07 iunie 2018

1310.ALEGE O CARIERĂ ÎN FORȚELE NAVALE! Iată ce oportunități ai în luna iunie 2018!

foto:"Suntem Romania!"
Foto:"Suntem Romania!'

















   Ești în căutarea unui loc de muncă stabil pe piața muncii din România? Îți dorești o carieră plină de provocări, cu posibilități multiple de dezvoltare profesională și personală? Vino alături de noi, în marea familie a Marinei Militare Române!

   Cea mai rapidă modalitate de a deveni militar în Forțele Navale Române este alegerea profesiei de „Soldat/ gradat profesionist”. Patru luni durează parcurgerea unui modul de pregătire militară generală și de specialitate, la Școala de Aplicație a Forțelor Navale de la Mangalia, după care repartiția este asigurată într-o structură militară, în funcție de opțiunea fiecărui candidat. Salariul este aproximativ 1.500 lei, la care se adaugă 1.000 lei pentru norma de hrană și alte sporuri specifice.
Înscrierile se fac până vineri, 15 iunie 2018, la birourile informare – recrutare din țară (vezi lista aici: https://goo.gl/XXqVdp), iar candidații trebuie să fie absolvenți ai învățământului minim obligatoriu (10 clase), să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, să fie într-o formă fizică bună, pentru a nu fi eliminați la probele sportive, să fie declarați „Apt” medical și psihologic. Cursurile încep în luna octombrie 2018 și se termină în luna februarie 2019 (mai multe detalii aici: http://bit.ly/2LBgs6I și aici: http://bit.ly/2IVjrcQ).

   În toată țara, sunt disponibile 1210 posturi de soldat/ gradat profesionist, din care 203 posturi în județul Constanța, 66 de posturi în județul Brăila, 12 posturi în județul Galați și 45 de posturi în județul Tulcea. Se poate opta pentru orice post, indiferent de județul de domiciliu.
Tot în această lună, până vineri, 29 iunie, se fac înscrierile pentru transferul elevilor civili la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” de la Constanța. Sunt disponibile 30 de locuri în clasa a X-a și 20 de locuri în clasa a XI-a. Înscrierile se realizează la sediul birourilor informare-recrutare din cadrul centrelor militare județene sau de sector pentru municipiul București, iar una dintre condițiile de recrutare este să fie absolvenți din acest an ai claselor a IX-a, respectiv a X-a, la specializarea „Matematică-informatică”. Mai multe detalii aici: http://bit.ly/2L3ScsZ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu