 |
| . |
Am trecut pe lângă Nistru ca să ajung acolo...fluviul are o culoare sănătoasă, curge vioi și pare o ceașcă plină ochi în albia lui...dă să iasă pe mal la fiecare mișcare....
Ghenadie cântă acum pe rusește...toată lumea e obligată să vorbească pe ucraineană...acum, după Majdan...nici dracu nu respectă regula asta...
Un moldovean înalt, de dincolo de Prut, a scos o scripcă valoroasă, a luat câteva note, apoi a început cu balada lui Ciprian Porumbescu...altcineva, s-a ridicat impozant de la masă și cu paharul închinând, a recitat ceva despre bani și despre cât de efemer e omul pe pământ...cu intonație a recitat, fără a se opinti...mi se zbârlea carnea pe mine...ospătărițele ucrainene, discrete, au ascultat nemișcate...oamenii ăia știu să guste frumosul...într-un colț, trei americani tineri, gălăgioși și proști, încercau să strice momentul cu limba lor care suna ca un clopot spart...deaung, ding, deaung !
Ghenadie a știut să cânte și pe românește...s-a ieșit la dans...cineva aflat aproape de mine, mi-a suflat la ureche că în timpul celui de-al doilea război mondial, în Odessa s-au petrecut grozăvii de neimaginat...populația evreiască, aliniată la perete...primul evreu s-a urcat pe scăunelul adus chiar de el și și-a pus ștreangul de gât, sub amenințarea puștilor soldaților din trupele de ocupație...al doilea i-a tras scăunelul de sub picioare, apoi s-a urcat la rândul lui pe scăunel, așteptând ca următorul să facă același lucru...
Dar lumea a iertat și oamenii s-au împăcat...în Ismail, noi, românii, am refăcut monumentul dedicat ostașilor căzuți în primul război...la Reni mai e un monument...vulturul regal e la locul lui...dar nu are niciun însemn monumentul...plăcuța care amintea de eroi, fusese smulsă de comuniștii lui Stalin...ucrainenii ne-au spus să facem noi ceva, să punem acolo un însemn, să reparăm, să le înviem memoria...
DA PAGINA!
Eu am privit fascinat mâinile fetei care se îngrijea de masa noastră...pe antebrațul drept, avea tatuat un buchet de trandafiri ce păreau să șadă în glastra care le era mâneca albă de la cămașa suflecată...numai zâmbet...au cultul muncii prin părțile alea...
La vreo zece ore de condus, Est de Odessa, am intrat într-un combinat metalurgic...standarde occidentale...acolo se turnase structura metalică a turnurilor Petronas din Kuala Lumpur...nu pot să vă descriu în cuvinte...Doamne !!!
Avea un serviciu destinat vizitatorilor, care te prelua cu ghid, îți făcea instructajul de protecția muncii, primeai cască și vestă de protecție...autocare unul după altul, veneau cu oaspeți...pensionari, dar și mulți elevi veneau să vadă ce înseamnă munca...sau să-și reamintească de ea...m-am simțit cumva...gelos, invidios, sau poate trist...
La granița dintre Oblast Dnipropetrovsk și Zaporojie m-au așteptat două ucrainence cu pâine și cu sare...în fuste scurte , tradiționale...și ii brodate...aveau picioare frumoase, zdravene...n-ai fi putut să trântești la pământ una ca alea...eram în zona căzăcească...ăia sunt altfel...nu știau că sunt un om simplu, mai simplu decât ei...
Spre miezul nopții, ne-am dus pe malul Niprului...fluviul ăsta curge negru, învolburat...bătea un vânt cumplit și erau cam zero grade...unul dintre cazaci, chair cel mai bătrân, s-a despuiat de tot, s-a închinat la Dumnezeu cu fața spre Nipru și a pășit pe apă...părea Isus pentru mine...s-a aruncat apoi în apa adâncă și s-a pierdut spre mijlocul ei...a revenit pe mal, s-a întors cu fața spre fluviu și s-a închinat din nou la divinitate...a stat așa până la zvântat curentul...
Ei sunt vecinii noștri de la Est !
P.S.In foto: pe când eram aliatul Marelui Urs de la răsărit, imitându-i chiar și uniforma, cu toate că am avut tupeu în 1968. Fotografie realizată în 1987.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu