Ioan Tăutu, fragment din tabloul Bisericii "Sf. Nicolae" din Bălineşti
Ion Tăutu (n. ? – d.1511) a fost mare logofăt moldovean în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea cel Orb – fiul lui Ștefan (1504-1517). A fost un om învățat, cunoscător a mai multor limbi străine, un bun cunoscător a regulile diplomatice ale curților străine, fiind trimis în misiuni diplomatice în Polonia, Turcia și Veneția. Numele logofătului Tăutu (Tăutul în documentele vremii) a fost consemnat în letopisețul lui Grigore Ureche și de Ion Neculce, precum și în sutele de ispisoace, hrisoave, cărți domnești plecate de la curțile domnești de la Iași, Suceava, Hârlău, Huși, Bârlad, Vaslui sau de pe câmpurile de bătălie ale marelui Ștefan și fiului acestuia Bogdan al III-lea.
DA PAGINA!
Ion Neculce spune că Tăutu, nu a fost doar cancelar, ci și un trimis excepțional, sol, al domnului, la curțile regilor vecini, după cum consemnează acesta în “O samă de cuvinte” (1732) legenda conform căreia logofătul ar fi fost împroprietărit de către regele Poloniei , după încheierea păcii între Polonia și Moldova în 1499. El a fost răsplătit datorită meritelor sale pe plan diplomatic, fapt confirmat în stăpânirea sa asupra unei părți importante a Țării de Sus a Moldovei, moșii și sate cumpărate și multe danii din partea domnitorului. Centrul acestor moșii se afla la Bălinești, ținutul Dorohoiului, la 12 kilometri sud-est de Siret, unde se află ruinele curților sale și biserica zidită de acesta.
„Când au aședzat pace Ștefan cel Bun cu leșii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leși. Și au dăruit craiul leșescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijnița, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuții, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leșescu Tăutului logofătului. Și au pus hotar apa Cirimușul, întru o duminică dimineața.”— Ion Neculce
În iulie 1504, după moartea lui Ștefan cel Mare, domnitorul Bogdan al III-lea a trimis pe logofătul Tăutu cu solie la sultanul Imperiului Otoman pentru a închina țara și a plăti tribut.„Iară împărățiia de bucurie mare cu dragoste i-au priimit și au dăruit toți banii Tăutului logofătului celui mare și i-au adus în țară și au ziditu pre acei bani o sfântă bisérică în satu în Bălinești, ce este la ținutul Sucévii și trăiește pănă astăzi”.
Tot Neculce relatează în O samă de cuvinte despre misiunea logofătului la Înalta Poartă unde, după descrierea vestimentației și îndeosebi a încălțărilor turcești, a covoarelor care erau așternute pe podea, pomenește de faptul că solului moldovean i s-ar fi oferit o cafea fierbinte. Neștiind ce băutură este și cum să o bea și nevrând să se facă de râs, logofătul a dat cana peste cap și și-a opărit limba și gura. Logofătul Tăuru este considerat a fi primul băutor de cafea din Moldova.
„După ce au lui Bogdan Vodă domnia, au și triimis pre Tăutul logofătul sol la turci, când au închinat țara la turci. Și așè vorbăscu oamenii, că l-au pus viziriul de au ședzut înaintea viziriului pre măcat, și n-au fost având mestei la nădragi, că, trăgându-i ciubotile, numai cu colțuni au fost încălțat. Și dându-i cahfè, nu știè cum o va bè. Și au început a închina: „Să trăiască împăratul și viziriul!“. Și închinând, au sorbit felegeanul, ca altă băutură.” — Ion Neculce
În anul 1505, logofătul Tăutu a intermediat și negociat, fără succes însă, căsătoria lui Bogdan al III-lea cu principesa Elisabeta, sora regelui Poloniei, cu scopul de a întări relațiile dintre cele două țări. În urma acestei înțelegeri, domnitorul moldovean a consimțit să cedeze Pocuția către Regatul Polon. Noul rege al Poloniei, Sigismund I (1506-1548) a respins însă căsătoria proiectată, păstrând Pocuția. Acest lucru ducând la războiae și invazii ale polonilor în Moldova, și ale moldovenilor în Polonia.
În 1509, au început o serie de tratative pentru încheierea unui tratat de pace moldo-polon. Acest documenta a fost semnat la 22 ianuarie 1510 din partea Moldovei de către logofătul Tăutu, Isac (pârcălabul de Roman) și boierii Ivancin și Petrică. Tratatul a fost ratificat în martie 1510 și de conducătorii celor două țări, Bogdan al III-lea și Sigismund.
Logofătul Ioan Tăutu a murit în anul 1511, fiind înmormântat în pronaosul ctitoriei sale din Bălinești. Biserica a avut rolul de biserică de curte boierească și necropolă a familiei logofătului Tăutu.
Pisania bisericii s-a păstrat pe zidul sudic al edificiului, într-un chenar, având o inscripție în slavonă (una dintre cele mai mari de acest gen din România) care relatează numai data terminării construcției, nu și data începerii. Textul inscripției este următorul: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, pan Ion Tăutul logofăt a început a zidi această casă (hram) întru numele celui între sfinți, părintelui nostru, arhierarhul și făcătorul de minuni Nicolae, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Io Ștefan Voievod; și s-a săvârșit în anul 7007, luna decembrie 6”. În partea dreaptă a chenarului se află o însemnare cu textul: „Dragotă Tăutulovici”, care dezvăluie că acest Dragotă, fiul lui Tăutu, s-a îngrijit de realizarea inscripției sau a fost făcută poate de el.
Ca urmare, anul 7007 reprezintă anul 1499. Faptul că biserica a fost sfințită abia la 6 decembrie 1499 (de ziua hramului) se datorează faptului că logofătul Ion Tăutu trimis cu solie în Polonia în anul 1497, era închis de polonezi la Liov.
Logofătul avea în zonă moșii întinse și o curte boierească la Bălinești. Pe pereții bisericii au fost găsite grafite din anul 1494, iar patru morminte din pronaos datează din anii 1494-1495 și martie 1499, ceea ce duce la concluzia că în acei ani biserica era aproape terminată, nefiind terminată probabil pictura și nefiind înzestrată cu odoare.
După cum scrie N.Iorga în Istoria Bisericilor Românești, ed.Ministerului de Culte, 1929 București, vol.I, p.102, logofătul a mai zidit o biserică Uspenia în târgul Iașilor pe la 1491 sau 1492, care nu s-a păstrat.
În Hârlău este o stradă ce poartă numele marelui logofăt Tăutu. Iar o casă boierească unde aproape 100 de ani a funcționat oficiul postal, iar în prezent este Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, traditional este denumită casa Tăutu, fără a exista documente care să ateste acest aspect, casa fiind construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, și ar fi aparținut unui urmaș a logofătului Tăutu.
Este totuși posibil ca marele logofăt Tăutu să fi avut o reședință în târg, pe timpul șederii domnului la curtea domnească din Hârlău. Însă nu s-au păstrat documente în acest sens.
Din documentele ieșite de la cancelaria curții domnești din Hârlău știm când a fost aici. De la numirea pe funcția de logofăt, s-a păstrat un prim document, din 11 martie 1475 și este dat la Suceava.
Un prim document unde apare ca logofăt Ion Tăutul, la Hârlău este din 5 ianuarie 1477, deci cu nouă ani înainte de refacerea curții domnești din Hârlău (1486), Ștefan cel Mare printr-o scrisore, își exprimă mulțumirea către Brașoveni, care i-au trimis vești despre prietenul său Vlad Țepeș, și roagă să fie înștiințat în continuare despre soarta acestuia. Documentul este în limba latină și se termină cu formula: Ex Harlo, die dominico ante Epiphaniam domini, anno domini, millesimo quandringentesimo septuagesimo septimo. La Hârlău, duminica dinaintea zilei Epifaniei, anul domnului 6985.( I. Bogdan vol.II,doc.CLII, p.341,342).
La Hârlău, logofăt Tăutu apare în documente interne la 3 ianuarie 1497. Ultimul document, dat la curtea domnească de Bogdan al III-lea voievod, unde apare bătrânul logofăt a lui Ștefan cel Mare, datează din 21 septembrie 1510. Este înlocuit cu logofătul Totrușan (sau Trotușan cum apare în unele studii).
Extras din volumul în pregătire : Curtea Domnească din Hârlău – Documente interne și externe ale cancelariei domnești 1497-1631 ce va apare în 2017.
Referințe:
Grigore Ureche – „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”
^ Ion Neculce – „O samă de cuvinte” (Ed. Junimea, Iași, 1972), p. 10
^ Grigore Ureche – „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”
^ Ion Neculce – „O samă de cuvinte” (Ed. Junimea, Iași, 1972), p. 11-12
N.Iorga Istoria Bisericilor Românești, ed.Ministerului de Culte, 1929 București, vol.I, p.102.
Ioan Bogdan Documentele lui Ștefan cel Mare, vol.I, hrisoave și cărți domnești (1457-1492) Editura Socec&Co. 1913 București. (I. Bogdan vol.I). Ioan Bogdan.
Documentele lui Ștefan cel Mare, vol.II, hrisoave și cărți domnești (1493-1504)Editura Socec&Co. 1913 București. (I. Bogdan vol.II).
Documente privind Istoria României, veacul XVI, A.Moldova, vol. I (1501-1550),Ed. Academiei Române, 1953 București. (DIR XVI, vol.I)
Mitropolia Moldovei și Sucevei – „Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei” (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 129
*col.(r) Miron Dumitru*
reeditare :nemotoujours
foto:internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu