Tradator?Razbunator?Orgolios?Poate toate acestea. |
Continuam serialul comemorarii zilei de 23 August 1944 cu relatarea felului in care s-a ajuns la arestarea Antonestilor - Maresalul si Ion.
Incepem cu descrierea situatiei ,planurilor Regelui si cum si-a aranjat acesta din timp tradarea ce avea sa ne arunce in bratele comunismului prezentand transcrierea inregistrarii ultimei convorbiri dintre Rege, Maresal si Mihai Antonescu, dupa care s-a facut arestarea acestora.
In ceea ce veti citi mai jos, veti vedea clar ca Regele a profitat de situatie ca se razbune pe Maresal, aratand ura fatisa pe care i-o purta.
Transcrierea difera putin de ceea ce se stia despre aceasta discutie, aducand elemente noi pentru intelegerea acelui moment istoric tragic, prezentat de altfel aproximativ la fel in filmul lui Sergiu Nicolaescu "Oglinda".
- nemotoujours -
Fotografia care a facut furori in lumea diplomatica:general rus aprinzand tigarea Regelui Romaniei in asa fel incat marele iubitor de protocol sa se aplece slugarnic in fata sa. |
Redarea situatiei apartine lui Dinu Bratianu.
Urmariti-o si o sa vedeti cum se scoate basma curata din acesta situatie, uitand ca a refuzat puterea cand Maresalul i-a propus-o, refuzand si medierea cu aliatii cu un an inainte!
La ora 19,
Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea
garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența
încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și
financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu
fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara
în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.
La ora 20,
Mihai Antonescu a fost primit de domnul C. Brătianu, declarându-se în
totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă
pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.
La ora 23,
spre surprinderea mea, am fost rugat de o voce la telefon să nu
părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră urma să fiu vizitat de o
persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să aflu un moment mai
devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege, însoțit de un
caporal din Regimentul de Gardă Călare. Mi-a declarat zâmbind că a
„șters-o” prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât
acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul
Cavalerilor și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era
îmbrăcat în pullover, cu pantaloni golf, cu capul gol (într-adevăr avea
capul „gol” - n.n.), și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la
clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul
nu și l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând
în biroul meu, l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu
secretarul care aștepta telefonul de la Mihai Antonescu.
.
Regele
mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze
armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu
mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are
nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru
sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a
luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și
terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era
următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru
orice eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii
Dinu Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că
la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi
însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal
înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil
că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din
gardă.
La
înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce
însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de
la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa,
gratificându-i cu diverse epitete foarte „populare”.
La ora 1.00
am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța
că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a
hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora
10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00,
într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era
constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala
lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la
ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului
Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼
a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și
distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai
Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I.
Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc.
Redau textual discuțiile urmate:
.
Mareșal Ion Antonescu:
Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în
bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act
de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care
are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un
armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și
probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se
amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună,
uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu
domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și
e patriot.
Am
aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el
e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat:
Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareşalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Dinu Brătianu:
Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai
reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la
150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareşalul:
Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi
Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor
refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce
războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt (răcnind) până la
victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit,
Domnule Brătianu?
Eu:
Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest
moment Mihai Antonescu
este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal
că Regele dorește să-l vadă.
Mareşalul:
Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă
de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat
într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:
Mareşalul: De ce ești nemulțumit?
Eu:
Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că,
consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum
vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi
avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă
ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta,
toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide,
să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți
se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că
armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest
moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii
sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareşalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?
Mareşalul:
Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța
Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul
nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri.
Mareşalul:Și soția mea?
Eu: Și.
Mareşalul: Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă.
Maresalul cunostea frontul, soldatii, intreaga armata pana la ultimul om si ultimul surub.Politicienii nu stiau bine nici cu ce arma trag militarii romani, |
Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a
urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele,
foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca
să-i ceară să termine mai curând. (Probabil primise alte instrucțiuni de
la Moscova - n.n.). I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele:
Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul
meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la
Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu
cumva crede că o va da el…
Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul
nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal
furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună
cu Ică Antonescu.
La ora 4.00,
când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un
telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne
aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră
a fost totală. (Regele își luase toate măsurile să nu poată fi
stingherit în arestarea Antoneștilor, premeditată, indiferent de
răspunsul pe care l-ar fi primit de la aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe cei doi - n.n.)
La ora 4 ½,
un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General
Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea
precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:
Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii
au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți
depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți
amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți
mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După
ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa
hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit
următoarele:
Generalul Arhip: La
ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că
Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În
cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri
pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora
5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că
Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie
ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns:
Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a
pierdut încrederea Regelui și a țării.
Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?
Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris.Regele
lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr - n.n.) a
pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat,
montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la
unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în
fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.
O data, de mult, impreuna pe front |
.
Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea pe plăci de gramofon:
.
Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele:
Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate
reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea
imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva.
Mareșalul: Majestatea sa se înșeală…
Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareșalul: Voastră, dacă vreți.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.
Regele:
Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un
nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi
asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe
prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele?
Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.
Regele:
Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul
pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu,
telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile
aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu.
Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?
Regele:
Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții. Dumneata ai garantat
frontiera Germaniei sau Germania pe a României. Dacă e garanția pe
Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?
Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?
Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?
Marerșalul: Nu! Așa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareșalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e. Ne târguim aici, Domnule Antonescu.
Mareșalul: Mareșal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara.
Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor
judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai
cumplită deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara
și (lovind cu pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta
împotrivă.
Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.
Regele: Suferința este o experiență.
Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…
Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.
Regele:
Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai
puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună
cu șeful D-tale?(n.r.:nu uitati: Maresalul l-a alungat pe Regele-tata tradator, Carol al II-lea si l-a adus la conducere pe Mihai I !!!)
Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.
Regele:
Aici și de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvați
și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar
în beciu. Domnilor, sunteți arestați!
Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus mâinile!
Mareșalul: Cum, eu mareșalul țării…
Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu.
Nu mai avea mult pana sa devina o fantoma. |
Pentru completarea acestei discutii alaturam descrierea situatiei de front din zilele 22-23 August, facuta de acelasi Dinu Bratianu.
Le-am lasat dupa discutie ca fiind o completare, datorita ineditului si importantei deosebite a transcrierii de mai sus .:
„În
dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad,
10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași
repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se
predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta
cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții
comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de
cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau
fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență
uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe
atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției
unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați,
întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:
1.
Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen
de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că
încetează lupta?
2.
Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă
Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul
afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi Antonești drept
criminali de război.
3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
1.
Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve,
cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la
Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de
la proclamația adresată prin Radio, românilor.
2.
Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă
după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta,
aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca
cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului,
înfrângerea și să semneze actul.
3.
Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de
vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.
La
ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a
face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se
obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis
pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția
situației.
Condițiile armistițiului erau:
1. Teritoriale - frontiera din 1940.
2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.
3. Economice - 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.
4. Politice - garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.
Regele mai tarziu a pierdut tronul, dar s-a ales cu doua avioane facute cadou de catre sovietici si inalta decoratie "Pobeda" tot de la acestia.
Plus un tren intreg cu ce a putut sa inghesuie din averile sale.
Antonestii si alti patrioti si-au pierdut vietile !
Documentele sunt extrase din arhive publice si internet.
Anumite corectari si completari sunt facute urmarind relatari asemanatoare in diverse alte publicatii.
Comentariile sunt proprii.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu