699.Hai-hui prin lume :LE JOUR “J” (5) de Mihai-Athanasie Petrescu

.

Staţia de metrou “Porte de Saint Ouen” mi-a aminitit, nu stiu de ce, de un obiectiv vizitat de turişti în Piaţa Sfatului de la Brasov. Acolo unde, un tovarăş din anii ‘70 a fost întrebat de o turistă: “Métro? Métro?” iar el a răspuns: “Nu-i de-un metru, da-i vânjoasă.” Aceiaşi pereţi căptuşiţi cu faianţă şi acelaşi miros …
Sosirea garniturii de pe linia 13, de altfel singura care circulă prin acea staţie, a fost anunţată, redundant, de un megafon blond şi de un afişaj electronic. Un tren jegos, trecut de prima tinereţe, spre uşile căruia s-au repezit călători de toate culorile, umplându-l instantaneu.
Parcă niciodată nu mi s-a părut un drum pe sub pământ atât de lung. Nu din cauza aglomeraţiei, nu din cauza distanţei, ci doar din nerăbdarea e a ajunge, în sfârşit, la Paris. La Parisul ăla de care am citit şi am auzit şi am vazut poze şi filme de zeci de ani încoace. Am avut timp să ascult cu atenţie anunţurile megafonului din tren, anunţând, de doua ori, denumirile staţiei, de fiecare dată cu o intonaţie diferită (ascendentă la primul anunţ, descendentă, ca o concluzie, la al doilea). “Clémenceaux-Champs Elysées, Clémenceaux-Champs Elysées.” Şi … un labirint întortocheat, în pantă dulce, dar cu acelaşi miros pestilenţial de canal înfundat, care aproape îmi taie entuziasmul. Noroc că escalatorul ne-a scos la lumină … şi ce lumină! Lăsasem un cer acoperit în Monmartre, găseam unul absolut curat pe Champs Elysées, probabil trebuia să se justifice, în sfârşit, denumirea de “oraş lumină”.
DA PAGINA !

  Ne pomenim într-un fel de piaţă, înconjurată, pe două laturi, cu maşini de Police. Am gândit că o fi vreo manifestaţie anti-băsescu, de fapt, aşa cum am vazut mai târziu, în apropiere se afla o secţie de poliţie. Prozaic …
  Dar dincolo de masinile alb/albastre … “Bă, ia uite, statuile alea aurite, ăsta-i Pont Alexandre III!” Eram aşa de mirat de parcă aş fi văzut podul respectiv în fundul curţii de acasă. Dar faţada asta … ştiu, Grand Palais! Dar daca Grand Palais e aici, înseamnă că peste drum e Petit Palais. Hai acolo! Ce să facem la Petit Palais, hai la Arc de Triomphe! Ba nu, că e cam departe, hai pe pod, să vedem Sena!
Îmi pare rău că nu ne-am putut vedea din exterior. Îmi închipui ce spectacol pitoresc au putut oferi nişte bieţi roşioreni aterizaţi pe bulevardul parizian, vrând să meargă peste tot în acelaşi timp, văzând din ce în ce mai neclar peisajul din cauza ochelarilor care se abureau, avansând un pas într-o direcţie pentru a se ciocni de celalalt care ar fi vrut să meargă în direcţia cealaltă sau în toate direcţiile în acelaşi timp.

  Până la urmă ne-am oprit la marginea trotuarului, încercând să facem o scurtă şedintă de organizare. Ordinea de zi, mult prea încărcată, a fost, însă, abandonată într-o secundă; la doi paşi, în dreapta, apăruse, aurită şi strălucind în soarele dupa-amiezii, “căciuliţa” Obeliscului egiptean. Clătinând din cap, ca măgarul lui Buridan, spre dreapta şi stânga, am decis să nu murim, totuşi de foame. Am pornit, în pas de manevră, spre Place de la Concorde. Arcul va aştepta până mâine, doar nu are cum să plece de acolo.
Remorcat de soţia mea şi de verişoara ei pornim spre Obelisc, dar după doi paşi făcuţi în ritm de “Oh, Champs Elysées! Oh Champs Elysées! Au soleil, ou sous la pluis, a midi ou a minuit, Il y a tout ce que vous voulez au Champs Elysées!”, fetele mă pierd: de ce m-oi fi uitat peste umăr?! Acolo, ascuns in smog, se vede Turnul. Cum care turn, ca doar n-or fi o sută (sau or fi, dar în mintea mea nu mai exista decât unul). Fetele, consecvente (mai ales că distanţa până la smog e cam mare) trag cu nadejde de lesă şi … iată: Place de la Concorde!

  Un loc mânjit cu sânge regal şi revoluţionar cu ajutorul maestrului Guillotin, dar azi o deschidere însorită, multicoloră, unde toate limbile pământului se amestecă cu pârâitul tuturor motoarelor pământului, cu şuieratul apei fântânilor şi cu culorile tuturor curcubeilor şi curcubeelor cerului şi maşinilor şi motocicletelor de toate mărimile, formele, modele şi destinaţiile. În centrul pieţei, Obeliscul oferit Parisului de către vice-regele egiptean Mehmet Ali, în 1831, şi montat pe acest loc în 1836, domină locul.

  Ştiam toată istoria monumentului, dar cui îi pasă de istorie când e la faţa locului?! L-am uitat şi pe Mehmet şi pe Ali, ca şi pe Louis-Philippe, ce importanţă pot avea ăia acum, nu mai contează decâ faptul că suntem lângă el, că e cât pe ce să ne calce un autocar cu etaj, că alţi turişti, la fel de zăpăciţi ca mine, dau peste noi, neavând ochi decât pentru monument, care monument, hopa! Are o crăpătură, cine dracu a dat cu ciocanul, doar n-or fi încercat şi ăştia să-l dărâme, ca aia care au tras cu tractorul de Coloana lui Brâncuşi! În dreapta vedem o clădire cu coloane, în stânga alta, aha, aia e Madeleine, hai să mergem acolo, ba nu, acum stăm la Obelisc, Madeleine mâine, aia din stânga nu poate fi decât Assemblée Nationale, sigur că nu mergem acolo, ce să facem, n-o vedem de-aici?

Hai pe partea ailaltă, să facem poze si de acolo, dar acoperişul ăla ce o fi, a, ce să să fie, normal că e Luvrul, doar n-o fi liceul Madgearu, hai acolo, stai să mai fac nişte poze cu fântânile (Fontaine des Mers şi Fontaines des Fleuves), uite un 2 CV, ce draguţ e! Stai să-l trag în chip, stai să pozez şi cealaltă fântână, ce mişto, intră şi Turnul în cadru, vezi că te calcă tricicleta, mergi şi tu pe unde te uiţi, nu mai umbla cu capul în nori şi în vizorul camerei, ia uite, ăştia nici n-au pavat aleile din Tuileries, vai de capul lor, n-au bani de asfalt, uite piramida de la Luvru, ia uite şi roata mare, hai să ne odihnim un pic pe scaunele astea, parcă sunt alea de acum 30-40 de ani din parcul de la Braşov, săracii, ce rămaşi în urmă sunt, oare cât costă la ăştia o îngheţată, lasa sa si-o manance singuri, da-i in ma-sa! Uite-i pe-ăia, se dau cu coarda de cauciuc, ăilalţi cu ciocanul, uite şi o centrifugă de separare, ca la laboratorul de toxicologie, da’ a plouat bine pe-aici, ia uite ce bălţi, hai să facem poze, dar să se vadă şi alea în spate, să avem amintiri.

  Ia uite la statuia aia, un voinic cu cuc, dar are şi păsărică la cap, ăsta se uită după turiste, nesimţitul … A, asta-i de-ai noistri, arhitectul care a conceput Versailles si o parte din Luvru.
Ia uite, ajungem la Carrousel, ce carusel, e roată mare, nu ăla, frate, Arcul de Triumf ăsta mic, al lui  Napoleon, hai să trecem pe sub el, să intrăm în curtea Luvrului.
Hai la piramide, hai la bazin, hai să stăm pe bancă, hai să …
Aoleo, cam multe pentru o singură zi, dar e încă devreme, şi mai avem de umblat, dacă ne mai ţin picioarele!
*Mihai -Athanasie Petrescu*

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.