 |
| Dunarea |
Usurel si cu atentie, haideti sa vedeti despre ce este vorba:
(nemotoujours)
Asigurarea
libertăţii de navigaţie pe Dunăre, în timpul celei de-a doua
conflagraţii mondiale, a constituit o chestiune vitală pentru
statul român. O mare parte din transporturile comerciale ale
statelor din Europa centrală şi de sud-est se desfăşurau pe
Dunăre şi importanţa militară a acestei căi de comunicaţie a
fost sesizată din timp de toate statele europene angajate în război
în toamna anului 1939. Interesele statului român au impus în acele
momente menţinerea neutralităţii faţă de conflictul care se
declanşase. Condiţiile externe erau însă vitrege: pe de o parte
exista un tratat economic încheiat de România cu Germania în
martie 1939, prin care se asigura o piaţă de desfacere pentru
produsele româneşti, cu preţuri relativ bune şi o aprovizionare
constantă cu produse manufacturate ce nu se puteau fabrica în
România – îndeosebi tehnică de luptă modernă şi utilaje
industriale, iar, pe de altă parte, politica externă tradiţională
a României se sprijinea de două decenii pe alianţa cu Franţa şi
Marea Britanie, adversarele Germaniei.
DA PAGINA !
Liderii
militari francezi şi britanici au încercat, în prima parte a
anului 1940, să blocheze transportul fluvial al produselor româneşti
către Germania, organizând o acţiune riscantă: sabordarea a două
nave în şenalul navigabil de la Porţile de Fier. Acţiunea
subversivă a fost descoperită la timp de Serviciul Secret de
Informaţii român şi planul aliaţilor prin care se viola
suveranitatea României şi i se încălca statutul de neutralitate a
fost dejucat.
 |
| Zona "Portile de fier",inainte de realizarea barajelor |
Înfrângerea
suferită de armata franceză în vara anului 1940 a provocat
reorientarea politicii externe româneşti către centrul de putere
german, în vederea contracarării acţiunilor întreprinse de
Uniunea Sovietică, Ungaria şi Bulgaria pentru dezmembrarea statului
român. Această reorientare a implicat şi renegocierea tratatului
economic din martie 1939, încheiat cu Germania, fapt care a avut
drept urmare creşterea volumului de mărfuri româneşti exportate
în Germania – îndeosebi petrol, cereale şi alte materii prime.
Importanţa economică şi militară a Dunării a devenit în acest
context şi mai pregnantă, iar la Marele Stat Major român s-a
înţeles acest lucru.
Pentru
organizarea apărării în zona Porţilor de Fier, Marele Stat Major
român a înfiinţat o subdiviziune militară specială în vara lui
1940, denumită „Sectorul Dunărea de Sus”. Aceasta cuprindea
toate forţele militare terestre şi navale de la Cataractele
Dunării, sub o conducere unică şi avea punctul de comandă la
Orşova.1
 |
| Monitorul fluvial "Kogalniceanu"in anii '40,acostat |
Conform
Ordinului de operaţii nr. 6 din 1 februarie 1941, comandantul
Sectorului Dunărea de Sus, comandorul Al. Stoianovici, a stabilit
modul de acţiune a forţelor aflate în subordinea sa şi a ordonat
ca artileria de coastă să interzică prin focul său „pătrunderea
navelor ce au fost semnalate că s-au sustras controlului din
staţiunile Turnu Severin şi Moldova Veche cu intenţiuni de
sabotaj, concentrând focul în special în regiunile obligatorii de
trecere
(subl.n.)”.2
Secţia de tunuri de marină pe pivot, calibru 47 mm (2 piese),
amplasată în preajma localităţii Vir, avea misiunea să someze şi
să împiedice prin focul său pătrunderea în şenalul navigabil de
la Porţile de Fier a navelor care refuzau să fie controlate la
staţia fluvială Turnu Severin.3
Aceeaşi misiune a primit-o şi bateria de obuziere de marină L.10,
calibru 120 mm (4 piese) de la Liubcova. Deschiderea focului de către
aceste baterii urma să se facă numai la ordinul comandantului
Sectorului Dunărea de Sus, iar în cazul în care unitaţile din
zonă erau atacate de forţe ostile, se acţiona din proprie
iniţiativă pentru respingerea agresorilor.4
Comandamentul Marinei Regale Române a primit în acelaşi timp
ordin, din partea şefului Marelui Stat Major, să ia măsuri pentru
completarea efectivelor celor două subunităţi de artilerie de
coastă din zona Porţile de Fier, după data de 20 februarie 1941,
astfel încât acestea să fie capabile să intervină eficient.5
 |
| Dusan Simovici |
Ca
urmare a loviturii de stat din Iugoslavia, de la 27 martie 1941, prin
care generalul Simovici a preluat puterea, înlăturându-i pe
regentul Paul şi pe preşedintele Consiliului de Miniştri al
Iugoslaviei, D. Ţvetkovici, Marele Stat Major român a ordonat
comandantului Armatei 1, la 28 martie 1941, să constituie imediat un
grup de forţe sub comanda Corpului 6 Armată, care să intervină la
nevoie pentru paza frontierei româno-iugoslave şi apărarea
Cataractelor Dunării. Pentru îndeplinirea acestui ordin au fost
desemnate o baterie de artilerie din cadrul Regimentului 1 Artilerie
al Diviziei 1 Infanterie, aflat la Timişoara, şi o baterie de
artilerie din cadrul Regimentului 42 Artilerie al Diviziei 19
Infanterie, ce se găsea la Bocşa Montană.6
Totodată, „Sectorul Dunărea de Sus” urma să primească Bateria
1 Artilerie a Regimentului 94 Infanterie / Divizia 19 Infanterie la
Orşova, o baterie de artilerie din Regimentul 37 Artilerie / Divizia
19 Infanterie la Cracul Turcului, o secţie de artilerie din
Regimentul 37 Artilerie aflată în preajma localităţii Vii şi o
secţie de tunuri de coastă pe pivot, calibru 47 mm, situată la
Stânca.7
Subunităţile de artilerie care se aflau la o distanţa mai mică de
80 de kilometri de noul dispozitiv de luptă trebuiau să se
deplaseze pe jos, începând din dimineaţa zilei de 30 martie, în
timp ce restul subunităţilor se deplasau cu trenul.8
 |
| Obuzier "Skoda"cal.100mm,md.1934 |
În
cursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie 1941, o delegaţie a
Marelui Stat Major a executat rapid o recunoaştere a „Sectorului
Dunărea de Sus” şi a întocmit un raport cu concluzii referitoare
la dispozitivul de luptă al unităţilor din zona inspectată.9
Această comisie a propus ca, în regiunea Iuţi, să fie instalată
o baterie de tunuri, calibru 75 mm, din Regimentul 37 Artilerie (4
piese); până la sosirea acestei subunităţi misiunea de apărare a
regiunii urma să fie îndeplinită de o baterie de obuziere „Skoda”,
cal. 100 mm, md. 1934 din Regimentul 37 Artilerie.10
Totodată, membrii delegaţiei au fost de acord cu modul de amplasare
în regiunea Coronini-Stânca a unei secţii de tunuri de marină
cal. 47 mm, pe pivot (2 piese), la Stânca, a unei baterii de
obuziere de marină L.10, cal. 120 mm, pe pivot (amplasată într-o
poziţie betonată la Liubcova), a unei secţii de tunuri cal. 76,2
mm din Regimentul 1 Artilerie şi a unei secţii de tunuri cal. 75 mm
din Regimentul 37 Artilerie – ambele fiind amplasate la Coronini.
În regiunea Porţile de Fier urmau să mai sosească o secţie de
tunuri lungi, cal. 105 mm, md. 1936, motorizată – la Gura Văii –
şi o secţie de tunuri cal. 75 mm din Regimentul 37 Artilerie (la
cantonul C.F.R. Vârciorova), în timp ce o secţie de tunuri de
marină, cal. 47 mm, pe pivot, se găsea deja la Vir. În rezerva
Sectorului, la Orşova, era păstrată o secţie de tunuri lungi,
cal. 105 mm, md. 1936, motorizată, care avea misiunea să acţioneze
la nevoie împotriva monitoarelor iugoslave ce interveneau în zona
Cataractelor Dunării.11
.jpg) |
| Mugur Leonida dupa modernizarea din 1937 la manevrele regale |
Comisia
Marelui Stat Major considera că, în asemenea condiţii, „Sectorul
Dunărea de Sus” era capabil să-şi îndeplinească misiunea, iar
subunităţile de artilerie de la Cracul Turcului şi Dubova – o
secţie de obuziere de marină L.35, pe pivot, cal. 120 mm (2 piese)
şi o secţie de tunuri cal. 75 mm din Regimentul 37 Artilerie12
– erau puse la dispoziţia Marelui Stat Major deoarece, din
amplasamentele în care se găseau, acestea nu puteau îndeplini cu
succes misiuni de luptă.
Şeful
de stat major al Corpului 6 Armată, colonelul I. Dumitru, a informat
Marele Stat Major, la 2 aprilie 1941, despre ultimele modificări
survenite în zona Porţile de Fier, în conformitate cu propunerile
delegaţiei Marele Stat Major, în Raportul operativ nr. 3 –
înregistrat cu nr. 31011 / 2 aprilie 1941. Astfel, secţia de tunuri
cal. 75 mm de la Dubova a primit ordin la 1 aprilie să se deplaseze
la 6 km Vest Tisoviţa, în cursul nopţii de 1/2 aprilie 1941, iar
în aceeaşi noapte au sosit în „Sectorul Dunărea de Sus”
secţia de tunuri cal.76,2 mm din Regimentul 1 Artilerie şi bateria
de tunuri lungi, cal. 105 mm, din Regimentul 6 Artilerie Grea, fiind
amplasate imediat, conform planului întocmit de delegaţia Marelui
Stat Major (o secţie de 105 mm la Gura Văii şi una la Orşova).13
 |
| Monitoare camulflate |
În
dimineaţa zilei de 6 aprilie 1941, Armata 12 Germană a trecut la
ofensivă împotriva trupelor iugoslave aflate la frontiera cu
Bulgaria. Trei zile mai târziu, Armata 2 germană a declanşat un
atac masiv contra trupelor iugoslave ce se găseau în Slovenia,
nordul Croaţiei şi Voivodina, iar Armata 3 ungară, Corpul
motorizat ungar şi Armata 2 italiană au intrat în acţiune în
nordul Iugoslaviei, la 10 aprilie 1941.
Generalul Ion Antonescu a
refuzat categoric angajarea armatei române în ofensiva declanşată
de Puterile Axei, deşi făcea parte din această alianţă, şi a
avertizat Berlinul şi Roma că nu va permite sub nici o formă
ocuparea Banatului sârbesc de către trupele ungare deoarece în
acea zonă se găsea o importantă comunitate românească. Hitler a
ţinut cont de interesul manifestat de aliatul său român şi
trupele ungare care au invadat Iugoslavia au ocupat doar o parte din
Voivodina.
(subliniere fraza:nemotoujours)
Pentru
a preveni o eventuala ripostă disperată a comandamentului armatei
iugoslave în zona Cataractelor Dunării, unităţile române din
„Sectorul Dunărea de Sus” au fost alarmate în dimineaţa zilei
de 6 aprilie 1941. La
cererea colonelului Basing, comandantul trupelor germane aflate în
regiunea Orşova, Marele Stat Major român a aprobat ca artileria
„Sectorului Dunărea de Sus” să deschidă focul şi împotriva
trupelor iugoslave dispuse în imediata apropiere a Dunării.14
Ordinul
emis de Secţia 3 a M.St.M. a fost îndeplinit, în perioada 6-11
aprilie 1941 înregistrându-se, în repetate rânduri, schimburi de
focuri între unităţile româno-germane şi cele iugoslave, de-a
lungul Dunării. Artileria română a fost nevoită să deschidă
focul la 6 aprilie 1941 împotriva unor şlepuri iugoslave care se
îndreptau spre Porţile de Fier, prevenind orice încercare de
sabordare a unor nave în şenalul Dunării.1
Flota militară fluvială românească din zonă (alcătuită
dintr-un monitor, două vedete şi un grup de apărare subacvatică),
un batalion de infanterie din Regimentul 94 Infanterie, dislocat în
zonă, subunităţile de artilerie de coastă şi terestră,
subunităţile de artilerie antiaeriană – o baterie de tunuri
A.A., cal. 40 mm (opt piese „Bofors” şi două proiectoare) şi o
subunitate cu 8 mitraliere A.A. – au fost gata în orice moment să
intervină.2
 |
| Orsova in vremea razboiului |
La
10 aprilie 1941 a sosit în zonă încă un monitor din cadrul Flotei
Fluviale Regale române şi, ulterior, au mai fost aduse un divizion
de artilerie din Regimentul 14 Artilerie al Diviziei 2 Infanterie şi
o baterie de tunuri lungi, cal. 105 mm, md. 1936, motorizată, din
Regimentul 1 Artilerie Grea.3
Totodată,
la 9 aprilie 1941 s-a constituit un detaşament de luptă la sugestia
colonelului Basing, unitate care aduna sub ordinele sale batalionul
de infanterie dat de Regimentul 94 Infanterie, o baterie de tunuri
lungi, cal. 105 mm, o secţie de tunuri cal. 75 mm FF şi o secţie
de tunuri de coastă, cal. 47 mm. Acest detaşament avea misiunea să
intervină cu foc împotriva forţelor inamice şi, la nevoie,
batalionul de infanterie trecea la sud de Dunăre, în Iugoslavia,
pentru a anihila subunităţile iugoslave dispuse în imediata
apropiere a fluviului.4
Succesul
obţinut de trupele Axei în Iugoslavia a determinat Secţia 3 a
Marelui Stat Major român să precizeze la 10 mai 1941 noua misiune a
„Sectorului Dunărea de Sus”, în condiţiile dispariţiei
forţelor militare iugoslave şi au fost retrase din regiune toate
subunităţile de artilerie aduse la sfârşitul lunii martie 1941.
Pe poziţii au mai rămas doar subunităţile de artilerie de coastă
fixe – două secţii de tunuri de coastă cal. 47 mm şi o baterie
de obuziere de coastă cal. 120 mm.5
După
cucerirea Odessei, Statul Major al Marinei din cadrul Marelui Cartier
General a aprobat, conform raportului nr. 3040 din 13 noiembrie 1941,
înaintat de Secţia 3 a Marelui Cartier General, demontarea şi
debarcarea a două tunuri navale, calibru 47 mm, de pe monitorul
fluvial „Katargiu” în localitatea Vir, pentru întărirea
apărării în zonă, formând împreună cu cele două tunuri de
coastă cal. 47 mm, existente deja acolo, Bateria Vir.6
La 7 decembrie 1941, Secţia 3 a Statului Major General al Armatei
menţiona că „Sectorul Dunărea de Sus” dispunea de o baterie de
obuziere de marină cal. 120 mm la Liubcova, o baterie de tunuri de
marină cal. 47 mm la Vir, o secţie de şalupe de patrulare (3
şalupe) şi de monitorul fluvial „Bucovina”.7
 |
| Planul unui monitor |
Graba
cu care s-a acţionat pentru constituirea ad-hoc a unei grupări de
forţe, de către Corpul 6 Armată, la sfârşitul lunii martie şi
recunoaşterea executată de către delegaţia Marelui Stat Major în
zilele de 31 martie şi 1 aprilie 1941 în „Sectorul Dunărea de
Sus” demonstrează faptul că la Marele Stat Major nu a existat un
plan întocmit din vreme pentru apărarea cu succes a Cataractelor
Dunării sau planul care exista nu era viabil. În consecinţă,
militarii români au fost nevoiţi să suplinească printr-o
mobilizare deosebită aceste carenţe ale Marelui Stat Major şi au
îndeplinit cu succes misiunea încredinţată. Frapează însă
modul în care a fost surprins de situaţia creată în Iugoslavia
Marele Cartier General român, faptul că la acel nivel decizional al
armatei erau luate în serios iluziile pe care politicienii români
ai vremii le vehiculau în declaraţiile lor publice în legătură
cu prietenia „veşnică” româno-iugoslavă. Din momentul în
care interesele majore ale celor două state au devenit divergente,
amiciţia politică proverbială a disparut şi Marele Stat Major s-a
trezit „cu ochii în Soare”, fiind obligat să improvizeze rapid
o apărare mult mai puternică la Cataractele Dunării, cu puţinele
mijloace care se mai aflau la dispoziţia sa. Pe de-o parte,
conducerea armatei de atunci a demonstrat că este capabilă să
reacţioneze rapid şi coerent la situaţiile neprevăzute, însă,
pe de altă parte, a ieşit la iveala faptul că un sector strategic
fusese neglijat şi datorită sentimentalismului indus de
politicieni.
Cele
două decenii scurse de la întregirea neamului românesc au fost
irosite cu nonşalanţă de oameni politici lunatici, armata română
rămânând nepregătită din toate punctele de vedere, inclusiv în
privinţa unor planuri-ipoteze de luptă viabile, pentru apărarea în
orice moment a intereselor României. Aceştia nu au ţinut cont de o
regulă elementară: statul a fost alcătuit pentru a asigura
îndeplinirea intereselor generale ale membrilor comunităţii care
l-a alcătuit. Statul nu se bazează pe sentimente, ci pe interese.
Statul nu este o fiinţă. Este stat şi atât. Nu are prieteni, nu
are duşmani, are doar interese. Propagandiştii ideologici de toate
culorile ai acestui secol au personificat statul cu ajutorul
mijloacelor mass-media, profitând de ignoranţa politică a maselor
de cetăţeni, iar disputa ideologică DEMOCRAŢIE – COMUNISM a
amplificat exacerbarea calităţilor şi minimalizarea defectelor
diferitelor moduri de organizare statală, în funcţie de culoarea
politică a regimurilor aflate la putere la un moment dat.
*lt.col(r)dr. Petre Opris*
reeditare si foto din internet:
*nemotoujours*
Articolul
a fost publicat în Securitate
naţională, politică de apărare şi istorie militară în România
la sfârşit de mileniu,
Institutul pentru
Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi Fundaţia
Iniţiativa de Dialog Euro-Atlantic, Editura VIFLAROM, Bucureşti,
2000, p. 299-303.
1
Arhivele Militare Române, Fond Microfilme, rola F II 1.814,
dosar 535, cadrul 708.
2
Ibidem, c. 708-710.
3
Ibidem, c. 709.
4
Ibidem, c. 710-711.
5
Ibidem, c. 716.
6
Ibidem, c. 721-722.
7
Ibidem.
8
Ibidem, c. 723.
9
Ibidem, c. 726-729.
10
Ibidem, c. 755.
11
Ibidem, c. 726-729.
12
Ibidem, c. 724.
13
Ibidem, c. 725.
14
Ibidem, c. 753-754.
15
Ibidem, c. 755.
16
Ibidem.
17
Ibidem, c. 753.
18
Ibidem, c. 743.
19
Ibidem, c. 772.
20
Ibidem.
21
Ibidem, c. 774.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu