Deja timpul lucrează, estompând amintirile și făcându-mă sa uit amănuntele,chiar dacă acestea s-au petrecut abia ieri. Creierul se golește de informații, lăsându-mă numai cu amintirea din inima.

Am mers pana la Iași, sa las un pachet Mititelului. Recunosc ca nu era neapărata nevoie sa merg, dar m-am folosit de aceasta necesitate pentru a mai face un drum în Republica Moldova. De la Iași, pe un drum mirific ce șerpuia printre dealuri parțial împădurite, în scurt timp am ajuns la Vama Sculeni. Ca și data trecuta, la Vama Albita, am trecut ușor de vama romanească, iar cu cea moldoveneasca a fost mai greu.

DA PAGINA!

Am trecut podul peste Prut (fotografiindu-l din mers), ieșind din UE

și am ajuns la vama moldoveneasca. Aceștia vameșii chiar s-au supărat puțin, caci noi am confundat ghișeul vamal cu casa de schimb valutar și ne-a avertizat ca sunt camere de luat vederi urmărite permanent. Poate ca erau suparăți ca cei care așteptau în coloana își pierduseră răbdarea și începuseră sa claxoneze cu toții.
După câțiva km am mers către Ungheni, pe un drum destul de prost. Spre deosebire de drumul Albita- Chișinău, acesta a trecut prin câteva sate. Toată Natura era colorata în galbenul toamnei, dar și în galbenul uscăciunii produse de seceta.

Oprisem la o fântână (foarte adâncă), sa gustam apa, lângă indicatorul ce arata drumul spre un sat cu nume romanesc dar găleata nu s-a umplut, iar putina apa pe care am scos-o era murdara. Cred ca fântâna secase, iar în stația de autobuz nu aștepta nimeni. Doar cineva din departare culegea păpușoiul.

In Ungheni am oprit în primul magazin văzut în cale, care era lipit de un cafe-bar. Cum doream sa gust mâncarea moldoveneasca (romanească) de peste Prut, am comandat de mâncare.
.
Evident, nu puteam rezista curiozității de a manca o „zeama” și de a bea o bere (cei care nu erau la volan). Noi, cei de pe malul stâng al Prutului, am imitat boierii care s-au învățat sa zică, ca-n franțuzește, „supa”, însă romanii de peste Prut au păstrat numele tradițional de „zeama”. Aceeași denumire am auzit-o, însă, la un călugăr de la mănăstirea Sihla, dar acesta i-a mai spus și „sorbitura”. Mâncarea foarte buna și ieftina, berea cu gust de bere Zimbru, de care era pe vremea studenției.

Apoi am vizitat orașul. Străzile erau largi, iar trotuarele erau marcate de doua rânduri de copaci. Aveam senzația ca m-am întors în timpul copilăriei, când orașul meu semăna foarte mult cu

acesta, din punctul de vedere al spatiilor verzi și a stării de liniște și pace care te cuprindea. Chiar n-am mai simțit atâta tihna plutind în atmosfera de foarte multa vreme. La noi, în România, occidentalizarea a distrus o mare parte a spatiilor verzi și parca toate clădirile s-au aglomerat. Toți au construit pe unde au apucat, schimbând fata orașelor. Si parca și oamenii s-au schimbat, devenind agitați și iritabili. Ei (moldovenii) au șansa sa nu facă greșelile pe care le-am făcut noi timp de 25 de ani, și sa păstreze farmecul unor orașe liniștite și tihnite, pline de spații verzi și copaci la tot drumul, nelăsându-se furați de lăcomie. Sa rămână la fel de senini cum eram și noi odată. Din vizita de la Ungheni mi-a rămas în inima tihna de acolo și plăcerea de a vorbi cu oamenii, care sunt … sunt ca și noi: oameni deschiși, cu inima mare.
.
Evident, nu ne-am întors cu mana goala. Am cumpărat produse alimentare și am făcut un plin la rezervor. Acum aștept următoarea ocazie sa mai trag o fuga pana acolo.

*Decenu*