266. Bocetul, lirica tristă a poporului român

Alai de bocitoare

Al nostru studios colaborator, dl.col.(r)Miron Dumitru, a gasit prin vechile reviste interbelice o descriere foarte frumoasa a unei traditii lirice ancestrale romanesti.
Practica aceasta este de fapt un mister venit din vremile antice, mister pe care-l regasim de exemplu in teatrul grec antic.
In zona noastra de lume stim cu totii ca in vechime bocetul si bocitoarele apareau peste tot la inmormantari.
Acest obicei nu este specific doar romanilor, fiind regasit si in culturi atat de de indepartate incat nu ne vine sa credem - Japonia de exemplu.
Cititi si veti afla mai multe.

DA PAGINA !

Dacă citești din lirica populară, indiferent de zona folclorică, nu poti sa nu fii mișcat de dramatismul acestei creații populare care este bocetul.

Bocetul este o specie a  liricii populare, cântată de obicei în versuri sau cu cuvinte improvizate, pe o anumită melodie lamentată, care face parte din ritualul înmormântării. Prin bocet se deplânge moartea cuiva.

Bocetele, denumite și “vaieți” sau “cântici di moarti” se cântă pe o melodie uniformă, monotonă, întrerupte de strigăte de durere și plânsete zgomotoase ale femeilor specializate (bocioarele) în acest ritual sau ale rudeniilor mortului. Ele se produceau numai în perioada imediat următoare morții, în cele trei zile de priveghi (“paza mortului”), când mortul nu era lăsat niciodată singur, însoțind băuturile și mâncărurile (“pitî cu clisî și cu brânzî”, “bolfoi”, “zamă di hiribi or di curechi” ș.a.), precum și vinul, care ânsoțește în lumea satelor oamenii de la naștere și până după moarte (la pomeniri și de moși).

Cele mai sfâșietoare bocete sunt dedicate copiilor mici de către părinți, de copiii ramași orfani de mici părintelui plecat dintre cei vii, părinților care-și pierd copiii tineri, sau a soților care-l pierd pe cel drag (sot, soție) și lasă pe soțul supravețuitor cu grijile casei și grija creșterii copiilor mici.

Iata câteva bocete, gasite de mine prin lucrări de etnografie și folclor din perioada interbelică.

Dar vai și vai lele vai,

rogute cui te-ai ruga

rogăte de clopotar

să tragă clopotele tare

să mergă rasunetul mare,

pân-la fiica Domnieie tale

despletescă cosița

ca să-ți plângă moartea!

 

Dragii mamei copilași

Haideți voi fără sălaș,

Să va sărut pe obraz

C-amu iată să vă las.

Toți oamenii merg în rând

Numai dumneata în pământ

Toți oamenii merg în pas

Numa dumneta în sălaș (mormânt n.n)

Unde mergi Dumneata acu,

Unde nu cântă cucu,

Nici nu ară cu plugu,

Nici  ară, nici cară,

Nici seamănă grâu de vară.

 

Rămas bun a mea soție

Dumnezeu să te mângâie,

Crengușă de viorea

Rămas bun soția mea

Rămas bun soție dragă

Fă bine de mă dezleagă

Tot în ziua de Rusale

C-atunci îi ziua mai mare

Și-n ziua de Sânziene,

Că eu merg cu multă jele.

Tot în ziua de Ispas

C-amu mă duc și vă las.

Ia-ți soție voie bună

de la apă, de la pod

și de la norodul tot

de la apă, de la vale,

de la soțul dumitale.

Dragii mei preoți cinstiți,

faceți bine, îngăduiți

nu mă duceți așa tare

că-i destul ziua de mare

ca să-mi pot lua iertare

de la mic și de la mare.

La poartă de țintirim

Acolo ne despărțim

Și altu nu ne întâlnim

Pân-la ușa de județ (judecată n.n.)

Atunci ne-o întâlni cu toți

Nici atunci nu ne-om cunoaște

Numai pe vorbele noastre

La ziua de judecată

Atunci s-o întâlni lumea toată.

Din Revista satelor – revistă lunară de folclor nr.10/ decembrie 1923

 col(r)Miron Dumitru