 |
| . |
Aceste grupuri politice boierești de inspirație carvunara (mișcarea cărbunarilor din Italia n.n.) nu erau expresia unor interese de clasa (boierimea “secundara”, în cazul de fata), ci a opoziției fața de oligarhismul marilor familii, adunând boieri de neam din toate “clasurile” și, după 1830, tot felul de alte persoane, fără criterii de distincție sociala, dar neapărat pământeni, care erau gata sa adopte un anume proiect politic de interes general.
Nucleul era format din câțiva reprezentanți ai unor familii ale marii boierimi de neam, dar din afara protipendadei (Cuza, Miclescu, Crupenschi, Râscanu, Vârnav, Carp, Sion, Rosetti-Baston, Sturdza – “ramura cadeta” etc.), având o pondere politica minoritara, dar o forta politica mult mai mare. Spre 1826, vistiernicul Dumitrache Ghica adunase în jurul sau un grup de interesați, căruia domnul Ioniță Sandu Sturdza le-a lăsat țara pe mâna, în schimbul promisiunii de a susține năzuințele de domnie ale beizadelei Nicolae Sturdza, căsătorit cu fiica lui Ghica.
DA PAGINA !
Un context foarte delicat s-a creat în 1826: pe de o parte, Sublima Poarta a trimis un firman pentru scoaterea grecilor din egumenii; pe de alta parte, Rusia a trimis Portii un ultimatum, cerându-i retragerea completa a trupelor otomane din Principate si tratând înlaturarea egumenilor greci ca pe un act de ostilitate. În acest context, mitropolitul Veniamin Costache si unii boieri au preconizat asezarea ca egumeni, în locul grecilor, a unor arhierei pamânteni adusi din Basarabia, deci agreati de oficialii rusi; pe aceasta linie, s-a sustinut candidatura lui Varlaam Cuza la scaunul Episcopiei de Husi. Gruparea lui Dumitrache Ghica s-a raliat acelora care, în frunte cu vornicul Vasile Miclescu, sustineau pe ieromonahul Sofronie Miclescu. Momentul marcheaza conturarea unei grupari boieresti cu fatisa atitudine antirusa, care socotea ca apropierea de Rusia nu înseamna decât o schimbare de dominatie, care putea sa aduca o nedorita schimbare a asezamintelor si a cutumelor de ocârmuire.
Acesta este un fragment din lucrarea lui Cristian PLOSCARU: “Micleștii și disputele boierești din Moldova la 1826″. http://www.postdocssu.acad.ro/activitate/lucrari/iasi/ploscaru_cristian_articol.pdf
In Catagrafiile visteriei Moldovei din 1830, aflăm că vistiernicul Dumitrache (Dumitrachi în text) Ghica, era stăpânul satului și moșiei Râuseni din ocolul Jijia, ținutul Hârlău. De asemenea avea vii în Cotnari, unde lucrau 38 de vieri ce țineau de casa vornicului Dumitrache Ghica.
La Deleni, aflat la 1830 în ocolul Miletin, era stăpân vornicul Iorgu (Iordachi) Ghica.
https://harlau625.wordpress.com/2011/02/09/o-poveste-despre-o-mare-familie-de-preoti-din-deleni/
La Feredeni, stăpân pe sat și moșia era la 1830 spătarul Grigore Crupenschi. Acesta avea și moșia Buimăceni, prăvălii în târg la Botoșani și Hârlău, vii la Cotnari.
Referințe Catagrafiile visteriei Moldovei (1820- 1840) V. Ținutul Hârlău – Partea I (1820) Editura Demiurg Plus.
De observat că problema mănăstirilor închinate, era o problemă politică încă din 1830. Se observă implicarea externă a Rusiei și Turciei. Problema își va găsi o rezolvare abia sub domnia lui A.I.Cuza prin secularizarea averilor mănăstirești la 1863.
Această poziție antirusească (care a fost alimentată și de anexarea ținuturilor Moldovei dintre Prut și Nistru la 1812, și intervenția militară a Rusiei din 1848) se va adânci în anii 1877-1878, și va duce sub regele Carol I la o alianța cu Austro-Ungaria ca o asigurare contra amenințărilor Rusiei țariste.
Mai multe, despre familiile boierești din ținutul Hârlău în lucrarea în curs de tipărire: Ținutul Hârlău – sate, târguri, mănăstiri (1399-1834).
*col.(r) Miron Dumitru*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu