Mănăstirea Petru Vodă are zidurile pictate, asa cum e tradiția la mănăstirile ortodoxe romanesti. Fiind noua (construita prin 1991 la inițiativa lui Iustin Parvu) picturile sunt clare, mai ales ca sunt pe fond negru (sau albastru foarte închis) și se vad foarte bine și pildele scrise. Una dintre ele spune: „Fugi, monahe, în pustie și te mantuieste“.
 |
| . |
Creștinismul, la fel ca și multe alte religii, pune mare accent pe renunțarea la cele lumești, dar monahia ar trebui privita altfel, asa cum rezulta din înscris. În alt înscris, tot de pe pereții pictati, scrie: „Frate, învața-ți inima ta să facă ceea ce-o învața sufletul tău, caci nesupunerea și voia de sine îl surpa pe călugăr”. Asta înseamnă urmarea exemplului lui Isus.
Pentru călugăr, traiul în pustie nu înseamnă neapărat renunțarea la cele lumești, ci înseamnă posibilitatea de a sta cu sine însuși, fără influente exterioare, astfel ca să-și poată asculta glasul inimii. „Să-și învețe inima sa asculte de glasul sufletului“ înseamna să-și poată auzi glasul interior, vocea acelei parți din ființă sa care nu e vizibila, care e, de obicei, ignorata. Partea de fiinta care este acoperită de zgomotul ego-ului propriu, ego care este stimulat de relatiile cu ego-urile celorlalți oameni. De aceea exista “rugaciunea inimii” (pe care n-o poate face oricine, ci doar aceia care reusesc sa ajunga intr-o anumita stare), cand inima preia controlul asupra mintii.
DA PAGINA!
DA PAGINA!
