Poftă mi'era și în armata cea lungă de care am avut parte...păi când povestea Adi de la Timișoara, de viața lui ca muncitor în fabrica de brânză topită din oraș! Adi, Adi zis Oaie povestea...cum că la schimbul III, vecini fiind cu o brutărie, făceau troc cu angajații socialiști de acolo...brânză topită, contra pâine caldă...și legau feliile de pâine cu sfoară, cu tot cu coaja lor arsă și crocantă, apoi le aruncau în uriașul recipient în care se plămădea brănza, scoțându-le învelite în delicioasa cremă de culoarea untului...și ne curgeau balele de poftă...la toți militarii ne curgeau...
Și pentru că Oaie nu mințea, tot el venea cu hrană bună din Banat de prin permisii...și conserve de carne aducea, pline de gelatină după care râmneam...și ne puneam roată la o masă toți colegii din dormitor, înfigeam furculița comună o dată, prin rotație și tare mă mai certau ăia mai grași, zicând Tureac, ai luat de două ori! nu mi-era foame, dar poftă mi'era...doar Oaie nu zicea nimic...el se bucura și dacă-l săream o tură la cina aia de demult...
Pe puiul rumen, sau găină să fi fost, am hotărât să-l ținem mai mult și să-l mâncăm sâmbătă seara, după filmul polițist de pe canalul de televiziune bulgăresc...Studio X parcă se numea emisiunea...s-au pus toți nouă la masă, roată s-au pus...doi din Ardeal, cinci moldoveni, Oaie din Banat și unul din Dobrogea...furculița comună ședea cuminte pe lemnul lucios, nespălată, doar ștearsă de gelatina din conservă...stătea și aștepta...nu era foamete, dar poftă ne era! Doamne ce poftă!
Și-n seara aia caldă de vară, tineri și plecați de pe la casele noastre, m-au pus pe mine, cel din sud, singurul răgățean, ca să mă cocoț la dulap după orătanie...mi-au adus masa drept ajutor și eu am călcat pe lângă furculița comună...cu ochi mari mă priveau și-n liniște...și-am apucat ceremonios de pui, sau mai repede găină, că era prea mare și m-am dezechilibrat, gata să cad, când din scobitura de la gât a ieșit ca un bombardier o muscă ce bătea-n albastru lovitură de ciocan...sătulă, musca s-a ridicat greoi pe lângă bărbia mea și mai departe înspre tavanul de care s-a lipit cu cracii-n sus...
Numai oasele supte au rămas din biata pasăre...eu nu m-am atins de niciun fir de carne...nici pieliță, nici copan, nici piept, nici aripă, nimic! Doamne și ce bine arăta la început!!!
P.S. Oaie a venit cu porecla de'acasă. El ne-a indicat să-i spunem așa. Un bănățean de ispravă, un camarad adevărat. S-a stins în urmă cu câțiva ani, bolnăvior, într-o clinică din Szeged, Ungaria.
București, 1988.
Erată: Cineva mă corectează și zice că era invers cu brutăria și brânza topită. Cred că are dreptate, dar asta nu schimbă gustul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu