. |
Instruirea militarilor români este una continuă, iar aceasta se desfășoară atât pe mare, timp în care aceștia execută și misiuni reale, cât și la cheu sau la bordul navei, și, nu de puține ori, este planificată în comun cu partenerii străini participanți la Operația „IRINI”, tocmai pentru a menține și dezvolta nivelul de interoperabilitate dintre forțele integrate. Scafandrii militari români, alături de cei greci și francezi, ambarcați la bordul fregatei „Navarinon” și la cel al navei de patrulare „Commandante Bouan”, au desfășurat, în baza militară din Souda, o serie de antrenamente specifice misiunilor de interdicție maritimă.
De asemenea, marinarii militari români cinstesc valorile țării noastre nu numai prin misiunile executate în zona de responsabilitate, ci și prin ceremoniile militare organizate pentru comemorarea și celebrarea momentelor importante din istoria României. Perioada în care a fost făcută escala în Souda a cuprins și sărbătorirea Zilei Naționale, prilej cu care echipajul navei militare 274 a arborat Pavilionul la catarg și a ridicat Marele Pavoaz, iar comandantul acesteia, căpitan-comandorul Daniel Gheorma, a dat citire mesajului Șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, transmis cu această ocazie.
Pentru puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, urmează încă o lună de misiuni în cadrul Operației EUNAVFOR MED „IRINI”, după care, echipajul navei va reveni, în portul militar Constanța, la începutul noului an de instrucție, în luna ianuarie.
Corespondență transmisă de locotenent Alexandru Turturică, ofițerul responsabil cu activitatea de informare și relații publice de la bordul navei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu