09 mai 2024

2420. Întâlnirea conducerii MApN cu reprezentanți ai structurilor asociative ale militarilor în rezervă și retragere


Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, 9 mai, la sediul MApN, cu reprezentanți ai conducerii unor structuri asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere.  La discuții au fost prezenți șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide, precum și șefi ai unor structuri centrale ale MApN.

Discuțiile au abordat principalele preocupări și subiecte de interes pentru rezerviștii militari, referitoare la corelarea componentei corespunzătoare soldei de grad din pensia militară cu solda de grad a militarilor în activitate, modul de stabilire a impozitului lunar pentru pensiile militare de stat, situația ajutoarelor stabilite la trecerea în rezervă sau direct în retragere, conform prevederilor Legii nr. 284 din 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, soluțiile pentru creșterea calității asistenței medicale pentru personalul militar în rezervă și în retragere și membrilor familiilor acestora, precum și modalitățile de îmbunătățire a dialogului între instituția militară și structurile asociative ale rezerviștilor.

Împreună cu șefii structurilor centrale ale MApN, ministrul Tîlvăr a analizat, în cadrul întâlnirii, toate propunerile și cererile formulate de reprezentanții structurilor asociative, fiind discutate și opțiuni realiste de soluționare a acestora.

Angel Tîlvăr i-a asigurat pe invitați de întregul respect al instituției față de cadrele militare în rezervă și în retragere, de deschiderea necondiționată și permanentă a MApN la dialog, precum și de dorința de a găsi împreună soluții la problemele semnalate, de natura îmbunătățirii cadrului juridic aplicabil sau din domeniul drepturilor și beneficiilor cuvenite rezerviștilor și veteranilor de război sau ai teatrelor de operații.

În final, ministrul apărării naționale a propus organizarea acestor consultări cu caracter periodic, pentru a putea asigura eficiență eforturilor de soluționare a problemelor ridicate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu