Sus, pe o stâncă, era turnul unei cetăți...cred că otomanii o construiseră ca să păzească drumul...drumul pietruit, care azi șerpuia printre dealuri înalte...
Patrulam adesea...uneori cu viteză...până am spart cauciucul de la mașina poliției într-o pietricică ascuțită...eram varză la tehnică, habar n-aveam să schimb roata...în pustietatea aia a apărut un sârb cu un tractor și a început să râdă...primul cuvânt sârbesc despre care întrebasem trainerii la instruirea din Sarajevo fusese " ajutor ! "...
" - Upomoć ! ", am strigat la el... munca sârbului și 20 de mărci germane cinste de la mine...
De atunci m-am cumințit...conduceam prudent și îi învățam și pe alții să nu cadă în belele...
Într-o zi, lângă pârâul care străjuia drumul, a apărut el...nu era refugiat, aveam să aflu...era reîntors...la început, din nimic, și-a încropit un adăpost... patru bețe și o cârpă deasupra...ploua mult și tare se chinuia...acolo stătea zi și noapte, departe de oameni...
După, și-a făcut un bordei...s-a desprimăvărat și a săpat niște brazde...a apărut apoi o vacă...și mai târziu o muiere...
DA PAGINA!
Am început să-i duc mâncare...un sac de făina, cartofi, zahăr, pâine...americanii, norvegienii, nemții, mă ajutau cu bani...erau miloși polițiștii...mai ales albii...
Ne-am împrietenit...se bucura când mă vedea în serviciu și-mi făcea cu mâna... eu îl strigam din mașină:
"- Gospodin Idriz ! ", primul cuvânt însemnând domnule pe sârbește...
Înalt, slab, neras, cu cearcăne...femeia lui neîngrijită, amărâtă, ciufulită, plouată, vai de capu' ei...munceau și înflorea petecul lor de pământ...era bosniac musulman și îi inspiram încredere, încredere că n-o să-l căsăpească sârbii de care fugise...
A dat la o parte niște ferigi și mi-a arătat un cimitir mâncat de buruieni...trecusem de multe ori pe acolo...era chiar lângă drum...dar nu-l văzusem...mi-a spus pe limba lui, cu o voce stinsa:
"- Aici sunt părinții mei și nevasta mea ! Aici sunt eu fericit ! Acolo, unde e bordeiul, e pământul meu. Cât de sărac aș fi, aici mi-e cel mai bine ! În tabăra de refugiați de unde vin , era iadul ! Dar am cunoscut-o pe ea și am adus-o cu mine. Femeia știe că sunt văduv ! "
În ranița militară căram din România haine ce nu-mi mai trebuiau...le aduceam cu trenul până-n Belgrad, apoi cu un autobuz vechi, în Bosnia...se îmbrăca cu ele...și ea la fel...
Era seară și stăteam la rând în gara din Câmpina ca să-mi iau bilet...cu ranița-n spate eram...am dat-o jos, am desfăcut-o și am scos toate boarfele...erau unii mai amărați ca Idriz, în gara noastră...
Mi-au făcut cu mâna de pe peron bieții oameni, când am pornit singur cu trenu' spre Balcanii de Vest...
Tureac Ciprian-Dragos Chippy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu