Nr. 16
Ploieşti, 09.08.2013
COMUNICAT DE PRESĂ
Marţi 13 – Ziua Informării
Preventive
Începând cu
anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a declarat fiecare zi de 13
care se suprapune cu ziua de marţi, drept “ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE” în
România, aceasta reprezentând o oportunitate de diseminare a informaţiilor cu
caracter preventiv şi implicit, o zi importantă în care, destinul unor cetăţeni
poate fi schimbat în bine, prin însuşirea măsurilor menite a le proteja viaţa.
Evenimentul este organizat în acest an pe data de 13 august.
DATI PAGINA !
Astfel, marţi
– 13 august 2013, între orele 10:00 - 12:00, Inspectoratul pentru Situaţii de
Urgenţă „Şerban Cantacuzino”al judeţului
Prahova îşi va deschide porţile pentru
toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre,
vizualizând totodată şi tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor
profesioniste participă la misiunile de salvare.
De asemenea,
la nivelul judeţului Prahova vor fi organizate puncte de informare preventivă
şi exerciţii demonstrative de stingere, descarcerare şi acordare a primului
ajutor medical de urgenţă.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu