31 martie 2014

476.D'ale romanilor :Iubiti-va pe tunuri !

.
   Asa se poate descrie micul album de mai jos, instantanee pe care "le-am luat"ieri.
   Cred ca mai sugestiv de atat nu poate fi rezumata poezia lui Paunescu, chiar daca unora li s-ar parea indecente aceste imagini, consider ca mai indecent decat sa hotarasti sa arunci obuze si sa tragi in oameni nu este nimic pe lumea aceasta. 
   Si ce poate fi mai frumos decat doi oameni care se iubesc indiferenti la sculele mortii de langa ei? 
   Haideti sa le vedeti si sa spuneti care ar fi cea mai frumoasa dintre toate fotografiile !
*nemotoujours*

DA PAGINA!

1
2
3
4
5
Adrian Paunescu - Iubiti-va pe tunuri

Ma voi feri ca de foc de pericolul
Ca dragostea sa devina
Obiect al meditatiei,
Al speculatiei,
Al filozofiei.

Fereasca Dumnezeu
De acea dragoste retorica,
În stare sa ucida
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscata.

Alt fel de dragoste am trait eu
În zilele si-n noptile vietii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Si nici un regizor
Nu mi-a putut iscali pieptul
Cu biata lui cerneala rosie,
De care s-au învrednicit toti actorii.

Eu însumi am ceva teatral
În fiinta mea.
Dar eu nu sunt actorul,
Eu nu sunt regizorul,
Eu sunt autorul
Tragediei pe care o joaca atâtia.

Adolescenti si adolescente
Se vor regasi teatral
În poemele mele de dragoste
Pe care le restitui lumii
Ca pe-o boala de care voiesc sa ma lepad
Si nu pot.

Caci nici o boala nu devine
Mai mica în tine
Daca se molipsesc si altii de ea;
O, dragostea mea devastatoare,
Câti tineri îsi vor face iluzia
Ca-i poti salva când te vor citi
În cuvintele mele.

Nu exista propriu-zis experienta umana,
Nimic nu e valabil decât o singura data,
Ca o seringa în vremea moderna.
Totul se arunca dupa folosinta,
Înclusiv dragostea unui poet
Citita în cartile lui.

Nici Biblia nu foloseste,
Nici Biblia n-are un continut exemplar,
Experienta din Cântarea Cântarilor
Se pierde ca un proces verbal de sedinta,
Nu e nimic de facut,
Nu e nimic de ales
Din toate acele cuvinte,
Decât placerea estetica.

Eu simt autorul tragediei,
Eu declam împreuna cu actorii,
Eu fac fibrilatie la inima odata cu regizorii,
Eu aplaud si huidui împreuna cu spectatorii,
Eu ma spânzur împreuna cu administratorul teatrului
În acest final de veac
În care dragostea
A ajuns atât de prost vandabila.

Se joaca, dragii mei,
Tragedia dragostei
În fata scaunelor goale.
Murim si nimeni nu se uita la noi,
Actorii turbeaza pe scândura goala
Si poate ca de-atâta singuratate
În salile în care joaca
Ei încep sa ia în serios
Rolurile din tragedia dragostei.

N-a fost chip sa scap de aceste cuvinte,
A trebuit sa vi le spun
Gelos pe Shakespeare,
Care a avut rabdarea
Sa-si omoare toti eroii,
Stiind
Ca va fi absolvit de marea lui vina
Pentru ca, între timp, oricum,
Toti aveau sa moara,
De moarte fireasca.

6
Dar eu sunt poet liric,
Eu înca n-am deprins învatul
De-a pune la persoana a treia
Ceea ce devora persoana întâi.
Si de-atâtea ori am simtit nevoia
Sa ma salvez cu un plural al majestatii
Si n-am putut si unii dintre voi
Au numit, prosteste,
Aceasta care mi s-a întâmplat,
Egoism.

Si nici nu am blestemata
Raceala de cuget
A sefului de cadre
Care iubeste-n taina,
În vreme ce actioneaza
Cu dosare si referinte de tot felul
Împotriva tuturor iubirilor si a tuturor celor
Care iubesc.

Dragostea mea are un aspect
Aproape clasic,
În romantismul ei
Desuet si expresionist.
Iubesc
În numele tuturor umilintelor,
Si al tuturor asa-ziselor faradelegi pedepsite
De legi fara de lege.

7
Vai mie, autor de tragedii,
O s-ajung exemplar, o sa se predea
Lectii de literatura universala
Pe textele mele,
Biata autopsie,
Vinovata si impudica autopsie,
Câti din voi, care va veti supara pe copii vostri
C-au luat note mici
La lectia “Poezia lui Adrian Paunescu”,
N-ati fi azi în stare
Sa ma ucideti
Pentru poezia de dragoste
La care nu copii vostri, ci voi ati putea ramâne repetenti.

Va voi trece clasa,
Pe voi si pe femeile voastre,
În fata carora îngenunchez
Pentru sfânta rabdare pe care o au cu noi
Si pentru misteru1 care ne leaga.
Va voi trece clasa, va voi trece veacul,
Veti supravietui în poezia mea,
Si poate mai mult în pozia mea de dragoste,
Care nu e reglementata
Prin hotarâre a Consiliului de Ministri.
O, bietii mei prieteni!

Scriu poezie de dragoste
Si stiu ca n-am nici o sansa
În timpul vietii mele.
Sunt facut sa par altceva,
Suport interdictia de a va fi unul din semeni,
Teatral uneori,
Pentru ca-n cladirea teatrului nostru
A ascuns armata
Toata munitia, toate drapelele.
Teatral uneori
Pentru ca în orasul nostru
Nu mai e loc nicaieri altundeva de poeti
Întrucât primaria e plina de functionari.
.

.
Teatral, teatral, într-adevar,
Si rugindu-va,
Implorindu-va,
Ordonidu-va:
Pace si dragoste
Si daca sunt pe lume si dragostea, si pacea
Va fi si Truda de-a le pastra.
Bucurati-va ca mai aveti
Poeti din acest os,
Pasari de aceasta marca,
Împulsuri în aceasta directie.
Bucurati-va, bucurati-va, plângând,
Ca în vreme ce voi ma credeati surghiunit
În sintaxa unei singure orientari,
Sa lucrez ca orbetele
Pentru infatisarea voastra festiva,
Eu iubeam si scriam
Poezie de dragoste.

Iar pe voi, fratii mei tineri,
Pe voi, care ma veti citi crezând
Ca veti avea ceva de învatat din poezia mea de dragoste
Va rog, nu pariati prea mult
Pe aceasta iluzie.

Nimic nu se învata de la nimeni
Pâna când nu înveti acel lucru
Din propria ta experienta.
Voi ma veti iubi
Abia dupa ce
Veti ajunge-n situatia mea.

Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,
Poezia mea de dragoste nu e initiere,
În versurile mele nu veti gasi
Descrise somptuos
Pozitiile dragostei
Ca-n manualele de pornografie indiana
Sau chiar daneza.
O, nu. Toata poezia mea de dragoste
E o imensa vatra de cenusa
La temelia unui rug
Ce arde înca.
Luati aceasta carte-n mâini,
Aceasta macheta a unui teatru tragic,
Iubirea e tragica.
Pentru ca iubirea e moarte,
Iubirea e tragica
Pentru ca actorii o rostestesc cu suflarea taiata,
Mareata cum e
În scriitura pe care au învatat-o,
Dar abia asteapta sa coboare
Dupa ce si-au îmbracat hainele de strada
În fierbintea, urâta, dar pasionata lor
Iubire de oameni.
În sala pe fiecare-l asteapt-o femeie,
Undeva, la balcon, o fata pura plânge,
Când iubitul ei, actor la Teatrul municipal,
Se saruta pe scena cu o actrita.
Vai, eterna contradictie
Dintre arta si viata!

Nu va luati dupa spusele mele, ci dupa cele scrise
Cititi cartea mea
Când viata v-a obosit de-ajuns într-o zi,
Eu nu am pretentia sa va învat nimic,
N-am decât orgoliul de-a ma alatura
Cu toata cenusa distrugerii mele
Cenusilor voastre,
Caci fiecare dintre voi
E un cuplu
De la care ar putea începe
Iarasi BR> Lumea.

Si când veti vedea
În fata ochilor vostri arzând de iubire
Tunurile veacului pregatindu-se s-a-distruga
Câmpiile si fabricile,
Oamenii si muntii,
Pasarile si pestii,
Bibliotecile si spitalele,
Mormintele si bisericile,
Nu pregetati, aruncati-va hainele de pe voi,
Îmbratisati-va, sarutati-va,
Si pentru ca pamântul e rece,
Iar tunurile care vor sa-l distruga sunt calde,
O, voi, tineri ai planetei mele
Convulsionata de-atâtea arme,
Sub ochii holbati ai armatelor,
Sfarimând ochelarii gretosi ai generalilor,
Fara nici o rusine,
În numele singurei religii care ne uneste,
Credinta în continuitatea speciei umane,
Iubiti-va,
Iubiti-va pe tunuri!
Concediati tunarii
Si dezamorsati obuzele
Si dati-ne acest prim si netrecator
Semn al pacii universale.

Iubiti-va,
Iubiti-va pe tunuri!
Iubiti-va pâna le veti hodorogi,
Pâna le veti scoate din functiune,
Iubiti-va aruncând din mâini
Tot ce vi se-ntâmpla s-aveti în mâini,
Actele voastre, banii vostri, oglinzile,
Chiar si aceasta carte care nu are decât meritul
Ca apartine unui om
Care în viata lui, desi n-a avut norocul
Sa faca dragoste pe nici un tun,
Când n-a dormit si n-a scris,
A iubit
Cu disperarea conditiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Si cu daruirea muribundului.

Faca-se profetia mea,
Fie o data pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!

Un comentariu:

  1. "Iubiti-va pe tunuri"...cred ca baiatul acela ii recita iubitei poezia cu pricina.

    RăspundețiȘtergere