Se afișează postările cu eticheta Tureac Ciprian-Dragos Chippy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tureac Ciprian-Dragos Chippy. Afișați toate postările

05 decembrie 2022

2330. Mă dădeam mare cu bereta albastră a Națiunilor Unite

Mă dădeam mare cu bereta albastră a Națiunilor Unite...mi-o potriveam pe chelie, mă priveam în oglindă, narcisist, îmi verificam uniforma călcată de musulmani şi apoi porneam cu gipanu' în patrulă...
Pentru că eram ortodox, comandantul american mă repartizase în zona sârbească, spre frontiera muntenegreană...
Cu timpu', m-am împrietenit cu localnicii, am învățat locurile pe unde se halește bine, mai ales porc , dar și că la scroafă îi zice "cârmacica" pe sârbește...bine, nu cu o guiţătoare aveam eu de vorbit...
Într-o baracă din satul Luke, Republika Srpska, își ducea existența un sârb bătrân, simpatic, prietenos, mare vânător, care vindea trofee, piei, curele, hamuri şi alte acareturi...
Ne primea cu drag la el în magazioară, mai ales că nemții, mult mai bogați ca mine, mai şi cumpărau câte ceva...eu intram impozant, prețios chiar, în uniformă, cu bereta albastră aranjată...
La o ţuică, într-o seară, mergând la toaleta moșului ca să mă piș, am văzut o beretă ca a mea, de un albastru şters, cu o insignă model mai vechi, atârnând într-un cui bătut în grindă...am întrebat-o curios tare pe Nataşa, ce-i cu aia, iar sârboaica, translatoarea, m-a lămurit : tipu', tânăr soldat în anii '50 ai secolului XX, făcuse parte din contingentul iugoslav trimis de Tito în zona Canalului Suez, într-o misiune de menținere a păcii a Națiunilor Unite...
Deci moşu' fumase fraieri d' ăştia ca mine, pe când eu eram scrumieră...

24 octombrie 2021

2125. Foamea, pofta, armata si gaina (D'ale lui Mos Teaca)

Nu mi-a fost niciodată foame! Doamne ferește! foamea aia de care povestea tata că a fost după război...nu, nu m-am simțit vreodată înfometat...poftă, mai ales pofta aia nebună de după lungile zile de vară, când, copil fiind, plecam haihui cu gașca prin pădurile care înconjoară orășelul meu, da, mi-a fost poftă! îmi ghiorăiau mațele... prânzurile alea sărite, pe care le mâncam seara, ciufulit și ars de soare...

Poftă mi'era și în armata cea lungă de care am avut parte...păi când povestea Adi de la Timișoara, de viața lui ca muncitor în fabrica de brânză topită din oraș! Adi, Adi zis Oaie povestea...cum că la schimbul III, vecini fiind cu o brutărie, făceau troc cu angajații socialiști de acolo...brânză topită, contra pâine caldă...și legau feliile de pâine cu sfoară, cu tot cu coaja lor arsă și crocantă, apoi le aruncau în uriașul recipient în care se plămădea brănza, scoțându-le învelite în delicioasa cremă de culoarea untului...și ne curgeau balele de poftă...la toți militarii ne curgeau...

Și pentru că Oaie nu mințea, tot el venea cu hrană bună din Banat de prin permisii...și conserve de carne aducea, pline de gelatină după care râmneam...și ne puneam roată la o masă toți colegii din dormitor, înfigeam furculița comună o dată, prin rotație și tare mă mai certau ăia mai grași, zicând Tureac, ai luat de două ori! nu mi-era foame, dar poftă mi'era...doar Oaie nu zicea nimic...el se bucura și dacă-l săream o tură la cina aia de demult...
Pe puiul rumen, sau găină să fi fost, am hotărât să-l ținem mai mult și să-l mâncăm sâmbătă seara, după filmul polițist de pe canalul de televiziune bulgăresc...Studio X parcă se numea emisiunea...s-au pus toți nouă la masă, roată s-au pus...doi din Ardeal, cinci moldoveni, Oaie din Banat și unul din Dobrogea...furculița comună ședea cuminte pe lemnul lucios, nespălată, doar ștearsă de gelatina din conservă...stătea și aștepta...nu era foamete, dar poftă ne era! Doamne ce poftă!

01 septembrie 2021

2078."Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor !"- din povestile lui Cipri din Câmpina (D'ale romanilor)

li2
Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor ! Ceaușescu și poporu’, au plecat cu avionu’ ! Burtă, către noi:
"- Ziceți bă : Avionu’ s-a stricat și-a aterizat forțat, drept în oala cu căcat ! ”
Așa strigam...cum ne învăța Burtă...din rărunchi strigam...se cruceau vecinii pe la ferestre...securiștii cred că aveau termopane...
Multă vreme am crezut că numai președinții se dau cu avionu’...visam să zbor...
Le văd noaptea din pat... licurici clipind pe roșu...unu’ după altu’ trec...printre stele trec...le văd ziua...brăzdează cerul...cu duiumu’...știu să deosebesc Boeingul 737, de celelalte, 747, cu cocoașă... sunt mulți cei care nu cunosc zborul...oameni cu bani unii...fricoși...aș atârna de aripi dacă aș putea....
Ai crede că e numai lume bună la bord, când le privești semețe, trecând impasibile către Nord, ori spre alte puncte cardinale...încuiați, agramați, copii care țipă pe relația decolare-aterizare, lăudăroși, rasiști, xenofobi, săraci, evazioniști, stewardese bătrâne, pișăcioși si căcăcioși la coadă, nemâncați poftind la căruciorul cu cina caldă...de toate are avionu’n burta lui...
Abia așteptam să decolez din Budapesta...mă plictisisem îngrozitor în aeroport, era târziu și-mi era foame...bani ciuciu...aproape o oră am stat cu motoarele turate peste timpul de plecare...până a apărut Viorel Hrebenciuc însoțit de o slugă...transpirat, s-a băgat ca o lichea la business-class...pe banii poporului...el sunase la TAROM ca să-l aștepte avionul...150 de oameni am stat după un ciocoi...el ar fi trebuit să aterizeze forțat, drept în oala cu căcat...
Dar barem era sigur avionul ăla...cel care ne dusese la Zagreb, un Carpatair românesc, cu elice, avea ușa de la cabina pilotului defectă , iar prânzul ni l-au servit cu tacâmuri metalice, inclusiv cuțite... și era după 9/11...

23 octombrie 2020

1946.Mosii si muzica simfonica

Lipsit fiind de cultură muzicală, în îndepărtata mea copilărie eram convins că cei tineri ca mine ascultă muzică disco, cei de-o seamă cu părinții mei îndrăgesc muzica populară, iar moșii muzica simfonică...trei etape bine delimitate de vârstă...

Prin difuzorul unui vechi radio Electronica, formațiile pop ale vremii intrau și în apartamentul meu muncitoresc...ABBA, Boney M, Bee Gees, Smokie, The Police și lista e mai lungă...aparatul de radio, care funcționa cu lămpi, avea șase butoane pătrățoase din care schimbam undele lungi cu cele medii, sau mai ales cu cele ultrascurte...mai avea și două rotițe, stânga-dreapta, pentru volum una și pentru frecvențe cealaltă...butoanele pătrățoase se tot blocau, dar își reveneau imediat printr-un ”CLANȚ” ca de arc...mă fascina să ascult vocile crainicilor de pe mapamond, limbi rare unele, sofisticate și de neînțeles desigur pentru copilul din mine...

DA PAGINA!

30 iunie 2020

1915. Stafia care ataca unitatea

Călcam apăsat și mă uitam în toate părțile...era ziuă și mă simțeam important...elevele de liceu căscau gura la uniforma mea verde...unele aveau ochi frumoși...nu-mi dăduseră pușcă, ci doar baionetă la centură...cică pușca, după Jurământ...eram santinelă !
Regulile le' nveți repede, pentru că e vreme să le repeți până la automatism...
"- Staaaaaaaaaiiiiiiii ! Cine eeeeeee ??? "
"- Schimbul ! "
"- Comandantul gărzii este ? "
"- Este ! "
"- Comandantul gărzii la mine, ceilalți pe loc ! "
"- Staaaaaaaaaiiiiiiiiii ! Comandantul gărzii, luminează-ți fața ! Comandantul gărzii recunoscut, ceilalți puteți înainta ! Parola ! "
Când ai 18 ani și ești militar în termen, intri-n joc fără probleme...mai faci și bășcălie când îmbătrânești în armată, când ajungi veteran:
"- Comandantul gărzii, luminați' aș fața ! "
Dar mai întâi ești biban și, spre deliciul veteranilor, adică a celor luați în armată cu un an înaintea ta, leatul anterior cum ar veni, trebuie să știi pe derost definițiile:
"- Bibanul este o reptilă târâtoare, adunată de prin baruri și restaurante, care miroase a...", mi-e rușine să zic...
"- Și veteranu ? Zi bibane, ce e veteranu? Zi repede !!! "
" - Veteranu e o floare gingașă și rară, care a nimerit din greșeală peste gardul unității. Ea trebuie udată (cu vin), îngrijită și ocrotită ! "
Postul 1, postul 2, postul 1, postul 2...așa picam de gardă în armată...la postul 1 era și un clopot în care băteam de trei ori, ca la biserică, atunci când venea la serviciu de dimineață comandantul...adică Momârliciu...
DANG ! DANG ! DANG ! mai băteam ori de câte ori venea un ofițer superior...
Postul 2 se învecina la nord cu strada Mărășești...o scândură din gard se dădea la o parte și mai ieșeam în libertate, cu pușca-n spinare...dulce e libertatea atunci când n-ai parte de ea !
Într-o noapte, executam serviciul de gardă de la ora 00.00 până la trei dimineața...soldații dormeau duși, visându-și iubitele...era iarnă și ningea ca-n povești...când ninge noaptea, se face o liniște de mormânt...îți țiuie urechile de atâta liniște...zăpada scârțâia sub tălpile cizmelor mele grele...aud deodată:
"- Ci-pri-a-an ! Ci-pri-a-an ! "
Mi-a stat inima-n loc...o stafie...nu eram prost...văzusem în filme că dacă tragi în fantome, glonțul trece prin ele...așa că AK 47 al meu nu era o opțiune...noroc că i-au lucit ochelarii în lumina unui stâlp paznicului de la vechea primărie...mama săraca, cunoscându-l, îl trimitea cu lapte cald și plăcinte ca să nu înghețe pruncul ei în post...

P.S. Județul Prahova, alt post și alte coordonate. Noiembrie 1989.

Chippy

09 iunie 2020

1904. Poveste trista din Kosovo

Cred că așa se simțea un străin în Berlinul ocupat…blindate peste tot, soldați, mai ales belgieni, zona de responsabilitate fiind a lor, podul căptușit cu legiune străină și carabinieri italieni…da, podul…puntea făcea legătura între nordul sârbesc, lipit terestru de patria mamă și sudul albanez…
Mergeam adesea în Kosovska Mitrovica și treceam peste râul Ibar…aveam acces liber în uniformele de serviciu...cel mai ciudat, înfricoșător chiar, era felul în care circulau mașinile…nu aveau numere de înmatriculare, la sârbi, în nord…nici pe față, nici pe spate...păreau mașini fantomă...dacă treceai din sud cu numere de Kosovo, nelipsite fiind litere KS din combinație, riscai să-ți spargă geamurile sau să ți-o vandalizeze…ei nu recunosc Kosovo...nici noi, românii...în nord plăteai în dinari sârbești, la magazine sau prin cârciumi…în sud în euro…știu bine, că ne duceam să halim porc în nord...la albanezi doar pui și vacă...da…exact cum am spus…ca' n Berlinul ocupat…

03 aprilie 2020

1886. Englezii cu avioanele si rusii cu Misu, calul bunicului


   De pe dealul copilăriei lui, tata, cu palma streașină la ochi, privea fascinat stolurile de avioane americane îndreptându-se spre rafinăriile din Ploiești...veneau ziua, fără nicio frică veneau...Nicu Tureac, tatăl lui, știa că Aurică e prea mic ca să facă prostii, așa cum făcuseră golanii satului...noaptea, beți și încălcând camuflajul, aprinseseră focuri mari pe vârful Istrița, punându-i la încercare pe piloții anglo-saxoni, care nu s-au sfiit ca să lase să cadă câteva bombe cărate din Libia pâna aici...
   Fără ca măcar să se cunoască, la vreo 40 de km în linie dreaptă, în direcția Nord-Vest, viitorul cumnat al lui tătuțu, Ionel, mai mic și mai neastâmpărat, ieșea din adăpostul în care se pitea cu familia, spre disperarea mamei lui, precum un pui de șoarece în preajma unei vipere flămânde...le făcea cu mâna la piloți și striga cuvinte nevinovate...
   Din satul Cornu, unde erau refugiați, Ionel, cu ochii lui de copil, vedea Câmpina bombardată, fum negru ridicându-se peste oraș...moarte și multe lacrimi lăsau în urma lor avioanele, fugind golite de bombe către Africa ori Italia...
   Nu am vreun răspuns la afirmațiile lui tătuțu, care fac referire și la faptul că pe aripi, păsările din fier cărau tancuri ori vehicule militare...el așa vedea de pe dealul copilăriei lui...
   Când neamțul care era santinelă la intrarea în satul lor, Greceanca, a părăsit precipitat ghereta instalată pe stânga, înainte de urcuș, printre oameni a început să umble vorba că vin rușii...

DA PAGINA!

23 martie 2020

1879. Scoala, meserie si viata in vremuri de restriste


.
 Mai zice tata și că în 1948, el a plecat cu Gică, fratele său geamăn, spre gara din Săhăteni, regiunea Buzău pe atunci...cu căruța trasă de un cal au plecat...s-au suit într-un tren spre Ploiești, un tren tras de o locomotivă cu aburi, ca să meargă să învețe carte...
  Pe data de 15 septembrie 1948 au început școala la Câmpina...o școală profesională patronată de Steaua Română, viitoarele Ateliere Centrale Câmpina, sucursală a lui Astra Română din Ploiești...
  Pedagogul Mișu Tudor i-a încolonat și i-a dus la echipare...prin cotloanele internatului, unde azi se află Clubul Pensionarilor din Câmpina, pedagogul și ajutoarele lui i-au echipat cu costume, le-au dat pantofi, paltoane, șepci, ciorapi, cămăși de noapte din acelea lungi, căciuli și chiar și cremă de ghete le-au dat...erau atât de bogați de acum, zice tata, încât le-au dus câte ceva și celor de acasă, de la Greceanca, un sat aparținând comunei Breaza din regiunea Buzău...ăia erau mai necăjiți decât el și frate-său...
  Mișu Tudor, pedagogul, era încă la facultate și mare i-a fost mirarea tătuțului meu ca să-l revadă ofițer în anul 1954...destinul l-a purtat pe fostul pedagog la regimentul de tancuri din Bacău, unitate unde Gică, fratele geamăn al lui Aurică, își satisfăcea stagiul militar...pe tata nu l-au luat în armată...însă am făcut eu și fratele meu armată cât pentru 10 vieți de-ale lui tătuțu...există o balanță în Univers...
  Dar să ne întoarcem la Câmpina...

  DA PAGINA!

14 martie 2020

1875. Ghenadie cânta melodii evreiești(D'ale lui Mos Teaca)

.
    Ghenadie cânta melodii evreiești...vesele și triste...mai mult triste...cică jumătate din locuitorii Odessei sunt evrei...iar cealaltă jumătate, nu recunoaște...
    Am trecut pe lângă Nistru ca să ajung acolo...fluviul are o culoare sănătoasă, curge vioi și pare o ceașcă plină ochi în albia lui...dă să iasă pe mal la fiecare mișcare....
Ghenadie cântă acum pe rusește...toată lumea e obligată să vorbească pe ucraineană...acum, după Majdan...nici dracu nu respectă regula asta...
    Un moldovean înalt, de dincolo de Prut, a scos o scripcă valoroasă, a luat câteva note, apoi a început cu balada lui Ciprian Porumbescu...altcineva, s-a ridicat impozant de la masă și cu paharul închinând, a recitat ceva despre bani și despre cât de efemer e omul pe pământ...cu intonație a recitat, fără a se opinti...mi se zbârlea carnea pe mine...ospătărițele ucrainene, discrete, au ascultat nemișcate...oamenii ăia știu să guste frumosul...într-un colț, trei americani tineri, gălăgioși și proști, încercau să strice momentul cu limba lor care suna ca un clopot spart...deaung, ding, deaung !
Ghenadie a știut să cânte și pe românește...s-a ieșit la dans...cineva aflat aproape de mine, mi-a suflat la ureche că în timpul celui de-al doilea război mondial, în Odessa s-au petrecut grozăvii de neimaginat...populația evreiască, aliniată la perete...primul evreu s-a urcat pe scăunelul adus chiar de el și și-a pus ștreangul de gât, sub amenințarea puștilor soldaților din trupele de ocupație...al doilea i-a tras scăunelul de sub picioare, apoi s-a urcat la rândul lui pe scăunel, așteptând ca următorul să facă același lucru...
    Dar lumea a iertat și oamenii s-au împăcat...în Ismail, noi, românii, am refăcut monumentul dedicat ostașilor căzuți în primul război...la Reni mai e un monument...vulturul regal e la locul lui...dar nu are niciun însemn monumentul...plăcuța care amintea de eroi, fusese smulsă de comuniștii lui Stalin...ucrainenii ne-au spus să facem noi ceva, să punem acolo un însemn, să reparăm, să le înviem memoria...
DA PAGINA!

26 februarie 2020

1870. Escorta pentru pelerini (militar roman in Kosovo)

P.S. Nu mă gândeam eu,
 cu aliura asta de moș,
că o să umblu teleleu prin lume. Câmpina, 1967.
O crescuse o doică albaneză...vorbea bine și limba ei...mai lămurea uneori lucrurile cu patrulele poliției, prea puțin cunoscătoare de engleză...
Odată, în drum spre mănăstire, m-a rugat să opresc la un restaurant sau benzinărie ceva, că vrea să meargă la toaletă...un ofițer român, dintr-un alt vehicul din convoi, s-a impacientat când nu mi-a mai zărit farurile în oglinda retrovizoare...m-a apelat prin radio...tipa deja se întorsese...n-am zis " - A fost asta la wc-u ! ", că suna prea internațional în trafic radio... "- A avut fata nevoie ! "
" -De ce ai spus în eter despre necesitățile mele ? ", zise ea...
"- De unde știi ? "
"- Nevoie zic și albanezii, idiotule ! ", adăugă în engleză...
Peste 87 de cuvinte are în comun limba română cu albaneza...
Inteligentă și religioasă, și-a dat seama că nu o vom refuza dacă ne roagă să escortăm o familie de sârbi din enclava Gračanica către mănăstirea Visoki din Dečani... 70 de km prin zonă albaneză... foarte rar, îi oprea poliția kosovară, iar noi din spate interveneam imediat și obțineam drum liber...nu era chiar regulamentar, dar în mintea noastră ortodoxă, ce e pentru Domnul, nu e scris în lege, ci în sânge...eu știam bine-bine cine sunt sârbii...
DA PAGINA!