2359. Misiunea „Ziua Marinei Române 2023” video si fotoreportaj

 

 

 Mergem la mare! Soare, plajă, cluburi...

(Zgomot de vinil zgâriat.)

 Mergem la mare! Soare, valuri, nave militare, avioane, prieteni...

Cum aș fi putut lipsi tocmai eu, de la Constanța? Sunt prima înscrisă pe    listă! Ba, ca să fiu și mai sigură, cred că, pentru anul următor, voi căuta să am cazare... De prin luna mai! Ori aprilie, dacă nu chiar februarie... 

Pregătirile pentru un așa eveniment se fac din timp, ca să nu fii prins cu bateriile descărcate, ori fără un plan pus la punct. Concediile se programează în funcție de Ziua Marinei -  câte zile vor fi petrecute pe litoral, în ce stațiuni, planificarea întâlnirilor și vizitelor (două aerodromuri ce ne sunt atât de dragi), poate avem noroc să prindem și câteva ore de plajă, că, de, o baie în mare e dorită, măcar o dată pe an! 

Anul trecut am cam ratat partea asta și, prin urmare, îmi promit să nu se repete. 

Primul an, după pandemie, când festivitățile de Ziua Marinei sunt reluate complet: exercițiu pe mare, festivitate în fața Comandamentului Flotei, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale și retragerea cu torțe. Va fi o zi plină, petrecută alături de Oamenii Mării. Ca de obicei, abia o aștept!

Alegem Tuzla ca bază, pentru a fi mai aproape de avioane și de Mangalia. 

 Se învârte roata și prindem și o scaldă. Scurtă, dar benefică. Deși mi-am propus să nu îmi ud părul, de data asta, nu am rezistat și am făcut câteva încercări de dat peste cap. Ratate, toate. M-am luptat eu să conving creierul să îmi lase mâinile să acționeze pe direcția indicată (eu voiam o rotire pe spate, mâinile acționau pentru rotire pe față), reușesc să îl pun pe direcție, dar tot anapoda ieșea totul: mă trezeam pe o parte. Observând că nici Jean nu pare să se descurce mult mai bine, trag concluzia că marea e cam agitată. O privim cu atenție: nu pare. Și totuși, ceva mă împingea, niște curenți ciudați tot erau pe acolo... Fiind și prima scaldă la Tuzla, nu pot trage concluzii chiar definitive. De studiat... Nu sunt chiar expertă în apa mării, mi-a ieșit mie să observ că are grade diferite de salinitate, în funcție de zonă, dar, până la a-i cunoaște tainele, e cale lungă.

Odată bifată dorința de plajă, ne putem concentra pe ce avea să urmeze. 

Echipa se reunește în jurul unui grătar - pardon, „briefing”...  Aflăm că avem treabă și luni, 14 august: este Ziua Recunoștinței, cea în care marinarii își omagiază eroii și înaintașii. „Briefingul” devine și mai scurt și ne pregătim „tehnica de misiune”. Trezirea nu avea să fie foarte ușoară, venind pe neașteptate la o oră matinală - creierule, bagă-ți mințile-n cap, că avem treabă la Constanța! Cu bucurie, de altfel, pentru că era un dar nesperat, să ne întâlnim marinarii, nu doar una, ci două zile, consecutiv! Ura!

Participăm, echipă unită și răspândită, la Ziua Recunoștinței.

O manifestare emoționantă, care reușește să ne captiveze. Veșnică pomenire celor ce și-au dat viața în luptă, recunoștință celor ce au luptat pe ape!

Vremea este plăcută. Vântul bate puțin cam tare, dar marea nu pare foarte agitată, cel puțin din unghiul din care o priveam noi.

Nu apucăm să ne revenim, că o altă ceremonie are loc în fața Comandamentului Flotei: acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forţelor Navale „Ovidius” și acordarea unor distincţii şi medalii militare din partea conducerii Ministerului Apărării Naţionale.

Asistăm la ridicarea drapelului pe catarg.

Ne retragem, savurăm o cafea, ne tragem sufletul, medităm la ce am văzut, auzit și trăit. Cu gândul la ziua de mâine, privim marea: cam agitată... S-a dus gândul de a mai prinde încă o scaldă...

  Urmează RAS Tuzla! Trei dintre noi sunt fericiții ce vor face un survol cu elicopterul. Elicopter! Deja sunt roșie de invidie... Mă gândesc că trece, dar... Cu dl Sandi Oprișor la manșă! E clar, acum sunt deja vânătă... Nu mă mai gândesc că trece, ci respir cu atenție, ca nu cumva să uit că pot respira.

 Chipurile „fericiților”, la aterizare, pe când erau încă bulversați de experiența zborului, mi-au alungat orice urmă de invidie. Cu gura până la urechi, le ascultam cuvintele. Mai mult tăcerile, pentru că au recunoscut că nu își pot aduna cuvintele atât de repede, au nevoie de timp să se așeze senzațiile mult prea noi. Iar neașteptata ocazie de a schimba câteva cuvinte cu dl Oprișor, care ne-a povestit cum a resimțit zborul de la „Black Sea Air Show”, a făcut această zi să fie și mai frumoasă.

Ne luăm rămas bun de la RAS Tuzla și ne îndreptăm spre Mangalia. Mangalia are „Zborul”, „Pescărușul”... Poate le zărim, măcar în larg!

Aflăm că este o zi dintre cele mai complicate, pe litoral: mină explodată la Costinești, turiști înecați în mare... O altă scaldă și ieșirea noastră pe mare se simt din ce în ce mai amenințate. Vremea și amenințarea minelor în derivă ne cam dau planurile peste cap. Aici suntem, iar marea poate fi admirată și de pe mal... Ieșirea pe mare, de Ziua Marinei, este un gând la care voi renunța mai greu, dar am o noapte să mă împac cu el. Nu am vrut eu să văd festivitățile și de pe mal? Când am ales, am ales degeaba, că am nimerit în plină pauză impusă de pandemie, când în larg am putut vedea doar navele aliniate, ori în marș, la mare depărtare de țărm. Uite că acum mi se îndeplinea dorința, chiar dacă doar forțată.

Am putut vedea IAR-330 Puma Naval la alimentare și în patrulare, de-a lungul țărmului. O priveam cu un sentiment amestecat, de tristețe, pentru că misiunea era reală, mândrie și da, așa cum bine a fost punctat de Laurențiu, de siguranță: cineva veghează! Am iubit întotdeauna Pacea și am profitat de ea din plin, apreciind fiecare zi, tocmai pentru că poți extrage totul dintr-o clipă, în deplină siguranță. Nu pot face abstracție de faptul că acea Pace fragilă de ieri este evident și mai fragilă astăzi și că războiul ne privește, rânjind, de pe malul vecin, trimițând, iată, câte un semnal. Obișnuiți să sărbătorim fără griji, patru ani am resimțit efectele pandemiei, iar acum le simțim pe cele ale războiului. Nu se poate una, nu se poate alta... E puțin. Dar eu mi-am dorit tot timpul ca nici acest puțin să nu existe. Cum a exclamat un copil, observând că ezit să răspund la întrebarea: „Cum vă simțiți astăzi?”... „Să ne prefacem că suntem în regulă...”

Întâlnirea cu cei ce ne apără țărmul este la fel de prețioasă ca în fiecare an. Oricât de agitată va fi marea, că e caniculă, ori viscol, în ciuda minelor ce le tot dau de lucru, sunt aici, iar mâine le voi spune „La mulți ani!”.

E dimineață și vântul e mai turbat decât ieri. Vrem să ajungem cât mai devreme în port, unde ne așteaptă surpriza: vom privi activitățile de pe mare, ori de pe mal? Mă analizez, pentru a afla dacă va exista dezamăgire, în cazul în care verdictul va fi că rămânem la mal. Nu, îmi refuz orice urmă de dezamăgire. Un oftat, cu siguranță, poate chiar trei, dar nu mai mult. Am ce face, am ce vedea și tot printre marinari voi fi.

Nu durează mult și primim vestea: vremea nu permite transferul pe navă, vom privi de pe mal! Zâmbesc. Nu am văzut niciodată marea atât de montată, într-o zi de 15 august... Îmi imaginez barca, săltând pe valuri, lângă fregată. Oricât ar fi de tentant, „Safety first!” a devenit deja o obișnuință, o lege nu neapărat scrisă, căreia mă supun fără să cârtesc. Zbor să prind un loc pe mal, cât timp mai sunt încă libere.

Nu suntem pregătiți să fim toți într-un loc, de obicei suntem împrăștiați care pe unde, dar îmi găsesc o ”fereastră” și nu o mai dau nimănui. Un singur incovenient major: o bandă

căreia nu i-am găsit rostul, dacă nu era tocmai pentru a-mi încurca mie cadrele... Altfel... Minunat! Marea era ea însăși un spectacol, iar navele, mici și mari, luptând cu valurile, erau numai bune de admirat. O misiune de sărbătoare, într-un cadru ce făcea ca totul să devină o demonstrație de adevărată măiestrie a acestor Oameni ai mării, pe care îi sărbătoream. I-am privit cu toată admirația, știind că eu nu aș fi reușit să stau două minute în picioare, la bordul unora dintre ele. În favoarea mea, nici zeul Neptun nu a putut ajunge la mal și a trebuit să își țină discursul din larg! Acuma, fiind vorba între noi, nu era el zeul mărilor? Despre bărci ce să mai zic?  Le urmăream cu sufletul la gură! 

A fost atât de captivant, încât nici măcar nu am avut timp să mă plictisesc, în timpul slujbei!

Pentru că am ajuns foarte devreme, am avut de așteptat, până la începerea festivităților. Între timp, m-am bucurat de priveliște: o faleză plină de oameni ce se bucurau de reluarea tradiției. Patru ani înseamnă mult...

În sfârșit, Forțele Navale Române, în sărbătoare! Nave, elicoptere, parașutiști, scafandri... Invitați: Forțele Aeriene Române și Boeing P-8 Poseidon, aparținând Statelor Unite ale Americii.

O zi plină! Seara, concert al Muzicii Militare a Forțelor Navale și retragerea cu torțe, iar în încheiere, focul de artificii... Între timp, vizităm Constanța și profităm de ocazie pentru a acorda ceva mai multă atenție ruinelor.

Deși îmi promisesem, foarte convinsă, că nu voi face, din nou, acel drum spre Piața Ovidiu, am făcut ce-am făcut și l-am străbătut aproape fără să îmi dau seama și am o bănuială că îl voi mai face cu bucurie și data viitoare!

M-am încăpățânat iar să fac „munca leneșului” și să filmez, luptând din nou cu vântul, care parcă bătea și mai turbat, și regretând, pentru prima dată, că nu am ales un trepied; ar fi fost excelent în situația dată... Cel mai solid posibil!

Prin urmare, eu nu am fotografii, dar am adus filmul evenimentului. Vizionare plăcută!

 

 

     Cum nu puteam veni acasă fără fotografii în tolbă, Jean (Constantin Duca) și Laur s-au îngrijit serios de acest aspect și nu au respirat, până nu au imortalizat fiecare moment. 

Iată cum s-a văzut prin obiectivele lor:

Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”

Sosirea președintelui României

Asociația Tradiția Militară

Viceamiral Mihai Panait Șeful Statului Major al Forțelor Navale

Fregata F111 Mărășești și Nava-Școală „Mircea”

Retragerea cu torțe:

foto: Ana-Maria

Ziua se încheie în lumina focului de artificii, care ar fi trebuit să fie însoțit și de un spectacol cu drone, dar  se pare că vântul a împiedicat ridicarea lor. 

Puțin osteniți, dar zâmbitori și voioși, mai spunem o dată: „La mulți ani, Marinari!” 

Mulțumim, Forțele Navale Române!

Vă mulțumesc că existați!

Bun cart, înainte!

* Ana-Maria Stoian *