 |
| . |
Si ne simteam opresati, suparati, desi nu aveam cunostinte juridice de drept international si nu eram ferm convinsi ca e intr-un fel sau altul. Dar nici nu a incercat careva sa ne explice ceva. Ne-am trezit in fata faptului implinit, ca si cand eram condusi tot de catre Partidul comunist.
Am tot promis ca voi povesti odata despre acea zi si noapte cand in plin atac furibund al fortelor NATO, o adevarata tornada de tehnologie si tehnica supranumerara, a fost iar tavalit Belgradul ca si Bucurestiul si Ploiestiul in WW2. Diferenta fiind ca egalitatea tehnologica si intr-un fel si de forțe macar corespondente la sol si de pregatire de atunci (anii '40), deja acum nu mai exista, fiind efectiv o agresiune disproportionata rusinos, dovedita oricum ulterior ca inutila si fara nici o baza reala juridica ori de corectitudine militara.
Am tot promis ca o fac, asteptand parca sa o faca altcineva, dar vad ca si acuma, la atata distanta in timp, cei care, ca si mine stiu ceva franturi macar, discuta tot pe ascuns si cu teama, in carciumi dupa un pahar in plus, desi au iesit de mult in rezerva ori sunt pe cale de a iesi, de parca in 89 nu au fost si ei cu arma in mana pentru libertatea de a spune ce stii si ce gandesti. Din pacate se pare ca nu au luptat cu tot sufletul in varful baionetei.
Practic atunci a fost o invazie aeriana de o forta exagerata total, zile intregi, de aceea am asociat actiunile cu valurile de bombardamente din WW2. Exact ca si atunci au actionat...Aliatii.
Ei bine, o parte din aceasta agresivitate iesita din tipare a fost potolita - si noi, cei racordati la feedul acelei perioade am realizat asta - de doborarea unui F 117 de catre bateria AA a lui Zoltan.
In acel moment NATO a avut un mare shock, realizand ca nu este inexpugnabil, invincibil si ca nu domina cum crede cerul fostei Iugoslavii.
Dar hai sa va povestesc ce v-am promis de mult: cum se aplauda asa ceva si cum pe acest fond poti sa renunti la o cariera militara, descoperind ca minciuna, tradarea si batjocura inca ramasesera in armata noastra din acei ani, plina de cancer comunist transpus in interese prost intelese si aplicate pentru noii aliati geopolitici care se prefigurau.
Este povestea cuiva de atunci...sau poate a mea. Chiar nu conteaza decat ca existau niste idealuri de democratizare in armata , ce pareau ca mijesc si ca vor inflori, astfel incat in sfarsit sa ai curajul opiniei impartasite cu cei din jur macar, daca nu mai mult si asta fara frica C.i.-stului/securistului sau a "paratorului" in coasta.
Aparitia, formarea C.A.D.A.(Comitetul de Actiune pentru Democratizarea Armatei) m-a pacalit si pe mine ca si pe altii sa raman in cadrul Armatei dupa revolutie si sa continui abrupt si cam fortat la "apelul bocancilor"o cariera militara, in ideea ca "totul va fi altfel, baiete, libertate, nu ca pana acuma", dupa cum m-a convins un nene general pe care l-am descoperit atunci mare democrat, autofabricat din fost mare politruc.
PENTRU URMARE, DA PAGINA:
Imi placea huruitul slab si surd al mecanicii transmisiei antenelor, rotatia P-18-lui si balansul PRV-ului, de ceasornice uriase bine unse si cu miscari precise, dar si sa urmaresc si sa prevad ce ar putea apare pe cinescoapele rotunde, sa imi inchipui ce ar putea fi. Desigur, interpretarea nu era la mine si nu aveam nici o treaba cu ea, nici cu urmarirea, dar imi dadea o senzatie de "Star Wars" teribila.
Si nu: planseta, calculul traiectoriilor, scrisul "in oglinda" ma scarbeau. Nu, nu am suportat niciodata contzopeala.
In schimb ma distra la nebunie sa folosesc CCAB-ul, calculatorul balistic. Atata.
Imi plac rachetele, hidraulica lansatoarelor, MLT-urile, rampele rachetelor Kub, cu senilele lor scarboase si motoarele cu zgomot specific...
Si aparatura de radiotransmisiuni, pe care o desigilasem complet si o scotoceam in draci cand ma plictiseam.
Si ma terminau, ca pe toti de altfel, Blonda si Bruneta, cu cafeaua lor de termoplonjor, cu chicotelile ascunse, barfe si parfumuri...Merita sa scriu odata si despre ele doua, "Muzele" noastre PMC-iste.
Asta la munca. In afara, in lumea civila, deja capitalismul inflorea glorios si facea ravagii diverse economic si social. Politic...toata Europa fierbea, estul ei o luase razna de tot, gata-gata sa explodeze, dupa entuziasmul trecerii la capitalism.
Si nu: planseta, calculul traiectoriilor, scrisul "in oglinda" ma scarbeau. Nu, nu am suportat niciodata contzopeala.
In schimb ma distra la nebunie sa folosesc CCAB-ul, calculatorul balistic. Atata.
Imi plac rachetele, hidraulica lansatoarelor, MLT-urile, rampele rachetelor Kub, cu senilele lor scarboase si motoarele cu zgomot specific...
Si aparatura de radiotransmisiuni, pe care o desigilasem complet si o scotoceam in draci cand ma plictiseam.
Si ma terminau, ca pe toti de altfel, Blonda si Bruneta, cu cafeaua lor de termoplonjor, cu chicotelile ascunse, barfe si parfumuri...Merita sa scriu odata si despre ele doua, "Muzele" noastre PMC-iste.
Asta la munca. In afara, in lumea civila, deja capitalismul inflorea glorios si facea ravagii diverse economic si social. Politic...toata Europa fierbea, estul ei o luase razna de tot, gata-gata sa explodeze, dupa entuziasmul trecerii la capitalism.
1999:
Organizarea Armatei Romane incepea sa se schimbe, astfel incat artileria antiaeriana de exemplu, unde activam cu spor, trecea la Aviatie, la Fortele Aeriene- o schimbare ce ne descumpanea si zapacea pe toti, multe unitati, regimente intregi, urmau a fi reorganizate si chiar desfiintate. Inca nu stiam cum si in ce fel, eram prea mici ca sa-si bata capul cu noi si sa ne informeze, ca tineri ofiteri, maistri sau chiar ofiteri superiori, explicanduni-se ce si cum, de aceea o tensiune sociala crestea vizibil in unitatile presupus vizate.
In acelasi timp mai era tensiunea conflictului de la granita cu o Iugoslavie aprinsa, in care doritii viitori aliati ai nostri faceau niste chestii cu care nu eram niciunul dintre astia mici de acord- mai vorbeam si noi la telefon in teritoriu, ca doar erau la noi comunicatiile si stiam cum sa o facem fara teama de a fi ascultati de altii. Telefonul-culmea- era cel mai sigur si practic, de aceea noaptea efectiv incingeam centralele. Si chiar ne informam despre ce vedeam pe ecrane unii sau altii si mai ales cei mai apropiati de zona de conflict, unde atacurile aeriene umpleau rastrul de tinte -niste puncte ucigase pe care incerca fiecare sa le identifice dupa viteze si manevre.
Eram in stare de alerta- Guvernul aprobase survolul si decolarile NATO de pe teritoriul Romaniei, pentru interventie in statul vecin. Ne chiombeam foarte responsabil in ecrane, vazand in inchipuirea noastra tinte gramada, cu teama de a nu confunda ceva si sa producem un dezastru. Desi nu era treaba mea, ma mai chiombeam si eu. Ne asteptam oricand ca fostii sau de fapt inca actualii aliati sa ne tranteasca si noua ceva in curte, macar asa, de razbunare pentru o tradare principiala.
De aceea, cum spunea un comandat destept, odata de mult, "Plecam de acasa cu chiloti de schimb in servieta".
Spatiul radio era tulbure - invadat ca la Revolutie de mii de conversatii parazite, fara rost, aiuristice, clar de confuzare, ca sa dezorienteze. Aveam momente in care sarbocroata se amesteca cu engleza si cu araba- chestie care ne lamurise ca parazitarea strategica era maxima.
Spatiul radio era tulbure - invadat ca la Revolutie de mii de conversatii parazite, fara rost, aiuristice, clar de confuzare, ca sa dezorienteze. Aveam momente in care sarbocroata se amesteca cu engleza si cu araba- chestie care ne lamurise ca parazitarea strategica era maxima.
"Peste drum" de conflict aveam un coleg oltean tare simpatic, pe care nu-l vazusem niciodata in real, dar in fonie ne intalneam constant si faceam schimb de impresii, de experienta. La ei "razboiul stelelor " era in floare de mult timp si deja aveau antecedente gramada in interpretare, traiecte devenite tipice, previziuni, pe situatii de lupta reale.
"Cireasa de pe tort" in discutiile noastre erau, desigur, faimoasele F-117 ("invizibilele"), pentru care se strofocau toti, poate-poate le prindeau in sarmele antenelor.
El imi declarase ritos, cu juraminti pe mama si pe diverse cruci, ca periodic aceste bombardiere apareau pe ecrane, in secvente episodice rapide, astfel incat la inceputul conflictului le-au tratat ca defecte ale instalatiei batrane sau OZN-uri, dar ulterior, coroborand si urmarind impreuna cu alte instalatii, au realizat ca sunt tinte reale care apar si dispar in cursul unor traiecte clare, cazand la invoiala ca, intr-un fel oarecare, antenele vechilor noastre utilaje prind semnalele "invizibilelor". Toti raportasera esaloanelor, fara reactie din partea acestora, carora daca le raportai OZN-uri te trimiteau rapid la psihiatru. Lipsa de reactie a sefilor la aceste rapoarte ne-a lamurit ca e o conventie clara de "nu stiu, nu am vazut, nu cunosc, nu se intampla". Cunosteam fenomenul.
Oricum, ulterior hotararea de retragere din serviciu a majoritatii radarelor clasice sovietice, luata cam abrupt dupa doborarea F-117-lui, ne-a convins ca nu eram chiar plecati cu sorcova.
Discut despre "noi", pentru ca minunea s-a intamplat: in noaptea fatidica de 27 martie acel aparat care in final a fost doborat, a "sclipit" si la noi pe ecran, desi distanta mare contrazice total aceasta performanta tehnica imposibila-cica.
Eram de serviciu si butonam. Olteanul trebuia sa ma sune, ca sa discutam stirile- ce vedeau ei, ce vedeam noi. Am trimis un soldat sa-mi aduca din sala radio un amplificator mic si o boxa ca sa-l cuplez pe telefon, sa auda toti ce discutam. Un fel de teleconferinta. La planseta era de serviciu Bruneta, mortala ca intotdeauna, micutza, cu rotunjimi criminale , par lung si ochi verzi turbati, invartind in olcutza de cafea ieftina, proasta si multa, dar buna foc pentru ca era facuta de ea in blugii aia negri de competitie, cu forme ametitoare. Gigi Trompeta chinuia un ecran obosit, incercand sa focalizeze cat mai bine imaginea, ca sa vizualizam concomitent cu echipa olteanului atacul pe care-l asteptam toti si speram sa prindem ceva, desi distanta nu ar fi permis in mod normal.
Dar pentru ca era o noapte nashpa cu un meteor umed pe toata directia de vizualizare-"na Balgrad", experienta ne invatase ca sunt posibilitati maxime de reflexii in plafon si chiar in tinte. Parca incercam sa prindem meciuri pe bulgari in vremile "de aur".
Aveam legatura, deja palavrageam cu colegul care ne spunea entuziasmat ca are semnal maxim si vizibilitate radar foarte buna si numara multitudinea de tinte care se indreptau ca niste bondari din mai multe directii catre capitala vizata. Si la un moment dat urla:
"Baaaa! Astia omoara civilii! Ii bombardeza pe bune! Muicaaa...si fu un "muica" sfarsit, speriat, care ne infiora pana in maduva oaselor.
"Cireasa de pe tort" in discutiile noastre erau, desigur, faimoasele F-117 ("invizibilele"), pentru care se strofocau toti, poate-poate le prindeau in sarmele antenelor.
El imi declarase ritos, cu juraminti pe mama si pe diverse cruci, ca periodic aceste bombardiere apareau pe ecrane, in secvente episodice rapide, astfel incat la inceputul conflictului le-au tratat ca defecte ale instalatiei batrane sau OZN-uri, dar ulterior, coroborand si urmarind impreuna cu alte instalatii, au realizat ca sunt tinte reale care apar si dispar in cursul unor traiecte clare, cazand la invoiala ca, intr-un fel oarecare, antenele vechilor noastre utilaje prind semnalele "invizibilelor". Toti raportasera esaloanelor, fara reactie din partea acestora, carora daca le raportai OZN-uri te trimiteau rapid la psihiatru. Lipsa de reactie a sefilor la aceste rapoarte ne-a lamurit ca e o conventie clara de "nu stiu, nu am vazut, nu cunosc, nu se intampla". Cunosteam fenomenul.
Oricum, ulterior hotararea de retragere din serviciu a majoritatii radarelor clasice sovietice, luata cam abrupt dupa doborarea F-117-lui, ne-a convins ca nu eram chiar plecati cu sorcova.
Discut despre "noi", pentru ca minunea s-a intamplat: in noaptea fatidica de 27 martie acel aparat care in final a fost doborat, a "sclipit" si la noi pe ecran, desi distanta mare contrazice total aceasta performanta tehnica imposibila-cica.
Eram de serviciu si butonam. Olteanul trebuia sa ma sune, ca sa discutam stirile- ce vedeau ei, ce vedeam noi. Am trimis un soldat sa-mi aduca din sala radio un amplificator mic si o boxa ca sa-l cuplez pe telefon, sa auda toti ce discutam. Un fel de teleconferinta. La planseta era de serviciu Bruneta, mortala ca intotdeauna, micutza, cu rotunjimi criminale , par lung si ochi verzi turbati, invartind in olcutza de cafea ieftina, proasta si multa, dar buna foc pentru ca era facuta de ea in blugii aia negri de competitie, cu forme ametitoare. Gigi Trompeta chinuia un ecran obosit, incercand sa focalizeze cat mai bine imaginea, ca sa vizualizam concomitent cu echipa olteanului atacul pe care-l asteptam toti si speram sa prindem ceva, desi distanta nu ar fi permis in mod normal.
Dar pentru ca era o noapte nashpa cu un meteor umed pe toata directia de vizualizare-"na Balgrad", experienta ne invatase ca sunt posibilitati maxime de reflexii in plafon si chiar in tinte. Parca incercam sa prindem meciuri pe bulgari in vremile "de aur".
Aveam legatura, deja palavrageam cu colegul care ne spunea entuziasmat ca are semnal maxim si vizibilitate radar foarte buna si numara multitudinea de tinte care se indreptau ca niste bondari din mai multe directii catre capitala vizata. Si la un moment dat urla:
"Baaaa! Astia omoara civilii! Ii bombardeza pe bune! Muicaaa...si fu un "muica" sfarsit, speriat, care ne infiora pana in maduva oaselor.
"Babaieti, se vede de-aici de sus cum arde, baaaaa...Le arde ceriul..."
Belgradul era in flacari. Olteanul ne spunea in asa fel incat vedeam in jur printre aparate, mese, scaune, harti, flacari bestiale devorand vorace.
Belgradul era in flacari. Olteanul ne spunea in asa fel incat vedeam in jur printre aparate, mese, scaune, harti, flacari bestiale devorand vorace.
Gica Trompeta focaliza, plimba, zapacea naibii ecranul ala si la un moment dat suiera ascutit, fluierand de ne-a speriat pe toti: "Daca nu-i OZENEU e 117, sa-mi bag!"
Nu stiu cum am alunecat langa el si olteanul arunca din difuzor: " Vazusi Ochila?" "Ochila" era Gica al lor.
"Bai regatenilor, la voi sclipeste cam la 2 secunde o tinta pe trasa asta?"
Trompeta marai tare un "Afirmativ" de ne patrunse pe toti.
Si i-am lasat sa se bombane ei doi, Bruneta uitand de cafea si deja marcand pe harta, preluand date de zbor din discutia celor doi. Si in maxim un minut am concluzionat toti ca vedem aceeasi chestie, noi cu intarzierea logica si clara. Apoi la noi adio si un praz verde! Tinta respectiva a disparut definitiv, urmata rapid si de altele persistente si clare continuu pana atunci. Momentul de gratie al meteorului se dusese.
Echipa olteanului inca avea sclipeli de la subiectul in discutie, insa si acesta comenta ca Topescu la Cupa Campionilor, descriind de parca era in zbor paralel cu chestia vizibila pulsatoriu.
"Ba, mortii lui, nu pot sa cred! Dispare, dar apare pe trasa !Daca asta nu e 117, mi le tai si le arunc la ratze!"
Dupa care se auzi un urlet :"Brava bratia! Jos cu el!!!" si un "Uraaa!" general. "Bravo, frate!"
Instant am inteles ca un invizibil era la pamant, doborat si colegii tocmai "vazusera" momentul.
Incaperea noastra era deja plina. Venisera o gramada, auzind balamucul reverberat pe usile deschise.
Din pacate intrase si cine nu avea ce cauta la acea ora pe acolo si era sifonul atotstiut al unitatii noastre. Exact cand am explodat si eu "Uraaa! Jos cu voi, fir-ati ai dracului!"
A doua zi am avut onoarea de a afla ca tot ceea ce am initiat si spus, de la conferinta telefonica la injuratura, este complet nedemn pentru un ofiter al Armatei Romane, al carui crez trebuie sa fie Alianta din care luptam ca sa facem parte si ca si ca si iarasi ca...Simtindu-ma ca in biroul secretarului de Partid la mustruluiala neindeplinirii planului de munca sau in al ofiterului politic pentru ca m-a prins cu o revista capitalista in sertar, plina de fete depravate.
Practic am fost acuzat neoficial de inalta tredare pentru ca ca as fi "pactizat" cu "inamicul"- care efectiv nu ne era inamic. Si am stiut ca nu se va opri aici si voi avea mari necazuri in mod sigur.
Astfel am hotarat sa nu mai am de a face cu militaria decat in ziua in care voi putea sa spun ce cred si sa cred in ceea ce consider ca merita, nu in ce vor altii. Una este sa executi un ordin -asa cum ai jurat si alta e sa accepti sa ti se cenzureze mintea. Si ziua aceea se prefigureaza deja, dar din pacate am ajuns prea batran si prea bolnav pentru a ma mai bucura cu adevarat de ea.
Si i-am lasat sa se bombane ei doi, Bruneta uitand de cafea si deja marcand pe harta, preluand date de zbor din discutia celor doi. Si in maxim un minut am concluzionat toti ca vedem aceeasi chestie, noi cu intarzierea logica si clara. Apoi la noi adio si un praz verde! Tinta respectiva a disparut definitiv, urmata rapid si de altele persistente si clare continuu pana atunci. Momentul de gratie al meteorului se dusese.
Echipa olteanului inca avea sclipeli de la subiectul in discutie, insa si acesta comenta ca Topescu la Cupa Campionilor, descriind de parca era in zbor paralel cu chestia vizibila pulsatoriu.
"Ba, mortii lui, nu pot sa cred! Dispare, dar apare pe trasa !Daca asta nu e 117, mi le tai si le arunc la ratze!"
Dupa care se auzi un urlet :"Brava bratia! Jos cu el!!!" si un "Uraaa!" general. "Bravo, frate!"
Instant am inteles ca un invizibil era la pamant, doborat si colegii tocmai "vazusera" momentul.
Incaperea noastra era deja plina. Venisera o gramada, auzind balamucul reverberat pe usile deschise.
Din pacate intrase si cine nu avea ce cauta la acea ora pe acolo si era sifonul atotstiut al unitatii noastre. Exact cand am explodat si eu "Uraaa! Jos cu voi, fir-ati ai dracului!"
A doua zi am avut onoarea de a afla ca tot ceea ce am initiat si spus, de la conferinta telefonica la injuratura, este complet nedemn pentru un ofiter al Armatei Romane, al carui crez trebuie sa fie Alianta din care luptam ca sa facem parte si ca si ca si iarasi ca...Simtindu-ma ca in biroul secretarului de Partid la mustruluiala neindeplinirii planului de munca sau in al ofiterului politic pentru ca m-a prins cu o revista capitalista in sertar, plina de fete depravate.
Practic am fost acuzat neoficial de inalta tredare pentru ca ca as fi "pactizat" cu "inamicul"- care efectiv nu ne era inamic. Si am stiut ca nu se va opri aici si voi avea mari necazuri in mod sigur.
Astfel am hotarat sa nu mai am de a face cu militaria decat in ziua in care voi putea sa spun ce cred si sa cred in ceea ce consider ca merita, nu in ce vor altii. Una este sa executi un ordin -asa cum ai jurat si alta e sa accepti sa ti se cenzureze mintea. Si ziua aceea se prefigureaza deja, dar din pacate am ajuns prea batran si prea bolnav pentru a ma mai bucura cu adevarat de ea.
Era 1999.
Multe s-au schimbat in bine de atunci, foarte multe. In Armata Romana zic. Doar cine nu vrea nu vede. Si da, inca mai sunt multe de schimbat.
Si sper ca rusinea de a fi martor mut la o exagerare politica si chiar agresiune nefondata, sa nu ma mai incerce vreodata.
Ca de obicei, ma semnez spunand: poate e povestea mea, poate a altuia....
( Pentru a va lamuri cu privire la episodul F117, va rog cititi aici:
Doborarea invizibilului F117: strategie stralucita, un P18 inovator, sau pur noroc ?)
( Pentru a va lamuri cu privire la episodul F117, va rog cititi aici:
Doborarea invizibilului F117: strategie stralucita, un P18 inovator, sau pur noroc ?)
*nemotoujours*
(Alex Stoian)
(Alex Stoian)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu