Din pacate monumente cu simbolistica unica, deosebite, amplasate in locuri magnifice,
sunt uitate si ramase ca niste repere doar pentru unii localnici.
Ei bine, unul dintre scopurile Asociatiei noastre, "Suntem Romania!" (Asociatia Cultural Educativa pentru Protejarea si Promovarea
Patrimoniului Tehnic, Stiintific si Istoric) este de a scoate in evidenta si a aduce sub protectia legii aceste valori nationale.
De aceea, la initiativa unui cetatean al comunei Telega, dl. consilier Bogdan Șoldan, cu fotografiile noastre si cu studiul istoric
al d-lui. prof. Ghe.Bîlgă am intocmit cererea de clasare in Patrimoniul National a monumentului prezentat
in povestea de mai jos, azi, 11.08.2021:
 |
| . |
Direcția pentru Cultură Județeană Prahova
Spre știință:
Ministerul Culturii, Direcția Patrimoniu Cultural,
Institutul Național al Patrimoniului,
Primăria comunei Telega,
Referitor la cererea de declanșare a procedurii de clasare a ansamblului monumentului "Crucea Domnitorului Carol pe varful muntelui Melicesti din satul Melicesti, comuna Telega, jud.Prahova, construit posibil in anul 1867,
Stimate domnule Director,
Stimate domnule Director,
Stimate domnule Primar,
Asociația Cultural-Educativă pentru Protejarea și Promovarea Patrimoniului
Tehnic, Știintific și Istoric „Suntem România!”,
asociație legal constituită, cu activitate în domeniul protejării produselor industriale și monumentelor istorice, având
sediul în Ploiești, în baza prevederii Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, solicităm declanșarea procedurii de clasare a "Crucii Domnitorului " de pe varful muntelui Melicesti,
sat Melicesti, com.Telega.
Argumente pentru clasare potrivit criteriilor stabilite de Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor
istorice aprobate prin OMC nr. 2260/2008 cu modificările și completrăile ulterioare sunt următoarele:
Art. 8 – vechime: medie, fiind conceputa pentru a celebra vizita Domnitorului Carol I in judetul Prahova si zona Telega,
in august 1966.
Art. 9 – valoare arhitecturală și artistică : mare, valoarea reiese din executia bogat ornamentata,
monumentala.
Art. 10 – raritate și unicitate – mare.
Posibil singurul monument din Romania care omagiaza vizita lui Carol I prin Romania la scurt timp dupa
incoronare.
Este inscriptionata " Prima Căletoria M. S. Regelui Carol I în Ţară ".
In atasament va transmitem foto ale ansamblului monumental realizate de catre "Suntem Romania!"
in ziua de 06.08.2021 si studiul istoric realizat de catre dl.prof. Gheorghe BÎLGĂ,
Colegiul „Spiru Haret” Ploieşti.
Alex Stoian,Presedinte al "Suntem Romania!"
Crucea Domnitorului. Povestea unui monument
Gheorghe BÎLGĂ, prof. Colegiul „Spiru Haret” Ploieşti
 |
| . |
Monumentul, a cărui scurtă istorie este prezentată, se află în satul Meliceşti, comuna Telega, judeţul Prahova. Mai este cunoscut, aşa cum apare în unele surse, sub numele de Crucea Regelui. Cu o grandoare aparte, ce încântă ochiul şi bucură sufletul, cum niciun alt monument n-o face, este, dintre toate monumentele zonei, cel mai frumos. Pentru a simţi cu adevărat asta, trebuie văzut la faţa locului. Efortul fizic făcut (cu maşina nu se poate ajunge decât în anumite condiţii ce ţin de marca autoturismului şi de vreme) este răsplătit prin trăirea deosebită avută. Tăcut şi semeţ, încărcat de istorie, a fost batjocorit de comunişti doar pentru că marca vizita pe acele meleaguri a domnitorului Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Atunci când profesorul Mihai Cosmineanu, originar din satul Meliceşti, a pus problema refacerii lui, la câtva timp după prăbuşirea din martie 1977, secretarului Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Consiliului de educaţie politică şi cultură socialistă a judeţului Prahova, Dumitru Ionaş, acesta a reacţionat în modul specific politrucilor, spunându-i: ce ţi-e dor de monarhie, ce altă treabă n-ai?!
 |
| . |
Ca o ironie a sorţii este neglijat şi de oamenii vremurilor noastre, pentru că el nu apare pe nicio listă a monumentelor istorice. E de înţeles cum de nu a fost prins în cea din 1956, dar este în afara oricărei logici cum de după 1989 nu-şi găseşte locul pe nici una. Ultima, cea din 2010, la poziţia localităţii Telega sunt câteva case care stau să cadă, două cruci de piatră aflate în aceeaşi situaţie şi fostul penitenciar Doftana (muzeu în perioada comunistă, iar acum ruină), împreună cu cimitirul „Trei pruni”. În acest din urmă loc nu se mai poate intra din cauza pomilor crescuţi printre mormintele deţinuţilor care şi-au pierdut viaţa în cutremurul din noiembrie 1940. Cu greu se poate imagina că acolo a fost un loc de pelerinaj al liderilor comunişti, care veneau să se reculeagă, în scop propagandistic, la căpătâiul acelor năpăstuiţi. Frumoasele plăci de marmură, care înlocuiau crucile, şi-au găsit până la urmă locul în alte cimitire, după ce au fost furate.
Crucea Domnitorului de la Meliceşti nu s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea vreunui cercetător, drept urmare nu există o istorie scrisă a monumentului. Apare menţionat sumar în «Dicţionarul geografic al judeţului Prahova» de la sfârşitul secolului al XIX-lea: Crucea Regelui este o cruce de piatră, frumos lucrată, înălţată pe vârful muntelui Meliceşti, între Slănic şi Telega, în semn că M. S. Carol I, Domnul Românilor, a făcut aici o mică staţiune cu ocazia vizitării ocnelor în anul 1866. Mai multe informaţii apar într-un articol scris de profesorii Alin Daniel
 |
| . |
Ciupală şi Mihai Cosmineanu, «Prima vizită a domnitorului Carol I în ţară - august 1866, de la un proiect de palat la construirea unei închisori». Domnul Mihai Apostol reeditează, în anul 1997, lucrarea «Monumente prahovene», unde descrie în câteva cuvinte Crucea Domnitorului. În lucrarea dlui Ilie Cristian, apărută în 2013, «Telega în felurite ipostaze», la capitolul monumente, este prezentată într-o pagină şi Crucea Domnitorului. Însă cel mai complex studiu de până acum este o lucrare-referat a studentului în anul al IV-lea al Facultăţii de Istorie, Oancea Claudiu, realizată în anul 2006 şi aflată în stadiul de manuscris.
Amplasare şi descriere
Crucea Regelui este amplasată pe vârful muntelui Meliceşti, un pisc cu înălţimea de peste 800 de metri, aflat în imediata apropiere a locului numit Prunii Mitului. Platoul oferă peisaje încântătoare în orice anotimp, privitorului fiindu-i dificil să găsească cuvintele potrivite pentru a reda frumuseţea locurilor. Înspre nord-vest se văd Munţii Bucegi, iar spre nord-est cei ai Baiului. Arborii seculari existenţi în imediata apropiere, pădurile de foiose care se împletesc armonios cu cele de conifere şi panorama cuprinzătoare peste dealurile din jur fac parte dintr-un peisaj de vis.
Monumentul se compune dintr-un postament realizat din lespezi de piatră cioplită, aşezate în aşa fel încât să rezulte o piramidă în trei trepte. Ultimul nivel continuă printr-un trunchi de piramidă ce are baza mică de dimensiunea următorului element constitutiv, un soclu sub formă paralelipipedică, peste care se ridică Crucea propriu-zisă, având deasupra un capitel impozant şi frumoase ornamente între braţe. Orientarea monumentului este vest-est, iar dimensiunile sunt: 4 m înalt, 2/2 m lat. Pe faţa Crucii, la intersecţia braţelor se găseşte un medalion, cu o simbolistică a Casei de Hohenzollern: scutul cu cele patru careuri, alb şi negru în diagonală, albul fiind redat prin finisarea materialului, iar negrul este prezentat simbolic cu liniuţe verticale şi orizontale; deasupra scutului se află cel mai vizibil simbol al regalităţii, coroana. Medalionul este implantat în corpul Crucii printr-un procedeu destul de reuşit, doar nuanţa materialului fiind cea care trădează. Pare a fi din marmură, ca şi ornamentele dintre braţe, spre deosebire de restul componentelor care sunt dintr-o rocă obişnuită. La acest din urmă material cred că sunt două calităţi, una superioară, ansamblul realizat de sculptorul Paul Focşeneanu, şi alta comună, lespezile ce compun postamentul şi împrejmuirea. Şi pe spatele Crucii, în aceeaşi poziţie cu a medalionului din faţă, există urmele unei operaţii identice, probabil a existat un al doilea medalion implantat, care acum lipseşte. Se observă o adâncitură rotundă, iar în mijloc o gaură folosită la fixare. Monumentul are inscripţionate trei texte după cum urmează: unul pe braţul lung al Crucii, începe pe faţă şi continuă pe spate, cu alfabet chirilic, şi alte două cu alfabet latin, pe lateralele soclului, unul pe partea nordică şi altul în partea opusă. Mesajul Iisus Hristos învinge prin cruce (IIs.HR.NI.KA) este prezent pe ambele feţe, scris cu slove.
Delimitarea acestui ansamblu monumental se face printr-un pătrat cu latura de cca 10 metri, colţurile fiind formate prin aşezarea a câte două lespezi de piatră cioplită, în unghi de 90 grade, ce par a avea aceleaşi dimensiuni ca şi cele ce formează postamentul. Fie s-a gândit de la bun început asemenea amplasament, fie postamentul ar fi fost prea înalt şi s-a renunţat la câteva dintre ele, găsindu-li-se această întrebuinţare foarte reuşită.
Destinul acestui monument a fost unul aparte, cu destule momente de cumpănă. Farmecul istoriei acestuia este dat şi de existenţa unor inadvertenţe ca urmare a sărăciei surselor istorice.
 |
| . |
Prima ţine de momentul exact al vizitei lui Carol pe meleagurile Meliceştiului.
Proaspăt instalat în calitate de domnitor (10 mai 1866), acesta dorea să cunoască ţara care îl adoptase şi căreia el îi jurase credinţă. La început face ieşiri scurte, călare, vizitând mănăstirile din jurul Bucureştiului. În vara toridă care începuse, s-a mutat de la Palatul Domnesc, pe care începuse să-l renoveze, în chiliile mănăstirii Cotroceni. La data de 20 iulie 1866, primeşte veşti proaste despre fratele său, prinţul Anton, care era pe moarte în urma rănilor primite în războiul austro-prusac. Pentru a se detensiona, dar mai ales pentru a cunoaşte realităţile româneşti, hotărăşte să facă o vizită în zona Prahovei (24-25 iulie 1866). Este prima lui ieşire în ţară, dacă luăm drept criteriu înnoptarea altundeva decât în Bucureşti. Anterior vizitase oraşele Târgovişte şi Ploieşti (18 iunie 1866), dar seara a revenit în capitală. Mai târziu, după proclamarea regatului (1881) a fost emisă o carte poştală ce redă convoiul domnesc într-un iureş deosebit: o trăsură cu şase cai încălecaţi de doi vizitii care rotesc biciul în aer; pe lateral sunt persoane călări care-l însoţesc; iar pe margine ţărani care-l întâmpină, unii îngenunchiaţi. Sub imagine scrie: Prima Căletoria M. S. Regelui Carol I în Ţară şi în continuare, Salutări din România. A existat un impuls iniţial de a atribui această ilustrată evenimentului petrecut pe meleaguri prahovene, oricare din cele două, însă după o mai atentă analiză au apărut îndoielile. A fost făcută în perioada 9-26 august 1866 o vizită în zona Moldovei care a fost percepută ca cea mai frumoasă reuşită, contribuind şi mai mult la întărirea unirii şi la slăbirea uneltirilor; căci prinţul Carol a dezarmat o mare parte din separatişti, prin amabilitatea sa personală, şi astfel a închis bine poarta propagandei pornite din afară împotriva prinţului străin ales. Drept urmare, oricare dintre cele trei călătorii amintite poate fi considerată prima de cei care au diriguit apariţia cărţii poştale. Însă vizita care va determina schimbările cele mai importante pentru societatea românească este cea din Prahova. Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul) începe marea politică de acum, iar schimbarea sistemului de detenţie românesc îşi are rădăcinile în scenele abrutizate, dezumanizate, pe care domnitorul Carol le-a văzut în cele două ocne (Telega şi Slănic). Nu întâmplător penitenciarul Doftana se construieşte în comuna Telega!
La 24 iulie 1866 (5 august-stil nou), în zorii zilei, prinţul pleacă într-o trăsură cu opt cai de poştă spre mănăstirea Sinaia, fiind însoţit de istoricul Dimitrie Sturdza, de doctorul Carol Davila şi de către maiorul Fălcoianu. La ora 9, delegaţia oficială intră în Ploieşti. Este întâmpinată de prefectul Teodor Constantin Văcărescu şi Gheorghe Grigore Cantacuzino, preşedintele Consiliului Prahova, împreună cu alţi cârmuitori locali. Cu toţii vizitează doi bolnavi de holeră internaţi în spitalul de aici. Nu zăboveşte mult şi alaiul domnesc se pune în mişcare pe ruta Călineşti-Floreşti-Băicoi, cu scurte popasuri la primele două moşii şi participând la dejunul oferit de prinţesa Trubetzkoi (fostă Ghica), la Băicoi. Aceasta îi povesteşte amănunte de la nunta tatălui distinsului oaspete, Carol Anton de Hohenzollern, la care a participat împreună cu soţul ei, ataşat la legaţia rusă din Karlsruhe (1834). Pleacă mai departe, trece prin Câmpina, Comarnic şi ajunge la Sinaia. E primit cu fast, trăsura fiind pândită din turnul porţii mănăstirii, iar când s-a apropiat suficient, clopotele au început să bată. În curtea mănăstirii, călugării, cu stareţul lor şi diaconii în haine de sărbătoare primesc pe prinţ. La cină i se serveşte: mămăligă, păstrăvi şi pui (pâine aduseseră călătorii cu dânşii, căci prin partea locului nu se găseşte nimic).
A doua zi dimineaţa, 25 iulie (6 august) 1866, la ora cinci, călătorii au fost în picioare deoarece mai aveau de vizitat ocnele statului. Până la Câmpina s-a folosit aceeaşi rută. De acolo însă începe un drum îngrozitor prin albia plină de bolovani a râului Doftana, până la Telega, unde se află cea dintâi ocnă. Principele a fost adânc emoţionat de condiţiile mizere în care îşi ispăşeau pedeapsa deţinuţii din România. A profitat de prerogativele avute în domeniul graţierii care îi îngădia să ierte sau să scadă mult pedeapsa a vreo treizeci de ocnaşi. Din «Memoriile Regelui Carol I al României, de un martor ocular», se înţelege că episodul milostivirii ar fi avut loc doar la ocna-temniţă Slănic, dar informaţia este eronată. Ziarul „Românul”, din 1-2 august 1866, prezintă o parte a decretului domnesc din care reiese că sunt graţiaţi şi se vor elibera de îndată opt condamnaţi din penitenciarul Telega, beneficiarii generozităţii princiare fiind chiar trecuţi nominal, fără vreo referire la cealaltă ocnă-temniţă. Nemulţumirea faţă de condiţiile arestaţilor s-a manifestat şi prin înlocuirea prim-procurorul tribunalului Prahova, I. Vlădescu, cu Ioan Sc. Urlăţeanu, fost prim-procuror de tribunal. După ce au inspectat ocna Telega au încalecat pe cai (deoarece drumul de căruţă se termina la Telega) şi au pornit către Slănic. În jurul prânzului au ajuns în cătunul Meliceştiului unde au fost primiţi cu multă bucurie. Aceasta a fost mica staţiune marcată prin ridicarea Crucii Domnitorului. Într-o altă sursă importantă, care face referire la vizita în Prahova, se află următorul pasaj: A.S.S. Principele se duce la Ploieşti, la Sinaia şi la salinele de la Telega şi Slănic. 24 iulie/5 august 1866.
Dintr-un studiu reiese că prinţul Carol ar fi stat la Sinaia în perioada 5-10 august 1866, iar pe 11 ar fi fost la Meliceşti. De unde confuzia? De la citirea unei inscripţii a monumentului făcută în condiţii vitrege, Crucea fiind prăbuşită în acel moment, în care ar fi apărut data de 11 AUGUST 1866. Se ştia că prinţul a plecat din Bucureşti pe 24 iulie/5 august 1866. „Trebuia să ajungă” la Meliceşti în 11 august, iar pentru aceasta s-a mărit perioada şederii la Sinaia. Forţarea interpretării s-a simţit mai ales atunci când datele (5-10; 11 august 1866) au fost atribuite stilului nou, ori se ştie că data oficială a Vechiului Regat era a stilului vechi. Cu atât mai puţin pe vreun monument s-ar fi inscripţionat o dată a calendarului gregorian! Lucrurile nu sunt atât de simple, deoarece suprapunerea unui eveniment din spaţiul calendarului iulian cu unul din zona ce avea calendarul gregorian, creează numeroase confuzii pentru că au datări diferite. De exemplu, ştirea primită de prinţul Carol prin care se anunţa moartea fratelui (venită din spaţiul german), avea datarea stilului nou, 5 august 1866, la Bucureşti fiind cu 12 zile mai puţin.
Iată inscripţia de pe partea de sud a soclului, destul de neclară, cea care a creat confuzia:
ACEASTA SFÂNTU CRUCE S-A RIDICATU SPRE POMENIREA FERICITEI CĂLĂTORII A MĂRIEI SALE DOMNULUI ROMÂNILOR CAROL I PRINCIPE DE HOHENZOLLERN, PRIN ACESTU JUDEŢU PRAHOVA ŞI A TRECERII ÎN CĂLĂTORIE A ÎNĂLŢIMEI SALE PESTE ACESTU PISCU DE LA MELICEŞTI ÎN ZIUA DE 11 AUGUST 1866 MERGÂNDU DE LA TELEGA LA... restul cuvintelor nemaiputând fi citite. Este redată aşa cum apare ea în studiul citat la nota de subsol. Pe internet există cele două inscripţii ale monumentului cu grafie latină. Diferenţele dintre acestea şi cele care au fost citite de profesorul Mihai Cosmineanu, atunci când Crucea Domnitorului era prăbuşită, sunt minore, în defavoarea celor din spaţiul virtual. În ceea ce priveşte data, s-a „rezolvat” mult mai simplu la cea de pe internet, ignorându-se ziua şi luna, fiind trecut doar anul, 1866! La o privire atentă a inscripţiei, după fotografiere şi încercări numeroase de mărire a luminozităţii şi contrastului, cu greu se pot distinge trei litere înainte de anul 1866, acestea fiind „LIE” de la luna IULIE. Concluzia?! Vizita domnitorului Carol la Telega şi Meliceşti a fost făcută, cel mai probabil, în data de 25 iulie 1866. Apariţia decretului de graţiere a celor opt deţinuţi de la ocna Telega şi înlocuirea prim-procurorul tribunalului Prahova, regăsite în „Românul”, nr. 10, din 1-2 august 1866, întăresc această ipoteză.
După calcule destul de simple: ora de plecare din Sinaia, traseul şi distanţele parcurse, condiţiile de drum, ora de sosire la Slănic, ora mesei de seară luată la Prefectura Ploieşti, reiese că la Meliceşti convoiul a ajuns la amiază şi că prânzul a fost luat pe viitorul loc al monumentului sau în imediata apropiere. Cel care i-a întâmpinat, Tănase Cosmineanu (fruntaşul satului), ar fi vrut să-i pupe mâna, gest refuzat de Carol, care l-a ridicat, după care s-au îmbrăţişat. Încântaţi de această vizită domnească ţăranii au întins o masă sărbătorească pe înălţimea numită Prunii Mitului. Nepoţii lor îşi amintesc, din ce li s-a povestit, cum au tăiat cel mai frumos juncan din cireadă, cum au pregătit mâncare în vase mari de aramă, domnitorul făcându-le cinstea să stea cu ei la masă.
Au apărut mai multe povestioare, care au intrat în folclorul local, atât de mare a fost ecoul acestui popas al domnitorului pe aceste meleaguri. Una dintre legende, care se repetă obsesiv pe internet, dovadă că informaţia de aici este multiplicată fără nicio rezervă, spune că a fost un semn rău şchiopătatul calului din cauza pierderii unei potcoave pe drumul de la Telega la Meliceşti. Variantele sătenilor avansează chiar ruperea piciorului calului. Din acest motiv prinţul Carol ar fi renunţat să-şi mai construiască aici reşedinţa de vară. Pentru a binecuvânta locul şi a alunga pe pustiuri semnul rău ar fi fost ridicată această Cruce. Toate aceste povestiri referitoare la calul domnitorului ţin strict de domeniul ficţiunii. Este de reţinut însă faptul că vizita a fost una memorabilă pentru cătunul Meliceştilor, de vreme ce a îmbogăţit folclorul local. Domnii profesori Mihai şi Florin Cosmineanu, originari din Meliceşti, susţin că ideea construirii, nu neapărat a unei reşedinţe de vară, ci a unui mic castel de vânătoare, nu face parte din setul de legende. Mărturie stau unele ghizduri, în apropierea acelui loc, făcute cu scopul de a se descoperi apă suficientă pentru o asemenea construcţie. Că tocmai lipsa acesteia a dus la abandonarea planului şi nu refuzul sătenilor de a-i ceda pământ viitorului rege al României. În sprijinul variantei că prinţul Carol a dorit să construiască ceva acolo sunt şi superbele peisaje de jur-împrejur care i-ar fi amintit de Sigmaringen.
După acest popas, domnitorul Carol împreună cu suita sa merg la cealaltă mare ocnă a Munteniei (Slănic Prahova), pentru ca mai apoi, prin albia pietroasă a Slănicului, să ajungă la Ploieşti şi apoi Bucureşti. Nicidecum nu poate fi vorba de o întoarcere de la Meliceşti la Telega pentru a vizita ocnele, aşa cum prezintă unele cercetări.
O altă problemă legată de acest monument este data ridicării lui.
Iată inscripţia de pe partea de nord a soclului:
CONSILIUL GENERAL AL JUDEŢULUI PRAHOVA, ÎN ŞEDINŢA SA DIN 12 NOVEMBRE, ANUL 1866, A HOTĂRÂTU ÎN UNANIMITATE A RIDICA ACESTU MONUMENTU ÎN ONOAREA DOMNULUI ROMÂNILOR CAROL I DREPTU SEMNU DE CREDINŢĂ CE ARE PENTRU PREAIUBITUL SĂU DOMNITOR, ÎNTREGUL JUDEŢU PRAHOVA FIIND PREŞEDINTELE CONSILIULUI GENERAL DE PRAHOVA GEORGE GRIGORE CANTACUZINO ŞI PREFECT AL JUDEŢULUI PRAHOVA THEODOR CONSTANTIN VĂCĂRESCU. SCULPTOR PAUL FOCŞENENU.
Reiese că la 12 noiembrie 1866 se aprobă ridicarea monumentului de către Consiliul General al judeţului Prahova. Lucrarea i-a fost încredinţată sculptorului Paul Focşeneanu (n.1840 - d.1867). Artistul era o mare speranţă a artelor noastre şi se făcuse remarcat prin:
•Bustul lui Mihai Viteazul, realizat din marmură în anul 1863 şi expus la Muzeul Naţional de Artă al României. Pentru acest bust, Paul Focşaner (alt nume sub care apărea în epocă) a primit medalia de clasa III. Fiind în acel moment plecat din ţară, cu o bursă de studii la Berlin, pentru perfecţionarea în sculptură, îi este expediată diploma pentru medalia de clasa III ce-i fusese acordată şi este întrebat cui să-i fie încredinţată suma de 25 de galbeni ce însoţea acea distincţie. Paul Focşeneanu, atunci în vârstă de 24 de ani, a oferit Pinacotecii bucureştene bustul lui Mihai Viteazul care, pe 28 iunie 1865 a fost trimis directorului Theodor Aman, spre a-l înregistra în patrimoniul acelei instituţii.
•Basorelieful de pe frontonul Universităţii din Bucureşti, lucrat în colaborare cu Karl Storck (primul profesor de sculptură în Şcoala de Belle-Arte înfiinţată de Theodor Aman în anul 1864). Basorelieful, executat în stil neoclasic, a fost distrus în timpul bombardamentelor aeriene americane din 4 aprilie 1944. Frontonul o prezenta pe Minerva încununând artele şi ştiinţele. În scena centrală, Minerva întindea o cunună de lauri unei figuri alegorice cu o liră în mână, alegoria poeziei. La dreapta şi la stânga zeiţei apăreau ştiinţele şi artele, drapate sau nude. Frontonul nu a mai fost refăcut, fragmente recuperate dintre ruine se păstrează la Muzeul de Artă Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck.
•A treia mare lucrare este Crucea Domnitorului din Meliceşti, terminată cu puţin timp înainte de a deceda, în septembrie 1867, aşa cum reiese din necrologul publicat în ziarul „Românul”: Sâmbătă, 30 septembrie, la şase seara, am însoţit cu inima zdrobită de o adâncă durere pe tânărul Paulu Focşiănianu, artist în sculptură, la înmormântarea sa. (...) Măria Sa Domnitorul l-a însărcinat cu săvârşirea unui monument pe drumul Ploieştiului, şi tocmai în ziua în care lucrarea era terminată, s-a terminat şi viaţa artistului. Lucrarea fiind terminată către sfârşitul lui septembrie 1867, e puţin probabil ca ansamblul monumental Crucea Domnitorului să fi fost ridicat tot în acelaşi an. Dacă începeau ploile de toamnă, drumul devenea impracticabil, iar crucea nu se mai putea transporta. Cel mai probabil în anul, sau anii următori, a fost ridicat monumentul. În vara anului 1909, Carol I (rege din 1881) face o vizită la Buştenari, pentru a da un semnal de încurajare investitorilor în industria petrolieră. Organizatorii au făcut o surpriză suveranului amintindu-i de vizita făcută la Telega-Meliceşti şi Slănic, prin dezvelirea unei fotografii mărite a Crucii Domnitorului. În speech-ului dlui H. O. Schlawe, directorul general al societăţii Concordia, care s-a vrut un adevărat arc peste timp, s-a avansat anul 1868 ca fiind cel în care Majestatea Sa a ajuns la Meliceşti. Au mai fost unele inexactităţi, printre care şi călătoria făcută cu poştalionul. După cum am văzut nu era drum pentru aşa ceva, traseul fiind făcut călare, dar pentru cercetătorul de azi acest an (1868) poate fi un indiciu asupra datei ridicării Crucii Domnitorului, odată ce a rămas în amintirea locuitorilor zonei.
Poate că a existat şi o inaugurare a monumentului, dar numai un stadiu superior al cercetării ne poate lămuri, asta dacă apare în vreo sursă istorică.
Inscripţiile de pe soclu au fost incizate la ridicarea monumentului şi nu aparţin artistului. Doar cea de pe braţul Crucii, în relief, este a lui Paul Focşeneanu. Descifrarea acesteia a necesitat efort, pentru că timpul, dar mai ales inconştienţa oamenilor au contribuit din plin la ştergerea ei. Partea din faţă este mai vizibilă, dar nu se poate desluşi în totalitate pentru că o ruptură a Crucii a fost pe braţul lung, iar la reparaţii s-a dat cu mortar peste slove. Pe partea din spate inscripţia este şi mai deteriorată, în final neputându-se înţelege ceva concret. Rămâne ca la o cercetare mai amănunţită, şi cu puţin noroc dacă e un text din Vechiul Testament sau alte lucrări religioase, să fie descoperit în totalitate.
Iată textul de pe faţa Crucii, desluşit parţial:
MULŢUMIMU / ŢIE DUMNEZEU / CĂ ... TU / CUVÂNTULU PRO / ROCULUI ISAIA / VA LOCUI NORO / DUL MEU ÎN CE / TATEA PĂCII / ŞI VA LOCUI NĂ / DĂJDUINDU ŞI / ... / ... / ... / ... / ... /VEKU CĂCI IATĂ/ STĂPÂNITORIU / ...TU VA ÎM / PĂRĂŢI ŞI DOM / NU CU JUDECA / TĂ VA STĂPÂNI
De pe spate s-au putut înţelege următoarele cuvinte (probabil 15 rânduri):
... / ... / CA ... LIMANUL ÎN / VIJELIA (?) RÂURI / LE ÎN PUSTIU ÎN / SETATULUI CA UN / SCAI ÎN ARŞIŢA SOA / RELUI ŞI VORU VE / DEA CÂMPURILE / DREPTATEA LUI / ... / PE POTECA? ... / CU VOIA DOMN / ULUI DUMNEZEU / AMIN (?)
Istoria monumentului
Pentru o primă perioadă a istoriei Crucii informaţiile lipsesc. Monumentul a avut o importanţă locală într-un cătun neînsemnat. Abia la începutul secolului al XX-lea Meliceştiul are o şcoală. În Expunerea situaţiei judeţului Prahova, pe anul 1910, prefectul C. D. Anghel, prezintă Consiliului General realizările: (...) se află în construcţie localul şcoalei din satul Meliceşti. Totuşi, momente deosebite din viaţa sătenilor aveau directă legătură cu această Cruce, fiind cel mai important loc al lor, cu excepţia bisericii. Adunări câmpeneşti, hore, ori alte manifestări cu caracter religios sau laic se desfăşurau pe acest platou şi în imediata apropiere. Era cu siguranţă şi un punct de reper, aflându-se pe drumul de la Telega la Slănic, Cosminele, Aluniş ş.a. Atunci când Băile Telega au luat un avânt deosebit, la începutul secolului al XX-lea, turiştii beneficiau de adevărate „pachete turistice” cu vizitarea împrejurimilor. La o distanţă de o jumătate de oră până la o oră se află: frumoasa şi industriala localitate Buştenari, Mănăstirea Brebu, unde a fost reşedinţa de vară a lui Matei Basarab; apoi satul Meliceşti, Crucea Domnitorului, Câmpina, Mislea, Băicoi, Ţintea etc. etc. În aceste localităţi excursiunile se fac pe jos, cu carul cu boi, cu trăsuri sau călare. Pentru Crucea Domnitorului, aflată la cca. 5 km de centrul comunei şi administraţia băilor, probabil deplasarea călare era de preferat.
Pentru promovarea staţiunii Telega au fost emise cărţi poştale, cu locurile cele mai reprezentative: Băile Telega – Vederea Lacului (două modele); Băile Telega – Primăria; Băile Telega – Pârâul Telega şi vedere parţială a Satului; Băile Telega – Podul peste râul Doftana; Băile Telega – Fântâna la Mărtin; Băile Telega – Vedere din centru, Restaurant; Băile Telega – Penitenciarul Doftana şi, nu în ultimul rând, Băile Telega – Crucea Domnitorului. Este prima imagine a monumentului de la Meliceşti, asupra căreia vom mai reveni. Acestea puteau fi achiziţionate de cei care veneau pentru o cură balneară sau relaxare la Telega, cazarea făcându-se la particulari sau la Hotelul Băilor, aflat în imediata apropiere a lacurilor sărate. Hotelul, dat în funcţiune încă din anul 1911, avea camere spaţioase cu câte unul şi două paturi şi cu tot confortul modern.
Dar anii au trecut şi apar primele semne ale deteriorării Crucii. Situaţia proastă în care se afla în anul 1914 ajunge să fie cunoscută la cel mai înalt nivel, adică de Comisia Monumentelor Istorice. Din procesul verbal al şedinţei Comisiei (20 decembrie 1914), nu reiese clar cum s-au desfăşurat lucrurile: se putea ca primăria Telega s-o sesizeze, sperând să obţină fonduri pentru reabilitare; ori Comisia a aflat cumva şi cerea oficialităţilor locale s-o repare. Poate chiar vreun turist ajuns la Crucea Domnitorului a remarcat starea de degradare şi a atenţionat Comisia. Cert este că locuitorii Telegii nu au fost în stare să contribuie cu suma ce li s-a cerut la restaurarea crucei din localitate, a Regelui Carol, aşa cum se arată în hârtia Primăriei Telega (No. 869/914) expediată către Comisie, care hotărăşte să se trimită această adresă în copie Eforiei Spitalelor Civile, rugându-se Eforia a face numai dânsa această lucrare. Răspunsul Eforiei Spitalelor Civile vine destul de repede, în şedinţa din 19 februarie 1915 a Comisiei Monumentelor Istorice se prezintă: Cu privire la adresa Eforiei Spitalelor Civile (înreg. la no. 79), prin care arată că, neputând, în împrejurările de azi, a face cheltueli de natură specială, nu se poate angaja cu restaurarea crucei a Regelui Carol dela Telega, - să se ia act. Din toată această situaţie rezultă că nu s-a rezolvat nimic şi urma ca alte căi să fie folosite pentru reparaţiile necesare Crucii din Meliceşti.
Se poate ca sesizarea Comisiei să aibă legătură cu deteriorarea care se vede în cartea poştală mai sus amintită. O crăpătură, pe partea din spate, pleacă de sub capitel şi se termină la îmbinarea braţului stâng cu cel principal. Ornamentul de la intersecţia braţului scurt cu cel din dreapta este desprins şi aşezat provizoriu acolo până la o eventuală reparaţie, absolut necesară.
Refăcută sau nu, Crucea Domnitorului juca acelaşi rol important în cadrul comunităţii locale, reprezentând locul de întâlnire cu diferite ocazii pentru unele categorii sociale, profesionale, săteni, elevi, oficialităţi, turişti etc. Din interviul luat dnei Elena Florea (a locuit toată viaţa sa în satul Meliceşti, fiind născută în anul 1928), reiese că duminica aveau loc aşa numitele hore ale satului. Veneau şi bătrâni şi tineri, bătrânii se uitau la cei în putere, care dansau pe iarba goală. Crucea avea o împrejmuire, iar în afara ei, pe platoul dinspre drum, era ca o polată, cu bănci, cu scaune, şi stătea lumea acolo, iar dansatorii se prindeau în horă pe iarbă. Petrecerea ţinea câteva ore, după care lăutarii plecau, nu înainte de a se stabili următoarea întâlnire. Din localitatea Brebu era unul Ţitirică, care pleca cu armonica în spinare, pe jos, peste dealuri, pe Obârşie (parte a comunei Telega, hotar cu Brebu n.n.), pentru a ajunge acasă înainte de lăsarea serii. Dar cel mai renumit lăutar al zonei era Ilie Lamba, armonist cum se semna pe unele poze. Fiul acestuia, Ionel Lamba, ne-a pus la dispoziţie o fotografie, un adevărat document pentru istoria monumentului. Pe spatele ei se poate citi: Amintire din ziua de 10 Mai în excursia făcută la Crucea Domnitorului la Meliceşti cu tot căminul cultural Telega, 10 Mai 193(6). Am pus în paranteză ultima cifră pentru că timpul a fost nemilos şi a şters această parte, iar din ce a rămas pare a fi „6”. A fost o bătălie a celor prezenţi pentru a intra în cadru. Crucea se zăreşte cu greu pe fundal, oamenii fiind suiţi pe postamentul monumentului. Sunt îmbrăcaţi de sărbătoare deoarece era Ziua Naţională a României. În plan central se află un militar, un preot, probabil primarul sau alt funcţionar şi un străjer. Ilie Lamba, responsabilul cu buna dispoziţie, se află în rândul al patrulea, în stânga. În rândurile din spate, partea dreaptă, pare a fi o hampă, ţinută cu destulă greutate de mai multe mâini. Este o fotografie tipică pentru această perioadă, devenită sursă primară pentru istoria acestui monument.
Cutremurul din noiembrie 1940 o afectează grav, însă autorităţile au restaurat-o de îndată. Însăşi Casa Regală a fost implicată. O poză din Biblioteca Muzeului Peleş, cu numărul 38(78), ce are scris pe spate, Crucea Domnitorului ridicată în comuna Meliceşci pe locul unde M. S. Regală a dejunat în anul 1866, arată Crucea deja refăcută. În mod sugestiv sunt lăsate, pentru a intra în cadru, o scară ce ajunge până la capitel şi câteva urme de schelă folosite de muncitori. Copacii din fundal au frunzele căzute ceea ce ne arată promptitudinea cu care Casa Regală a răspuns solicitării.
Anii războiului au stopat probabil serbările câmpeneşti şi excursiile făcute la Meliceşti. Însă perioada cea mai neagră pentru acest monument este cea comunistă. Crucea Regelui purta acum o dublă povară: una religioasă şi o alta a monarhiei. Nimic oficial nu mai exista. Din discuţiile purtate cu fostul primar al comunei Telega, dl Constantin Foidaş, a reieşit că nu ştie nimic despre el în calitate de fost reprezentant al autorităţilor, pentru că de drept nu exista! Nici nu se punea problema să încerce ceva, după prăbuşirea acestuia în urma cutremurului din 1977, pentru că risca înlocuirea din funcţie, dacă nu cumva, chiar mai mult. A reuşit să ridice Monumentul Eroilor din satul Buştenari, care şi el se prăbuşise, cu destul de multe eforturi. Asta ne arată că nu era chiar nepăsător în astfel de situaţii, dar pentru cel din Meliceşti nu a avut curajul să întreprindă ceva. Se poate să aibă dreptate. Am văzut la începutul studiului cum a reacţionat al doilea om al judeţului când s-a pomenit de Crucea Domnitorului, chiar şi atunci când aducerea în discuţie s-a făcut într-un cadru neoficial şi aproape prietenesc. La îndemnul profesorului Mihai Cosmineanu, Nicolae Nedelcu, un sătean din apropierea monumentului, a luat ornamentele Crucii, desprinse şi ele la cutremur, şi le-a păstrat la el în curte (pitite într-o căpiţă de fân), deoarece le dădeau copiii de colo până colo, le spărgeau... Bucăţile mai mari din monument au fost săltate într-un timp, pe nişte lemne, ca să nu mai stea sub pământ, aşa.
A stat culcat la pământ timp de 23 de ani. Doar în mentalul colectiv el a rămas ca un punct de reper. În anii ’80, elevii şcolilor din Telega mergeau în drumeţii la Crucea Domnitorului, sau mai degrabă la ceea ce mai rămăsese din ea.
După evenimentele din decembrie 1989, povara perioadei comuniste, pentru Crucea Regelui, trebuia să dispară. De o extremă urgenţă era includerea în patrimoniul naţional, atât pentru o reparaţie morală absolut necesară, cât şi pentru a o proteja de eventuale jafuri. În anii ’90 s-a rescris lista monumentelor de cultură din R. P. R., din anul 1956, cu un nou titlu. Crucea Domnitorului nu a fost inclusă. Specialiştii responsabili cu întocmirea acesteia au preferat să plagieze o listă cu încărcătură ideologică decât să aşeze pe făgaşul normalităţii lucrurile! Noroc că acei săteni au frică de Dumnezeu şi nimeni nu s-a gândit să-şi însuşească vreo bucată din acel ansamblu monumental. Sunt atâtea exemple în care asemenea lucruri s-au întâmplat... Numai la Telega, fostul penitenciar-muzeu Doftana a fost jefuit sistematic. În curând se va prăbuşi cu totul!
Două fotografii, realizate în anul 1990 de câţiva adolescenţi din Telega şi Bucureşti, ajunşi în drumeţie la Crucea Domnitorului, ne arată ce s-a întâmplat la cutremurul din 1977. Monumentul a fost rupt şi culcat de la baza soclului, resturi din Cruce fiind răspândite prin jur. Atunci când a picat s-a mai rupt o dată, la jumătatea braţului lung al Crucii. Astăzi această ruptură este foarte vizibilă deoarece s-a reparat lipindu-se cu ciment, iar ca întăritură au fost fixate pe lateral două plăci de metal prinse în patru prezoane dintr-o parte în cealaltă. Pe spatele ambelor fotografii scrie: Cu prietenii la Crucea Domnitorului, Meliceşti, 1990. Pe lângă faptul că ne arată în ce stadiu se afla Crucea, ele indică şi importanţa pe care o mai păstra monumentul, chiar culcat la pământ.
În anul 2000 a apărut iniţiativa, din partea unui consilier al comunei Telega, de a restaura Crucea Domnitorului. Termenul de restaurare este mult prea pretenţios pentru cum s-a desfăşurat. Într-o astfel de situaţie este obligatorie consultarea specialiştilor, pentru că o simplă greşeală poate compromite tot efortul făcut, cum s-a întâmplat şi aici. Trebuia mai întâi prinsă în lista monumentelor istorice! Se făcea un proiect, se obţineau aprobările necesare şi, cel mai important, trebuia să existe aviz al unei comisii de specialitate care ar fi supervizat lucrările. Aşa..., s-au găsit nişte bani şi, ca la comandă, au început ridicarea. Ce este jalnic, e că trebuia să fie gata destul de repede pentru că la „inaugurare” a fost şi lansarea unei candidaturi la Primăria Telega. „Blestemul” despre care se vorbeşte în folclorul local, arătat prin pierderea potcoavei şi şchiopătatul calului, a fost alungat şi candidatul respectiv a câştigat alegerile. Nu doar sacralitatea Crucii a contribuit la asta, ci şi sticlele cu băutură alcoolică şi clasicii mititei din campaniile electorale. Probabil alegătorii au fost impresionaţi şi de faptul că la această manifestare au participat oficialităţi şi preoţi. Sunt unele persoane de bună credinţă implicate în nebunia asta. Ele măcar au scuza că au fost bine intenţionate. Dar cum putem să nu amintim, revoltându-ne, că resturile lucrate cu atâta trudă de Paul Focşeneanu, probabil sculptând bolnav şi până în ultima zi a vieţii, au fost curăţate de pământ cu flexul?! Au fost şterse slove, au fost acoperite zone cu cimentul scurs de la imbinări şi multe alte stângăcii. Ce arhitect!? Ce specialist restaurator!? Nu s-a mai implicat nimeni! A participat însă un zidar şi nu trebuie uitată macaraua adusă, care a stat trei zile acolo. Fisura veche, cea care se observă în cartea poştală de la începutul secolului al XX-lea, a fost umplută cu mortar. Un sătean, cel care a furnizat curentul necesar flexului era supărat că nimeni nu i l-a plătit, consumul fiind destul de mare la cât s-a curăţat. Domnul profesor Mihai Cosmineanu, cel care suferea enorm atunci când această Cruce era căzută, la întrebarea noastră dacă e mulţumit de cum a fost refăcută, răspunde: deloc, sunt schimbări majore, în spatele ei s-a instalat un par, o ţeavă, au perforat piatra, au distrus-o, au pus metal care rugineşte!
Acest monument nu e nici astăzi pe vreo listă a patrimoniului naţional. Aici autorităţile locale trebuie să facă ceva! Ar fi timpul ca năpasta să nu se mai abată asupra Crucii Domnitorului. Credem cu tărie că acesta a fost blestemul despre care am tot amintit şi pe care Crucea singură nu l-a putut alunga. El ţine de neputinţa noastră de a ne respecta trecutul şi faptele măreţe ale făuritorilor de neam şi ţară.
Două probleme, nelămurite pe deplin până în acest moment, ţin de prezenţa urmei de medalion pe partea din spate a acesteia şi orientarea Crucii.
Se poate ca Paul Focşeneanu să nu fi terminat lucrarea, chiar dacă în necrolog se spune: tocmai în ziua în care lucrarea era terminată, s-a terminat şi viaţa artistului. În astfel de cazuri nu se intervine de către altcineva, tocmai această situaţie mărind valoarea lucrării, monumentul fiind ridicat fără un medalion. Dar apare o altă necunoscută. Sătenii vorbesc despre chipul domnitorului Carol care ar fi fost dat jos de comunişti. Chiar dacă sunt într-o eroare, desprinderea acestuia făcându-se înaintea venirii lor la putere (se vede lipsa acestuia în cele două imagini realizate până în anul 1940: ilustrata emisă de administraţia Băilor Telega şi fotografia din Biblioteca Muzeului Peleş), cert este că se vorbea despre un medalion cu chipul prinţului, şi nu credem că generaţii întregi ar fi vorbit în van. Când şi cum a dispărut, dacă a existat, rămâne un mister.
Inscripţia cu chirilice de pe braţul lung ne-a lămurit, cu toate dificultăţile întâmpinate la descifrare, care este faţa Crucii. Elementele care ne-au luminat sunt încadrările celor două pasaje ale textului şi cele câteva cuvinte descifrate. Partea de pe faţă începe într-o logică şi se termină la baza braţului. Cealaltă, de pe spate, oferă câteva indicii importante: textul se termină în treimea inferioară a braţului; se înţelege clar penultimul cuvânt care este DUMNEZEU; urmează ceva ce pare a încheia mesajul, câteva slove aproape şterse, credem că este AMIN. Toate acestea conduc la ideea că este un singur text. De aici concluzia: faţa Crucii este cea cu medalion, orientarea actuală fiind vest-est.
În anul 2000, cei care s-au ocupat de refacerea monumentului au fost într-o dilemă referitor la orientarea Crucii. Până la urmă, ajutaţi de unele elemente şi mărturii ale localnicilor, l-au direcţionat vest-est. După numeroase interpretări ale imaginilor şi studiu la faţa locului credem că orientarea este cea corectă, cu toate că mai există anumite îndoieli. Ele ţin de faptul că ambele imagini ale Crucii Domnitorului, realizate la un interval atât de mare de timp, redau spatele (partea fără medalion). De ce ar fi surprins cineva, mai ales într-o ilustrată, spatele monumentului!? Dificultatea cercetării este sporită şi de faptul că din orice parte ai privi monumentul, dacă excludem existenţa medalionului actual ce dă o aparenţă de parte principală, ai crede că e faţa. Panorama din spatele ansamblului monumental, din orice parte ai fotografia, este cam aceeaşi, cu unii copaci în fundal. Atunci cum de au pozat spatele!? Poate fi confuzia fotografului care credea că faţa este spre est. Ori totul ţine de o problemă tehnică. Avea nevoie de spaţiu pentru a prinde tot ansamblu, lucru dificil de realizat din ambele părţi din cauza reliefului şi a aparaturii de la acel moment. Sau pur şi simplu a venit la pozat, într-un moment neprielnic din zi. Profesioniştii ştiu ce prost iese o imagine cu soarele în faţă! Şi aşa a fotografiat spatele, diferenţa fiind minoră. Ori ilustrata pomenită avea rolul de a sensibiliza autorităţile şi opinia publică referitor la degradarea monumentului: lipsa medalionului, crăpătura de pe spate şi deplasarea ornamentului. Până la urmă, toate aceste aspecte contribuie la farmecul aparte pe care îl are acestă operă.
În loc de concluzii.
Mergeţi la Crucea Domnitorului din Meliceşti şi trăirile pe care le veţi avea vă vor surprinde. Pentru asta e musai să ignoraţi ultima parte a studiului, cea cu refacerea din anul 2000, pentru că altfel nu veţi simţi bucuria. Va fi un gust amar izvorât din neputinţa noastră de a ne respecta istoria şi valorile, şi veţi descoperi toate stângăciile celor care au lucrat la refixarea ei. Priviţi-o ca şi cum aţi fi alături de prinţul Carol, sau închipuiţi-vă că ţineţi un steag în mână, la data de 10 Mai, încercând să intraţi în cadrul fotografiei. Ori închideţi ochii şi ascultaţi şuieratul vântului ce păstrează acordurile celui mai renumit armonist al zonei, Ilie Lamba secondat de Ţitirică.
Bibliografie:
1. „Românul”, 1866, 1867.
2. ***Lista monumentelor de cultură din Republica Populară Română, 1956.
3. ***Pliant al Muzeului Memorial Frederic şi Cecilia Cuţescu Storck.
4. ***Prospectul Băilor Telega, Typ. şi legătoria de cărţi G. I. Gologan, Câmpina, 1913
5. „Anuar”, Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Prahova, vol. IX, 1997.
6. Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1914, 1915.
7. Expunerea situaţiei judeţului Prahova, pe anul 1910, Institutul de Arte Grafice «Lumina», Ploieşti, 1910.
8. Memoriile Regelui Carol I al României, de un martor ocular, vol. I., 1866-1869, Ediţie şi prefaţă de Stelian Neagoe, Editura Scripta, Bucureşti, 1992.
9. Apostol Mihai, Monumente prahovene, Editura Prahova, Ploieşti, 1997.
10. Brătescu Paulina, Moruzi Ion, Dicţionar geografic al judeţului Prahova, Tipografia şi legătoria de cărţi «Viitorul», Târgovişte, 1897.
11. Cristian Ilie, Telega în felurite ipostaze, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, 2013.
12. Oancea Claudiu, Pentru o istorie a Crucii Domnitorului din satul Meliceşti, judeţul Prahova, manuscris, 2006.
13. Sturdza D. A., Domnia Regelui Carol I, Fapte, Cuvântări, Documente, Tomul I, 1866-1876, Ediţiunea Academiei Române, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice «Carol Göbl», 1906.
14. http://ro.wikipedia.org/wiki/
15. Interviuri luate profesorilor Cosmineanu Mihai şi Cosmineanu Florin, fostului primar Foidaş Constantin şi câtorva locuitori ai satului Meliceşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu