Prieteni de-ai prietenilor din Ucraina îmi tot cereau ba un generator, ba câteva baterii externe, plus pături și saltele. Telefoane repetate îmi spuneau urgențele unui sat ucrainean, devenit peste noapte tabără de refugiați. Fără hârtie și creion, făceam eforturi disperate să țin minte ce mi se cere. Într-un final, după câteva insistențe, am primit o listă: aveau nevoie de generatoare de mică putere, saci de dormit și haine groase, dar și mâncare.
Pe măsură ce orele au trecut, era clar deja că nu aveau să încapă toate într-o mașină mică și că va trebui să găsim o dubă cât mai încăpătoare.
Nu mai făcusem transport umanitar vreodată. Habar nu aveam ce înseamnă transporturile internaționale și logistica în general. Dar ne erau solicitate provizii în cantități tot mai mari. Plus că era deschis un singur coridor umanitar, de la Siret la Cernăuți. Fix în partea opusă a țării.
Am început să sun colegi din ONG-uri pentru a afla ce acte sunt necesare și care sunt șansele deschiderii unui nou culoar și în partea de vest. Din aproape în aproape am ajuns la Ministerul Afacerilor Externe. Așa am înțeles că nu e timp să așteptăm pentru un nou coridor verde. Ar fi putut dura cu zilele și noi aveam doar ore.
În momentul în care cei de la MAE ne-au zis că ne va fi mai ușor să obținem sprijinul părții ucrainene dacă avem un transport mai mare, am știut că trebuie să facem rost de un tir și de șoferi curajoși. Doar că tot sunând la firme de transport, eram refuzați politicos. Am refuzat și noi să renunțăm.
Am fost inspirați de prietena noastră Gabi, din Hosman, care de la începutul războiului și-a umplut mașina cu tot ce avea prin casă și s-a grăbit spre graniță. Singură a condus cu orele și a trecut frontiera într-o țară aflată în război. Și ea făcea tot posibilul să-și ajute prietenii din cooperativa Longo Maï. Dacă Gabi singură putea să-i ajute, eram convins că și noi vom reuși în ciuda oricăror dificultăți.
Din momentul în care am luat decizia să trimitem un tir cu provizii în Ucraina, totul a devenit și mai greu. De fiecare dată când încercam să iau o pauză, îmi apărea în minte un cronometru, ca acela al unei bombe, care îmi spunea că am tot mai puțin timp. Și apoi auzeam la radio de noi orașe bombardate în Ucraina.
Echipa Declic s-a transformat într-un mini comandament, dar nu de război, ci unul pentru pace. Am dat nenumărate telefoane și ne-au sărit în ajutor mulți oameni minunați. Echipa Hosman Durabil, organizație comunitară dintr-un sat frumos și liniștit din județul Sibiu, a devenit sufletul acțiunii. Marie ne actualiza listele cu produsele necesare și Gabi ne tot spunea, de la fața locului din Ucraina, cum se organizează prietenii ei. Echipa SNK (Seneca), dar și colegi din echipa Declic, s-au transformat aproape imediat într-un birou de achiziții. Am cumpărat produse noi și cât mai de calitate, de la pilote la conserve și saltele gonflabile. Am cerut oferte, le-am comparat și am făcut comenzi ferme. Pe măsură ce membrii Declic au tot donat, am început să plătim facturi. La foc continuu. Mii și mii de euro transformați în paleți cu generatoare, cu canistre de combustibil, cu alimente neperisabile și cu pături groase.
În paralel, căutam cu disperare transport. Și șoferi atât curajoși, cât și cu pașaport valid. Am înroșit telefonul, am încercat zeci de opțiuni. Într-un final, o firmă din Cluj a zis da. Ne-a confirmat directorul că două tiruri sunt disponibile și că totul e gratuit. Așa a început discuția despre proceduri vamale și siguranța transportului. După ce am clarificat partea asta, a venit și ziua plecării: marți, 8 martie, la prima oră a dimineții. Mi-am dat seama că într-un timp atât de scurt am ajuns de la o mașină mică, umplută până la refuz, la 2 tiruri pline și ele până la limită.
Nu mică ne-a fost mirarea că la scurt timp după această confirmare, a mai sunat un alt transportator că ne mai dă și el un tir. Iar un prieten comun a găsit șoferul curajos și cu pașaport valid care să-l conducă în Ucraina. Tot gratuit. Impresionați de toată această solidaritate, ne-am hotărât să mai umplem și această a treia încărcătură. Ne-au sărit în ajutor cei de la Tășuleasa Social care tocmai primiseră și ei paleți cu provizii de la o organizație parteneră din Germania. Al treilea tir li se datorează în totalitate. Paleți grei cu haine, scutece și mâncare de bebeluși, pături groase, dar și truse de prim ajutor. Produse foarte valoroase care erau pe lista celor din Ucraina.
Am avut mare noroc și cu spațiile de depozitare. Am primit gratuit acces la un depozit în Cluj unde am putut descărca mărfurile peste weekend. Iar un alt distribuitor de produse electronice ne-a permis să-i folosim centrul logistic pentru încărcarea finală a tirului. Numeroși voluntari ai Declic și de la Rescue 4x4 au ajutat la încărcat și organizat paleții. Cristian, unul din voluntari, a venit de la București să ajute.
S-a făcut marți dimineața și am plecat cu mini convoiul nostru de trei tiruri. În parbriz, doar un mic însemn cu “Transport umanitar - Гуманітарна допомога” trăda încărcătura. Înainte de a porni la drum, n-am zis public că mergem la Hust. Ne-am temut pentru siguranța transportului și a șoferilor, neștiind ce se întâmplă după graniță.
În vamă, datorită comunicării prealabile cu autoritățile statului, totul a mers șnur. Iar în ajutor ne-a venit și Shaun, american mutat în România, vorbitor de ucraineană și iubitor de muzică veche lăutărească. A tradus pentru vameșii ucraineni, a însoțit tirurile și ne-a ghidat până la Hust. Abia aștept să-l revăd în concert sub numele de Jean Americanu’.
Și iată-ne ajunși la Hust, pe străduțele lui strâmte și aglomerate. Am descărcat totul într-o hală veche, dar recent refăcută în interior. Totul a fost înregistrat, sortat și parte din produse au fost direct urcate în microbuze și duse spre săli de sport, școli și grădinițe transformate în dormitoare.
Spre seară, camioanele și Shaun s-au întors în România. N-am să pot mulțumi vreodată pe deplin șoferilor, oameni minunați, pentru care dorința de a ajuta a fost mai presus de orice teamă.
Roxana și cu mine, am rămas seara în Ucraina, printre prieteni. Nu ne-au lăsat să plecăm, au vrut să ne întâlnim cu cei pe care îi găzduiau, să ne arate traseele pe care mâncarea și multe altele vor ajunge în orașele bombardate. Au vrut să îi cunoaștem pe cei care își riscă viața pentru a duce mai departe toate aceste provizii adunate.
Am putut și noi să ajutăm, punând mână de la mână, cu contribuția a 2.300 de membri Declic. În plus, ne-au sărit în ajutor un grup de schiori care au cumpărat și ei haine călduroase. Nu în ultimul rând, cu sprijinul colegilor de la Tășuleasa Social, dar și a multor altora.
Acum am revenit acasă. Lista de produse cerute de cei din Ucraina se lungește iarăși la fiecare oră. Și nu ne lasă inima să le spunem că nu mai putem veni din nou, că deja am cheltuit mult peste ce am primit din donații, că nu mai avem bani să cumpărăm noile provizii cerute. Unele, precum garourile și pungile de sânge de 350ml, se găsesc deja foarte greu și la prețuri mai mari. Noi vom face tot posibilul să găsim tot, dar ne facem griji că nu vom avea cu ce achita următoarea livrare. Dacă mai poți dona o sumă oricât de mică, te invit să o faci. Cu încă 50 de lei de la 2.000 de membri Declic ca tine, putem umple încă un tir atât de așteptat și dorit.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu