Se afișează postările cu eticheta sea guardian. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sea guardian. Afișați toate postările

03 septembrie 2021

2080. CINCI ANI DE PARTICIPARE LA OPERAȚIA NATO ,,SEA GUARDIAN”-clip

Fregata ,,Regina Maria”, cu un echipaj alcătuit din 243 de militari, un elicopter IAR 330 Puma Naval și un detașament de forțe pentru operații speciale (FOS), a plecat duminică, 29 august, din portul militar Constanța, pentru a participa timp de patru săptămâni la Operația NATO ,,Sea Guardian” (OSG).

În luna septembrie a acestui an, fregata ,,Regina Maria” va executa misiuni de consolidare a securității maritime a flancului sudic al NATO, prin supravegherea traficului naval și prin descurajarea unor potențiale amenințări în zona de responsabilitate.

Forțele Navale Române vor asigura, pentru prima dată, comanda grupării navale care acționează în cadrul Operației NATO ,,SEA GUARDIAN” (OSG) și coordonarea misiunilor de patrulare din Marea Mediterană, prin intermediul statului major ambarcat la bordul fregatei „Regina Maria”.

Pe timpul misiunii, sunt planificate două escale, una în portul Augusta (Italia), unde se va desfășura ședința de planificare pentru stabilirea modului de acțiune pe mare, iar cea de-a doua escală va avea loc în portul Valetta (Malta), la sfârșitul misiunii, pentru evaluarea acesteia.

Cei cinci ani consecutivi de participare la OSG, începând cu anul 2017 și până în prezent, au contribuit la consolidarea capacității Forțelor Navale Române de a răspunde rapid şi eficient la întregul spectru de ameninţări, inclusiv hibride, în vederea creşterii rezilienţei, element central al apărării colective.

OSG este o operație de securitate maritimă (maritime security operation/MSO) derulată în prezent în Marea Mediterană și constituie răspunsul NATO la evoluțiile mediului de securitate.

24 octombrie 2017

1253.Cum sărbătorește echipajul Fregatei „Regele Ferdinand” Ziua Armatei României? (clip video si fotografii)

.
  De cam multisor nu mai aparuse F221 si al sau-desigur-vajnic echipaj, echipaj  din care din nefericire de abia la Aeromania Tuzla am avut ocazia sa "degustam" ceva evolutii aeriene impreuna cu comandantul sau si al "Regelui", dar uite ca ocazia noii sale misiuni internationale ne ajuta sa-i aducem in paginile revistei nostre cu imagini si ispravi militaro-marinaresti.
  Felicitari pentru superbele fotografii si imagini!


Sute de mile marine parcurse în fiecare zi, sute de interogări prin radio ale navelor care tranzitează bazinul estic al Mării Mediterana, 24 de ore din 24 executare carturi pentru supravegherea tehnicii și aparaturii de la bord, trageri cu armamentul individual și zeci de antrenamente pentru menținerea vitalității navei sunt aspectele care caracterizează, în câteva cuvinte, activitățile desfășurate la bordul Fregatei „Regele Ferdinand”. Nava se află sub comanda Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM) și participă la Operația Sea Guardian în Marea Mediterană. Din gruparea navală, care operează la sud de Insula Cipru, mai fac parte și fregatele Drazky (Bulgaria), Scirocco (Italia) şi Gelibolu (Turcia).
Chiar dacă ritmul activităților executate de militarii de la bordul Fregatei „Regele Ferdinand” este foarte intens, aceștia și-au găsit timp pentru a transmite camarazilor din Armata României un mesaj aniversar de la peste 1.000 de kilometri distanță de casă.
DA PAGINA PENTRU CLIP SI FOTO!
Foto și video, cpt. cdor. Ion BURGHIȘAN și MM 2 Cosmin COSTEA