Prin difuzorul unui vechi radio Electronica, formațiile pop ale vremii intrau și în apartamentul meu muncitoresc...ABBA, Boney M, Bee Gees, Smokie, The Police și lista e mai lungă...aparatul de radio, care funcționa cu lămpi, avea șase butoane pătrățoase din care schimbam undele lungi cu cele medii, sau mai ales cu cele ultrascurte...mai avea și două rotițe, stânga-dreapta, pentru volum una și pentru frecvențe cealaltă...butoanele pătrățoase se tot blocau, dar își reveneau imediat printr-un ”CLANȚ” ca de arc...mă fascina să ascult vocile crainicilor de pe mapamond, limbi rare unele, sofisticate și de neînțeles desigur pentru copilul din mine...
DA PAGINA!
Pe la 17 ani, un tip cu porecla Dil, de-o seamă cu mine dar mai deștept, a început să mă provoace ca să dezbatem subiectul intitulat ”Comunismul”...de la el am auzit prima dată despre utopie...am căutat în DEX ca să văd ce înseamnă...de isteț ce era în ale electronicii, sud-coreenii l-au luat pe Dil la o specializare în Seoul...de la el știu că, înalt și blond fiind, european în toată regula, trecea cu ușurință în ochii asiaticilor, drept militar american dislocat în peninsulă...Dil a emigrat demult în Canada...
Pe la 17 ani, un tip cu porecla Dil, de-o seamă cu mine dar mai deștept, a început să mă provoace ca să dezbatem subiectul intitulat ”Comunismul”...de la el am auzit prima dată despre utopie...am căutat în DEX ca să văd ce înseamnă...de isteț ce era în ale electronicii, sud-coreenii l-au luat pe Dil la o specializare în Seoul...de la el știu că, înalt și blond fiind, european în toată regula, trecea cu ușurință în ochii asiaticilor, drept militar american dislocat în peninsulă...Dil a emigrat demult în Canada...
Nu știu exact cine mi-a vândut pontul, dacă Dil ori nu, cert este că încă din adolescență, tot răsucind la rotița cu frecvențele, am început să mă întâlnesc cu posturile de radio Vocea Americii și Europa liberă...o plăcere deosebită aveam ca să ascult buletinele de știri iarna, când întuneca devreme...se pierdeau deseori în eter vocile prezentatorilor, români adevărați care fugiseră din lagărul socialist...cel mai criticat era bineînțeles tovarășul Nicolae Ceaușescu, dar nici apropiații săi nu scăpau, Leana ocupând locuri fruntașe...dacă stau ca să-mi cântăresc amintirile din acel îndepărtat trecut, postul de radio Europa Liberă, cu sediul la Munchen, era mai acid decât Vocea Americii...dar una peste alta, știrile, comentariile, vorbele de duh spuse la Actualitatea românească, muzica transmisă de Metronom, toate acestea, mă încurajau și-mi demonstrau că nu sunt nici singur nici uitat...țin minte că se făceau și dedicații, una dintre ele fiind de la ”Băieții de bani gata, în sensul că banii s-au terminat”...
La un moment dat, rotița cu care căutam însetat de cunoaștere posturile străine s-a defectat...atunci am scos bucata de pfl subțire care era spatele aparatului de radio și am descoperit că mă pot descurca să învârt de o altă rotiță, din plastic de data asta, care trăgea după ea o sârmă...murea mama de teamă, nu că mă prinde Securitatea ci că mă curentez, cu mâna înfiptă adânc în mațele radioului, ca un ginecolog în treaba lui...îmi suflecam și cămașa...
Prin 1980, tata a cumpărat un radio portabil Gloria, cu antenă telescopică și cu baterii...mare realizare și mare fală a fost în familia mea, acest fel de a ne căpătui printr-un împrumut de la C.A.R....ba nu ! mi-am amintit...tata a luat o primă de 3000 de lei...bani din aceia formați din sute albastre, nu din peturi ca acum...
În armată, centralist fiind la o companie de pompieri militari, ascultam noaptea cu nesaț, pentru că noaptea se prindea cel mai bine, posturile de radio...când am auzit în difuzoare pe la ora două, după miezul nopții, melodia Cherry, cherry lady, a formației Modern Talking, un chef de viața, de iubit, de fete, de mare, de valuri, de blugi m-a cuprins...m-am descheiat la copcă, m-am lăsat pe spate și am început să visez...ascultam și posturile de radio ostile orânduirii, dar pentru că un coleg de armată de la Sinaia, omologul meu centralist, fusese capturat de către ofițerul de contrainformații, am lăsat-o mai moale...ascultam acasă, în rarele învoiri...
După 1989, mi-am pierdut interesul pentru posturile subvenționate de propaganda americană, însă de radio nu m-am lecuit...nimeni nu știe, pentru că nimeni nu m-a văzut, cum la ora 21.00 ora locală, 22.00 în România, cu o mașină de teren mă poziționam singur pe un deal împădurit din enclava musulmană Goražde, Bosnia și Herțegovina și, cu inima plânsă de dor, ascultam știrile în limba română...și dacă mai era și o piesă de teatru radiofonic, oricât de proastă ar fi fost, acolo încremeneam până spre miezul nopții...
Am îmbătrânit, dar la radio nu ascult muzică simfonică...îl dau tare dacă e vreo piesă a formației Depeche Mode, vreuna cântată de a-ha, de soliști ca Nena, ori Sia, iar dacă apare uneori Puya, Grasu XXL, sau Paraziții, în niciun caz nu ascult în surdină...
P.S. Mătușa mea, în apartamentul ei din Câmpina, lângă un aparat de radio asemănător celui din povestea mea. Judecând după tinerețea ei, să tot fie un pic după 1970. (FOTO)
Tureac Ciprian-Dragos Chippy
Super povestire...
RăspundețiȘtergere