.
 Vă mai amintiți de practica agricolă de pe vremea comunismului? Voi, cei care aveați cel puțin 20 de ani la Revoluție, și mai mult…
 Ce făcea partidul atunci? Își punea mâinile-n șolduri, ca o țață, dar nu se apuca el de treabă. Nu. Dădea ordin ca soldații, studenții și elevii patriei să iasă la cules.  Cu tot cu profesorii lor.
DA PAGINA!
 Vară fierbinte, cu un soare dogoritor sau toamnă târzie cu ploi și vânturi care tăiau ca lamele? Nu conta! Cu toții lăsau baltă cursuri, vise, case, unități militare și erau aduși cu camioane sau autocare împuțite duhnind a motorină și-a ulei ars, de-ți întorceau stomacul și creierii pe dos. Dar ce conta, când lipseai de la școală și socializai cu adolescenții de vârsta ta?
 Am trăit și eu clipele astea. În clasa a noua, mă bucuram ca o tembelă că scap de ore, și trei săptămâni îmi rupeam spatele cărând saci de cartofi. Aveam și normă, zece saci de elev, dar nu reușeam să ne-o îndeplinim. Adevărul e că, pe lângă muncă, ne și distram, eram copiii încă, ne băteam cu cartofii. Ăia tufliți, zburau ca MIG-urile, când profesorii și supraveghetorii se dădeau mai „hacana”, la umbră, să fumeze. Stââââââânj, plosc!, făcea câte o „cartoafă” fleșcăită direct în capul unuia sau uneia pe care aveam ciudă.
 Seara, ne strângeau doi câte doi, făceau prezența, nu cumva să ne tirăm prin alte locuri, și urcam, obosiți și murdari, în autocare. Vorba vine autocare, niște droage prin podeaua cărora se vedea drumul nepietruit.
Altădată am fost la cules de dovlecei. Dimineața era frumos. Noi, copii eram neastâmpărați, plini de viață, bucuroși că scăpăm de școală. Pe la prânz, însă, soarele scotea o bâtă de foc și ne pălea-n cap. Muream de sete. Beam ce aveam la noi, dar apă cucu, nu era în zonă. „Băă, dă ce n-aveți, bă, șăpcălie?”, urla un supraveghetor la noi, și mă simțeam ca la pârnaie sau, mai rău, ca la Birkenau, când naziștii zbierau la bieții evrei care abia se mai țineau pe picioare…
  Curgeau apele pe noi și culegeam, culegeam, culegeam, stând pe vine, deplasându-ne cu „mersul piticului”. Îmi amorțeau tălpile, genunchii, făceam cârcei la pulpe. Dar aveam 16 ani și… niciun drept.
  Nu-mi amintesc câte lăzi aveam obligația să facem, dar amenințările gen: „dacă nu vă faceți norma, veți fi penalizați cu nota scăzută la purtare, și puși în discuția UTC!”, încă le țin minte.
Seara eram terminați cu toții de oboseală, murdari, cu buzele crăpate. 
 Am vrut să luam și noi doi trei dovlecei acasă. Mă gândeam c-o să-mi facă mama pane, tare-mi mai plăceau. Am luat doi. Dar a venit o matahală mustăcioasă la mine (era muiere), prima generație încălțată cu gumari, și mi i-a smuls din mână: „Nu ie voie! Ăsta ie furt! Te dau la Miliție!” Apoi a început să ne controleze pe toți. Zburau dovleceii din sacoșe, ca ghiulelele, pentru că fiecare luase pentru acasă câte doi, trei.
 „Acu` să îi puneți la loc, în remorcă, tu-vă muma-n cur dă `oți!, ne ordona gheonoaia în gumari. ”
.    

 Învinsă, am început să-i strâng de pe jos, dar, în timp ce îi căram la tractorul cu remorcă, m-a trăsnit o idee nemaipomenită, care mi-a schimbat total starea de spirit: m-am apucat să scriu pe dovleci „Jos Ceaușescu!”, ca să mă răzbun cumva. Din tristețe am dat într-o veselie dementă și eu și colegii mei, care s-au luat, evident, după mine. Așa că vreo 50 de dovlecei au plecat spre piețele patriei cu mesaje minunate și educative ca: „M…e Ceaușescu! Ceaușescu e un bou! Ceaușescu = P…a.”
Până acasă, am râs, de a crăpat splina-n mine, iar vezica urinară făcea: piiiu, țiiiu, hiiiiiimmm. Comenta și ea, vezi-bine! Mă dureau bucile obrajilor, burta, coastele, diafragma. Apoi nu mai știu care a zis: „Bă, dacă văd ăia ce am scris și pun Securitatea pe noi?” Odată mi s-a răcit tricoul pe mine. Dar inconștiența și optimismul m-au luat în brațe, din nou, și m-au liniștit. Lasă, că n-o fi dracul atât de negru. Și n-a fost, pentru că nu am pățit nimic. Au rămas doar amintirile.
Altădată, am fost la sortat de cartofi. În noiembrie. Ploua mocănește și bătea un vânt ca pe Vârful Toaca. Ne-au dus undeva pe lângă Piața Progresul, în București. Eram în anul doi de școală profesională. Trei fete în clasă, restul băieți. Aveam mâinile înghețate și mă dureau toate încheieturile. La un moment dat, lângă mine a venit un coleg care mă plăcea mult și, din cavalerism, m-a ajutat. Ne vede dirigul și strigă la el: „Bă, las-o să-și facă singură norma, că nu e vreo prințesă!” Colegul s-a îndepărtat cu frică. L-am înjurat și eu în gând pe „marele bărbat”, care ne privea superior, din picioare, de sub umbrelă (avea umbrelă, nu ca noi!) și mi-am văzut de lucru.
  Dar, fiind frig, m-a tăiat un pipi îngrozitor. WC-ul era o baracă, la fel de împuțită ca sufletele unora și ca toată zona. Niște pereți din carton, plini de fecale și zoaie infecte, fără acoperiș, deasupra unei găuri în pământ. Ușile nu se închideau, decât dacă le atingeai, ca să le ții cu mâna. Oribil!

 M-am dus, ce era să fac? Simțeam că fac pe mine! Din nefericire pentru mine, câțiva golani din alte clase mai mari, m-au urmărit și, chiar în clipa în care eu mă deșertam fericită, mi-au aruncat în cap o găleată plină cu apă și ulei de motor sau păcură. Nu știu dacă s-au și pișat în ea, dar mai mult ca sigur că au făcut-o. Puteți trăi o secundă disperarea mea? Eram cu nădragii în vine, goală la mijloc, fără nimic pe cap… Găleata era din metal! Mizeria m-a udat fleașcă. Mi-a curs pe față, pe păr, pe gât, pe spinare. Nici să plâng n-am mai putut. Din cap îmi curgea sânge, muchia găleții mi-a despicat scalpul.
  Am ieșit din budă și atunci i-am văzut. Habar nu am aveam cine erau. Niște mutre, la fel de infecte ca interiorul WC-ului improvizat. Mutre fără trăsături, goale, submediocre, mai mult decât banale. Fumau și râdeau de mine. Probabil că aveam o față comică…
  M-am dus la dirigul cu mutră de gardian din anii 50 la Penitenciarul Pitești și i-am spus. A râs, de parcă și-ar fi vomat plămânii: „Hehehehehee, lasă, că nu te-a mâncat! A făcut și iei o glumă! Ie băieți tineri…”
  Nu-mi venea să cred! Eram udă fleașcă, murdară, puțeam ca un cazan cu păcură, afară ploua încă, se însera… „Doamne, spune-mi că e un coșmar!! Că nu e real!!” Dar era adevărat! „Aidi, treci la cartofii tăi!” am mai auzit ca prin vată glasul dirigului.
  M-am târât la saci. Unii colegi mă luau la mișto, râdeau de mine, alții mă priveau cu milă, în funcție de caracterul și educația fiecăruia.
  n zece minute tremuram ca varga și mă învinețisem la față. Cel care mă plăcea și-a luat inima-n dinți și s-a dus la gardianul care ne era profesor și i-a spus: „Tovarășu` profesor, lu` Fodor Daniela îi e foarte rău! Veniți și dvs. să vedeți!” Când m-a revăzut, a plescăit din buze și m-a trimis acasă: „Du-te acasă, da` data viitoare îți dublez norma, că azi nu ți-ai făcut-o!” Și am plecat. Batjocorită, udă și plină de păcură pe haine, păr, obraji… Așa m-am urcat în tramvai. Lumea se ferea de mine. Acasă, mi-a aruncat toate hainele. Nu mai puteai face nimic cu ele. Nici să speli pe jos, așa erau de negre.
….
  După ani și ani, adică acum, în 2019, mi-am adus aminte de toate aceste experiențe pe care le-am trăit cu toții în acele vremuri. Și m-am apucat să-mi întreb prietenii de pe Facebook, ca să văd ce gândesc ei despre abuzurile comuniștilor, dar și despre perioada tinereții noastre „revoluționare”.
  Unii își amintesc cu mare plăcere de timpurile practicii agricole și spun că s-au distrat de minune, au mâncat bine fructe și legume, iar munca aceea i-a ajutat mult în viață. Alții, din contră. S-au umplut de păduchi, răni, au răbdat de foame și de sete, au fost umiliți și abuzați.
Iată, mai jos, răspunsurile lor.
„Hihihi! mișto subiect! Am fost cum să nu! Dar era mai mult distracție, decât muncă grea. Am fost la cules porumb, la depănușat, la scos de napi și cam atât. Eram happy-happy, joy-joy că scăpam de 2 – 3 săptămâni de scoală! Și nu ne omoram sau omorau cu munca. Mi-aduc aminte cu plăcere (știu, sunt puțin atipică pentru generația mea!) de zilele acelea.” L.H.
„Am o amintire amară!! Eu nu am stat nici o zi. Când am văzut condițiile de cazare, am plecat acasă. Niste saltele pline de plojnițe aruncate într-un fost grajd. Dar ce-au pățit colegele mele (studente la medicină) a fost criminal. Fiind foarte cald, majoritatea au rămas doar in sutiene de plajă. Au fost puse să culeagă niște rădăcinoase peste care s-au aranjat niște prafuri otrăvite (contra nu știu ce dăunători) pe care fetele le-au luat în brațe și acolo unde au atins pielea au ARS! Toate au rămas cu cicatrici. Femeile de la culturile respective știau de cât de nenorocite erau acele prafuri nu au spus nimic.” J. R.
„A fost o copilărie frumoasa tocmai fiindcă am trăit aceste practici agricole.” M.C.
„Am fost, începând din gimnaziu. În liceu, sistematic, in fiecare toamna am fost, iar la facultate in primii 2 ani! La struguri si cartofi. In liceu stiu ca ne au dus la o fabrica de conserve din Arad. REFACEREA se numea. Sortam ardei capia si schimbam etichetele cu data de expirare de pe borcanele de sfecla, pe care nu le cumpăranici naiba si care evident expirau. Ceneau pe o banda borcanele, ne chinuiam să razuim etichetele și lipeam cu aracet alte etichete cu noua data de expirare! 😠O.S.L.
„Jegalia 1987 cred. Barăci cu 70-80 de paturi suprapuse, niste geamlâcuri mici. O putoare insuportabilă. Sfarsit de octombrie friguros, apa rece la cismea (ca sa te speli pe dinti, pe corp) WC in baraci din lemn, undeva in spatele baracilor de dormit, fara apa.
Ceai de nuci, cu gust rau dimineata si mancare proasta. Nu-mi amintesc mancarea, ca nu puteam sa o mananc. Mancam biscuiti cu magiun de la magazinul din cel mai apropiat sat. Ajungeam acolo cu „ia-ma nene” la cate o caruta sau un tractor.
Mai mancam varza din camp si cate un gogosar. Cand culegeam porumb, faceam foamea. Aveam un numar de galeti de cules. Panusele erau taioase si ne usturau taieturile lor. La gogosari, aranjam cutiile pentru export. Alegeam gogosarii cei mai mari, scuipam pe ei si ii lustruiam cu o carpa. Ca sa facem mai repede numarul de cutii, cu mintea noastra de studenti, ne-a venit ideea sa punem gogosari nealesi la baza, si mari si lustruiti la suprafata. Ne-a mers pana la un moment dat, cand asistentul universitar X care ne numara cutiile ne-a prins si ne-a pus sa refacem totul. Visul era sa mergi la cules de struguri. Cica erau buni. Doar ca eu n-am avut norocul ala.” Cristina D.P.
„Ah, cel mai rau era la cartofi. Ne incarcau dimineata din fata scolii intr-o rata din aia nenorocita, imputita, care parea ca se dezmembreaza la fiecare hurducatura si ne descarcau pe camp. Cand ajungeam acolo, eram deja galbena la fata, cu mațele in gat, blestemandu-l pe Ceaușescu. Acolo, pe campul prafuit trebuia sa dezgropam ultimii cartofi, adica cei ramasi in urma recoltarii mecanice. Pana la un punct asa faceam, ii culegeam, devenind si noi aidoma tarlalei, adica pamantii si prafuiti. Dar nu ne lasam doborati de sarcinile muncii voluntare fortate. Ne distram cum puteam. Campul acela arid, era al nostru, la urma urmei. Ingropam cartofii inapoi, îi alegeam pe cei mai frumosi si incingeam un foc, asa, macar sa ne castigam hrana pe orele acelea, pe care le uram: cartofi copti in jar. Chit ca-i mancam mai mult cruzi, ne razbunam si noi asa, pe regimul terorii. Traume? Da, clar. Era mai ales schizofrenia aia ca nu puteai sa spui ce gandesti. Stiam ca suntem folositi ca sclavii pe plantatie, dar nu puteam injura Inventam minciuni sa scapam. Multi din generatia noastra au ramas cu sechele din astea de duplicitate, falsitate, chiul, etc. Multi am ajuns cinici si schizo. Si mie mi-au luat niste ani sa invat sa-mi exprim deschis sentimentele, gandurile. Unii n-au reusit niciodata. Au pastrat otrava in ei si au lasat-o sa lucreze incet.” Lidia M.
„Muncile astea agricole erau reeducare, exact ce se facea prin China, Cambodgia si Vietnam ca doar am avut profesori de nadejde. 🤬
Eu nu am fost la munci agricole, am fost pe șantier în perioada 1989-1991” 🤬Adrian G.
„Eram la struguri, la prune, la depănuşat porumbi. Groaznic! Mai ales ca nu prea aveam ce pune intre feliile de pâine. Dar, evident, noi eram copii veseli şi cântam, vorbeam, ne simțeam cum ştiam şi noi mai bine. Deseori venea în control tovarăşa Bărbulescu, sora tovarăşului Ceauşescu, să nu cumva să furăm din avutul obştesc. Era teroare când venea! Eu sunt din Slatina, Olt. Venea des şi în inspectii şcolare, ea fiind inspector general. La un moment dat, ni se preda poezia iubirii şi a naturii. Dintr-o dată, ne-am trezit cu ea, că îi zice profului de română, să o lase mai moale cu iubirea, că de aia ajung fetele curve. A trecut, rapid, la poezia naturii. Asta după ce ne întrebase care era producția de „oauă” pe județul Olt. Cam aşa se întâmpla.” Florina U.
”Eu am fost prin 87-88 cred. Oribil, sunt traumatizata inca. Am sortat ceapa. Era o toamna urata, ploioasa, iar ceapa putrezita miroase sinistru, inca si acum, daca simt mirosul acela mi se face rau instantaneu.” Gabi A M.
„Am făcut patru ani de practică agricolă în Podgoria Miniș-Măderat. Culegeam struguri în lădițe din lemn, aveam de umplut 20 pe zi. Mergeam la practică într-o remorcă trasă de un tractor, șezând pe niște găletușe în care aveam pâine. Asta fiindcă nu ne duceam cu noi de mâncare. Mâncam doar pâine și struguri. Nu ne duceam mâncare nu pentru că nu aveam ce, întotdeauna aveam, la țară, mâncare. După ce guști însă o dată pâine moale cu struguri, nu mai vrei altceva. Era fain și îmi amintesc toamne însorite, dealul plin de copii, profele care numărau lădițele și ne promiteau note mari la purtare dacă lucram mai repede și plecam acasă mai devreme, terminându-ne norma de 20 de lădițe pe zi. Nu era greu. Mai ales că, după practică, primeam 36 de lei. Bani faini. Mâncam în fiecare zi de ei langoși cu brânză și mărar. Din 10 octombrie încolo, normal, când se termina practica. M-am tot gândit dacă a fost nasol. Nu, n-a fost. Mai nasol mi s-a părut internatul, în timpul liceului. Ce n-aș fi dat să fiu pe deal, la struguri. Eram fani „țâța caprei” pe atunci, soiul acela de masă cu boabe uriașe.” Eugenia C
„Imi amintesc cu mare scarba ca fost ceva oribil si umilitor! Eram niste copilasi fragezi obisnuiti cu buchiselile din cartulii si cam atata si brusc am fost pusi in fata faptului implinit! Ba mai aveam si norma! Un palet,de mere, un sac de pastai, etc. Cel mai naspa a fost cand ne-a dus pe un camp deschis la cules de pastai! Eram cot la cot cu tarancile din CAP, culegeam la intrecere, care putea mai mult, nu prea mai erau pastai, pentru ca femeile de la tara erau foarte vrednice in ceea ce faceau ele zi de zi. Aveam 15 ani, eram in clasa a IX-a profil mecanic, la un liceu real, cum era atunci. Lasam acasa pe Modern Talking de pe caseta mea noua ORWO proaspat inregistrata de la copilul din vecini si ma duceam cu forta la o munca neinchipuita pentru mine pana atunci! Ce naiba, eram copil si inca unul crescut la oras care vazuse pastaile doar in oala! Oribil!
Si cum ziceam, culegeam ce gaseam alaturi de lelea Vica… La un moment dat vazand ca nu-i cale sa strang un sac de pastai i-am zis ca io fug acasa si-mi bag picioarele in ele pastai! Ea cand m-a vazu ce hotarat eram, a zis asa:
-Ia ma copile, uite, de aici, din sacu’ meu si pune la tine in sac!
Si deserta tanti Vica sacul ei intr-al meu! A zis sa mai stau un pic prin preajma, sa nu intre ei la banuieli.” Septi
„Am avut norocul sa merg in 5 practici agricole. La 40 de kg cat aveam, am muncit de m-a luat naiba. Am cules de toate: porumb, struguri, sfecla , fasole, mere si cirese. Am inceput in clasa a noua, cu porumbul, la o ferma unde se cresteau si oi, a caror carne nu lipsea din meniu. Cum nu-mi place carnea de oaie, doua saptamani am mancat mai mult paine goala. La micul dejun ne serveau ceai, din care, de obicei, nu lipseau mustele. Noroc cu profesorii care ne incurajau sa scoatem mustele si sa dam ceaiul pe gat, ca sa avem putere, ca ne astepta o zi grea. Grea!??? Groaznicaaaa!!! Eram doar niste copii care aveau niste norme de adult care a lucrat o viata in agricultura. Cel mai urat era cand trebuia sa mergem la ” baie”. Sute de copii la doua gropi cu o putoare greu de descris.” Iulia H.
„Am fost la cules porumb și sortat cartofi. Un rând de porumb avea cam cinci sute de metri, știuleții te tăiau la mâini, erai certat dacă lăsai vreunul în urmă și țăranii râdeau de noi pe margine! La cartofi a fost mai ușor, dar am avut mâinile negre o săptămână: jumătate erau stricați!” S. Radu
„Am mers în clasa a IX-a la sortat cartofi. În niște beciuri friguroase erau grămezi de cartofi pe care trebuia să-i sortăm în funcție de mărime. Ion, un coleg, era nebun după mine. Cum stăteam în jurul grămezii de cartofi, cu mâinile murdare până la cot, m-am trezit că Ion se năpustește asupra mea, cu intenție să mă sărute. N-am avut timp să reacționez, așa că scopul lui a fost atins. Am simțit că turbez. M-am apucat să-i car pumni așa murdară cum eram, spre deliciul și amuzamentul colegilor. Apoi am alergat afară și am vomitat. A fost cea mai traumatizantă experiență din vremurile de practică.”
„La cartofi, la varza, la porumb, la cules mazare. Mizerie mare, frig, nu primeai nici un pahar de apa, nu mai zic de un sandwich. Noroc cu caterinca. Ah, si am reusit sa-i zbor palaria dirigului cu un cartof. La 50 de metri, fara sa-i dilesc scafârlia.” Alex
„Abia asteptam practica agricola. Era mare distractie. Dormeam in paturi suprapuse, lenjeria si paturile erau vai de ele, mancarea putina, adusa la pranz pe camp in vase de aluminiu, cu linguri si castroane de aluminiu. Tineretea si bucuria noastra trecea repede peste lucrurile astea. Imparteam proviziile de acasa in camera si se scoteau comorile din bagaje: nesul si tigarile. Aveam tot felul de trucuri sa fentam munca si sa ne facem planul. O singura data am nimerit prost: la sortat sfecla. Nu ne-au tinut mult acolo, ca eram mai mult incurca lume decat ajutoare si ne-au trimis la mere. Am cules struguri si mere, asta era specificul zonei.” 
„In liceu , practica agricola era 2 saptamani, mers la o ferma la cules de mere. In primul an, a fost traumatizant: a plouat aproape in fiecare zi si ironia situatiei: nu aveam apa calda sa ne spalam; dormeam intr-o camera cu paturi suprapuse toata clasa. Cand am plecat de acolo, toate fetele aveam paduchi! Asta a fost la Batos 😒” Ninuta
„Unicul aspect pozitiv al practicii agricole impuse de comunisti a fost faptul ca eram tineri. „Distractia” despre care citesc în posturile de mai sus era doar un mod de a masca o realitate urîta : munca fortata deghizata, unelte neadaptate, profesori habotnici, biciuiti la rîndul lor de secretarul de partid, scoala facuta pe repede înainte ca sa compenseze perioada de la munci. Da, am avut momente fun cu colegii, dar nu pot sa spun ca perioada aia ar fi construit ceva fantastic în mine, în termeni de valori sau calitati. Era doar înca o față nenaturala a sociatatii românesti de atunci (si într-o oarecare masura si a celei de acum) în care toate mentalitatile care ne-au deservit de-a lungul istoriei se regaseau, dintr-odata, glorificate de penurie si de obedienta maladiva a românilor. Da, stiu ca sunt disonant în discursul nostalgic, dar îmi este greu sa gasesc circumstante atenuante pentru cele întîmplate în acea perioada.” Alex
„Am facut practica agricola pe timpul lui Ceausescu. Pe o parte era distractiv, privind insa ‘in afara’… Cei de varsta noastra faceau excursii informale si practica Boeing, Mercedes, ferme agricole automatizate… la noi era o bataie de joc generala, frustranta acum, in limitele normalitatii atunci, neavand repere sau grade de comparatie.” Ovidiu
„Niciodata NU voi uita mirosul ala insuportabil de la sortat cartofi… Si nici cum am pus, eu, la pamant, un rand de porumb, ca ei au zis sa dam cu sapa la radacina, ca sa taiem buruienile.” Daniela
„Ma lași? Care traume… Distracție maxima! Adevărat este ca eu și cei din liceul nostru am fost doar la sortat de cartofi, ceapa și o singura data la cules de căpșuni. În rest la carat lădițe in Piața Obor.” Mihaela V
„Prezent! Cules de ardei gogoşari, sortat cartofi şi cules porumb în clasele 7 şi 8, cules struguri pe Dealul Viilor din Drăgăşani in clasa a 11-a! La gogoşari, noi nu aveam voie sa luam nici măcar o coadă acasă, în schimb profesorul care ne interzicea asta a fost prins cu rucsacul plin de gogoşari făcuţi felii! La porumb, am văzut cea mai tare săritură în înălţime de pe loc! Profa de sport, din poziţia sezând cu popoul pe grămada de drugi, s-a speriat de un şoarece şi, fără bătaie, doar strângând din fese,😂 a levitat cam un metru jumate în aer.” Vali
„Nu prea am amintiri placute din practici… Stateam in conditii mizere, munceam mult, mie, o fata care am trait la oras, normele mi se pareau imense, si cu greu reuseam sa le indeplinesc. Tin minte ca odata, cand eram la cules de mere, stateam la o ferma, a fost rupt un berbec de un caine de acolo. Bineinteles ca a doua zi am avut mancare la pranz, mazare cu carne de berbec. Bleah! La mere m-am nenorocit cu genunchii, stateam pe pamant la sortat merele, aveam la gat un inel de masurat merele… Cand m-a luat mama acasa m-a dus in brate, ca nu mai puteam sa ma ridic in picioare, daca ma asezam pe scaun… Am fost și la cartori, si la sfecla, si la struguri. Nu pot sa spun ca am amintiri placute. Mergeam ca era obligatoriu. Asta e tot.” Gabriela
„Pe noi in 84-85 ne duceau, cu cazare, cate o saptamana la gulii si cartofi. Cazare in niste conditii groaznice, in ferme zootehnice unde dardaiai de frig cu tot cu cele 3 paturi uzate. De dimineata, de la prima ora, pana se lasa intunericul munceam. Mancarea era imputita. Aproape toti plecam bolnavi de acolo. Munceam intr-un ritm infernal. Cei mai duri profesori erau cu noi. Nu-mi amintesc deloc cu placere! Am fost si in armata la munci agricole la Bragadiru…din iunie pana in noiembrie. A fost incomparabil mai bine ! Conditii de cazare si mancare incomparabil mai bune fata de perioada liceului!” Iulian.
„A fost cea mai umilitoare perioadă din viața mea. Și lungă, din gimnaziu și până în liceu, inclusiv. Nu mai țin minte da’ parcă ne chemau și din vacanță pentru nenorocita aia de practică. Aveam degetele negre. Cel mai mult am muncit la coacăze. Din cauza asta, de atunci nu le mai suport.” Roxana
„Care traume? Ne ducea la depanusat porumb. Erau gramezi mari,de 2-3 tone si fiecare clasa trebuia sa faca o gramada. Era intotdeauna cineva care anima atmosfera. Ghici cine era in varful gramezii si spunea bancuri? Eu! Sau la adunat legume in Badalan, Galati. Acolo am descoperit ca vinetele crude, cele micute, nu numai ca se desfaceau ca bananele, ba aveau si gust de banane! Era prin 1983.” Aurora M.
„Dacă nu ai ținut niciodată în mână o sapă, pentru că ești de la oraș, fie îți pare greu, fie pare o aventură. A fost și cazul meu. Am prășit pentru prima dată în viața mea la practica agricolă. Am scos sfeclă furajeră, cu mâinile, în frig…a fost cel mai greu și mai urât. Am recoltat ceapă verde din seră, soia. Cam greu și aici. Am recoltat porumb, pe care l-am cărat în tractoare cu coșărcile… Cel mai frumos a fost la căpșuni, deși stăteam aplecați ore întregi. Dar mâncam delicioasele fructe cu pământ cu tot!” Gina.

„Distracție maximă….evaziune perfectă…comunismul însuși fiind o evaziune din tot ce e normal la cap pe lumea asta. F.S.
72903687_3018232811539763_8237483438181974016_n
Fragment foto din cartea „Anii 80 și bucureștenii”, editura PAIDEIA, colecția Științe sociale, 2003.
Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat la scrierea acestui text.
Dana Fodor Mateescu
octombrie 2019