MINISTERUL
AFACERILOR INTERNE
DEPARTAMENTUL PENTRU
SITUAŢII D EURGENŢĂ
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU
SITUAŢII DE URGENŢĂ
Nr. 20 din 26 februarie 2016
PROTECŢIA
CIVILĂ LA CEAS ANIVERSAR
Data de 28 februarie
reprezintă un moment de mare însemnătate pentru Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, ce marchează împlinirea a
peste opt decenii de la înfiinţarea primelor structuri cu atribuţii
de protecţie civilă din ţara noastră, legiferate prin semnarea
Înaltului Decret Regal în 1930 de către regele Carol al II-lea şi
publicarea Regulamentului Apărării Pasive contra atacurilor aeriene
în Monitorul Oficial al României, trei ani mai târziu.
Pentru marcarea acestei zile
aniversare, instituţia noastră organizează o serie de evenimente
menite să familiarizeze opinia publică cu rolul, atribuţiile
specifice şi priorităţile actuale ale acestei structuri, precum şi
cu misiunile la care au participat, de-a lungul timpului, componenţii
acesteia.
La nivelul Capitalei,
activităţile dedicate acestei zile au debutat joi,
25 februarie, la
Muzeul Naţional al
Pompierilor (Foişorul de Foc),
care, până la sfârşitul lunii martie, prezintă celor interesaţi
o expoziţie foto-documentară, tehnica de intervenţie şi
echipamentele specifice urgenţelor civile.
Vineri, 26 februarie,
muzeografii noştri susţin, în colaborare cu specialiştii
Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, lecţii cu
tematică specifică, ilustrate prin intermediul filmelor şi
materialelor documentare, la Şcoala Gimnazială nr. 196 „Federico
Garcia Lorca”, una dintre unităţile de învăţământ cu care
muzeul a încheiat parteneriate educaţionale. Cu ocazia Zilei
Internaţionale a Protecţiei Civile, edificiul de cult îşi va
deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze
cu file din istoria pompierilor şi protecţiei civile, marţi,
1 martie, intrarea fiind liberă.
Luni, 29 februarie,
specialişti din domeniul preventiv din cadrul
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii”
Bucureşti – Ilfov
vor derula diverse activităţi la unităţi de învăţământ
bucureştene şi din judeţul Ilfov, prilej cu care vor fi diseminate
informaţii privind regulile şi măsurile de comportare specifice
tipurilor de risc.
Ziua Protecţiei Civile este
sărbătorită şi la nivel local, astfel că, în această
săptămână, inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă
îi aşteaptă pe toţi cei care sunt interesaţi de specificul
misiunilor noastre şi de tehnica utilizată în misiunile destinate
protecţiei populaţiei.
Totodată, în zonele cu public
numeros sunt organizate puncte de informare preventivă şi derulate
exerciţii demonstrative de stingere, descarcerare şi acordare a
primului ajutor medical de urgenţă.
În seria manifestărilor
organizate pentru marcarea acestui moment se regăsesc şi diverse
expoziţii, simpozioane, manifestări cultural-sportive, concursuri
şi alte activităţi cu tematică din domeniul situaţiilor de
urgenţă.
*
*
*
Din decembrie 2004,
misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de către Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiectiv principal
profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative ale celor
două componente de bază - pompieri şi protecţie civilă - pentru
a fi în măsură să ofere o mai bună securitate şi siguranţă
cetăţenilor şi comunităţilor din care fac parte.
Mecanismul
modern de gestionare a situaţiilor de urgenţă, adaptat
standardelor UE şi NATO, a presupus variate responsabilităţi
pentru protecţia civilă, obiectiv ce a reclamat implicare,
profesionalism şi responsabilităţi instituţionale sporite.
De
la înfiinţare până în prezent, indiferent de apartenenţa la
diferite ministere sau denumirile pe care le-a avut, Protecţia
Civilă a rămas o componentă de bază a sistemului securităţii
naţionale, destinată prevenirii şi reducerii riscurilor de
producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi
mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă,
conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor
acestora, precum şi în scopul asigurării condiţiilor necesare
supravieţuirii persoanelor afectate.
Detalii: http://goo.gl/SWGeCr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu