. |
BUCUREȘTI, 13 septembrie 2022
Compania globală din domeniul aerospațial și al securității Lockheed Martin a anunțat astăzi o colaborare între Laboratorul său de Cercetare și Leadership în Știință, Tehnologie și Inginerie (STELaRLab) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) din România, pentru a sprijini dezvoltarea cercetării în domeniul inteligenței artificiale în vederea aplicării ei în domeniul securității naționale și al științelor mediului.
Parteneriatul dintre STELaRLab și Centrul de Cercetare în Prelucrarea Imaginilor și Recunoașterea Formelor al UTCN va explora dezvoltarea unui sistem autonom distribuit pentru asistență umanitară și ajutor în caz de dezastre, permițând o mai bună planificare și execuție a intervențiilor de urgență.
Ray Piselli, vicepreședinte al Lockheed Martin pentru afaceri internaționale, a declarat:
“Anunțul de astăzi marchează o etapă importantă în parteneriatul nostru cu România. Echipa de la STELaRLab a Lockheed Martin va colabora îndeaproape cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, pentru a dezvolta soluții esențiale de inteligență artificială care vor contribui la abordarea unora dintre cele mai mari provocări ale lumii.
Această colaborare demonstrează angajamentul Lockheed Martin de a investi în parteneriate pe termen lung în România sprijinind crearea de locuri de muncă înalt calificate și transferul de tehnologie."
Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării în Guvernul României, a adăugat: "Universitățile tehnice din România au demonstrat competențe de nivel mondial și sunt încântat că Lockheed Martin a recunoscut expertiza românească în domeniul inteligenței artificiale."
Prevalența și gravitatea situațiilor naturale de urgență, cum ar fi incendiile de vegetație, sunt în creștere la nivel global ca urmare a schimbărilor climatice. Scopul STELaRLab și UTCN este să furnizeze instrumente automatizate care combină informațiile senzoriale despre mediu provenite de la platforme de detectare dispersate, folosind inteligența artificială pentru a obține o mai bună cunoaștere a situației în situații de urgență.
Prof. Sergiu Nedevschi, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, a declarat: "Așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm relația noastră cu Lockheed Martin și să ne unim expertiza pentru a avansa modelele computaționale care permit o percepție 4D a mediului, inclusiv prin utilizarea dronelor pentru zonele rutiere, precum și a multi-senzorilor pentru recuperare în caz de dezastre."
Parteneriatul, care este încheiat pentru o perioadă inițială de un an, va oferi cercetătorilor români acces la rețeaua globală de cercetare și dezvoltare a Lockheed Martin, inclusiv la Centrul de Inteligență Artificială Lockheed Martin.
Despre Lockheed Martin
Cu sediul în Bethesda, Maryland, Lockheed Martin este o companie internațională din industria aerospațială și de securitate, cu aproximativ 114.000 angajați în întreaga lume, specializată în cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, producția, integrarea și întreținerea de sisteme, produse și servicii tehnologice avansate.
STELaRLab, lansat in Australia în 2016, este primul centru de cercetare și dezvoltare multidisciplinar al Lockheed Martin deschis în afara SUA, axat pe explorarea tehnologiilor din domeniile hipersonic, autonomie, robotica, și comanda, control, comunicații, calcul, inteligenta, supraveghere și recunoaștere (C4ISR).
https://www.lockheedmartin.com/en-au/stelarlab-research-development-operations-centre.html
Urmăriți @LMNews și @LMEuropeNews pe Twitter pentru cele mai noi știri de la Lockheed Martin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu