1147."Aeromania"...dar NUMAI cu noi! sau "Aventuri la "Aeromania" (ADICA "DE-ALE ROMANILOR")- a treia parte!

   Tuzla... 10 ani de Aeromania! Aerul sărat al mării colorează răsăritul şi apusul parcă altfel decât în restul ţării, iar când febra unui miting aviatic se mută pe litoral, motoarele cântă: e vacanţă! Patru într-o maşină, cu gândul la somnul întrerupt brusc şi cu inima săltând: zbor, avioane, libertate! N-avem timp să ne gândim şi la plajă, altele ne sunt planurile...

   Tuzla! Bucuria reîntâlnirii şi freamătul nerăbdării. E plin sezon de zbor şi numărăm evenimentele care se înşiră unul după altul. Nimic nu seamănă cu nimic, fiecare este... Altul. Popasul obişnuit şi planuri dezorganizate. Cu ce începem? De unde? Ce va fi? Nu ştim exact, ştim doar că... Avem treabă! Eu mai puţin, ca de obicei, pentru că am ales din nou să mă ţin bine de camera foto şi să am grijă (Sper să şi reuşesc!) să nu o pierd. Poate îmi ies şi câteva fotografii, mai ştii?! Mai puţin, dar dispusă la multe. Sincer, aş fi vrut să spăl un gemuleţ de avion, măcar... Nu aveam de unde şti că, să mă apropii, erau doar vise. Încă visam şi visam frumos - cam aşa se întâmplă la orice început de vacanţă... 

DA PAGINA!

   Mergem direct la aeroport. Nici nu mi-aş fi dorit să mă văd în altă parte! Am îndrăgit locul ăsta şi aşa va rămâne. O cafea la firul ierbii, cu urechile ascuţite şi ochii gata să se ridice la cel mai mic zbârnâit... Ne adunăm şi numărăm: în puţin timp vom fi mai mulţi! Avem timp doar cât să ne spunem "Bună dimineaţa!" şi iată: Nemo ne caută (ca de obicei, în altă parte decât suntem), SARS coboară din ambulanţă (Unii cu trenul, unii cu maşina, alţii mai aveau puţin şi ajungeau pe jos... Dumnealor ne-au comunicat laconic că era "normal" să vină cu ambulanţa!)... Ne împărţim sarcinile - adică Nemo le împrăştie şi noi le "mirosim" din zbor(Eu iar mai puţin, deoarece, ferm convinsă că îmi voi găsi ceva de meşterit, din dorinţa de a fi o zi voluntar, am refuzat-o pe a mea si mi s-a evaporat pe undeva pe la ureche.) şi ne împrăştiem după ele. Câţiva ne împrăştiem pe gazon, la umbră. Din păcate, suntem... Nefericiţii zilei, pentru că acolo aveam să şi rămânem până seara! Dintr-un calcul complet eronat, am ajuns prea târziu şi toate locurile pe lista de voluntari se epuizaseră... Eram în plus şi părăsiţi şi de ai noştri...

   Pe iarbă, la umbra copacului tânăr, mestecând un fir de iarbă (bine, recunosc, era de tutun!), meditez la filozofia voluntariatului... Din fericire, un zgomot mă trezeşte din amorţeală: Extrele! Dau cu amărăciunea de pământ şi mă bucur de moment. Sunt pe aeroport, doar asta contează! MIG 21 tună şi el. Nu, nu e o zi iremediabil pierdută!

   Doar o buimăceală trecătoare: ca voluntar, trebuia să fiu aici cu o săptămână înainte, pentru a prinde un loc. Ca spectator, ar fi trebuit să ajung abia mâine... Pentru că nu mă dumiresc şi statutul meu devine incert, mă zbârlesc: să căutăm ceva de şters, de cărat, de orice! Ne rugăm, implorăm... Nimic. Abia după ce reuşim să prindem un camionaş cu marfă de descărcat mă mai liniştesc. Nu, n-am turtit iarba de tot!

   Nu-i nimic, mâine sunt în perimetrul foto!

   "Mâine" se transformă în "azi" şi uităm gustul amar al zilei trecute. Nu, nici azi nu pot fi voluntar. Rămân la foto.

   Perfect!

   Aşa sigur găsesc ceva de meşterit!

   Mai sunt câteva ore bune până la începerea show-lui aerian şi un perimetru larg la dispoziţie: ba chiar facem o tură şi la hangar unde sunt aliniate maşinile de epocă.

  Urmează un moment inedit şi surprinzător: dansuri tradiţionale ale membrilor Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România si a Comunităţii Elene din Constanţa, invitaţi de către "Suntem România!"

şi parada maşinilor de epocă de la care... Am lipsit. Probabil descoperisem vreun cintezoi (termen generic pentru orice jivină neidentificată), pentru că nu ştiu unde m-am putut evapora în timpul unui astfel de eveniment... Ori probabil că eram la instructajul de siguranţă... Ne aliniem pentru a primi legitimaţiile de

vânători

fotografi, primim de la Nikon daruri utile (Vesta simpatică şi de real folos şi ochelari de soare care merg foarte bine şi la ochelarişti, deci mulţumesc cu cinci guri şi 70 de dinţi!) şi aşteptăm cu nerăbdare poziţionarea strategică în perimetru. Pălăvrăgind voioşi, ne integrăm în grupul (Aeromania deţine recordul pentru numărul de fotografi oficiali, fiind unul dintre evenimentele cele mai aşteptate de oricine iubeşte aviaţia şi fotografia.) fotografilor. Nu pentru mult timp, însă, pentru mine.

   Ne oprim. Ridic privirea... O mai ridic un pic... HA?! În faţa mea se ridică, mult mai înalt decât mine... GARDUL!

interventionsplus.com

   Îl privesc pieziş. Cu sârma împletită, îmi întoarce uitătura. Ce caută gardul în faţa mea?! Probabil şi el se întreabă acelaşi lucru. Îi arunc o privire la care, dacă ar fi fost măcar puţin sensibil, ar fi intrat în pământ! Dar nu... GARDUL rezistă! Parcă nu pe acolo era drumul?!...

   Nu. Sigur drumul NU era pe aici, dar se pare că, de această dată, aici vom şi rămâne! Ba există şi... ţarc! Şi gard... şi ţarc?! Da' un zid, ceva, nu se poate?! Măcar un acoperiş, o copertină! Vestă. Instructaj. Legitimaţie. Ţarc. Totul ca la carte. GARD?! Gardul e din dotare, ştiu... Dar... GARD?! Măcar dacă era un pic mai mic, ori în loc de veste ni se închiriau nişte scăriţe!

   Mă retrag înainte de a fi delimitat perimetrul Nikon. Refuz să încerc a înţelege logica unei asemenea practici şi mă concentrez asupra paharului pentru a-i găsi partea aia de se tot spune că ar fi plină. Cu siguranţă va fi amuzant! Frustrant la maxim, dar, în mod complet absurd, nu va lipsi nici umorul! Să vedem cât de fotogenic se va dovedi acest gard!

Vremea este bună, iar show-ul aerian tocmai se lansează. Ne relaxăm, glumim. Bateriile sunt încărcate; vânătoarea poate începe! Şi lupta cu... GARDUL! Elicopterele decolează cu un sunet inconfundabil.

Atenţie, se apropie Puma! Naval, desigur!

IAR330 Puma Naval

Paraşutiştii (TNT Brothers şi Aeroclubul României) şi avioanele de la RAS Aeroport Tuzla deschid oficial spectacolul aerian.

Noul Extra 200 (nouă cunoştinţă şi pentru mine) de la Tuzla, care anunţă oficial demararea cursurilor de acrobaţie pentru prima dată la o şcoală privată.

AN2 şi Victor Guramba! Cum să nu iubeşti uriaşul înaripat?! Ne lăsăm vrăjiţi şi încingem declanşatoarele. Oare sclipesc lentilele obiectivelor în soare?!

Trecerile joase ne reamintesc cât de mult poate fi "iubit" un gard...

La Tuzla, tocmai a fost inventată grădina „aviologică”!

>
Continuarea pe "O mana de cuvinte"