24 iunie 2021

2043.ECHIPAJELE NAVELOR MILITARE FLUVIALE SE INSTRUIESC PE DUNĂRE

 


Militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” participă, în perioada
23-25 iunie, la o secvență a exercițiului „Danube Protector”, care
cuprinde activități de supraveghere a căilor de comunicații fluviale în
sectorul cuprins între kilometrii 176 și 220 și pe brațul Sfântu
Gheorghe.
  Trei vedete blindate ale Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie,
patru vedete fluviale din compunerea Divizionului 88 Vedete Fluviale și
o șalupă fluvială de remorcare și salvare a Divizionului 131 Nave
Sprijin Logistic realizează, conform scenariului exercițiului, controlul
și inspecția navelor suspecte care tranzitează zona de responsabilitate,
acțiuni de minare și de dragare, precum și acțiuni de apărare a
proximității malurilor fluviului Dunărea. De asemenea, militarii
ambarcați la bordul navelor fluviale execută numeroase antrenamente de
protecție a forței și de descoperire a țintelor aeriene și terestre.

  Obiectivul principal al activităților de instruire îl reprezintă

evaluarea capacității de acțiune a echipajelor care alcătuiesc gruparea
militară navală fluvială a Forțelor Navale Române și care au
responsabilitatea de a asigura securitatea la granița de est a NATO.
Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” este unul dintre instrumentele de
forță ale Alianței Nord-Atlantice pe flancul sud-estic, iar prin
activitățile de instruire desfășurate, marinarii militari români
contribuie la asigurarea capacității de reacție, precum și la întărirea
posturii de descurajare a amenințărilor din proximitatea estică a NATO.
Foto: Fortele Navale.
Album:AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu