Cu muncitorii (oameni simpli, de la țara care muncesc la oraș) pot
discuta despre alimente, despre agricultura, despre probleme tehnice și
de producție, despre politica, despre alimentația sănătoasă, despre
starea economiei românești, despre șefi, despre colegii lor, despre
relațiile umane. Pot discuta aproape orice, caci am cu cine. Fiecare are
viziunea sa, fiecare are părerea sa, însa, în general, toți cunosc multe domenii ale vieții. Se vede ca omul e interesat de multe aspecte ale vieții., nu numai de „Ce-o fi mâine, Domnul știe. Azi – noroc și bucurie”.
Multi privesc documentare și se informează în cele mai diverse domenii.
Au o curiozitate nativa, probabil pentru ca sunt oameni simpli, dintr-o
bucata, fără fițe și fără ifose și și-au păstrat curiozitatea specifica
copilăriei. Bineînțeles ca nu toți, însa multi au o cultura generala
bogata.
Cu
șefii nu prea am subiecte comune de discuții. Cu toate ca au făcut o
facultate, nu sunt interesați de multe lucruri din viata.
DA PAGINA !
 |
| . |
Cu
șefii nu prea am subiecte comune de discuții. Cu toate ca au făcut o
facultate, nu sunt interesați de multe lucruri din viata.
În general le
place sa vorbească, mai puțin sa asculte (spre deosebire de muncitori,
care sunt curioși sa afle ceva interesant, nu numai sa vorbească), iar
cacând vorbesc, ori vorbesc (bârfesc) despre alți șefi (gen „ce-a făcut
Cutare” sau „ce-a pățit Cutare”, ori se lauda cu ceva de genul „ce i-am
zis-o lui Cutare”. Rareori vorbesc despre realizările familiei, în
general doar despre copiii lor (care sunt considerați ca un fel de
proprietate).
Prefera sa povestească cu ce au fost serviți în nu știu ce
delegație, dar numai dacă nu le e teama sa ajungă povestea la urechile
oamenilor de rând. Cam atât e în capul unui șef din ziua de azi. Este
atât de preocupat sa dea din coate și sa tragă sfori, încât aceste
activități ii umple aproape întreaga viata, ii face sa nu fie interesat
de nimic altceva. Șefii au un orizont mult mai restrâns, comparativ cu muncitorii (care au mai putina educație decât șefii).
 |
| . |
Intre șefii din ziua de azi și politicienii din ziua de azi, nu exista prea mare diferență, poate doar ocupația. Moral –
sunt cam la fel, au cam aceleași preocupări.
Sunt interesați numai cum
sa dea din coate și cum sa mai profite de
 |
| . |
vreunul sau de vreo ocazie
favorabila măririi lor pe scala sociala. Aceștia sunt conducătorii
noștri, cei ce ne organizează și ne spun noua ce sa facem. Cei ce ne țin
lecții de morala, cei ce ne educa. Cei care stabilesc drumul pe care
mergem cu toții.
Se spune pe toate gardurile ca noi, romani, nu suntem capabili sa respectam regulile, ca facem deseori după cum ne taie capul. Ca
nu se poate avea încredere în noi. Ca nu știi la ce sa te aștepți din
partea romanilor, ca romanii pot avea reacții neașteptate. Ca „zicem ca ei, dar facem ca noi”. Ca suntem duplicitari.
Pai
cum sa nu fim duplicitari, dacă avem parte de asemenea șefi, de
asemenea conducători? Șefii noștri sunt, în general, sub nivelul mediu
al omului de rând.Poporul roman este un popor deosebit, cu o
civilizație și o cultura proprie, diferita de civilizația și
cultura
șefilor (a clasei conducătoare). Clasa conducătoare a fost întotdeauna
influențata de popoarele vecine, dacă acestea erau „pe val”,
adică dacă erau mai puternice (turci, austrieci, apoi francezi,
germani, acum americani). Clasa conducătoare a avut o legătură mai slaba
cu poporul, iar poporul nu a urmat drumul clasei conducătoare, pentru
ca poporul avea propriul sau drum. Ce sa facă Ion sau Gheorghe, sa se
îmbrace în costum turcesc sau nemțesc când apasă cu mâinile coarnele
plugului? Sau când petrece jumătate de an pe coclauri pustii, lângă
turmele de oi?
 |
| . |
A
te lăsa influențat de culturi străine înseamnă slăbiciune a propriei
culturi. Dacă clasa conducătoare s-a lăsat influențată de culturile
străine, înseamnă ca nu avea o cultura proprie solida. Într-adevăr,
oamenii din popor nu aveau atât de multe ocazii de a intra în contact cu
civilizațiile învecinate precum cei din clasa conducătoare, dar nici
cei care au avut posibilitatea asta nu s-au lăsat influențați. Ciobanii,
de exemplu,
 |
| . |
calatoreau cu turmele de oi distante foarte mari, dar au
păstrat cultura strămoșească, pentru ca aceasta cultura era suficient de
puternica. Cu alte cuvinte, clasa conducătoare a romanilor a fost sub
nivelul poporului. Cum sa asculți de un șef care-ți este inferior?
Trebuie sa asculți de el, caci el are pâinea și cuțitul în mana și mai
are și biciul în cealaltă mana, asa ca ești forțat sa asculți de el.
Însă nu-l asculți din toată inima, nu ai încredere în el, nu ai încredere în capacitatea lui. De asta romanul s-a învățat sa fie duplicitar, pentru ca n-a avut decât rareori conducători
pe măsură. Si nici regulile impuse de conducători nu erau acceptate în
inima romanului.
 |
| . |
Când romanii au avut șansa unor conducători pe măsură.
lor, ei l-au respectat și i-au respectat și regulile. Sa nu vorbim
despre Ștefan cel Mare (care este destul de cunoscut),
ci despre Ion Vodă cel Cumplit: în ultima bătălie dusa cu turcii, în 3
zile de război cu 200.000 turci, din 35.000 de romani au mai rămas doar
7000! Cu toate ca pierderile turcilor au fost imense, romanii au murit
ca muștele, dar n-au fugit, au rămas alături de conducătorul lor, un
conducător în care aveau încredere! Și nu au
avut spiritul asta de sacrificiu un grup de câteva sute de oameni, cum
mai exista cazuri de vitejie prin istoria altor popoare, ci erau gata sa
moara pentru conducătorul lor 35,000 de oameni!Au fost capabili de sacrificii imense, moartea a patru cincimi dintre ei și șansa de a muri și ceilalți 7000 nu
i-a determinat sa renunțe la lupta și să-și abandoneze conducătorul.
Deasemeni, în primul război mondial, când armata romana a avut o
motivație buna pentru a lupta (generalul Averescu le-a promis pământ) și
când au avut ofițeri de calitate, romanii n-au dat dovada numai de
spirit de sacrificiu, ci și de ceea ce am numi azi „profesionalism” din punct de vedere militar.
Romanii au fost niște luptători atât de buni, încât pierderile lor au
fost la jumătate din pierderile germanilor (considerați a fi trupe de
elita), în bătăliile de la Marasti-Marasesti-Oituz.
 |
| . |
Exemple sunt multe. Exemple
sunt multe și din viața de zi cu zi. Când un roman apreciaza un șef,
atunci devine disciplinat, corect, se implica și are toate calitățile
din lume, însă, când are parte de un șef prost, devine duplicitar. Și,
la urma urmei, dacă berbecul din fata turmei se îndreaptă către o
prăpastie, de ce ar trebui ca turma să se ia după el? Sau de ce ar
trebui sa te cerți cu berbecul, sa încerci să-l convingi ca nu e bine pe
unde a luat-o, când știi dinainte ca nu ai cu cine vorbi? Zici ca
berbecul, dar faci ca tine.
*Decenu*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu