 – 1 MARTIE 2017

100 DE ANI DE AUTOMOBILISM MILITAR

Prin Înaltul Decret nr. 245 din 22 martie 1917 al regelui Ferdinand I, era înființat, începând de la 1 martie, Regimentul de Tracțiune Automobilă din Armata Română!

          Astfel apare, în Armata Română, ARMA AUTO! 
           Prima parte a acestei istorii o gasiti AICI !

          Repere istorice anterioare anului 1917:

          1908. Începutul înzestrării cu automobile. S-au achiziţionat, din import, 13 autoturisme Mercedes Simplex de 40 CP, câte unul la cele 4 corpuri de armată şi la fiecare din cele 9 divizii de infanterie.

          1909. 15 ianuarie, se înfiinţează la Bucureşti, “Garajul Central Auto” al Armatei. Tot in acest an ia fiinţă în capitală Scoala de Specializare Auto şi Compania de Specialităţi, cu patru secţii, din care Secţia a 3-a era “Secţia de Automobile şi Motociclete”.

          1912. Ia fiinţă “Corpul Automobiliştilor Voluntari”.

          1913. La 1 iulie, în cadrul Batalionului de Specialităţi, se organizează un “Serviciu al Automobilelor” de nivel companie.

          1915. Se înfiinţează “Compania de Automobile”.

          1916. Se deschide “Scoala de Şoferi Militari” la Cotroceni. În septembrie, se importa din Franţa primele 4 autoblindate (2 Peugeot şi 2 Renault). În 30 noiembrie, Scoala de Şoferi se reorganizează la Botoşani.

DA PAGINA!

.

.

1 Martie 1917: Se înfiinţează Regimentul de Tracţiune Automobilă.

Anii 1916 - 1917 sunt ani dramatici pentru poporul românesc … În august 1916, România, neutră până la acea dată, primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se

.

.

alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă. 

Gaz 64.

După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania

Autotun

asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București. Printre cauzele înfrângerilor sunt enumerate și ,,lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat”.
.

.

.

Anul 1917 începe cu un stat român cu capitala la Iaşi, ca rezultat al ocupării capitalei, în data de 6 decembrie 1916 . După mai multe lupte de mică amploare, armata germană a fost oprită din avansare la mijlocul lunii ianuarie 1917. Armata română continua să lupte, deși cea mai mare parte

Ford Marmon fabricat in Romania,anii 40

GAZ69

a teritoriului său se afla sub ocupație străină.

Retragerea refugiaţilor şi oficialităţilor spre Iaşi este marcată de catastrofa feroviară de la Ciurea, în care îşi pierd viaţa peste 1000 de persoane, printre care şi capitanul-comandor Alexandru Cătuneanu, cel care a întocmit renumita “Costa României”, harta litoralului românesc, medaliată cu aur la Expoziția Internațională de la Paris din anul 1900. În aceste condiţii, armata română începe o reorganizare profundă.

ZIS/ZIL151 Punct Comanda

Parc de camioane SR 114

 La început, automobilul era utilizat pentru transportul muniţiilor, materialelor şi al trupelor, dar şi pentru tractarea pieselor de artilerie. Spre sfârşitul primului război mondial, prin blindarea şi dotarea cu mitraliere şi tunuri, automobilul a devenit mijloc de luptă.

Gaz51"Molotov"tractand tunuri antitanc

.

SR132 Carpati

Iată ce spune Lucian Drăghici, de la Serviciul Istoric al Armatei, în Revista Document nr. 2 din 2008: ,,În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu etc.) și cu sprijinul substanțial al Misiunii Militare

BTR 152

Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului.

În primăvara anului 1917, în cadrul procesului de reorganizare a armatei române – refugiate, împreună cu autorităţile statului, în Moldova – era înfiinţat, cu începere de la 1 martie 1917, prin Înaltul Decret nr. 245 din 22 martie 1917, Regimentul de Tracţiune Automobilă. Acest moment semnifică apariţia Armei Auto în cadrul organismului militar românesc. Regimentul nou-înfiinţat înlocuia Compania de Automobile a Armatei creată prin Decizia Ministerială nr. 304 din 11 august 1915. 
.

.

Prin Decizia Ministerială din nr. 520, din 27 martie 1917, se prevedea ca Regimentul de Tracţiune Automobilă să fie structurat, pentru partea activă, pe 3 batalioane „de automobile, autocamioane, autocamionete şi alte asemenea”, precum şi companii de motomitraliere, grupuri de autotunuri şi automitraliere. Pentru partea sedentară se stipula înfiinţarea unui batalion de depozit şi a unei şcoli de şoferi.

În ceea ce priveşte factorul uman, se stabilea ca ofiţerii necesari acestui regiment sa fie luaţi dintre ofiţerii activi şi de rezervă, precum şi dintre subofiţerii din cadrul formaţiunilor de automobile de pe lângă unităţile militare, aceştia din urmă trebuind să treacă un examen de specialitate. Cei care reuşeau la examen erau asimilaţi gradului de sublocotenent, păstrându-şi acestă asimilare pe timpul campaniei, ei putând fi înaintaţi la gradele asimilate imediat următoare.

Prin asimilare, se preciza în decizia ministerială mai sus-citată, se înţelegea „echivalenţa cu gradele ierarhiei militare respective numai din punct de vedere al soldei şi indemnizaţiilor şi din acela al îndeplinirii serviciului special de automobilişti”.
În penultimul articol al deciziei ministeriale se preciza: „Niciun comandament sau serviciu nu are dreptul de a da altă destinaţie personalului de la diferite formaţiuni sau comandate decât aceea pentru care au fost hotărâţi”.

Primul comandant al regimentului a fost colonelul Alexandru Polyzu, instalat în funcţie la 29 aprilie 1917.
.

TAB71

Conform unui document emis la 24 mai 1917 de Secţia 3 Operaţii a Marelui Cartier General cele 3 batalioane ale Regimentul de Tracţiune Automobilă erau dispuse la fiecare din cele două armate create după reorganizare, precum şi la Marele Cartier General. Mai sunt menţionate şi 3 grupe de auto tunuri şi auto mitraliere, dar acestea din urmă aveau mai mult o existenţă „pe hârtie” din cauza dotării insuficiente. Statul-Major al regimentului conducea din punct de vedere administrativ şi tehnic automobilele de la partea activă, iar statele-majore ale batalioanelor din cadrul Marelui Cartier General şi al armatelor conduceau administrativ şi tehnic toate unităţile de automobile puse la dispoziţia acestor structuri. În schimb, grupele şi secţiile de turism puse la dispoziţia comandamentelor şi unităţilor intrau, potrivit aceluiaşi document, în compunerea organică a acestora de care depindeau administrativ, fiind conduse de regiment şi, respectiv, de batalioane numai din punct de vedere tehnic.

Problema înzestrării cu mijloace moto era una stringentă

TABc 79

pentru marea unitate nou-creată. Dintr-un raport al comandantului Regimentului de Tracţiune Automobilă, datat 22 mai 1917, înaintat Biroului 3 Organizare al Marelui Cartier General rezultă că la Marele Cartier General exista un surplus de 50 de automobile, 5 autocamioane şi o autosanitară, în timp ce la Armata I-a se înregistra un deficit de 444 de automobile, 82 de motociclete, 176 de autocamioane şi 298 de autosanitare, iar la Armata a II-a erau necesare, peste efectivul prezent, 25 de automobile, 22 de motociclete, 75 de autocamioane şi 148 de autosanitare. Tot din acest document aflăm că regimentul era dotat cu autocamioane marca Fiat (Italia), Renault (Franţa), Packard (S.U.A.), Adler (Germania) şi Berna-Saurer (Elveţia)

.

.

Situaţia nu se remediase nici înainte de declanşarea marilor bătălii din vara anului 1917. Marele Cartier General raporta, la 10 iunie, Ministerului de Război că în zona frontului se înregistra un deficit de 197 de automobile, 551 de autocamioane, 75 de autocamionete şi 548 de „autobrancarde”. Se solicita Ministerului de Război să dispună ca Serviciul Automobilistic al Armatei, aflat în spatele frontului, în zona interioară, să cedeze din automobilele sale, din care o mare parte „sunt afectate la persoane”. Se cereau cel puţin 99 de automobile „dintre cele mai puternice”, care să facă faţă traseelor lungi şi drumurilor desfundate din zona frontului.
. 
.

.TVD 14F

 .Dificultăţile inerente începutului de drum, dificultăţi agravate de condiţiile dramatice ale războiului, nu i-au împiedicat pe automobiliştii militari, alături de ceilalţi ostaşi ai Armatei României, sa-şi îndeplinească cu prisosinţă datoria faţă de Patrie în timpul Războiului de Întregire.

În deceniile următoare, creşterea gradului de motorizare şi mecanizare a armatei a constituit unul din obiectivele de primă importanţă al factorilor de decizie din cadrul organismului militar românesc. Automobiliştii militari au contribuit, de-a lungul timpului, prin mijloacele specifice armei lor, la îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, atât a celor de ordin militar, cât şi a celor pentru asigurarea intervenţiilor armatei în situaţii de urgenţă, în sprijinul autorităţilor locale sau

centrale.
.

TAB 77

Regimentul avea trei batalioane active, o companie de motociclişti, o companie de motomitraliere şi tunuri autoblindate, un batalion de depozit şi şcoala de şoferi.

Ele deserveau:  batalionul 1- Marele Carier General, Aeronautica, corpurile 1 şi 6 armată, diviziile 7, 9, 11, 13 şi 15 infanterie şi 1 şi 2 cavalerie;

  - batalionul 2 - Armata I, corpurile 3 şi 5 armată, diviziile 2, 4, 5, 10 şi 14 infanterie;  

- batalionul 3- Armata  a II-a, corpurile 2 şi 4 armată, diviziile 1, 3, 6, 8 şi 12 infanterie .
.

Dotarea regimentului era următoarea:

1. Autoturisme: 895;

2. Autosanitare: 193;

interior ARO M461

3. Autocamionete: 123;

4. Autocamioane: 389;

5. Motociclete: 92;

6. Motomitraliere: 32;

7. Autotunuri: 5;

8. Autocisterne: 5;

9. Autotractoare: 1

Total 1735 mijloace auto, deservite de 6 ateliere mobile.
.

Cam asta este, pe scurt, povestea apariţiei armei auto, în Armata Romană! 
.

În perioada luptelor din 1917, după înfiinţarea Regimentului de Tracţiune Automobilă, transporturile au fost mai bine organizate şi au fost şi mult mai eficiente, la ele

SR114M

participând întregul parc de automobile existent la acea dată (418 autocamioane, 180 autocamionete şi 449 de autoturisme).
.

Printre alte acţiuni, o contribuţie importantă adusă de unităţile de autovehicule a fost aceea de la Târgu-Ocna, unde frontul se stabilizase temporar. Reluând ofensiva, trupele germane au reuşit, după lupte grele, să pătrundă în oraş. Situaţia trebuia restabilită cu orice preţ deoarece exista pericolul învăluirii aripii stângi a Regimentului 210 Infanterie, care lupta în partea de est a oraşului. Tinănd seama de acestea, Marele Stat Major a hotărât să aducă Brigada de Grăniceri de la Huşi, folosind cele 250 de autocamioane ce aparţineau marilor unităşi şi unităţilor dislocate în garnizoana Vaslui.
.

.

Operaţiunea s-a desfăşurat într-o singură noapte. Surprinşi de impetuozitatea atacului executat cu forţe proaspete, trupele germane au fost obligate să părăsească în grabă oraşul, lăsând pe câmpul de luptă o mare cantitate de materiale de război. În ordinul de zi nr. 88 din 7 august 1917, generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei I, remarca: „ În decursul marilor lupte ce se dau de patrusprezece zile de către bravele trupe ale Armatei I-a, am constatat cu mandrie şi cu vie mulţumire marele concurs dat de Serviciul Automobilelor al acestei armate care s-a distins în organizarea transportului Brigadei de Grăniceri de la Armata I-a şi a II-a. pentru aceste servicii demne de toată lauda, aduc viile mele mulţumiri întregului personal al serviciului.”
.

Dotarea.  Armata română a folosit - înaintea şi pe timpul primului război mondial, diferite autoturisme şi autocamioane de transport şi tracţiune, importate mai ales din Franţa şi Germania. Iată modelele şi caracteristicile acestora, aşa cum reies ele din evidenţele acelor vremi:

Autoturisme:

 

În perioada interbelică, gradul de motorizare şi mecanizare a armatei a cunoscut o evoluţie ascendentă, prin înfiinţarea succesivă a unor subunităţi de transport.

Intrarea în dotarea armatei române a primelor tancuri in 1919, a adus, ca o consecinţă, şi mijloacele auto necesare acestora. Astfel, odată cu tancurile, au venit 25 de autocamioane şi 15 tractoare Latil, 2 tractoare Baby-Kolt, 7 autocamioane Fiat, 54 remorci, 12 autoturisme şi 7 motociclete. 
.

.Camion Ford

Începând cu anul 1935, când în bugetul armatei s-au prevăzut drept cheltuieli pentru dotare cu materiale de instrucţie circa 40% din totalul alocărilor, se constată o mai mare preocupare a conducerii armatei în dotarea cu armament şi mijloace de luptă moderne. Acţiunea de motorizare a armatei era, însă, văzută ca „o soluţie de lux care ne va consuma fondurile altor nevoi mai importante”. Această acţiune avea ca scop înlocuirea tracţiunii hipo cu tracţiune auto la 90 de baterii de artilerie grea (45 de baterii de tunuri „Schneider” de 105 mm şi 45 baterii de obuziere „Skoda” de 150 mm), motorizarea detaşamentelor de siguranţă şi a comandamentelor diviziilor. Sursele de aprovizionare cu vehicule au fost uzinele cehoslovace şi franceze, precum şi mica uzina „Ford – Romania”. Comenzile din Cehoslovacia s-au dus spre uzinele Skoda (camioane tractor 6x4 şi 6x6 de 2 şi 4 tone), C.K.D (camioane tractor Praga, 6x4 de 2 tone) şi Tatra (ambulanţe, autoturisme, autovehicule de comandament, autocisterne şi remorci). 

Camion Skoda

S-a continuat cu crearea, în anul 1938, a primelor unităţi motorizate (Brigăzile 1 şi 2 moto), în paralel extinzându-se utilizarea automobilelor la toate armele.

Prin transformarea Diviziei 1 Rapide, la 1 ianuarie 1941 se constituie în garnizoana Târgovişte, Divizia Motomecanizată, iar în anii 1941-1942 se înfiinţează trei batalioane de tracţiune auto la Câmpina, Buzău, Curtea de Argeş şi patru batalioane de instrucţie şi reparaţii auto la Craiova, Buzău, Roman şi Bucureşti.
.

În prima parte a celui de-al doilea război mondial, datorită conjuncturii militare, armata română a fost dotată cu tehnică auto de provenienţă germană şi austriacă: 2.270 autocamioane, 235 autocisterne, 120 tractoare şi 120 remorci (marcile Henschel, Tempo, Austro-Daimler şi Opel-Blitz). Tot în aceeaşi perioadă, respectiv în 1939, au fost comandate societăţii Ford-Romania, 1320 autocamioane Ford de 3 tone, iar în 1940 încă 1000, precum şi 488 autotractoare 4x4 Ford Marmon, pentru artileria antiaeriană. Toate comenzile au fost onorate la timp. Mentenanţa a fost realizată cu autoateliere Skoda şi Ford Marmon.
.

Iată datele tehnice ale catorva autotractoare folosite în acea perioadă:

Automobiliştii militari s-au afirmat în timpul celui de-al doilea război mondial prin aportul deosebit la desfăşurarea operaţiilor de luptă pe ambele fronturi. Faptele memorabile de luptă ale slujitorilor acestei arme şi sacrificiul celor căzuţi pentru patrie au adăugat noi file de pilde şi vitejie ostăşească pentru generaţiile viitoare.

După al doilea război mondial, într-o perioadă relativ scurtă, autovehiculele de luptă şi transport au determinat schimbări importante în structura unităţilor de toate armele, sporind considerabil posibilităţile de manevră, puterea de foc, precum şi gradul de protecţie. 
.

SR 101-4 (foto in proprietatea lui Dorin Bodea)

În 1950 s-a înfiinţat Comandamentul trupelor blindate şi mecanizate, care avea în compunere Direcţia de exploatare, reparaţii şi înzestrare.Concomitent, regimentele de infanterie devin regimente mecanizate, care au în organică câte un batalion de tancuri, iar diviziile de infanterie au în organică companii de transport, ulterior batalioane de transport auto. În 1956 se înfiinţează Direcţia Tancuri şi Auto.   

Istoria autocamionului militar în perioada postbelică este strâns legată de producţia autocamioanelor în România.

Dacă până la începerea producţiei unor astfel de autovehicule în Romania armata română era dotată cu diferite modele de import, odată cu intrarea în producţie a modelelor româneşti, ponderea acestora în armată a fost din ce în ce mai mare.

În anul 1954 intră în fabricaţie modelul SR 101, inspirat după modelul sovietic ZIS 150, la randul lui o copie a modelului american Internaţional KR-11. Camionul avea o sarcină utilă de 4 tone, un motor cu 6 cilindri în linie, 5560 cmc, alimentat cu benzină, o putere de 95 CP.

Decontaminare chimica

În anul 1962, armata avea circa 2634 autocamioane de tipul ZIS-150, GAZ-51 şi SR 101.

În perioada 1961-1965, parcul autovehiculelor de transport s-a marit cu peste 50%, numărul autovehiculelor de import scăzând pe măsură ce creştea producţia internă.

Astfel, în paralel cu importul de autoturisme de import ZIM şi GAZ 69, au intrat în dotare autoturismele M-461. De asemenea, din producţia internă au fost asigurate autocamioane SR 104 (1961), SR 131 (1962), SR-132 (din anul 1963) şi SR-113 din 1964. Tot atunci, unităţile de artilerie au primit tractoare pe şenile tip ATL şi ATS, precum şi tractoare pe roţi, româneşti, U-650 şi U-651.

Odată cu trecerea la familia de autocamioane cu motor V-8, vechile autocamioane au fost cedate altor ministere. Astfel, în anul 1962, M.Ap.N a primit 600 de autovehicule noi, cedând altele vechi Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.

În anul 1967 s-au înlocuit alte 4450 de autocamioane, această activitate continuând anual, astfel că în anul 1975, armata avea 18.200 de autocamioane, peste 4400 de autoturisme şi 16.000 de autospeciale.

După confirmarea prin probe a performaţelor sale, autocamionul de teren Bucegi SR-114 M a fost omologat şi a intrat – începând cu anul 1965 – în înzestrarea armatei române. În acelaşi an a intrat masiv în dotare şi autoturismul de teren M-461, cu motor L4, M-207, derivat din motorul SR-211, montat pe autocamion.

În anul 1963 s-a realizat un prototip de transportor românesc, TAB-63, cu motoare SR, care a stat la baza realizării transportorul amfibiu blindat TAB-71, pe baza transportorului sovietic BTR-60.
.

.

Anii 70 au adus alte noutăţi, în 1971 a apărut autoturismul de teren ARO 240 şi ARO 241. În anii 1971-1972 au apărut autovehiculele din gama ROMAN, cu motoare Diesel de 215 şi 135 CP, realizate după licenţe germano-franceze.

Cel mai reprezentativ produs al industriei de autocamioane militare româneşti au fost autocamioanele tot teren DAC 444T şi DAC 665, în varianta T şi G, apărute la începutul anilor 80 şi modernizate în 1985-86.

De asemenea, în dotarea armatei au intrat şi autobuzele şi mocrobuzele fabricate la Uzina Tudor Vladimirescu Bucureşti. Dintre acestea trebuiesc remarcate autovehiculele din familia TV 12 – TV 14 D, dotate cu tracţiune integrală, cu motoare pe benzină L-25 şi Diesel D-127, utilizate sub formă de autostaţii radio, autosanitare, autofurgonete şi microbuze. În afară de autobuzele civile, preluate de armată, cum ar fi TV-20, cu motor SR-211, ulterior Roman RD-109 şi RD-111, dotate cu motoare Diesel D 2156HMU8 şi 797-05, au fost construite şi preluate în dotare şi autobuze cu capacităţţi tot teren, cum ar fi Rocar Satelit, cu transmisie 4x4.

În domeniul tractoarelor de artilerie, sunt de remarcat modelele româneşti TAR 76, dotat cu un motor Diesel D-120, V8 de 130 CP, obţinut din două blocuri motor de motor D-110, de pe tractorul U-650, precum şi tractorul mediu TMA-83, dotat cu un motor V12, similar cu cel montat pe tancul T-34, cu o putere de 350 CP.

.

Anul 1971 este anul de început al producţiei de transportoare blindate, cu modelul T.A.B.-71, 8x8, dotat cu două motoare SR-211. Acesta a fost ulterior modernizat, fiindu-i montate motoare Diesel Saviem 797-05. În anul 1977 apare modelul T.A.B.-77, similar modelului sovietic BTR – 70, dotat cu aceleaşi motoare ca T.A.B. -71M.

Transportoarele BRDM 1 şi 2 au fost înlocuite treptat cu modelul românesc T.A.B.-79 C, motorizat cu o variantă turbo de 154 CP a motorului Saviem.

Pe baza platformelor auto, s-au realizat o gamă diversificate de autospeciale de toate tipurile, care deservesc toate armele şi specialităţile militare, de la autoateliere destinate întreţinerii şi reparaţiilor diverse, la tehnică pentru decontaminare sau lansatoare de proiectile reactive.

.

Revoluţia română a scos în stradă o gamă largă de autovehicule, atât de luptă cât şi de transport, care au asigurat suportul specific acţiunilor armatei din acele vremuri tulburi.

Deschiderea oferită după căderea regimului comunist a dus la diversificarea gamei de autovehicule din armată. Această perioadă o să o tratăm, însă, întru-un episod viitor.   

În prezent, arma AUTO, prin diversitatea tipurilor şi misiunilor tehnicii din înzestrare (de la transportul personalului, materialelor şi muniţiilor, la folosirea acesteia ca platforme pentru puncte de comandă, centre de calcul, de transmisiuni, sisteme de cercetare şi lovire) asigură îndeplinirea misiunilor de către toate structurile militare, intervenţia militară în situaţii de urgenţă civilă şi de sprijin al autorităţilor publice.

În contextul general de transporturi, sarcina mijloacelor auto creşte, deoarece ele dispun de o mai mare capacitate de manevră, elasticitate şi vitalitate, în comparaţie cu transportul feroviar.

VA URMA!

                                                                             TZESTOSUL

În realizarea acestui material m-am documentat din următoarele surse:

 - Dr. ing. Chiriac Vasiliu, Motorizarea şi mecanizarea armatei române, Editura Transport Rutier, 2000, Bucureşti;

 - Colecţia ziarului „Observatorul Militar” 2010-2016;

 - Revista Forţelor Terestre, colecţia anilor 2005-2016.

 - Site-uri de specialitate.

Fotografiile provin din colecţia proprie şi din surse publice. 

Lansator rachete pe sasiu ZIL 135,parte din complexul de lansare ROT (sol-sol) 9K52 Luna-M