19 iunie 2019

1353. Exercițiul „Tomis 19” conectat la „Saber Guardian 19”

.
.
.
.
Șapte nave militare și un elicopter Puma Naval desfășoară, în perioada
18-21 iunie, misiuni de foc în raioane maritime ale Mării Negre cuprinse
între Capu Midia și Mangalia, acțiuni ce fac parte din Exercițiul tactic
„Tomis 19”, care este conectat la Exercițiul multinațional întrunit
„Saber Guardian 19”.
  Conform scenariului, marinarii militari vor executa trageri cu
sistemele de artilerie de la bordul navelor și vor executa misiuni de
monitorizare și de interzicere a navigației în timpul lansărilor de
rachete sol-aer de la poligonul de trageri de la Capu Midia. Gruparea
navală maritimă care participă la exercițiul „Tomis 19” este alcătuită
dintr-o fregată, două corvete, două dragoare maritime, o navă purtătoare
de rachete și un remorcher maritim. Raioanele interzise pentru navigație
au fost transmise prin intermediul avizelor de navigatori,  iar avertizarea navelor care nu respectă interdicția de navigație în
raioanele  în care se execută misiuni de foc este realizată prin
intermediul radiotelefonului naval, pe canalul 16 internațional, în
limbile engleză și rusă.

.
După anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă,
exercițiile organizate de către statele din Alianța Nord-Atlantică în
zona Mării Negre s-au diversificat, accentul fiind pus pe caracterul
întrunit și multinațional, pentru a consolida deprinderile militarilor,
în vederea unei reacții adecvate, precum și pentru descurajarea
activităților ilegale de trafic de mărfuri sau de persoane. Forțele
Navale Române contribuie la efortul NATO de asigurare a securității pe
flancul estic prin interconectarea exercițiilor planificate în planurile
de instrucție cu exercițiile Alianței, care se desfășoară în această
zonă, precum și prin integrarea unor nave militare românești în grupări
navale NATO care operează in Marea Neagră.

foto:"Suntem Romania!","Saber Guardian17"
.

.



.


.

.

.

.


.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu