10 septembrie 2019

1381.Pe "Mircea"de "Ziua Marinei"- partea I-a,povestea lui Catalin-fotoreportaj


.
.
Profitand de faptul ca am fost in concediu, am dat curs invitatiei oferite de Alex Stoian pentru a participa alaturi de "Suntem Romania!" la Ziua Marinei. A fost prima mea participare la acest eveniment si asteptam cu mare  nerabdare intalnirea cu " Doamna Marilor" - Fregata F111 Marasesti. Prima mea vizită pe fregată a fost la exercițiul multinațional " SEA SHIELD 2019".
.
Ajunși la punctul de plecare din portul Tomis am avut parte de o surpriză. Îmbarcarea nu se va mai face pe Mărășești, ci pe nava școală „Mircea”. O ocazie nemaipomenită oferită de catre Serviciul de Relații Publice a Forțelor Navale Române, deoarece anul acesta se împlinesc 80 de ani de cand această navă a intrat sub pavilion romanesc, sărbătoarea de astăzi fiindu-i dedicată. Nava,
velier clasa A tip bark , cu trei arbori, a fost lansata la apă  la 22 septembrie 1938 la Santierul Naval "
Blohm und Woss" din Hamburg.

DA PAGINA!



.
Deplasarea de la punctul de plecare la navă s-a realizat cu ajutorul a 4 ambarcațiuni de tip RHIB . Știam că ne vom deplasa cu RHIB-urile la navă, însă nu știam ce senzație poate să îți ofere o plimbare cu acestea.
Dupa urcarea pe navă, a avut loc la pupa un scurt briefing oferit de secundul navei, capitanul Florin Albici, și de către ofițerul de presă al Academiei navale în care ni s-a prezentat programul zilei și câteva reguli de bază pentru a nu încurca desfășurarea activităților, mai ales în momentul desfășurării pânzelor.
A urmat apoi deplasarea în raionul de așteptare pentru începerea festivităților.
 In timp ce nava-școală stătea la ancoră, așteptându-și evoluția, pe mal avea loc un eveniment important. Drapelul de luptă al navei a fost decorat cu ordinul „ Virtutea maritima in grad de comandor”de către Președintele României. Din acest motiv, comandantul navei, comandorul Mircea Tarhoacă, s-a aflat pe uscat. Pe nava s-a aflat insa fostul comandat al navei, capitan-comandor Gabriel Moise care a preluat comanda.
A urmat cel mai interesant moment, începerea operațiunilor pentru desfășurarea velelor. Toti cadeții au fost adunați pe punte în formație și au fost instruiți privind modul de acțiune la urcarea pe arboradă de către aspirantul Laura Zburlea, comandantul Serviciului de luptă manevra velelor pe navă si de catre comandantul navei, Gabriel Moise . Urcarea in arboradă s-a desfășurat fără niciun incident, cu o precizie tipic militară. Cadeții au rămas în arboradă pentru aproximativ 40 minute, până la desfășurarea velelor.
           Chiar daca vedeta acestei festivități a fost bricul Mircea, nu a fost singura de la sărbătoarea de pe mare . La paradă au participat multe alte nave din dotarea Marinei Militare, a Pazei de coastă și chiar a Marinei civile. Enumerăm aici Fregata F-221, „Regele Ferdinand”, corvetele 264 „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și 265, „Contraamiral Horia Macellariu”, vedete purtătoare de rachete, precum și cele mai noi nave ale marinei, remorcherele Vârtosu, Voinicul și Vânjosul. Marina SUA a participat cu distrugătorul USS Porter . 

De asemenea, cerul a fost brăzdat de avioane de luptă, de un aparat de cercetare antisubmarin E-8 Poseidon din dotarea US Navy, elicopterele IAR 330 LM, ce urmează să execute, începând cu luna octombrie, o misiune în Mali, sub egida ONU.
Am avut norocul de a vedea o ultimă reprezentație a aparatelor multirol Eurofighter F-2000A din dotarea Forțelor Aeriene Italiene, înainte de a-și încheia misiunea de poliție aeriană, desfășurată timp de șase luni pe aeroportul Mihail Kogalniceanu.
În jurul orei 13.00 a urmat coborarea de pe navă si intoarcerea la punctul de plecare tot cu ajutorul acelorasi RHIB-uri. Nu voi uita prea curând această experiență care mi-a oferit niste momente unice din momentul părăsirii portului și până la întoarcerea pe mal.

CUPA TOMIS
După plimbarea pe mare am plecat spre Muzeul Național al Marinei Române unde s-a desfășurat Cupa Tomis, ediția a V-a. Fiind pasionat de modelism, nu puteam rata ocazia de a vedea pe viu peste 500 de modele expuse în două săli  ale muzeului. Am avut onoarea de ne a fi prezentată expoziția de către domnul maistru militar Gabriel Eremia, președintele  Asociației de Modelism „Tomis”, dându-ne detalii despre modul în care este impărțită expoziția și câteva din modelele expuse, unele dintre ele create chiar de dânsul. Toate categoriile și subcategoriile le puteți găsi pe siteul concursului (cupatomis.ro).
Pasiunea pentru blindate și avioane militare m-a facut să îmi concentrez vizita asupra acestor categorii din expoziție. Mi-a atras atenția, colecția de MIG-21, două modele ieșind pentru mine în evidență. Primul model din cele trei create de domnul Simioncescu Ovidiu la scara 1:48,  reprezintă un MIG 21U, cu dublă comandă, model ce reprezintă o replică a celui mai celebru avion din Forțele Aeriene Române, „Bătrâna Doamnă”, pilotat de Doru Davidovici și care astăzi se află la Muzeul Aviație din București. Al doilea este creat tot de domnul Ovidiu și reprezintă un MIG 21 F13 la scara 1/32  prezentat în incinta Uzine de Reparații Avioane Bacău, sub forma unei diorame. O categorie aparte de machete o reprezintă cele de hârtie, realizate de domnul Gheorghinoiu Constantin, create la scara 1:32. Am rămas uimit de gradul de detaliere ale acestora, la prima vedere nedându-mi seama că sunt realizate din hârtie.




Am putea să scriem pagini întregi despre toate modelele care au fost expuse în cadrul concursului, însă, pentru final, voi mai trece un singur model în revistă, și anume un superb Renault FT-17  din Primul Razboi Mondial. Vehiculul real puteti admira și la Muzeul Militar „ Regele Ferdinand” din Bucuresti. Macheta este construita la sca 1/35, avand detaliat atât tot interiorul cât și compartimentul motor al acestuia.

Ne vedem la editia a –VI-a a CUPEI TOMIS !

MUZEUL FERDINAND
Ultima vizită pe care am facut-o a fost la un muzeu, poate puțin cunoscut publicului, și anume Filiala Constanța a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, situat pe strada “ Prelungirea Liliacului”, în incinta unei unității militare. Colecția interioară a muzeului conține arme, uniforme și efecte militare din perioada dacilor și până în prezent. Piesa centrală a expoziției o reprezintă o imensă pictură reprezentând o scenă de luptă din Primul Război Mondial care se continuă cu o dioramă reprentând un tranșeu din același război. Expoziția exterioară de tehnică conține exclusiv piese de artilerie si tehnica conexă (tunuri, tractoare de artilerie, camioane de aprovizionare muniție). 

Pe langă expoziția militară, am avut surpriza de a vedea ceva unic într-un muzeu militar, și anume o expoziție de pictură.
Însă ce ne-a ținut câteva ore bune în incinta muzeului au fost poveștile directorului muzeului, domnul dr. Costin Scurtu. Ne-au fost prezentate: istoria muzeului, istoria dobândirii unor exponate unice, modul cum a reușit să realizeze o expoziție de pictură și multe alte povești spuse în peste cele 4 ore petrecute acolo. A fost o experiență incredibilă și recomand oricărui pasionat de istorie și nu numai să își răpeasca câteva ore pentru a vizita  acest muzeu și pentru a sta de vorbă cu domnul Scurtu. Nu va regreta. 

scris si foto:* Cătălin-Andrei
editare:Ana-Maria Stoian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu