729.Hai-hui prin lume :LE JOUR “J” (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

   Probabil ca dacă am avea în după amiaza asta timp cât într-o vacanţă am încerca să forţăm intrarea la Luvru. Dar am auzit ca Sire Roi nu ar fi acasă şi că, gelos fiind, ar pune gărzile cardinalului pe mine dacă aş îndrăzni să îi trec pragul spre femeia cea mai faimoasa din istorie: Mona Lisa. Aşa că ne mulţumim să strigăm catalogul personalităţilor de pe faţade, mai aruncăm o privire în urmă, să ne asigurăm că nu ne uităm ochii în preajma Piramidei, şi traversăm spre Rue Rivoli. Am auzit noi că acolo e tot la Paris şi că o să avem cu ce să ne clătim ochelarii.
   Găsim imediat ceva care să ne facă să discutăm: uite, Louis-XIV ala, avea timp si nu se jena sa şi-l petreacă în mod util şi plăcut!

DA PAGINA !

.

Pe de-o parte avea, ca Ceauşescu, şantiere de inspectat, pe de alta, după tăierea panglicii (oare exista obiceiul pe vremea lui, sau l-au inventat ăştia, acum?!) avea unde să meargă seara. Oare cât costa biletul pe vremea lui? Dar găsea bilete? că avea, bietul om, o grămadă de obligaţii, amante, chestii … Plus Molière, mai ţii minte?
“Si le Roi m’avoit donné
Paris, sa grand’ville,
Et qu’il me fallût quitter
L’amour de ma mie,
Je dirois au roi Henri :
« Reprenez votre Paris :
J’aime mieux ma mie, au gué !
                                                                 J’aime mieux ma mie. »[1]
Cum naiba pe vremuri, când nu aveam bani, puteam merge la teatru în Bucureşti să vedem trupa de la Théâtre National de Paris cu “Le Misanthrope”, iar acum, când tot nu aveam bani, nu mai putem, nici la Bucureşti şi nici la Paris?! A, da, la Paris nu e stagiune în momentul ăsta, avem un pretext valabil.
Dacă nu putem beneficia de spectacolul din sala “Richelieu” (construită şi tot reconstruită din 1799 încoace), spectacolul străzii ne acaparează cu totul. Un spectacol colorat şi zgomotos, realizat de regizori şi actori de toate neamurile, beneficiind de recuzita cea mai variată şi de decorul cel mai somptuos al acestui “grand’ville”.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

   Vorba românului (Joe Dassin):
“Dans Paris, à vélo,
On dépasse les autos;

.

A vélo, dans Paris,
On dépasse les taxis”

Noi nu avem biciclete decât pe nas, aşa că ne hotărâm uşor: Avenue de l’Opéra!

.

Un edificiu pe care l-am admirat în poze. Are numarul 13 in seria teatrelor de operă pariziene, dupa ce tot Louis-XIV a hotărât că puţină variaţie în programul serilor nu strică. Napoléon III a avut ideea cea buna de a-l pune pe Garnier să construiască o operă nouă, iar noi am avut ideea cea bună de a-l găsi cu uşurinţă, se vedea de la un kilometru (sau mai mulţi, calculând după oboseala acumulată în picioare). Ne-am învârtit în jurul clădirii cu multă curiozitate, sperând să apară, prin vreo fereastră închisă ca şi casa de bilete, fantoma.

.

.

.

.

.

Aia nu s-a ivit, dar am dat de “Galeries Lafayette”, o pravalioară de genul celor vestite, care trebuie vizitate.

.

.

.

.

Sigur că ne-am luat măsuri de prevedere, adică locul de întâlnire după foarte probabila despărţire din interiorul magazinului, datorată aglomeraţiei, apoi, cu mâna strânsă pe încuietoarea poşetei/ghizdanului şi pe camera foto, am pătruns în galerii. Nu ştiu la ce mă aşteptam, dar orice aşteptare mi-a fost mult depăşită de realitate: un miros greu, în care se combinau toate parfumurile din lume cu mirosul tuturor transpiraţiilor (întreţinute de o căldură de seră şi de nişte preţuri pe care nici Becali nu cred că le-ar plăti dacă nu ar fi obligat de “sa noblesse”). Entuziasmul nostru este evident.
 Am mai avut timp şi inspiraţie să trag iute nişte poze,apoi am căutat, cu febrilitate ieşirea. Am gasit-o la timp şi am înţeles de ce preţurile alea.
Destul pentru o zi. Am găsit, bucuroşi, staţia de metrou, nu am stat prea mult să ne gandim unde putem ajunge, de fapt, chiar

.

am bâjbâit niţel prin subterane,şi am încălecat pe-o şa (de Ligne 1), apoi pe a doua (ligne 13) şi am încheiat prima zi cu refacerea, în sens invers, a traseului spre Porte de Montmartre. Trăiască Ibis! Mai ales că ziua următoare va fi aceea a Muzeului de la Le Bourget.

[1] Alceste, in Molière, “Le Misanthrope”.

.

.

.

.

.

.

.